Joi, 5 iunie 2025, după oficierea Acatistelor Maicii Domnului, Sfântului Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava și celor patru mucenici Zotic, Atal, Camasie și Filip de la Niculițel, Înaltpreasfințitul Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit-o predică duhovnicească, marcând totodată ultima zi de sărbătoare a Înălțării Domnului.
Înaltpreasfințitul a rememorat pe larg viața și mucenicia Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava, născut în Trapezunda și cunoscut pentru generozitatea și credința sa:
„Era un negustor care nu mergea să câștige pentru el, ci ca să împartă săracilor… Dar Satana, biruit de invidie, a gândit cum să-l doboare. A mințit că vrea să treacă la credința islamică. Ioan însă a spus: «Eu cu Hristos trăiesc tot timpul. Cum să mă lepăd de Hristos?»”
Arhiepiscopul Tomisului a descris cu durere chinurile cumplite îndurate de sfânt: „L-au legat de cal și l-au mânat pe ulițele cetății. Carnea i se zdrobea, sânge era în urma lui… Rugăciunile îl țineau în viață. În cele din urmă, i-au tăiat capul”.
Minunile nu au întârziat: un preot a fost înștiințat în vis să-i adune trupul, iar „noaptea se arăta o lumină ca un stâlp și bărbați în alb care cântau… s-au făcut multe minuni”. Apoi, „în 1403, marele domn Alexandru cel Bun a adus moaștele la Suceava”, unde se află și astăzi.
„O lumină cerească a intrat în martirion”
În vorbit, Arhiepiscopul a continuat despre cei patru mucenici dobrogeni – Zotic, Atal, Camasie și Filip –, a căror pomenire se face în fiecare an la Niculițel.
„Aceștia au fost mari ostași și mărturisitori din armata creștină… Creștinii i-au luat pe ascuns și i-au așezat într-un martirion sub pământ. Chiar cu sângele martirilor au scris: «Martirii lui Hristos»”.
Înaltpreasfințitul a evocat cu emoție procesiunile inițiate după venirea sa la Tomis și mărturisirea minunii petrecute în timpul unei privegheri:
„Într-o noapte, s-a arătat acea lumină care s-a arcuit și a intrat chiar în martirion. Toți specialiștii au spus că nu e lumină naturală. Vom recupera această icoană a luminii… E o minune din vremurile noastre!”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie după Acatistele Maicii Domnului, al Sf. Mare Mc. Ioan Cel Nou de la Suceava si al Sf. 4 Mucenici Zotic, Atal, Camasie si Filip de la Niculitel, oficiate de Arhiepiscopul Tomisului, în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța, joi, 5 iunie:
”Hristos S-a înălțat! Este vinerea aceasta, ultima zi a sărbătoririi Înălțării Domnului. Este sfârșitul acestui sărbători. Și iată sfinții pe care îi prăznuim și le facem acatiste și rugăciuni, acolo unde S-a înălțat Hristos, în împărăția cea cerească a Tatălui celui fără început, Care L-a născut pe Fiul cel fără început și a purces pe Duhul Sfânt cel fără început, iată, acolo S-au așezat și cetele de sfinți. Acolo Dumnezeu a pregătit pentru noi toți locașuri atât de frumoase, atât de pline de mireasmă duhovnicească și de fericire, încât mintea nu le poate gândi și limba nu le poate exprima. Atât de frumoase sunt aceste daruri ale lui Dumnezeu pentru noi.
De aceea, se cuvine să vedem cum ne-au pregătit calea frații noștri mai mari, sfinții care sunt prăznuiți de noi.
Iată, Sfântul Ioan cel Nou de la Suceava, originar era din Trapezunda, din Răsărit. Era un negustor care nu mergea să câștige pentru el, ci ca să împartă săracilor, să ajute pe cei nepăstuiți, pe cei chinuiți, și făcea mereu drumul acesta, călătorind cu corabia să-și vândă acele produse și toate le dadea sărmanilor.
Dar iată, Satana era biruit de invidie, că acesta se ridică tot mai sus și aducea aminte câte de sus a fost și el. A fost deasupra tuturor. De aceea la cuprins invidia și a gândit diavolul ce să facă, să-l doboare pe Ioan. Și a gândit cu minciună, că e tatăl minciunii, să spună, când ajunge acolo în Cetatea Albă, că el dorește să vină la credința islamică. Și l-a dus acolo. Nu știa de ce îl duce acolo, Ioan. Mai marele corabiei a spus stăpânului: „Iată, ai aici un creștin care vrea să vină la credința noastră.” Și atunci s-a bucurat acel mare satrap și a zis: „Dacă vine un creștin la credința noastră, e mare lucru. Înseamnă că nu iubește pe noi mai mult decât Îl iubește pe Hristos.”
Dar Ioan a început să spună: „De unde această minciună? Eu am zis că vreau? Eu nu vreau niciodată!” Și zicea corăbierul: „N-ai vorbit cu mine acestea? Nu mai spune acum, nu te întoarce, ci spune adevărul ce ai vorbit cu mine!” Și Ioan, ce să spună? „Ceea ce spui, spui de la tine. Eu n-am gândit vreodată așa ceva. Eu cu Hristos trăiesc tot timpul. Cum să mă lepăd de Hristos?”
Și atunci mai-marele cetății îl credea pe corăbier și nu pe Ioan. Și-i spunea lui Ioan: „De ce nu ești statornic în ceea ce ai spus? El nu poate să mintă. El mereu aduce aici mulți din cei care au nevoie să vină la Trapezunda.” Și iată, au început chinurile, bătăile și toate cele, până când Ioan și-a dat ultima suflare.
Dar cum? Întâi l-au chinuit, l-au bătut, l-au închis în temnița întunecoasă. După aceea l-au scos de acolo. Era plin de răni Ioan. Și cum să-l facă să vină la credința acea păgână? Un alt păgân, cu legătură strânsă cu diavolul, a găsit o măiastră viclenie și a zis: „Iată, avem cai sălbatici, să-l legăm de coadă unui cal și să-l mânăm pe toate ulițele cetății.” Și așa i-au făcut. I se zdrobea carnea, sânge era în urma lui și bucăți de carne, dar el se ruga și trebuia de mult să fie mort pentru atâtea răni și atâta sânge pierdut. Doar rugăciunile îl țineau și se minunau păgânii și iudeii care erau acolo: ”Cum poate trăi așa, că ajunsese aproape fără carne și măruntaiele aproape i se vărsau?”
Și atunci, văzând atâta putere și atâta uimire pe care o exprimau cei ce priveau această chinuire și strigau: „Mai lăsați-l, n-aveți milă deloc?”, iar unul din călăi a gândit că nu poate muri omul acesta altfel decât dacă vine cu sabia să-i taie capul. Și a luat sabia și ia tăiat capul. Și așa s-a sfârșit Sfântul Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava.
Și iată, i-au lăsat capul și trupul acolo. Dar noaptea, iată, a visat un preot din apropiere să meargă să ia capul și trupul Sfântului Ioan, să-l pună într-un sicriu și să-l ducă la biserică. Preotul așa a făcut. L-a dus la biserică și iată, noaptea se arăta acolo o lumină ca un stâlp. Un vecin vedea această lumină și vedea și bărbați îmbrăcați în alb care cântau atât de frumos. Și a luat un arc și o săgeată și a aruncat acolo. Dar acestea s-au lipit de mâna lui și nu mai putea de durere. Și iată, Sfântul Ioan l-a eliberat pe acesta. Dar acolo, s-au făcut multe minuni, încât Sfântul Ioan a fost așezat în biserică și minuni multe s-au făcut.
Iar când a fost vremea cuvenită, marele domn Alexandru cel Bun, dornic să aibă un odor scump, a auzit că moaștele Sfântului Ioan sunt ținute ascunse și a trimis să fie aduse la Suceava. Și în 1403 au fost aduse la Suceava și au rămas acolo. După aceea au fost duse la Iași. Atunci, sediul Mitropoliei Moldovei era la Suceava. Și când s-a mutat sediul Mitropoliei la Iași, au fost duse și sfintele moaște. Dar, după o vreme, au fost readuse la Suceava și iată, sunt odorul scump și podoaba Catedralei – Mănăstirea Sfântului Ioan cel Nou de la Suceava. Și toți creștinii care merg acolo și fac rugăciuni se bucură de această mireasmă a sfintelor moaște făcătoare de minuni.
Iată, am prăznuit ieri pe sfinții patru martiri de la Niculițel: Zotic, Atal, Camasie și Filip. Iar în seara asta le-am făcut acatistul. Aceștia au fost mari ostași și mărturisitori din armata creștină, strămoși ai noștri, care au propovăduit pretutindeni pe Hristos. Venind în timpul împăratului Dioclețian, cel mai mare persecutor dintre împărații romani, cei trimiși să oprească această avalanșă creștină care să crească, i-au prins pe cei patru și pe alți 32, astfel că 36 de mucenici au fost torturați la Isaccea. Și iată, toți au fost loviți, bătuți, uciși în diferite moduri.
Iar pe cei patru, pentru că erau cei mai vestiți, creștinii, pe ascuns, i-au luat de la Isaccea și i-au adus la Niculițel. Și acolo s-a construit un martirion sub pământ și-au pus pe toți patru în același șicriu și au și scris: „Martirii lui Hristos” și numele lor. Chiar cu sângele martirilor au scris. Sunt o mare podoabă și o mare sfințenie a Dobrogei noastre.
De aceea, după ce am venit aici, am inițiat acele procesiuni care au rămas o amintire și luam sfintele moaște de la Mănăstirea Cocoș. Așa am făcut șapte ani și le duceam în procesiune cu mulți credincioși, în căruțe. Cât a trăit vrednicul de pomenire Preasfințitul Gherasim de la Vâlcea, mergea și dânsul cu noi, că dânsul le-a recuperat, le-a scos de acolo, de la Niculițel, și le-a dus la mănăstire pe răspunderea sa, cu frică, pentru că nu avea voie, că era șantier arheologic acolo. Dar a cutezat, era plin de credință vrednicul de pomenire, Preasfințitul Gherasim.
Și iată, ne însoțea pe noi când mergeam în procesiune de la Niculițel la Isaccea. Iar de la Isaccea le duceam în ajun la martirion, le puneam din nou în martirion, stăteau toată noaptea. Asta făceam pe data de 3 și pe data de 4 făceam Sfânta Liturghie la martirion, scoțând sfintele moaște afară, unde veneau mulți credincioși. Și într-o noapte, în al doilea an, am pus să se privegheze toată noaptea și toată noaptea s-au citit acatiste, psalmi. Și s-a arătat acea lumină. Când veți merge la Niculițel o vedeți. Vom recupera această icoană a luminii care s-a arătat când s-a privegheat toată noaptea. Spre ziua pomenirii lor, o lumină cerească s-a aratat care s-a arcuit și a intrat chiar în martirion. Și toți specialiștii au spus că nu e lumină naturală, că o lumină naturală nu face această întoarcere. Și iată, avem minune și din vremurile noastre cu acești sfinți patru martiri de la Niculițel, care au fost mari propovăduitori și ajutători ai creștinilor. Ei nu încetează să ne ajute și pe noi în vremurile de acum, pentru că în ceruri nu-și încetează mijlocirea lor înaintea lui Dumnezeu.
De aceea, îi rugăm și noi pe sfinți patru martiri de la Niculițel – Zotic, Atal, Camasie și Filip –, pe Sfântul Mare Mucenic Ioan cel Nou de la Suceava și pe Maica Domnului, izbăvitoarea noastră, să mijlocească pentru noi iertarea păcatelor, să ne apropie pe noi de vrednicie de a ne-a pregătit și nouă cale Fiul Său, Care a coborât din cer, să Se întoarcă în sălașurile Sale și să ne pregătească și nouă loc acolo, în cerul lui Dumnezeu Cel Sfânt. Amin.”
