Vineri, 28 noiembrie, după săvârșirea Sfintei Liturghii la biserica „Adormirea Maicii Domnului” din localitatea Zăpodeni, județul Vaslui, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit o predică profundă despre jertfa mucenicilor, mărturisirea credinței și valoarea unică a sufletului omenesc, punând în centrul cuvântului său exemplul sfinților cinstiți în această zi.
Jertfa mucenicilor – pildă pentru credincioși
Ierarhul a amintit mai întâi viața și pătimirea Sfântului Ștefan cel Nou, născut din părinții Ioan și Maria, care încă din copilărie L-a iubit pe Hristos și a ales calea slujirii prin rugăciune și jertfă. Intrat la mănăstire la vârsta de 16 ani, a dus o viață atât de curată și statornică încât, la 30 de ani, a fost ales egumen.
În vremea împăratului Leon, cunoscut prigonitor al Sfintelor Icoane, Sfântul Ștefan a fost socotit eretic pentru apărarea dreptei credințe. Prigoana a continuat și mai aspru sub împăratul Constantin Copronim, fiul acestuia, când numeroși călugări și mireni mărturisitori au fost aruncați în temniță.
ÎPS Teodosie a relatat faptul că, în închisoare, se aflau 42 de monahi și creștini mărturisitori, alături de alte câteva sute de credincioși din diferite neamuri, iar Sfântul Ștefan a rânduit cu toții rugăciuni neîncetate, transformând temnița într-o adevărată mănăstire.
Pentru statornicia sa în cinstirea icoanelor, a fost adus la judecată și supus la chinuri cumplite. Chemați fiind să se lepede de sfintele icoane, mărturisitorii au rămas neclintiți, iar Sfântul Ștefan a mărturisit cu glas tare:
„Dacă mă lepăd de sfintele icoane, mă lepăd de Hristos, că El este Icoana Tatălui.”
Pentru această credință a fost bătut, schingiuit, ucis și apoi târât legat de un cal, spre batjocură, la fel ca ceilalți mucenici care nu au renunțat la Hristos.
Mărturisirea Sfântului Irinarh
În cuvântul său, ierarhul a amintit și de Sfântul Mucenic Irinarh, care a pătimit în anul 304, în veacul al IV-lea, mărturisind credința creștină într-o vreme în care idolii erau socotiți zei. Prin statornicia și rugăciunea sa, a adus la credință mulțimi de oameni, deoarece, prin mijlocirea lui, se săvârșeau vindecări și minuni.
„Sfinții sunt frații noștri mai mari”
ÎPS Teodosie a subliniat că toți sfinții rămân pentru credincioși modele de mărturisire și curaj, dar și adevărați mijlocitori înaintea lui Dumnezeu:
„Sfinții ne sunt nouă pilde de credință și de mărturisire și ne sunt frații noștri mai mari, care acum se roagă pentru noi, ca să nu ne micșorăm credința, ci să o creștem mereu.”
Sensul vieții: mântuirea sufletului
În partea de final a predicii, Arhiepiscopul Tomisului a arătat că adevărata împlinire nu se află în bunurile trecătoare, ci în trăirea credinței și pregătirea pentru viața veșnică:
„A trăi cu credința că Hristos este Dumnezeul nostru, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, a trăi cu mintea la cer și a ne pregăti pentru suișul sufletului către cer înseamnă a face voia lui Dumnezeu și a ne pregăti pentru viața cea viitoare.”
Cuvântul s-a încheiat cu îndemnul care a devenit mesajul central al predicii:
„Nu este dar mai mare și mai de preț decât sufletul care, cu darurile date de Dumnezeu, poate să se scrie în cer, să înceapă viața cea veșnică până la Judecata cea de Apoi, când se va uni cu trupul și vom fi cu toții în împărăția cea veșnică, pe care Dumnezeu ne-a hărăzit-o tuturor.”
Predica a fost primită cu multă evlavie de credincioșii prezenți la slujbă, fiind un îndemn la statornicie, mărturisire și responsabilitate față de darul cel mai de preț primit de la Dumnezeu – sufletul.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, vineri, 28 noiembrie, după ce a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica „Adormirea Maicii Domnului”, din Zăpodeni, județul Vaslui:
”Preacucernice părinte protoiereu, preacuvioși și preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Astăzi, prăznuim, între mulțimea mucenicilor, doi mucenici cu o viață atât de frumoasă și bine trăită: Sfântul Ștefan cel Nou, născut din părinții Ioan și Maria.
El, din copilărie, L-a iubit pe Hristos, a iubit credința, rugăciunea și a fost plin de dragoste și jertfă. La 16 ani a mers la mănăstire și a dus o viață atât de frumoasă, încât, la 30 de ani, a fost ales egumen.
După aceea a trăit iarăși o viață plină de dragoste și jertfă și a venit vremea prigonirii, în timpul împăratului Leon, care era prigonitor al sfintelor icoane și îl socotea pe părintele Ștefan că este eretic.
Acel împărat a poruncit să fie scoase sfintele icoane din biserici, să fie sfărâmate cu toporul și urmărea pe creștinii cinstitori ai sfintelor icoane. A fost prigonit și chinuit, dar a murit împăratul, și a venit în locul său împăratul Constantin Copronim, fiul lui Leon.
Acesta a fost mai aspru decât tatăl său în prigonirea sfintelor icoane. De aceea, iată, împăratul Constantin Copronim a aruncat în închisoare călugări și creștini mărturisitori și l-a luat și pe părintele Ștefan. În închisoare, se aflau mai mulți monahi și creștini, 42 la număr, iar pe lângă ei erau alte trei sute de mărturisitori din alte neamuri. Sfântul Ștefan Cuviosul a hotărât să facă acolo împreună rugăciune.
Zece zile au făcut rugăciuni neîncetate și a auzit împăratul Constantin Copronim că acest Ștefan este cel care a făcut, în închisoare, mănăstire. Și așa era. Și l-a scos de acolo ca să dea socoteală.
L-a adus să fie judecat și pedepsit. L-au chinuit foarte mult, au vrut să se lepede de sfintele icoane, iar el a răspuns: „Dacă mă lepăd de sfintele icoane, mă lepăd de Hristos, că El este Icoana Tatălui și S-a făcut trup și ne-a dat chipul Său în năframă, în icoană, și fiecare biserică păstrează această icoană.”
Atunci l-au bătut, l-au chinuit. Atâtea chinuri i-au adus, până când l-au omorât, și apoi l-au târât legat de un cal, ca să-l batjocorească, purtându-l împrejur. Dar iată, și ceilalți 42 au fost uciși, și ceilalți 300.
A fost cu adevărat o mulțime de mucenici, împreună cu Sfântul Ștefan, care i-a încurajat să nu se lepede niciodată de Hristos. „De veți muri pentru numele lui Hristos” – le-a spus – „Hristos vă va răsplăti înmulțit.”
Prăznuim și pe Sfântul Mucenic Irinarh, care era din veacul al IV-lea, anul 304: el a primit moarte martirică, pentru că a mărturisit în vremea în care idolii erau socotiți zei, și el a mărturisit cu multă credință și cu multă jertfelnicie credința în Hristos.
L-a mărturisit pe Hristos, încât, după aceea, mulțime de păgâni s-au adunat în jurul lui și au început să creadă și ei, pentru că, prin rugăciunile lui, se făceau multe vindecări și minuni în locul acela.
De aceea, iată, sfinții ne sunt nouă pilde de credință, de mărturisire și, nu numai atât, ne sunt frații noștri mai mari, care acum se roagă pentru noi, ca să nu ne micșorăm credința, ci să o creștem mereu.
A trăi cu credința că Hristos este Dumnezeul nostru, împreună cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, a trăi cu mintea la cer și a ne pregăti pentru suișul sufletului către cer înseamnă a face voia lui Dumnezeu și a ne pregăti pentru viața cea viitoare, pe care să ne-o dorim cel mai mult.
Nu este dar mai mare și mai de preț decât sufletul care, cu darurile date de Dumnezeu, poate să se scrie în cer, să înceapă viața cea veșnică până la Judecata cea de Apoi, când se va uni cu trupul și vom fi cu toții în împărăția cea veșnică, pe care Dumnezeu ne-a hărăzit-o tuturor și de care să avem parte și noi, cu toții. Amin.”
