Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit miercuri, 20 mai, un cuvânt de învățătură după slujba Vecerniei și a Litiei oficiate la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena” din Constanța, împreună cu Înaltpreasfințitul Părinte Iacov, Mitropolit de Mytiline din Grecia.
Ierarhul a vorbit despre însemnătatea Sfinților Împărați Constantin și Elena pentru cetatea Constanței, despre rolul Sfântului Constantin în istoria Bisericii și despre legătura dintre praznicul Înălțării Domnului și pomenirea eroilor.
Procesiune de la Catedrală la Biserica „Sfinții Împărați Constantin și Elena”
În debutul cuvântului său, ÎPS Teodosie a amintit procesiunea organizată de la Catedrala Arhiepiscopală până la biserica ocrotită de Sfinții Împărați Constantin și Elena și a explicat de ce Sfântul Constantin este considerat ocrotitor al Constanței.
„Iată, am petrecut o seară de jertfă și am venit în procesiune de la Catedrală până aici, săvârșind totodată și slujba Vecerniei și a Litiei. Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt ocrotitorii noștri, ai Constanței, pentru că Sfântul Împărat Constantin s-a interesat de viața din Imperiu, din toate părțile sale. Și pentru că aici aveam o creștinătate foarte intensă, a dat numele fiului său Constanței”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
„Sfântul Constantin începe o nouă epocă”
În continuare, ierarhul Tomisului a evidențiat rolul decisiv al Sfântului Împărat Constantin în viața Bisericii și în istoria creștinismului, arătând că acesta a adus libertate creștinilor și a sprijinit zidirea de biserici în întreg Imperiul.
„Sfântul Constantin începe o nouă epocă în istoria Bisericii noastre și în istoria universală. El este cel care dă libertate creștinilor, dar îi eliberează și din închisori pe slujitori și pe creștini, le dă înapoi averile, dă legi atât de importante și, mai ales, o lasă pe mama sa să meargă la Ierusalim să descopere Crucea Domnului, Sfântul Mormânt, locul Nașterii Domnului, și începe zidirea de biserici pretutindeni”, a afirmat ÎPS Teodosie.
Arhiepiscopul Tomisului a explicat și de ce Biserica îi numește pe Sfinții Împărați „întocmai cu Apostolii”.
„Este numit întocmai cu Apostolii, atât el, cât și împărăteasa Elena, pentru că ceea ce au înfăptuit ei a fost fără egal. Cu o râvnă sfântă au lucrat pentru Biserică, au fost credincioși, au făcut atât de multe biserici și au dăruit mai ales din vistieria Imperiului tuturor celor care voiau să se creștineze; le ofereau haine albe, cămăși albe”, a mai spus ierarhul.
Două sărbători unite în aceeași zi
ÎPS Teodosie a subliniat și faptul că praznicul Înălțării Domnului și sărbătoarea Sfinților Împărați Constantin și Elena au fost celebrate împreună, lucru întâlnit rar în calendar.
„Avem două sărbători: Înălțarea Domnului și Sfinții Împărați Constantin și Elena. Foarte rar sunt împreună aceste sărbători, dar iată că, fiind împreună, după Sfânta Liturghie vom merge la cimitirul unde sunt îngropați eroii, să săvârșim slujba pentru Ziua Înălțării și pentru sărbătoarea eroilor, la mormintele lor”, a declarat Arhiepiscopul Tomisului.
Apreciere pentru Mitropolitul Iacov de Mytiline
În partea finală a cuvântului său, ÎPS Teodosie a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Iacov de Mytiline pentru vizita făcută la Constanța și pentru legătura apropiată cu Biserica din Dobrogea.
„Este ca și al nostru, iubit de noi, pentru că de multe ori ne-a vizitat și mult bine ne-a făcut. Ne-a adus rugăciuni și daruri duhovnicești și ne-a dăruit și sfinte moaște atât de importante de acolo, de la Mitilene”, a spus ÎPS Teodosie.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, miercuri, 20 mai, după slujba Vercerniei oficiată la Biserica Sfinții Împărați Constantin și Elena din Constanța împreună cu ÎPS Iacov, Mitropolit de Mytiline (Grecia):
„Înaltpreasfințite Părinte Mitropolit Iacob de Mitilene, cel mai drag oaspete al nostru,
preacuvioase părinte vicar,
preacuvioase părinte exarh,
preacucernici părinți protopopi,
preacuvioși și preacucernici părinți,
iubiți credincioși,
Iată, am petrecut o seară de jertfă și am venit în procesiune de la Catedrală până aici, săvârșind totodată și slujba Vecerniei și a Litiei.
Sfinții Împărați Constantin și Elena sunt ocrotitorii noștri, ai Constanței, pentru că Sfântul Împărat Constantin s-a interesat de viața din Imperiu, din toate părțile sale.
Și pentru că aici aveam o creștinătate foarte intensă, a dat numele fiului său Constanței.
Sfântul Constantin începe o nouă epocă în istoria Bisericii noastre și în istoria universală. El este cel care dă libertate creștinilor, dar îi eliberează și din închisori pe slujitori și pe creștini, le dă înapoi averile, dă legi atât de importante și, mai ales, o lasă pe mama sa să meargă la Ierusalim să descopere Crucea Domnului, Sfântul Mormânt, locul Nașterii Domnului, și începe zidirea de biserici pretutindeni.
Este numit întocmai cu Apostolii, atât el, cât și împărăteasa Elena, pentru că ceea ce au înfăptuit ei a fost fără egal. Cu o râvnă sfântă au lucrat pentru Biserică, au fost credincioși, au făcut atât de multe biserici și au dăruit mai ales din vistieria Imperiului tuturor celor care voiau să se creștineze; le ofereau haine albe, cămăși albe. Și, cum spune cronicarul, era plin de cei care nu fuseseră încă creștini și care se întorceau în haine albe de la bisericile în care se creștinau.
Avem două sărbători: Înălțarea Domnului și Sfinții Împărați Constantin și Elena. Foarte rar sunt împreună aceste sărbători, dar iată că, fiind împreună, după Sfânta Liturghie vom merge la cimitirul unde sunt îngropați eroii, să săvârșim slujba pentru Ziua Înălțării și pentru sărbătoarea eroilor, la mormintele lor.
Să ne primească Bunul Dumnezeu rugăciunile.
Avem aici o biserică înnoită prin purtarea de grijă a părintelui protopop, care a devenit și paroh al acestei biserici, părintele Mihai Ovidiu, care are și slujitori vrednici aici, are și cor, are tot ce-i trebuie. Iar mâine va fi o slujbă foarte bogată, cu mulți diaconi și preoți și cu mulțimea credincioșilor.
Dumnezeu să ne primească jertfa din această seară și îi mulțumesc în mod deosebit Înaltpreasfințitului Iacob, cel mai drag dintre ierarhii din Biserica Greciei pentru mine, cel mai blând și cel mai iubit, și în Mitropolia sa, și în toată Grecia. Dar este ca și al nostru, iubit de noi, pentru că de multe ori ne-a vizitat și mult bine ne-a făcut. Ne-a adus rugăciuni și daruri duhovnicești și ne-a dăruit și sfinte moaște atât de importante de acolo, de la Mitilene. Vă mulțumim și vă rămânem îndatorați tot timpul.”


