În cadrul slujbei oficiate în Catedrala Arhiepiscopală din Constanța, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit un cuvânt de învățătură în care a evocat viața Sfântului Iosif făcătorul de cântări, prăznuit în mod deosebit.
Viața de rugăciune a unui sfânt al cântării bisericești
„Iată, între sfinții de astăzi, noi prăznuim în mod deosebit pe Sfântul Iosif făcătorul de cântări. Spun «în mod deosebit» pentru că viața sfântului este atât de pilduitoare și de cunoscută”, a subliniat ierarhul, evocând copilăria și râvna sfântului pentru Sfintele Scripturi și pentru studiul teologic.
„Dumnezeu i-a dat un talent deosebit să scrie și să compună muzică. Cânta cântări atât de frumoase, pentru că a făcut multe cântări alese și a scris multe scrieri alese. Mânca numai pâine și apă și era foarte râvnitor să scrie, să se roage, să cânte”, a spus Arhiepiscopul.
Prigonit pentru dreapta credință, sprijin pentru cei însetați de Dumnezeu
Înaltpreasfinția Sa a amintit și de contextul istoric al prigonirii sfântului, care a fost nevoit să plece din mănăstire în timpul luptei împotriva icoanelor, găsindu-și adăpost alături de Sfântul Grigorie Decapolitul.
„Sfântul Iosif făcea mereu cântări și citea, și se îndeletnicea cu rugăciunea, cu postul. Și mulți care veneau la el erau învățați în această rânduială: să se roage și să postească. Și, cine avea darul de a cânta, îi învăța să cânte”, a adăugat ierarhul.
După revenirea din exil, în vremea împărătesei Teodora, Sfântul Iosif și-a continuat viața în jertfă și în slujirea lui Dumnezeu, lăsând Bisericii un tezaur liturgic de mare valoare.
Pildă pentru viața duhovnicească de astăzi
„Sfântul Iosif este între marii scriitori de cântări, de canoane, de imne atât de frumoase pe care le-a lăsat Bisericii noastre. A murit în pace, la o vârstă înaintată, și pomenirea lui a rămas atât de vie, pentru că au rămas scrierile sale, atât de valoroase și frumoase, pe care le avem și noi în cărțile noastre de slujbe”, a spus Înaltpreasfințitul.
Apel la rugăciune, trezvie și bucurie sfântă
În încheiere, Arhiepiscopul Tomisului a îndemnat la întărirea vieții duhovnicești, urmând exemplul sfinților:
„Pentru că oricine se roagă îndelung și luptă împotriva păcatelor și își face ca viața sa să fie o candelă aprinsă, în care Dumnezeu este slăvit necontenit (…) aceștia s-au încununat cu cununa sfințeniei de la Bunul Dumnezeu. Rugăm pe Sfântul Iosif, făcătorul de cântări și de rugăciuni, să ne fie nouă strajă sufletelor și vieții noastre, ca noi, necontenit, să-L lăudăm pe Dumnezeu și să-I cântăm în toată vremea”, a încheiat ierarhul.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie după Liturghia Darurilor mai înainte sfințite, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța, joi, 3 aprilie:
”Preacuvioase părinte vicar, preacuvioase părinte exarh, preacuvioși părinți stareți, preacucernici părinți protoierei, preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, între sfinții de astăzi, noi prăznuim în mod deosebit pe Sfântul Iosif făcătorul de cântări. Spun „în mod deosebit” pentru că viața sfântului este atât de pilduitoare și de cunoscută.
Iată, el de copil a iubit Sfintele Scripturi, toate cărțile sfinte și frumoase, s-a îndeletnicit cu studiul și cu scrisul. Dumnezeu i-a dat un talent deosebit să scrie și să compună muzică. Și iată, ducându-se la mănăstire, i-a copleșit pe frații de acolo, pentru că tot timpul compunea și scria și cânta. Cânta cântări atât de frumoase, pentru că a făcut multe cântări ales și a scris multe scrieri alese. Pentru că Sicilia, țara sa de origine, a fost cucerită de otomani, el a trebuit să plece de acolo, la Peloponez și la Tesalonic, și acolo și-a dus viața într-o mănăstire, cu multă asprime. Mânca numai pâine și apă și era foarte râvnitor să scrie, să se roage, să cânte.
De aceea a fost și hirotonit preot și își ducea viața la fel: slujea, se ruga și cânta. Dar iată, viața lui a fost plină de zbucium, pentru că era în vremea aceea prigoana asupra icoanelor. De aceea a trebuit să plece din mănăstirea sa, unde a fost primit chiar de Sfântul Grigorie Decapolitul. Și acest sfânt Grigorie era foarte uimit de viața plină de jertfă a acestui Sfânt Iosif, care făcea mereu cântări, și citea, și se îndeletnicea cu rugăciunea, cu postul. Și mulți care veneau la el erau învățați în această rânduială: să se roage și să postească. Și, cine avea darul de a cânta, îi învăța să cânte.
De aceea viața lui a cunoscut și un exil, a trebuit să plece, până când a venit împărăteasa Teodora și i-a adus din exil pe cei care fuseseră alungați de la locurile lor. Sfântul și-a dus mai departe viața în jertfă, a continuat să scrie și să cânte. Și iată, a adunat multe cântări, multe scrieri, multe imne a dăruit Bisericii noastre și multă învățătură de folos, încât Sfântul Iosif este între marii scriitori de cântări, de canoane, de imne atât de frumoase pe care le-a lăsat Bisericii noastre. A murit în pace, la o vârstă înaintată, și iată, pomenirea lui a rămas atât de vie, pentru că au rămas scrierile sale, atât de valoroase și frumoase, pe care le avem și noi în cărțile noastre de slujbe, pe care le folosim atât de mult în slujirea Bisericii noastre.
Ceilalți cuvioși părinți și-au dus o viață aspră și plină de rugăciune și de trezvie. Și aceștia s-au încununat cu cununa sfințeniei de la Bunul Dumnezeu. Pentru că oricine se roagă îndelung și luptă împotriva păcatelor și își face ca viața sa să fie o candelă aprinsă, în care Dumnezeu este slăvit necontenit, și mintea nu este slobodă să se rătăcească la deșertăciunile acestei vieți – toți cei care au urmat o astfel de viață au fost cu adevărat plini de toată dragostea și bucuria spirituală.
De aceea, iată, îi cinstim și rugăm pe Bunul Dumnezeu ca, pentru rugăciunile lor, să ne dea și nouă mai multă râvnă de rugăciune, de credință, de dragoste, de postire, de pace și de bucurie sfântă. Pentru că atunci când suntem cu Dumnezeu, bucuria nu ne părăsește niciodată. Dumnezeu este bucurie și, în același timp, este sfințenie. Sfințenia este începutul bucuriilor celor netrecătoare. De aceea rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne dea aceste bucurii și iată, să trăim viața împreună cu Dumnezeu, Care ne însoțește atunci când rugăciunea și trezvia nu ne părăsesc. Nici Dumnezeu nu ne părăsește.
Rugăm pe Sfântul Iosif, făcătorul de cântări și de rugăciuni, să ne fie nouă strajă sufletelor și vieții noastre, ca noi, necontenit, să-L lăudăm pe Dumnezeu și să-I cântăm în toată vremea, mai ales în casa Sa cea sfântă, dar și oriunde mergem pentru ca noi să trăim în pace și în bucurie și în nădejdea vieții celei veșnice, de care să avem cu toții parte. Amin.”
