Într-o predică plină de învățăminte, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a vorbit despre viața și minunile unor mari sfinți ai Ortodoxiei, precum Sfinții Doctori fără de arginți, Sfântul Trifon și Sfinții Chir și Ioan. Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să urmeze exemplul acestor mărturisitori ai credinței și să se încreadă în puterea rugăciunii.
ÎPS Teodosie a subliniat că sfinții sunt exemple vii de credință și putere duhovnicească.
ÎPS Teodosie i-a încurajat pe credincioși să urmeze exemplul acestor mari sfinți și să nu se teamă de încercările vieții.
ADEVARULBISERICII.RO redă transcrierea predicii rostite de ÎPS Teodosie:
”Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată sfinți care ne copleșesc cu tăria lor, cu credința lor, cu darurile primite de la Dumnezeu, și ei ne îndeamnă și pe noi să-i urmăm. Acatistele lor ne aduc mireasma sfințeniei Sfinților Doctori fără de arginți, prin curajul și dragostea lor, și ne arată cum Dumnezeu este atât de bogat în daruri, dar, pe cât de bogat este, pe atât este și darnic. El dă Sfinților Săi, care Îl iubesc, și le dă și pentru noi, cei care ne ostenim să-L căutăm și să-L iubim, daruri atât de bogate.
Sfântul Chir, originar din Frigia, ajunge la Alexandria și este cuprins de dragostea pentru Dumnezeu. A învățat mult meșteșugul doctoricesc, dar credința și rugăciunea sa l-au copleșit, încât, lăsând la o parte toate elementele pe care le folosea în tămăduiri, mai bine tămăduia cu credința și rugăciunea. Și nu numai atât! Pe toți îi chema la Hristos, căci prin Hristos aducea tămăduiri.
Auzind de prigoana mare ce se pregătea, a plecat în Arabia. Mulți dintre cei care au primit tămăduire de la Sfântul Chir vorbeau despre darurile lui. Auzind acestea, Ioan din Edessa s-a dus să-l caute. A cutreierat mult până l-a găsit. Și a venit vremea mărturisirii!
Cu mult curaj au mărturisit și nu s-au temut. Au auzit și despre o mamă cu trei fiice care ajunsese în temniță pentru mărturisirea credinței. S-au dus să o caute și au întărit-o și pe ea, și pe fiicele ei. Se temea ca nu cumva, din frică pentru fiicele sale, să se lepede de credință. Dar ei au întărit-o. Au fost prinși, chinuiți, bătuți. Li s-au pregătit multe chinuri, dar toate aceste chinuri nu i-au copleșit, ci i-au obosit pe chinuitori. Ei au rămas biruitori în toate chinurile lor!
Dar iată, darurile lor s-au perpetuat mai departe, iar văzând atâta râvnă, atâta dragoste și răbdare, mulți veneau la credință. Și iată, și astăzi sunt invocați în rugăciunile noastre și, cu adevărat, ei ne ajută la tămăduire, atât în Taina Sfântului Maslu, cât și în alte rugăciuni. Ei ne-au rămas ca niște călăuze către viața cea cerească și ne-au învățat că toți avem nevoie de tămăduirea sufletească, căci orice suflet care face păcate este un suflet bolnav. De aceea, ne sunt și nouă folositori și mijlocitori.
Sfântul Trifon are particularitatea sa. Este atât de puternic pentru că, de la început, născându-se, păștea gâștele și, cu siguranță, admira toate cele dimprejur – creația lui Dumnezeu –, căutându-L și aflându-L pe Dumnezeu și ținând comuniunea cu El. Și iată, a fost căutat de împăratul roman pentru fiica sa, care era cuprinsă de un demon. Toți doctorii au fost chemați, dar niciunul nu a ajutat-o cu nimic. În cele din urmă, a primit vestea că doar un tânăr cu numele Trifon o poate vindeca, așa cum i-a spus îngerul Domnului.
Au venit mai mulți, dar nu era cel care trebuia. Se zbuciuma fata și se întreba: „Unde este acel tânăr?”. Atunci, i s-a spus unde se află, iar tatăl său, împăratul, a trimis oameni să-l aducă. Trifon a venit spre aceste ținuturi, chiar la Roma. Și iată, cu trei zile înainte de a ajunge, diavolul s-a înspăimântat și a strigat: „Nu mai pot să stau! Vine Trifon, care mă înspăimântă, fără să fie lângă mine. Dar dacă va fi lângă mine, câtă durere voi avea!”. Și a ieșit din fată.
Când Sfântul Trifon a ajuns, împăratul l-a întrebat: „Știi de ce ai acest necaz cu fiica ta?”. Iar Trifon i-a răspuns: „Pentru că voi slujiți celui rău. Numai Hristos este binele, aduce binele și biruiește demonii!”. Împăratul a dorit să-l vadă pe demon, iar Trifon a cerut îngăduință: „Lasă-mă să postesc șase zile, iar în a șaptea zi te chem să ți-l arăt!”.
După ce s-a pregătit toată suita împărătească, Sfântul Trifon i-a poruncit diavolului: „Cu toate că ești fățarnic și ești nevăzut pentru fățărie, dar văzut pentru nerușinare, că faci rău, arată-te acum! Îți poruncesc!”. Și îndată s-a arătat un câine urât și negru, cu ochi de foc. Toți s-au înspăimântat, căci acesta se zvârcolea. Atunci Sfântul Trifon a zis: „Vedeți? Acesta este demonul! Acum, du-te în iadul tău cel mai de jos și să nu mai vii aici!”.
Diavolul s-a înfricoșat și n-a mai rămas pe pământ, ci s-a dus în iadul cel mai de jos. Atunci împăratul și cei din suita sa au întrebat: „Noi ce să facem ca să scăpăm de diavoli? Căci poate veni un alt diavol?”. Iar Sfântul Trifon le-a răspuns: „Luați-L pe Hristos!”. Și astfel, toți s-au botezat – împăratul, împărăteasa și toată suita lor.
Sfântul Trifon avea doar 17 ani, dar ce înseamnă să-L ai pe Dumnezeu? Înseamnă să ai putere, să ai înțelepciune și să ai dragoste, ca să poți să-ți ajuți semenii!
Împăratul Deciu l-a pedepsit pe Sfântul Trifon, pentru că pe mulți i-a adus la credință. După multe chinuri, a fost bătut trei ceasuri fără încetare. Călăii nu mai puteau, păgânii priveau și se întrebau: „Ce este aceasta?”. Și mulți au venit la credință.
În cele din urmă, după ce a arătat ce putere are asupra focului, asupra rănilor – căci nicio rană nu l-a răpus –, l-au aruncat la fiare. Dar fiarele s-au împrietenit cu el. În cele din urmă, numai prin tăierea capului a plecat din viața aceasta, dar a rămas darul său.
Iată, de atunci și până acum, el, care a blestemat toate jivinele și insectele dăunătoare pomilor, ierburilor și legumelor, mijlocește și astăzi! Rugăciunile lui, care se citesc la sfințirea apei, curățesc grânele, viile și toate celelalte roade ale pământului de toate cele care sunt dușmani oamenilor.
Să ne bucurăm de mijlocirea acestor sfinți! Să-i luăm nu doar ca rugători, ci și ca întăritori și pilde pentru rugăciunea și credința noastră. Să nu ne temem de rău dacă Îl avem pe Dumnezeu! Să nu-L pierdem pe Dumnezeu nicio clipă!
Cine Îl pierde pe Dumnezeu din mintea, din inima și din viața sa rămâne orfan de Părintele cel ceresc, care ne este cel mai necesar în viața de acum, pentru a dobândi și viața cea viitoare. Pentru aceasta, să ne străduim cu toții! Și ca să ne întărim, să facem și noi rugăciunile de izbăvire de demoni, rugăciunile Sfântului Vasile cel Mare și ale Sfântului Ioan Gură de Aur!”
