Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Teodosie, a vorbit marți, 4 august, în cadrul predicii rostite după săvârșirea Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, despre semnificația duhovnicească a pomenirii Sfinților Șapte Tineri din Efes, a căror minunată adormire timp de două sute de ani este considerată o mărturie a adevărului învierii morților.
Ierarhul a arătat că Dumnezeu a îngăduit această minune într-o vreme în care mulți se îndoiau de învierea cea de obște, iar trezirea celor șapte tineri după două secole a devenit o dovadă vie a puterii Sale.
Minunea celor șapte tineri din Efes
Înaltpreasfințitul Teodosie a reamintit că cei șapte tineri – Maximilian, Iamvlih, Martinian, Ioan, Dionisie, Exacustodian și Antonin – au trăit în vremea persecuțiilor împăratului Deciu, care le-a cerut să aducă jertfe idolilor. Refuzând să renunțe la credința în Hristos, aceștia s-au ascuns într-o peșteră, unde au adormit prin voia lui Dumnezeu.
„A crezut că și-a împlinit scopul, dar iată că acești tineri au adormit și s-au trezit în vremea împăratului Teodosie cel Mic”, a explicat Arhiepiscopul Tomisului, arătând că Dumnezeu a făcut această minune pentru a întări credința în învierea morților.
După două sute de ani, Iamvlih a coborât în cetatea Efes pentru a cumpăra hrană, însă a descoperit o lume schimbată, plină de biserici și de cruci, iar monedele purtând chipul împăratului Deciu au stârnit uimirea locuitorilor.
O mărturie împotriva celor care negau învierea
Potrivit ierarhului, descoperirea celor șapte tineri a avut loc într-o perioadă în care circula o erezie care susținea că oamenii nu vor învia din morți.
„Acest somn de două sute de ani a adeverit adevărul învierii. De aceea, cei Șapte Tineri din Efes sunt pomeniți astăzi”, a spus ÎPS Teodosie.
El a amintit și tradiția Bisericii de a rosti rugăciuni pentru cei care suferă de lipsa somnului, subliniind că Dumnezeu, Care le-a dăruit celor șapte tineri un somn de două sute de ani, poate dărui odihnă și celor care se luptă cu insomnia.
„Pentru creștini, moartea este numită adeseori adormire”
În partea finală a predicii, Arhiepiscopul Tomisului a explicat sensul profund al termenului de „adormire”, folosit de Biserică pentru a desemna trecerea din această viață a celor credincioși:
„Dacă acei șapte tineri au trăit două sute de ani în somn, și noi știm că, pentru creștini, moartea este numită adeseori adormire.”
Înaltpreasfințitul Teodosie a arătat că această denumire este folosită mai ales în cazul sfinților, amintind de Adormirea Sfintei Ana și de Adormirea Maicii Domnului, care a fost ridicată la cer de Fiul ei.
Îndemn la mărturisirea credinței
În încheiere, ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să transforme întreaga lor viață într-o mărturisire a credinței, pentru ca sfârșitul lor să fie o „adormire” urmată de învierea cea de obște:
„Să ne rugăm și noi ca viața noastră de aici să fie o mărturisire continuă, iar sfârșitul nostru să fie o adormire, pentru ca apoi să fie și trezirea prin învierea cea de obște, o trezire în lumină, ca să fim așezați de-a dreapta Mântuitorului, acolo unde sunt toți sfinții, împreună cu apostolii care vor judeca, la sfârșitul veacurilor, întregul neam omenesc. Amin.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, marți, 4 august, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
„Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, Sfinții Șapte Tineri pe care îi prăznuim noi astăzi au trăit din vremea împăratului Deciu până în vremea împăratului Teodosie cel Mic, dar viața lor a cuprins și un somn de două sute de ani. De aceea sunt pomeniți astăzi în mod deosebit, iar Dumnezeu, prin purtarea Sa de grijă, pentru că mulți se îndoiau de învierea cea de obște a oamenilor, a rânduit această minune.
Împăratul Deciu, care a domnit între anii 249 și 251, a fost un împărat cu adevărat persecutor foarte aspru al creștinilor. A dat un edict de persecuție foarte hotărât și aspru și îi urmărea pe toți creștinii care se închinau lui Hristos și nu aduceau jertfe idolilor.
Acești șapte tineri – Maximilian, Iamvlih, Martinian, Ioan, Dionisie, Exacustodian și Antonin – erau fii de dregători ai cetății. Toți erau creștini, pentru că împărații au fost mari persecutori ai creștinilor. De aceea și împăratul Deciu le-a cerut să aducă jertfe idolilor și le-a dat o alternativă: dacă vor să trăiască, să aducă jertfe idolilor, iar dacă nu vor aduce, vor fi dați la moarte.
Ei, cei șapte, s-au dus într-o peșteră și s-au ascuns acolo, într-un loc numit Oxia. Au intrat în peșteră și au rămas ascunși. Cel mai tânăr dintre ei, Iamvlih, mergea să cumpere mâncare, ca să aibă cu ce să trăiască o vreme acolo.
Au cumpărat mâncare, au mâncat cu toții, s-au rugat îndelung, iar în timpul nopții au adormit. Împăratul a auzit că cei șapte tineri sunt ascunși în peșteră și a hotărât să-i pedepsească într-un mod neobișnuit. Le-a poruncit soldaților să zidească intrarea peșterii, să facă un zid, ca să nu mai poată ieși de acolo și să moară de foame și de sete.
A crezut că și-a împlinit scopul, dar iată că acești tineri au adormit și s-au trezit în vremea împăratului Teodosie cel Mic, care a domnit între anii 408 și 450, spre sfârșitul domniei acestuia. Împăratul a dat poruncă să fie desfăcut zidul peșterii și să se cerceteze ce se află înăuntru.
Mai înainte însă, când fusese zidită peștera, împăratul Deciu poruncise să fie așezate acolo două lespezi pe care să fie scris anul în care fusese pecetluită peștera. Era înscris anul 249.
Când s-au trezit, ei au crezut că trecuse doar o singură noapte. L-au trimis pe cel mai tânăr dintre ei să le aducă mâncare, pentru că erau flămânzi. Iamvlih a venit în cetate, dar nu mai recunoștea nimic din cetatea Efesului. Vedea o mulțime de biserici, vedea cruci peste tot și nu înțelegea unde se află. A venit să cumpere mâncare cu banii pe care era chipul împăratului Deciu.
Când au văzut cei de acolo acești bani, s-au mirat și au întrebat: „Ce sunt banii aceștia?” Vorbirea era și ea diferită după două sute de ani. Atunci l-au chemat pe episcopul cetății, Ștefan, și pe mai-marele cetății și l-au întrebat:
„Cine ești și de unde ai venit cu acești bani?”
Iar el le-a răspuns:
„Sunt de aici. Nu știu ce s-a petrecut. Eu am dormit o noapte împreună cu alți șase dintre prietenii mei, iar acum am venit să cumpăr mâncare, pentru că tot eu am cumpărat și ieri mâncare pentru noi toți, în peșteră. Dar n-am mai recunoscut nimic. În cetatea aceasta, Efes, nu era nicio biserică, nu era nicio cruce, iar acum am văzut atâtea biserici și atâtea cruci.”
L-au întrebat din nou:
„Cine ești?”
Iar el le-a spus:
„Sunt împreună cu alți șase prieteni de aici, din cetate. Toți suntem fii ai dregătorilor acestei cetăți.”
L-au întrebat apoi cine este dregătorul cetății, însă nimeni nu mai știa despre acei dregători. De aceea, episcopul Ștefan și mai-marii cetății Efes au mers la peșteră.
Acolo au constatat că cei șapte tineri dormiseră două sute de ani în peșteră. În vremea aceea se răspândise o erezie care susținea că oamenii nu vor învia din morți și nu vor trăi în veșnicie. Acest somn de două sute de ani a adeverit adevărul învierii. De aceea, cei Șapte Tineri din Efes sunt pomeniți astăzi.
Tot astăzi se face rugăciune și pentru cei care nu au somn și nu pot dormi, pentru că, dacă Dumnezeu le-a dat celor șapte tineri un somn de două sute de ani, are puterea să dea somn și celor care se trezesc toată noaptea, dorm doar câteva clipe și sunt mereu obosiți.
Astăzi pomenim și pe Sfântul Mucenic Tatuil, care a fost un mare mărturisitor al credinței. Pentru că a fost amenințat cu spânzurarea, aceasta s-a și petrecut: a fost spânzurat de un măr. Dar și atunci L-a mărturisit pe Hristos.
Dacă cei Șapte Tineri din Efes rămân, cu adevărat, una dintre cele mai frumoase istorii prin care noi trebuie să păstrăm în minte această minune a lui Dumnezeu, este pentru că la Dumnezeu nimic nu este cu neputință. Așa cum oamenii mor, tot așa vor și învia. Dacă acei șapte tineri au trăit două sute de ani în somn, și noi știm că, pentru creștini, moartea este numită adeseori adormire.
Această trecere este numită, mai ales în cazul sfinților, adormire. Avem Adormirea Sfintei Ana, pe care am prăznuit-o la 25 iulie. Despre sfinți se spune că au adormit, așa cum a adormit și Sfânta Fecioară Maria, care apoi a fost luată la cer de Fiul Său.
Să ne rugăm și noi ca viața noastră de aici să fie o mărturisire continuă, iar sfârșitul nostru să fie o adormire, pentru ca apoi să fie și trezirea prin învierea cea de obște, o trezire în lumină, ca să fim așezați de-a dreapta Mântuitorului, acolo unde sunt toți sfinții, împreună cu apostolii care vor judeca, la sfârșitul veacurilor, întregul neam omenesc. Amin.”
