Cinstirea Sfinților Apostoli Bartolomeu și Tit la Catedrala Arhiepiscopală din Constanța
Luni, 25 august 2025, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța.
După slujbă, ierarhul a rostit un cuvânt de învățătură închinat Sfinților Apostoli Bartolomeu și Tit, prăznuiți în această zi de Biserica Ortodoxă.
Sfântul Apostol Bartolomeu – râvnitor al Evangheliei până la marginile pământului
ÎPS Teodosie a evocat viața și lucrarea Sfântului Bartolomeu, unul dintre cei 12 Apostoli:
„Sfântul Bartolomeu a fost un mare râvnitor pentru credință. El a propovăduit în Siria, în toate locurile Țării Sfinte și până în Armenia, unde a suportat multe chinuri pentru Hristos. Umblând cu Evanghelia Sfântului Matei, a adus lumina învățăturii dumnezeiești în multe locuri, iar din Armenia a plecat până în India, unde și-a sfârșit viața. Moaștele sale au fost aduse ulterior și prin ele s-au săvârșit nenumărate minuni.”
Ierarhul a amintit și tradiția care spune că Apostolul Bartolomeu ar fi fost mirele din Cana Galileii: „El și-a lăsat mireasa și a plecat după Mântuitorul, pentru că L-a iubit mai mult pe Hristos decât pe mireasa sa, știindu-L pe El Dumnezeu adevărat.”
Sfântul Apostol Tit – ucenicul Sfântului Pavel și episcop al Cretei
De asemenea, Arhiepiscopul Tomisului a vorbit despre Sfântul Apostol Tit, unul dintre cei 70 de ucenici ai Domnului:
„Sfântul Tit era originar din Creta, dintr-un neam ales, de oameni bogați și învățați. A fost chemat la Ierusalim, unde L-a cunoscut pe Hristos și a fost martor la toate Pătimirile Sale, dar și la Pogorârea Duhului Sfânt. Sfântul Apostol Pavel l-a ales ucenic și l-a hirotonit episcop al Cretei. De aceea, Biserica îl cinstește ca pe un mare ierarh și povățuitor al creștinilor.”
Îndemn la urcuș duhovnicesc și la dorirea Împărăției veșnice
La final, ÎPS Teodosie i-a îndemnat pe credincioși să privească mereu către ceruri, urmând exemplul apostolilor și al sfinților:
„Pe cei doi sfinți să-i avem și noi rugători, să le cerem ajutorul și mijlocirea și să ajungem să înțelegem învățătura Domnului, privind la ceruri, unde se află prorocii, martirii, cuvioșii, drepții și toți mărturisitorii. Acolo este patria cea adevărată, cea fără de sfârșit, la care trebuie să tindem și noi cu toții, prin credință, prin rugăciune, prin jertfă și prin toată fapta cea bună.”
Ierarhul a chemat credincioșii la statornicie în rugăciune și la dorința de comuniune cu Dumnezeu și cu sfinții: „Dumnezeu să ne primească rugăciunile, să avem mereu pace, dragoste și bucuria comuniunii cu El, ca să ajungem la limanul cel ceresc, unde este locul pregătit de Tatăl pentru cei ce ascultă de Fiul Său.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, luni, 25 august, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Astăzi prăznuim pe unul dintre cei 12, Sfântul Apostol Bartolomeu, și pe unul dintre cei 70, Sfântul Apostol Tit.
Sfântul Bartolomeu a fost un mare râvnitor pentru credință. De aceea el a propovăduit și în Siria, și în toate locurile Țării Sfinte, iar râvna sa l-a dus până departe, în părțile foarte grele ale Armeniei. Aici, propovăduind, a suportat multe chinuri. El umbla cu Evanghelia Sfântului Apostol și Evanghelist Matei, din care dădea învățături și povățuia pe toți cei ce voiau să vină la credință. Din Armenia s-a dus în India și acolo a propovăduit mulți ani, iar acolo și-a sfârșit viața. Moaștele lui au fost aduse după aceea și mari minuni se săvârșeau prin ele.
Cronicarul spune că el este acela care a fost mire în Cana Galileii, când Mântuitorul a săvârșit prima minune. El și-a lăsat mireasa și a plecat după Mântuitorul, pentru că L-a iubit mai mult pe Hristos, cunoscându-L că este Dumnezeu adevărat, decât și-a iubit mireasa. Și iată, a fost un râvnitor și un ajutător al tuturor celor ce aveau nevoie de lumina lui Dumnezeu. De aceea îl prăznuim cu mare cinste, iar sfintele lui moaște sunt și acum izbăvitoare de boli, de duhuri necurate și de toate răutățile.
Prăznuim și pe Sfântul Apostol Tit. Acesta era originar din Creta, dintr-un neam ales, de oameni bogați și învățați. A auzit despre minunile pe care le făcea Iisus în Țara Sfântă și chiar părinții săi l-au trimis la Ierusalim. L-a cunoscut pe Iisus și a făcut parte dintre cei 72 de ucenici, pentru că l-a copleșit învățătura și minunile Domnului. El a fost prezent la toate momentele Pătimirilor Mântuitorului și, de asemenea, a fost prezent când S-a pogorât Duhul Sfânt. Atunci, Sfântul Apostol Petru a propovăduit, iar după pogorârea Duhului Sfânt erau ca la trei mii de oameni adunați. Și el a fost printre aceștia, primind Botezul și darul Duhului Sfânt, după care a pornit la propovăduire.
Sfântul Apostol Pavel l-a cunoscut și l-a ales ucenic al său. A călătorit împreună cu el în misiunile sale și, în cele din urmă, l-a așezat episcop în Creta. A fost un mare slujitor și un mare ierarh. Sfântul Pavel i-a dat multe învățături și i-a scris și o epistolă care se află în Sfânta Scriptură.
De aceea, Sfântul Tit este cu adevărat unul dintre cei 70 de ucenici și care a ajuns să fie episcop al Cretei, bucurându-se de dragostea creștinilor pe care i-a povățuit întru dreapta credință.
Pe cei doi sfinți să-i avem și noi rugători, să le cerem ajutorul și mijlocirea și să ajungem și noi să înțelegem învățătura Domnului, s-o urmăm întocmai, privind la ceruri unde se află apostolii și ucenicii Domnului, prorocii, martirii, cuvioșii, drepții și toți mărturisitorii, acolo este patria cea adevărată, cea fără de sfârșit, la care trebuie să tindem și noi cu toții, prin credință, prin rugăciune, prin jertfă și prin toată fapta cea bună.
Să rugăm pe Bunul Dumnezeu ca, pentru mijlocirile sfinților Săi – care sunt și frații noștri mai mari, ce au ajuns să se sălășluiască în locașurile cele veșnice –, să ne dăruiască și nouă urcuș duhovnicesc și să ajungem împreună cu ei în lumina cea neînserată a Împărăției lui Dumnezeu, unde este pace, bucurie și dragoste în Duhul Sfânt, în permanență.
Așa să avem și noi în ceruri. Amin.
Dumnezeu să ne primească sfintele rugăciuni și să avem mereu bucuria comuniunii cu Dumnezeu, dragostea și pacea și armonia cu semenii noștri, să urcăm necontenit în rugăciune, în trezvie și în această comuniune cu Dumnezeu, cu îngerul păzitor și cu sfinții pe care îi pomenim, să urcăm mereu către limanul cel ceresc, unde este locul pregătit de odihnă de Tatăl cel ceresc, pentru cei ce ascultă pe Fiul Său, care S-a întrupat și ne-a răscumpărat și să ne ducă în împărăția cerurilor. Amin.”


