Sâmbătă, 20 decembrie, după săvârșirea Acatistelor Învierii Domnului, ale Sfântului Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul și ale Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul, oficiate în Catedrala Arhiepiscopală „Sfântul Apostol Petru și Pavel” din Constanța, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit un cuvânt de învățătură în care a vorbit despre puterea mărturisirii de credință și despre trăirea reală a lui Hristos în viața creștinului.
Mărturia jertfelnică a Sfântului Ignatie Teoforul
În cuvântul său, ierarhul a subliniat exemplul de neclintită credință al Sfântului Ignatie Teoforul, ierarh al Antiohiei, care a primit mucenicia fără teamă, trăind cu Hristos în mod deplin:
„Sfântul Ignatie Teoforul, care a fost ierarhul Antiohiei, a fost judecat aspru pentru că nu s-a lepădat de credință și a fost dus la Roma ca să fie dat exemplu pentru cei ce mai cred în Hristos și dat la lei, cele mai cumplite fiare, ca să-l ucidă, să-l sfâșie.
Sfântul Ignatie nu s-a înspăimântat. El trăia cu Hristos atât de intens și era bucuros să sufere, căci trăia în sufletul și în inima sa suferințele lui Hristos și își zicea: dacă El a suferit pentru noi, nu trebuie oare să suferim și noi, fiecare, pentru păcatele noastre?”
ÎPS Teodosie a arătat că suferința mucenicului nu a fost o povară, ci o cale a bucuriei și a întâlnirii cu Dumnezeu.
„Nu mă opriți din această cale”
Arhiepiscopul Tomisului a amintit și de cuvintele Sfântului Ignatie către creștinii din Roma, care încercau să-l salveze de la moarte:
„Dar el le scria tuturor scrisori, așa cum îi scriau și ei lui: «Nu mă opriți din această cale, care este cea mai sfântă și pe care o doresc atât de mult. Durerile sunt atât de ușoare față de bucuria ce va fi în viața cealaltă».”
Această dorință de a se uni cu Hristos prin jertfă l-a făcut pe sfânt să fie numit „Purtător de Dumnezeu”, titlu explicat de ierarh printr-o imagine cutremurătoare a muceniciei sale.
„Îl purta pe Iisus Hristos nu doar simbolic, ci real, în inima sa”
Momentul central al predicii a fost evocarea mărturiei inimii Sfântului Ignatie, care a rămas neatinsă de fiare:
„Și pe o jumătate de inimă și pe cealaltă era scris, cu slove de aur: Iisus Hristos.
Așadar, îl purta pe Iisus Hristos nu doar simbolic, ci real, în inima sa, cum trebuie să-L purtăm și noi: nu doar să vorbim despre Hristos, ci să-L purtăm și să trăim cu El.”
Îndemnul ierarhului a fost unul direct și actual, chemând la o credință vie, lucrătoare, nu doar declarativă.
Rugători pentru neam și pentru Biserică
În a doua parte a cuvântului, ÎPS Teodosie a vorbit despre Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, pe care l-a numit „sfânt din neamul nostru”, subliniind rolul său duhovnicesc în viața Sfântului Voievod Ștefan cel Mare și moștenirea de credință lăsată poporului român:
„Ne-a lăsat o moștenire atât de frumoasă și o pildă de credință, de jertfă, de dragoste și de bărbăție, atât de valoroasă.”
Ierarhul a încheiat arătând că cei doi sfinți rămân mijlocitori pentru credincioși înaintea lui Dumnezeu:
„De aceea, Sfântul Mare Mucenic Ignatie și Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul sunt rugători pentru noi. Să-i avem în rugăciunile noastre, să le cerem mijlocirea și dragostea, iar ei să se roage pentru noi, ca și noi să urcăm treptele virtuților până vom ajunge la Cerul cel Sfânt al lui Dumnezeu, unde să ne odihnim cu sfinții și cu Maica Domnului, în Împărăția Cerească, de care cu toții să avem parte. Amin.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, sâmbătă, 20 decembrie, după Acatistele Învierii Domnului, al Sf. Sfintit Mc. Ignatie Teoforul si al Sf. Cuv. Daniil Sihastrul, oficiate de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, ce acatiste frumoase, după cum a fost viața celor doi sfinți.
Sfântul Ignatie Teoforul, care a fost ierarhul Antiohiei, a fost judecat aspru pentru că nu s-a lepădat de credință și a fost dus la Roma ca să fie dat exemplu pentru cei ce mai cred în Hristos și dat la lei, cele mai cumplite fiare, ca să-l ucidă, să-l sfâșie.
Sfântul Ignatie nu s-a înspăimântat. El trăia cu Hristos atât de intens și era bucuros să sufere, căci trăia în sufletul și în inima sa suferințele lui Hristos și își zicea: dacă El a suferit pentru noi, nu trebuie oare să suferim și noi, fiecare, pentru păcatele noastre?
Mult s-a întărit și nu s-a înspăimântat de nicio suferință. A fost trimis legat cu zece soldați aspri, care l-au chinuit tot drumul, dar el se ruga și nu simțea chinurile.
A ajuns acolo, iar creștinii din Roma, văzându-l cât de curajos este și ce chip luminos avea, că îi strălucea fața de sfințenie și cuvintele lui erau pline de Duh, îl sfătuiau să mai rămână în viața aceasta, să nu se dea morții.
Dar el le scria tuturor scrisori, așa cum îi scriau și ei lui: „Nu mă opriți din această cale, care este cea mai sfântă și pe care o doresc atât de mult. Durerile sunt atât de ușoare față de bucuria ce va fi în viața cealaltă”. Și îi încuraja pe toți.
Și iată, el era numit Purtător de Dumnezeu, și vedem și de ce. A fost dat la lei, el îi aștepta și zicea: „Veniți să-mi sfărâmați trupul, ca să fiu grâu curat, prescură pentru Sfânta Treime”.
Și așa au făcut: l-au devorat, i-au mai rămas niște oseminte, dar, ce interesant, i-a rămas inima, pe care fiarele nu au mâncat-o. S-au mirat toți și au tăiat-o să vadă ce este. Și pe o jumătate de inimă și pe cealaltă era scris, cu slove de aur: Iisus Hristos.
Așadar, îl purta pe Iisus Hristos nu doar simbolic, ci real, în inima sa, cum trebuie să-L purtăm și noi: nu doar să vorbim despre Hristos, ci să-L purtăm și să trăim cu El.
Iată, Sfântul Ignatie se roagă acum pentru noi, pentru că a ajuns în ceruri, iar cerul este locuința pe care i-a dat-o Dumnezeu.
Stă lângă tronul slavei și celălalt sfânt din neamul nostru, Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul, din părinți credincioși, care de mic a plecat la mănăstire și s-a nevoit și a postit aspru.
Și a strâns în jurul său mulți oameni cu dureri, cu necazuri, cu boli, care, prin rugăciunile sale, se vindecau. Și a avut fii duhovnicești două mari personalități: Sfântul Voievod Ștefan cel Mare și Mitropolitul Anastasie Crimca.
El l-a ținut treaz pe Sfântul Voievod și l-a încurajat să nu se lepede de lupta împotriva celor ce voiau să-i ia țara, neamul și credința. Și atât de mult l-a încurajat, încât l-a ajutat să facă și schitul de la Voroneț, după ce s-a mutat acolo. Și iată, a participat și la înmormântarea lui, căci Sfântul Daniil era mult mai în vârstă decât Sfântul Voievod.
Ne-a lăsat o moștenire atât de frumoasă și o pildă de credință, de jertfă, de dragoste și de bărbăție, atât de valoroasă.
De aceea, Sfântul Mare Mucenic Ignatie și Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul sunt rugători pentru noi. Să-i avem în rugăciunile noastre, să le cerem mijlocirea și dragostea, iar ei să se roage pentru noi, ca și noi să urcăm treptele virtuților până vom ajunge la Cerul cel Sfânt al lui Dumnezeu, unde să ne odihnim cu sfinții și cu Maica Domnului, în Împărăția Cerească, de care cu toții să avem parte. Amin.”
