Marți, 8 iulie, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat Sfânta Liturghie la Mănăstirea „Sfinții Epictet și Astion” din localitatea Capidava, județul Constanța. În cadrul predicii rostite după slujbă, ierarhul a vorbit despre mucenicia celor doi sfinți din secolul al III-lea, veniți din Răsărit în Sciția Mică, și despre modul providențial în care Hristos i-a unit pe preotul Epictet cu tânărul Astion, fiu de senator, prin puterea credinței și a iubirii dumnezeiești.
Minunea convertirii și botezul care luminează viața
Întâlnirea providențială a avut loc într-un context de prigoană, într-o catacombă din Frigia. Întreaga relatare evocă drumul convertirii, botezul lui Astion și fuga lui împreună cu preotul Epictet în Sciția, unde cei doi au continuat să propovăduiască și săvârșeau minuni în numele lui Hristos. ÎPS Teodosie a vorbit emoționant despre dragostea și curajul acestor mucenici, despre lucrarea tainică a lui Dumnezeu prin rugăciune, până la momentul muceniciei lor la Halmiris.
Rugăciunea care aduce lumină peste generații
După martiriul lor, părinții lui Astion au venit în căutarea fiului, fiind călăuziți de anchetatorul Vigilanțiu, convertit în ascuns. Minunea arătării lui Astion din mormânt, pentru o clipă, a fost semnul că Dumnezeu le-a primit lacrimile și i-a chemat la credință. Botezul și convertirea părinților, deveniți ulterior mucenici, a fost o mărturie în plus a lucrării divine. „S-au întâlnit cu fiul lor în cer”, a subliniat ÎPS Teodosie, arătând legătura dintre rugăciune, mucenicie și viața veșnică.
Sfântul Procopie – mucenic și fiu duhovnicesc al lui Hristos
În aceeași zi a fost pomenit și Sfântul Mare Mucenic Procopie. ÎPS Teodosie a amintit viața lui – din copil crescut în păgânism, până la revelația Crucii și convertirea la Hristos. A fost prigonit chiar de mama sa, dar a biruit prin credință. În temniță, îngerul Domnului l-a vindecat miraculos. A fost un martor neînfricat al învierii și al adevărului dumnezeiesc, convertind inclusiv pe mama sa și mulțimi de păgâni.
Rugăciunea ca izvor de tinerețe și sănătate
La finalul predicii, Arhiepiscopul Tomisului a evidențiat darurile duhovnicești ale rugăciunii neîncetate: „Dacă ne rugăm mereu, suntem mereu proaspeți. Nu îmbătrânim, nu obosim, nu ne va durea nimic. Nicio boală nu se va lipi de noi. De peste 5 ani de când slujesc zilnic, n-am avut nicio boală.” Ierarhul a îndemnat pe credincioși să rămână statornici în credință, sănătoși sufletește și trupește, și a mulțumit celor care sprijină mănăstirea din Capidava.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, marți, 8 iulie, după Sfânta Liturghie oficiată de Arhiepiscopul Tomisului la Mănăstirea Capidava -,, Sfinții Epictet și Astion” – loc. Capidava, jud. Constanța:
”Preacuvioase Părinte Exarh, preacuvioase Părinte Duhovnic Andrei, preacuvioși și preacucernici părinți, preacuvioasă Maică Stareță Mihaela, preacuvioasă maică, cinstiți ctitori, iubiți credincioși,
Iată, cu mare bucurie am venit astăzi aici, la acești sfinți – primii mucenici ai noștri –, care au făcut multă lumină în Sciția Mică de odinioară, Dobrogea noastră de astăzi.
A fost o mare tihnă să slujesc aici, în acest altar acoperit de verdeață, și iată, cu această priveliște frumoasă, ne-a cuprins o mare bucurie. Este atât de binefăcător locul acesta pentru slujire.
Sfinții Epictet și Astion sunt mari sfinți ai noștri, care au săvârșit mucenicia în anul 290.
Ei nu erau de aici, ci din părțile Răsăritului, din Frigia. Epictet era un mare călugăr și preot, care ținea credința aprinsă în inimile multor creștini, pentru că era mare prigoană în vremea aceea, în tot Imperiul Roman.
El slujea într-o catacombă sub pământ, dar avea și o ferestruică prin care pătrundeau razele soarelui.
Prin această ferestruică a văzut un tânăr care trecea zilnic pe lângă acel loc, fiind trimis de tatăl său păgân la un doctor, Eufrosin, ca să învețe medicina vremii.
Văzându-l preotul Epictet pe acest tânăr cu chip ales și blândețe în privire, a gândit să-i țină calea într-o zi. L-a oprit și l-a întrebat: „Cine ești? Unde mergi?”.
Iar tânărul i-a răspuns: „Părinții mei sunt de neam înstărit. Tatăl meu este senator, iar mama mea este din neam ales. M-au trimis să învăț medicina la un mare doctor, ca să am un viitor, să ajut oamenii și să fiu și eu cineva, ca fiu al lor, ca fiu de nobil.”
Atunci preotul Epictet i-a zis: „Ce doctor ai tu?”. Și tânărul i-a răspuns: „Un vestit doctor, Eufrosin.” Iar preotul Epictet i-a spus: „Eu am un doctor mai bun decât al tău. Doctorul meu nu vindecă doar bolile trupești, ci și pe cele sufletești, și dă viața cea veșnică. El înviază și morții. Căci și pe noi, oamenii, ne-a adus de la moarte la viață.”
A început să-i vorbească despre Hristos, iar tânărul a zis: „Voi mai trece pe aici.” Și când a venit a doua oară, preotul Epictet i-a spus: „Tu înveți o medicină care este foarte săracă. Doctorul meu vindecă toate bolile, înviază și morții, și ajută tuturor. De vei vrea să-L cunoști, eu vreau să ți-L prezint.”
Și iată, data următoare, acest tânăr – Astion – a avut în fața lui o priveliște neobișnuită: a întâlnit o viperă care păzea un copil, pe care ea îl omorâse.
I s-a făcut tare milă și a zis: „Să văd acum dacă ceea ce mi-a spus acel preot creștin este adevărat.” Și a rostit: „În numele lui Iisus Hristos, copile, ridică-te! Iar tu, viperă, mori!”. Și așa s-a împlinit: copilul s-a ridicat, iar vipera a crăpat.
Atunci s-a încredințat că ceea ce i-a spus călugărul-preot Epictet este adevărat. S-a dus în grabă la el, să-i spună ce bucurie a avut și cum s-a încredințat de învățăturile sale. Și a venit și preotul Epictet să binecuvânteze acel moment.
Și i-a spus: „Tinere, de voiești, eu te voi învăța până la capăt învățătura lui Hristos. Și vei putea și tu, în numele Lui, nu doar pe acest copil, ci și pe mulți alții să-i înviezi, dar pentru aceasta trebuie să ai învățătura adevărată și să primești botezul.”
Tânărul a întrebat: „Ce să fac ca să primesc botezul?”. Preotul i-a spus: „Să asculți toată învățătura și să crezi în Hristos, Dumnezeul Cel adevărat, care a călcat cu moartea Sa moartea tuturor oamenilor. Apoi, de vei crede, te vei și boteza.”
Și i-a spus: „Întâi trebuie să fii catehumen, ca să înveți.” Iar Astion a zis: „Părinte, fă-mă catehumen și învață-mă.” Și l-a făcut catehumen.
Preotul Epictet i-a zis: „Trebuie să și postești, ca să te pregătești de botez.” – „Cât să postesc?”, a întrebat. Și i-a spus cât, și a postit.
Iar după ce a postit, a zis: „Cred cu tărie în Hristos-Dumnezeu și vreau să primesc botezul.”
Și a primit botezul. A zăbovit, iar tatăl său îl aștepta și nu știa ce s-a petrecut cu el. Când s-a întors, tatăl său l-a întrebat: „Fiule, unde ai rătăcit?”. Și a spus în gând: „Doamne, învață-mă ce să răspund!”.
Și Dumnezeu l-a inspirat, iar el i-a spus tatălui: „Doctorul meu a avut un bolnav grav și m-a rugat să merg cu el la acel bolnav, ca să-l vindece. Și l-am însoțit.” El vorbea în pilde, căci nu voia să-i descopere adevărul pe față.
Doctorul său era Hristos, bolnavul era chiar el, iar acum dobândise sănătatea sufletească. A încercat să-i spună ceva tatălui său despre Hristos, dar n-a reușit.
Atunci s-a întors la preotul Epictet și i-a spus: „Părinte, mi-ai dat cel mai mare dar: m-ai făcut creștin, m-ai făcut să-L port pe Hristos. Dar ce să fac? Tatăl meu este un păgân înfocat, la fel și mama mea. Ei nu înțeleg dacă le vorbesc despre Hristos.”
Preotul Epictet i-a răspuns: „Aceștia sunt părinții tăi trupești, dar tatăl tău adevărat este Dumnezeu, Cel din ceruri, iar mama ta adevărată este Maica Domnului, care L-a născut pe Fiul lui Dumnezeu cu trupul. Lor să te încredințezi, căci ei sunt părinți puternici și veșnici. Rămâi cu ei!”
Atunci tânărul a întrebat: „Dar ce să fac? Dacă vor afla tatăl și mama mea că m-am făcut creștin, mă vor ucide, își vor pierde mințile, se vor arunca în mare și se vor îneca, iar bucuria mea se va preface în tristețe. Învață-mă, părinte, unde să fug, ca să nu mai știe unde sunt?”.
Preotul Epictet s-a rugat și a aflat că țara sciților este loc de tihnă. Acolo nu era prigoană, așa că s-au dus acolo, unde nu-i putea vătăma nimeni.
Părinții lui Astion, văzând că nu mai vine fiul lor, au spus: „S-a întâmplat ceva cu fiul nostru. Ori l-au răpit creștinii, ori fiarele sălbatice l-au ucis.” Au început să plângă și să se tânguiască, spunând tuturor: „Dacă îl veți afla, fiul nostru Astion este mare răsplată pentru noi.”
Nu l-au aflat. Au mers până la Halmiris, unde preotul Epictet, cum făcea minuni și acolo, a început să slujească în locul lui de taină și să aducă spor de credință.
Oamenii se bucurau și vorbeau despre Hristos. Erau creștini, dar credința lor sporea. Și iată, au aflat și autoritățile că la Halmiris sunt doi oameni puternici care fac multe minuni în numele lui Hristos. Și fiindcă păgânii nu mai aduceau jertfe zeilor, s-a hotărât să fie trimiși la judecată și pedepsiți.
În acest timp, cineva din țara lui Astion l-a recunoscut și a alergat la părinții săi, spunându-le: „L-am aflat pe fiul vostru în țara sciților!”
Cei doi sfinți, Epictet și Astion, au fost judecați, chinuiți, bătuți și uciși, dar înainte de moarte se rugau cu glas cald: „Doamne, Dumnezeul nostru, miluiește-ne pe noi! Să fie mila Ta cu noi, Dumnezeul nostru!”
Anchetatorul, Vigilanțiu, auzind această rugăciune și văzându-le fețele luminate, a fost mișcat și le-a spus: „În cine credeți? Dați-mi și mie credința voastră!”
Și acolo, în ascuns, s-a botezat. Iar Epictet, fiind om duhovnicesc, afla de la îngeri că se ruga tot timpul pentru părinții săi: „Doamne, pe mine m-ai adus la lumină, dar tatăl și mama mea sunt încă în întuneric. Ajută-i să cunoască și ei lumina Ta!”
Și a aflat de la îngeri că vor veni și părinții săi acolo. L-a rugat pe Vigilanțiu să-i aștepte la port și să-i ducă în chilia sa. Astion avea în chilie o Evanghelie și o Psaltire, și se ruga necontenit.
Apoi a spus: „Duceți-i și la mormântul meu. Cine știe câtă milă va avea Dumnezeu cu ei?”
Au venit părinții și au întrebat: „Ați auzit de un tânăr, Astion, care din părțile Răsăritului a venit aici?”
Vigilanțiu le-a răspuns: „Îl cunosc pe acel tânăr. Este în slujba Celui mai mare Împărat.” – „Unde este acum?” – „Vă voi duce la locul unde s-a pregătit pentru această slujbă și, dacă va vrea să vă primească, vă va primi.”
I-a dus în chilie și le-a spus: „Iată, vedeți ce cărți frumoase? Cu ele a ajuns să slujească Celui mai mare Împărat, mai mare decât împăratul pământesc.”
Și a adăugat: „Vă voi duce la locul de unde poate să vă și vadă.”
Și i-a dus la mormintele celor doi sfinți. S-a rugat atunci Vigilanțiu și a zis: „Doamne, Tu ești mare, bun, milostiv și iertător. Fă ca acești părinți, care și-au plâns ani în șir fiul, să-l vadă măcar o clipă”.
Și iată, zicând acestea, Vigilanțiu, îndată din mormânt a ieșit Astion. A venit, i-a îmbrățișat și i-a sărutat pe părinții săi, zicându-le: „Tatăl meu și mama mea, eu sunt foarte bine, într-o împărăție deasupra pământului.
Ați fost chemați și voi să veniți să mă vedeți o clipă. Pregătiți-vă și ascultați ce vi se va spune, ca să ne întâlnim cu toții înaintea Marelui Împărat Ceresc.” Fiul lor li s-a arătat o clipă și apoi s-a făcut nevăzut.
Vigilanțiu le-a spus: „Ascultați de fiul vostru. Vă voi duce la Episcopul Evanghelicus, care vă va învăța dreapta credință, ca să vă întâlniți din nou cu fiul vostru înaintea Împăratului Celui mai Mare, care este în cer, deasupra oricărui împărat pământesc.”
I-a catehizat preotul Bonosus, iar după ce au fost pregătiți, Episcopul Evanghelicus i-a botezat. Au devenit fericiți și bucuroși că L-au cunoscut pe Dumnezeu Cel Viu. Au început și ei să propovăduiască, să spună tuturor bucuria că și-au întâlnit fiul, care s-a rugat pentru ei și i-a adus în țara sciților.
Au început să propovăduiască și au devenit și ei mucenici. Astfel, s-au întâlnit cu fiul lor, Astion, în cer.
Această bucurie o avem și noi, că Dumnezeu ne-a binecuvântat cu un neam credincios, creștinat de Sfântul Apostol Andrei și întărit apoi de Sfântul Apostol Filip.
Strămoșii noștri au fost buni, credincioși, răbdători și înțelepți. Nicio provincie nu s-a creștinat în totalitate așa cum s-a creștinat Sciția noastră de odinioară, care a devenit apoi o Biserică organizată, încât la Sinodul I Ecumenic din anul 325, am avut cea mai puternică mitropolie, cu mitropolitul Marcus, care avea și 14 episcopii sufragane.
Astăzi prăznuim un alt sfânt pilduitor: Sfântul Mucenic Procopie. Acesta era din Ierusalim. Tatăl său era credincios, dar mama sa, Teodosia, era păgână. Tatăl său a murit când copilul era mic. Mama sa l-a crescut în obiceiuri păgâne și voia să-l facă mare soldat.
A devenit soldat, dar nu era mulțumit cu cinstea aceasta. A fost trimis cu 200 de soldați într-o misiune. În acea vreme a început să deprindă filosofia și să înțeleagă că zeii păgânilor nu sunt adevărați, ci închipuiri și făpturi omenești. A început să creadă în Dumnezeul Cel Viu, dar nu știa unde să-L găsească.
Acest tânăr, care se numea Neania, așa cum îl numise mama lui, mergând cu oastea, a văzut în fața lui o cruce strălucitoare. Din cruce a auzit un glas: „Neania, de ce stai în întuneric? Vino la Lumină!” – „Cine ești?” a întrebat el. – „Eu sunt Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu Cel Adevărat, care am coborât din cer și am venit să-ți spun să nu mai rămâi în minciunile în care te-a crescut mama ta. Vino și primește pe Dumnezeul Cel Adevărat.”
„Cum să-L primesc?” a întrebat Neania. Și Hristos i-a spus să caute un meșter și să-i poruncească să-i facă o cruce de argint, asemenea celei pe care o văzuse. Să poarte acea cruce cu el.
S-a creștinat și a primit numele de Procopie. A început să propovăduiască cu îndrăzneală și Dumnezeu l-a luminat și l-a învățat adevărata credință. Mama lui, Teodosia, care voia să-l vadă mare conducător în armată, s-a mâniat și a zis: „Fiul meu a înnebunit! A părăsit zeii noștri și vorbește despre un nume străin!”
L-a pârât la împărat și a cerut să fie prins și pedepsit, pentru că nu mai respecta poruncile. Astfel, chiar mama sa l-a dat la prigoană. Procopie a fost prins, bătut atât de cumplit încât era plin de răni și de sânge. L-au pus în temniță aproape mort, crezând că nu va mai supraviețui.
În temniță i s-a arătat Îngerul Domnului și l-a vindecat cu desăvârșire. Mulți păgâni, care văzuseră cât de bătut fusese, nu credeau că va mai ieși viu din temniță. Dar el a ieșit și a început să-L propovăduiască pe Hristos cu și mai multă îndrăzneală și tărie.
Toți se mirau și-l întrebau: „Cum te-ai făcut sănătos? Erai ca un mort!” – „Hristos, Cel pe care Îl propovăduiesc, este Dumnezeul Cel Adevărat. El a coborât din cer, a luat trup dintr-o Fecioară, ne-a răscumpărat păcatele, și, deși a fost răstignit, omorât pe Cruce și îngropat, El a înviat! Și El înviază morții, vindecă bolnavii și dă tuturor arvuna, apoi împărăția vieții celei veșnice.”
Auzind acestea, toți păgânii s-au mirat și se uitau să vadă dacă mai are vreo rană. Și el a spus: „De ce vă uitați? Cel ce m-a vindecat, Hristos, nu lasă nicio urmă de rană. El vindecă desăvârșit, căci El ne-a iertat păcatele noastre, ne-a vindecat pe toți și ne-a răscumpărat din moarte. De aceea, cei care vreți să veniți la viață, veniți la Hristos.” Și s-au botezat mulțimi de păgâni.
Văzând această minune, mama sa, Teodosia, a fost pătrunsă de rușine și de durere și a zis: „Fiul meu, eu te-am pârât că ești creștin. Și iată, tu ai ajuns să mă înveți pe mine, în loc să te învăț eu, mama ta. Eu te-am învățat de toate cele rele și păgâne. De aceea și eu vin la Hristos. Roagă-L pe Hristos să mă ierte și să mă primească și pe mine, să am parte cu tine înaintea Lui, în împărăția cea cerească.” Și astfel a adus și pe mama sa Sfântul Procopie, împreună cu mulțimi de păgâni.
După ce au fost uciși toți creștinii care au crezut în Hristos, păgânii au venit și asupra Sfântului Procopie. I-au zis: „Ești împotriva împăratului nostru, dacă nu cinstești zeii, trebuie să mori.” Și el a răspuns: „Niciodată nu voi cinsti minciuna, ci cinstesc adevărul, pe Dumnezeul Cel Adevărat.”
Atunci s-a poruncit să fie dus și să i se taie capul. El s-a bucurat foarte mult și a zis: „Doamne, primește-mă la Tine, că pe Tine Te iubesc cel mai mult. Așa cum ai primit pe mama mea, care a fost împotriva mea, dar ai luminat-o prin dragostea Ta, pe care mi-ai arătat-o mie, primește și sufletul meu, alături de mama mea și de ceilalți mucenici, ca să fim împreună în Împărăția Cerească.” Și așa s-a sfârșit Sfântul Mare Mucenic Procopie.
Iată, avem astăzi doi mari mucenici, Epictet și Astion, și alți doi mari mucenici, Procopie și mama sa, și mulțime de alți mucenici dintre păgâni care au venit la Hristos. Îl rugăm pe Bunul Hristos, Mântuitorul nostru, să ne cheme și pe noi la dreapta credință și să fim și noi mărturisitori ai Marelui Dumnezeu și Mântuitorului nostru Iisus Hristos, și să avem și noi viață nemuritoare în Împărăția Cerească, de care să ne învrednicească Bunul Dumnezeu. Amin.
Iubiți credincioși, iată aici avem o mănăstire atât de frumoasă, pe malul Dunării, și avem aici o maică stareță venită din Bucovina – de unde sunt și eu – o maică vrednică, și un părinte care a fost călugărit la Crasna, unde am fost călugărit și eu și am participat la călugăria lui.
Iar părintele duhovnic Andrei va primi acum cea mai frumoasă și înaltă distincție: Crucea Sfântului Apostol Andrei. Bucură-te cu viață, Părinte Andrei, și să rămâi statornic în această oază atât de frumoasă.
Un remarcabil ctitor, domnul Dumitrel, cu soția sa Ionela și copiii lor, ne-au făcut această frumoasă biserică și acum construiesc o altă clădire, cu chilii pentru duhovnic și pentru pelerini.
Vreau să-i mulțumesc domnului Dumitrel, soției sale Ionela și copiilor lor, că ne-au făcut acest mare dar. Au ctitorit biserica din localitatea lor, de la Horia, dar iată că au ctitorit și această măreață biserică.
Bucură-te, Părinte Andrei, că ai avut parte de un asemenea mare ctitor, căruia eu îi port recunoștință, dragoste și rugăciune permanentă, și rog pe Bunul Dumnezeu să-l țină sănătos în continuare, și primește dragostea și recunoștința noastră.
Dacă ne rugăm mereu, suntem mereu proaspeți. Nu îmbătrânim, nu obosim, nu ne va durea nimic. Nicio boală nu se va lipi de noi. De peste 5 ani de când slujesc zilnic, n-am avut nicio boală. Și vă îndemn și pe frățiile voastre să rămâneți sănătoși, tineri și proaspeți, fără moftul oboselii.”
