Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit sâmbătă, 27 decembrie, un amplu cuvânt de învățătură în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, după săvârșirea Acatistelor Învierii Domnului, al Nașterii Domnului și al Sfântului Mare Mucenic și Arhidiacon Ștefan.
Aproape de cumpăna anilor, în duminica Sfinților Strămoși
Adresându-se clerului și credincioșilor, ierarhul a arătat că ultima duminică din an, dedicată Sfinților Strămoși, ne așază duhovnicește aproape de „cumpăna anilor”, amintind de dreptul Iosif și de fiii săi, ca parte a rudeniei Mântuitorului.
ÎPS Teodosie a subliniat că rânduiala acatistelor din această seară scoate în evidență legătura profundă dintre Nașterea Domnului, Învierea Sa și mărturia martirică a Sfântului Ștefan, arătând unitatea iconomiei mântuirii.
Taina Nașterii Domnului și rolul Maicii Domnului
Vorbind despre Acatistul Nașterii Domnului, Arhiepiscopul Tomisului a evidențiat taina întrupării Fiului lui Dumnezeu, Care „Cel fără de început și necuprins S-a lăsat cuprins în pântecele Fecioarei Maria”. Maica Domnului a fost prezentată ca noua Eva, cea prin care viața se reîntoarce în lume, după pierderea ei prin păcat.
Ierarhul a arătat că Nașterea Mântuitorului într-o peșteră, într-o iesle de animale, este expresia smereniei dumnezeiești, într-o lume aflată „în întunericul păcatelor”, care nu a găsit loc vrednic pentru primirea Fiului lui Dumnezeu.
Nașterea, Învierea și întemeierea Bisericii
ÎPS Teodosie a explicat că Nașterea Domnului este începutul sărbătorilor mântuitoare, iar Învierea reprezintă momentul hotărâtor al biruinței asupra morții, urmat de Înălțare, Pogorârea Sfântului Duh și întemeierea Bisericii.
În acest context, a fost subliniată credința Bisericii în cele două firi ale lui Hristos, dumnezeiască și omenească, unite fără amestecare, Fiul lui Dumnezeu fiind născut din veci din Tatăl și, în timp, din Fecioara Maria.
Mărturia și martiriul Sfântului Arhidiacon Ștefan
O parte consistentă a predicii a fost dedicată vieții și pătimirii Sfântului Mare Mucenic și Arhidiacon Ștefan, prăznuit în a treia zi de Crăciun. ÎPS Teodosie a arătat că Sfântul Ștefan a fost primul dintre cei șapte diaconi, „cel mai plin de Duh Sfânt și cel mai râvnitor în propovăduirea Evangheliei”.
Sfântul Ștefan, format în Legea Veche la marele Gamaliel, a mărturisit cu putere că Iisus Hristos este Fiul lui Dumnezeu întrupat, fapt care a stârnit mânia fariseilor și a cărturarilor. Judecat de Sinedriu, el a rostit cuvinte pline de Duh Sfânt și a mărturisit vederea cerurilor deschise și a Fiului Omului stând de-a dreapta Tatălui.
Pentru această mărturisire, Sfântul Ștefan a fost ucis cu pietre, rugându-se pentru cei care îl omorau: „Doamne, iartă-le lor păcatul acesta”.
„Să nu fugim de mărturisire”
Arhiepiscopul Tomisului a arătat că martiriul Sfântului Ștefan a fost o binecuvântare pentru Biserică, devenind arvună pentru toți martirii și prilej de întărire a credinței multora dintre iudei, inclusiv a marelui Gamaliel.
În încheiere, ÎPS Teodosie a adresat un îndemn clar credincioșilor:
„Dacă va fi să mărturisim, să nu fugim de mărturisire, să-l ținem aproape pe Sfântul Ștefan, care să ne întărească și pe noi, iar Hristos să ne fie tuturor călăuză.”
Ierarhul s-a rugat ca Pruncul Iisus, născut în Betleem, să Se nască și în „Betleemul sufletelor noastre” și să ne ajute să urcăm „pe scara drepților” către Împărăția cea cerească.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, sâmbătă, 27 decembrie, după Acatistele Învierii Domnului, al Nașterii Domnului și al Sf.Mc.Arhid. Ștefan, oficiate de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată-ne aproape de cumpăna anilor, în ultima duminică din anul acesta, care este a Sfinților Strămoși și rudenii, între care îi pomenim și pe dreptul Iosif și pe fiii săi: Iacob, Simon, Filip și Iuda.
Acatistele din această seară ne-au făcut să simțim importanța celor două sărbători. Acatistul Nașterii ne-a dus mai aproape de sufletele noastre acest moment minunat, care este nou în istorie: că Cel fără de început, Cel necuprins, Cel viu și adevărat S-a lăsat cuprins în pântecele Mariei, iar ea a zămislit fecioară fiind și a născut, tot fecioară rămânând, și ea este cea mai scumpă și mai sfântă dintre făpturile lui Dumnezeu.
Ea este noua Eva, căci Eva însemnează viață, iar viața s-a pierdut pentru că a intrat păcatul și harul a ieșit din oameni, iată, noua Eva, urmașa Evei celor dintâi, Maria însemnează „Doamnă”, „Stăpână” și este Maica Fiului lui Dumnezeu, Care I-a dat trup și hotărârea aceasta a fost de la Tatăl în Fiul după păcatul strămoșilor, dar chiar mai înainte, după păcatul îngerului Lucifer cu ceata lui, că aceia s-au împotrivit lui Dumnezeu din pricina tainei celei mai mari a creării omului după chipul și după asemănarea Sa, pe care a împlinit-o Bunul Dumnezeu.
Acatistul Nașterii Domnului ne ține aproape de taina întrupării și de locul unde a născut Fecioara Maria, că a născut când era pe cale, plecată la recensământ cu bătrânul Iosif, cu care se logodise, și iată, a născut într-o iesle de animale, într-o peșteră, pentru că nicio casă nu era vrednică să-L primească pe Fiul lui Dumnezeu în ea. De aceea au refuzat toți, că toți erau în întunericul păcatelor.
Și iată, Dumnezeu a rânduit această peșteră, care este locul cel mai smerit, unde se aflau și vitele, care încălzeau Pruncul cu aburul pe care îl scoteau ele.
În seara aceasta, intercalând Acatistul Sfântului Întâiul Mucenic și Arhidiacon Ștefan, s-a întâlnit cu Acatistul Învierii Domnului, pentru că Nașterea este începutul sărbătorilor Fiului lui Dumnezeu întrupat, iar Învierea este antepenultimul moment, că după Înviere urmează Înălțarea, iar după Înălțare urmează Pogorârea Sfântului Duh și întemeierea Bisericii.
Dar iată, a născut într-o peșteră și numai îngerii și păstorii au putut să se bucure de nașterea Pruncului din Maria, care a zămislit fără să i se strice fecioria. Curățită de Duhul Sfânt de păcatul strămoșesc, Maria a fost vrednică să-L primească pe Fiul lui Dumnezeu în trupul și în sufletul ei și să-I dea trup și suflet.
Căci iată, Mântuitorul Care S-a născut are două firi întregi. Firea dumnezeiască o are pentru că El este născut din veci din Tatăl și este unicul Fiu al Părintelui Ceresc. Dar firea omenească a primit-o de la Fecioara Maria și este unicul Fiu al Fecioarei Maria, singura Fecioară din istoria omenirii care a putut să nască, născând pe Fiul lui Dumnezeu cu trup și suflet omenesc, iată, Acesta a ieșit din pântecele Mariei fără să-I strice fecioria, iar ea a rămas pentru totdeauna Fecioară.
De aceea am slăvit prin Acatist Nașterea Pruncului Dumnezeu, Dumnezeiescului Prunc I s-a pus numele Iisus.
Sfântul Ștefan, iată, a pătimit în a treia zi de la Nașterea Domnului. Iată ce legătură sfântă și frumoasă.
El a fost primul dintre cei șapte diaconi și cel mai credincios, cel mai plin de Duh Sfânt și cel mai râvnitor în propovăduirea Evangheliei. Diaconii, după ce ajutau la slujbă, slujeau la mesele comune, agapele care se făceau în perioada primară a Bisericii.
Și iată, Sfântul Ștefan, cât slujea la mese, tot timpul vorbea și toți luau aminte la el, că era plin și de credință, și de Duh Sfânt, și de înțelepciune, făcând înțelese cuvintele cele dumnezeiești, ca să se bucure toți de această minunată arătare a Fiului lui Dumnezeu în trup.
Sfântul Ștefan, pentru că era în sărbătoarea Nașterii și mărturisea pe Hristos ca Fiul lui Dumnezeu adevărat, au făcut sfat arhiereii și bătrânii poporului și cărturarii să-l aducă să-l judece, pentru că nu mai păzea legea. El fusese la marele Gamaliel, cel mai mare învățător al Legii Vechi, la care a învățat și Sfântul Apostol Pavel.
Acesta, luând atâta învățătură, dar și har prin hirotonia sa în diacon, era un vorbitor neîntrecut, care știa bine istoria neamului omenesc și știa bine despre Hristos, Fiul lui Dumnezeu întrupat.
Și așa, având în minte și în inimă aceste învățături și bucuria că poate să propovăduiască pe Cel fără de început, Care a luat început din Fecioara Maria ca om, iată, vorbea despre Iisus Hristos. De aceea l-au răpit din locul unde erau agapele, unde slujea la mese, și l-au dus la Sinedriu să-l judece.
Și l-au judecat și l-au scos în afară și nu aveau ce să-i facă, că nu vorbea decât din Legea cea veche, dar și din plinirea Legii Vechi în Hristos Mântuitorul.
De aceea, vorbind cu atâta însuflețire și arătând cine este Hristos, că este Fiul lui Dumnezeu, dar și Fiul Omului, că S-a născut cu trup din Fecioara Maria, și arătând atâta înțelepciune, cunoștință, putere și dragoste, fariseii și cărturarii erau atât de porniți asupra lui și căutau un motiv să-l oprească din această vorbire și chiar să-l condamne la moarte.
Și iată, el vorbea cum îl durea, că știa că-l așteaptă moartea. Și, privind la cer, s-a arătat o lumină mare, iar această lumină cuprindea în ea pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh.
De aceea nu a putut să tacă și, în timp ce așteptau pe margine mulți iudei – și iată, erau și farisei, și cărturari, și mai-marii poporului, și arhierei –, Ștefan, privind la cer, a strigat cu glas mare: „Iată, eu acum văd cerurile deschise și pe Fiul Omului șezând de-a dreapta Tatălui, într-o lumină atât de strălucitoare”.
Și, auzind acestea, s-au umplut de ură și de mânie și au zis fariseii, cărturarii, arhiereii și mai-marii poporului: „Acesta hulește; acum ați auzit hula lui”. Și spuneau că vorbește din imaginație, dar cu adevărat mulți dintre cei ce erau acolo au văzut cerul deschis și o lumină mare.
Și, zicând acestea, au fost toți îndemnați, cei din preajmă, care adunaseră acolo multe pietre, ca, dacă va fi condamnat la moarte, să-l ucidă cu pietre.
Și au dat poruncă fariseii și cărturarii și mai-marii poporului și arhiereii: „Opriți hula lui, dați-i cu pietre în gura lui”.
Și au început să vină pietrele din abundență, iar el, văzând aceasta, avea milă de cei ce erau în întuneric și a început să strige: „Părinte, și Tu, Hristoase, Fiule, iartă-le păcatul acesta pe care îl aruncă asupra mea cu pietre. Nu știu ce fac”.
Și nu s-au oprit până când n-au făcut un morman de pietre deasupra trupului Sfântului Ștefan.
Dar, văzând această minune, marele Gamaliel, care era învățător de lege, a primit și el să fie creștinat împreună cu fiul său.
Și iată, la moartea lui Ștefan, la martiriul lui, s-a făcut și o mare binecuvântare, și de aceea, iată, noi cinstim pe Sfântul Ștefan, întâiul arhidiacon și cel plin de învățătură, de înțelepciune și de povață pentru tot poporul.
Mulți dintre iudei au început să creadă în cuvântul pe care l-a rostit Sfântul, întâiul mucenic și arhidiacon Ștefan.
Și se va lărgi acum Biserica, va avea tot mai mulți creștini; de aceea mulțumim lui Dumnezeu că ne-a lăsat acest grăitor despre El și acest întâi martir, care a fost o arvună pentru toți martirii.
De aceea, iată, și noi, dacă va fi să mărturisim, să nu fugim de mărturisire, să-l ținem aproape pe Sfântul Ștefan, care să ne întărească și pe noi, pe îngerul păzitor și pe Hristos cu adevărat, să ne fie nouă tuturor călăuză, cum a fost și păstorilor și magilor, care s-au întors în țara lor fără să mai meargă pe la Irod.
Rugăm pe Bunul Dumnezeu, pe Pruncul Iisus, Care S-a înnoit prin Nașterea Sa în Betleemul sufletelor noastre, Îl rugăm să ne fie mai departe rugător și mijlocitor în Împărăția cea cerească, să ne ajute și pe noi să suim pe scara drepților în Împărăția cea cerească.”
