Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit duminică, 15 martie, un cuvânt de învățătură după Concertul de pricesne „Emoție și Rugăciune”, susținut de Corala Armonia la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Constanța. Evenimentul s-a desfășurat în Duminica Sfintei Cruci, aflată la mijlocul Postului Mare, iar ierarhul a vorbit despre legătura dintre jertfa Crucii și biruința Învierii.
Crucea – noul Pom al Vieții în mijlocul Postului
În debutul cuvântului său, Arhiepiscopul Tomisului a explicat că Duminica Sfintei Cruci este așezată în centrul Postului Mare pentru a întări credincioșii în nevoința lor duhovnicească.
„Suntem în Duminica Sfintei Cruci, atât de importantă, în mijlocul Postului, pentru că, dacă pomul cunoștinței binelui și răului și pomul vieții erau în centrul grădinii Raiului, Crucea este noul Pom al Vieții și este în mijlocul postului, care dă sens, ajutor și aripi postului”, a spus Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie.
Ierarhul a subliniat că jertfa Crucii nu poate fi despărțită de persoana Mântuitorului.
„Cu adevărat, nu putem să-L despărțim pe Hristos de Cruce. Cum zice Sfântul Apostol Pavel: «Eu am venit să vi-L vestesc pe Hristos și pe Acesta răstignit», dar pe Hristos Cel atotputernic, puterea și mântuirea noastră”, a arătat Arhiepiscopul Tomisului.
Pricesnele – mărturisire artistică a Patimilor și a Învierii
Referindu-se la concertul susținut de Corala Armonia, ierarhul a explicat că pricesnele reprezintă o formă de exprimare artistică a adevărurilor credinței.
„Ceea ce ați ascultat în seara aceasta este o înfățișare a adevărului despre patimile, moartea și învierea lui Hristos într-o formă artistică. Aceste exprimări sunt mai libere, dar dau o nuanță și un acces mai ușor în sufletele ascultătorilor”, a afirmat Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
În același context, ierarhul a evidențiat valoarea Coralei Armonia, cunoscută pentru performanțele sale internaționale.
„Cei șase sunt diamantele corului Armonia. Sunt soliștii cei mai valoroși, cunoscuți în țară și în lume, pentru că ei au obținut acest mare titlu de cel mai bun cor bărbătesc din lume. Nu este puțin lucrul acesta”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
„Crucea este răscumpărătoare, iar Învierea este pecetea”
În continuarea cuvântului, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a subliniat că jertfa Crucii deschide drumul către bucuria Învierii.
„Am ascultat această expresie poetică și armonică a Patimilor Domnului, care s-au încheiat cu Învierea. Este foarte potrivit ca, în Duminica Sfintei Cruci, să fie acest concert de pricesne, pentru că fără Cruce nu este Înviere, iar Crucea duce la Înviere”, a explicat Arhiepiscopul Tomisului.
„Crucea este răscumpărătoare, iar Învierea este pecetea și ei au cuprins în aceste pricesne adevărul sublim despre chemarea noastră la Cruce și la Înviere”, a adăugat Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie.
Îndemn la continuarea Postului Mare
La final, ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să continue cu râvnă perioada Postului Mare și să se pregătească pentru marile sărbători care urmează.
„Să ne ajute Dumnezeu să continuăm postul încă trei săptămâni, să ajungem la Duminica Floriilor și apoi la Săptămâna Patimilor. Dumnezeu să ne primească sfintele rugăciuni”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
În încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a mulțumit organizatorilor și credincioșilor prezenți, subliniind rolul comunității în viața Bisericii.
„Fără credincioși, biserica este săracă. Ați îmbogățit biserica și o îmbogățiți în fiecare sărbătoare și în fiecare zi, iar în seara aceasta, în mod deosebit. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să fim mai fermi, mai hotărâți, mai expresivi, mai trăitori ai adevărului mântuitor”, a încheiat Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris cuvântul rostit de ÎPS Teodosie, duminică, 15 martie, după Concertul de Pricesne ”Emoție și Rugăciune” susținut de Corala Armonia și desfășurat la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Constanța:
”Doamne, ajută! Suntem în Duminica Sfintei Cruci, atât de importantă, în mijlocul Postului, pentru că, dacă pomul cunoștinței binelui și răului și pomul vieții erau în centrul grădinii Raiului, Crucea este noul Pom al Vieții și este în mijlocul postului, care dă sens, ajutor și aripi postului.
Cu adevărat, nu putem să-L despărțim pe Hristos de Cruce. Cum zice Sfântul Apostol Pavel: „Eu am venit să vi-L vestesc pe Hristos și pe Acesta răstignit”, dar pe Hristos Cel atotputernic, puterea și mântuirea noastră.
Iată, învățătura de credință ortodoxă a rămas neclintită și mereu identică cu adevărul, cu Hristos. De aceea Îl avem pe Hristos cel mai autentic în slujirea noastră, în credința noastră, în propovăduirea noastră.
Ceea ce ați ascultat în seara aceasta este o înfățișare a adevărului despre patimile, moartea și învierea lui Hristos într-o formă artistică, așa cum a precizat părintele Doru. Sigur, sunt frumoase, nu sunt dogme, aceste exprimări sunt mai libere, dar dau o nuanță și un acces mai ușor în sufletele ascultătorilor.
Cei șase sunt diamantele corului Armonia, de aceea le mulțumesc. Sunt soliștii cei mai valoroși, cunoscuți în țară și în lume, pentru că ei au obținut acest mare titlu de cel mai bun cor bărbătesc din lume. Nu este puțin lucrul acesta.
Și iată, eu le sunt îndatorat: i-am ajutat să plece, le-am dat aripi, dar nu m-au dezamăgit niciodată. De aceea sunt dator să le mulțumesc. Am și neamuri printre ei, dar toți îmi sunt la fel de dragi și toți aduc ofrandă bisericii noastre și lui Dumnezeu și aduc raze de lumină în sufletele credincioșilor.
Iată, ne pregătim pentru Marea Sărbătoare și în anul acesta vom avea Oratoriul Patimilor Domnului. Mărturisesc că, dacă nu ascult acest oratoriu, care este cel mai frumos, scris de Ion Popescu-Runcu, un mare compozitor și un mare preot, parcă nu simt deplin venirea sărbătorilor de Paști.
Vom avea și la Constanța, și la Mangalia, și la Tulcea, și la București acest oratoriu. Când am fost la București cu ani în urmă, au venit la mine câțiva oameni și au spus: „Am venit de curiozitate, nu prea eram credincioși, dar acum am fost copleșiți”.
Câțiva intelectuali, care privesc mai cu rezervă și sunt nepracticanți, mi-au spus aceasta. Și le-am spus: nu este de ajuns să te pătrunzi de credință, trebuie să trăiești credința.
Și noi, iată, am ascultat această expresie poetică și armonică a Patimilor Domnului, care s-au încheiat cu Învierea. Este foarte potrivit ca, în Duminica Sfintei Cruci, să fie acest concert de pricesne, pentru că fără Cruce nu este Înviere, iar Crucea duce la Înviere.
Crucea este răscumpărătoare, iar Învierea este pecetea și ei au cuprins în aceste pricesne adevărul sublim despre chemarea noastră la Cruce și la Înviere.
Să ne ajute Dumnezeu să continuăm postul încă trei săptămâni, să ajungem la Duminica Floriilor și apoi la Săptămâna Patimilor. Dumnezeu să ne primească sfintele rugăciuni.
Aceste cântări au fost o rugăciune de trezire a conștiințelor noastre, ca să înțelegem mai adânc adevărul pe care îl descoperă Patimile Domnului, care duc la Învierea Domnului, dar și la învierea noastră.
Le mulțumesc, le mulțumesc părintelui protoiereu și paroh, că a început să facă din biserica aceasta o biserică model. Biserica aceasta, cum spune cronica, a fost o vreme chiar catedrala Dobrogei. De aceea, biserica aceasta trebuie înnoită, trebuie să fie aduse aici toate manifestările cele mai sublime, pentru că este cu adevărat o biserică frumoasă și care a început să fie și mai frumoasă prin grija pentru podoabele bisericești, dar și prin dragostea cu care vin mai mulți credincioși în biserica aceasta.
Vă felicit, părinte protoiereu, și pentru organizarea din această seară. Vă mulțumesc tuturor.
Fără credincioși, biserica este săracă. Ați îmbogățit biserica și o îmbogățiți în fiecare sărbătoare și în fiecare zi, iar în seara aceasta, în mod deosebit.
Mulțumim tuturor. Să ne ajute Bunul Dumnezeu să fim mai fermi, mai hotărâți, mai expresivi, mai trăitori ai adevărului mântuitor.”


