Miercuri, 12 noiembrie, la Mănăstirea „Acoperământul Maicii Domnului” din Dorna Arini, județul Suceava, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a săvârșit Sfânta Liturghie și a rostit o predică profundă despre puterea credinței și despre sfinții care au apărat cu prețul vieții Ortodoxia.
Ierarhul a vorbit despre Patriarhul Ioan Postitorul al Alexandriei, despre Sfântul Cuvios Nil Pustnicul, dar mai ales despre mărturisitorii năsăudeni, care au refuzat să renunțe la credința ortodoxă în fața presiunilor de unire cu Roma.
Mărturisirea credinței prin jertfă
„Prăznuim pe sfinții din vecinătatea noastră, sfinții năsăudeni”, a spus Înaltpreasfințitul Teodosie, amintind despre Atanasie Todoran, un țăran român care a devenit simbol al rezistenței ortodoxe în Transilvania secolului al XVIII-lea.
„Atanasie Todoran a fost cel mai îndrăzneț dintre cei patru mărturisitori. Era vremea când Transilvania era bântuită de duhul credinței străine. Se impunea atunci unirea Bisericii din Transilvania cu Roma. Li se spunea: ‘Țineți rânduiala voastră, dar pomeniți-l și pe papa și primiți câteva rânduieli noi’.”
Curajul și credința românilor din Năsăud
Arhiepiscopul Tomisului a vorbit despre rezistența lui Atanasie Todoran și a celorlalți trei români din Năsăud – Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu –, care au refuzat compromisurile.
„Atanasie Todoran a mers la Viena, la împărăteasa Maria Tereza, și a cerut libertate pentru creștinii ortodocși din Transilvania, un act prin care aceștia să-și poată păstra credința lor și să nu fie prigoniți. Împărăteasa a promis, dar nu s-a ținut de cuvânt. Atanasie a constatat contrariul: o întreagă armată fusese adusă pentru a-i forța pe ortodocși să se lepede de credință. Avea 104 ani, dar s-a ridicat cu curaj și a spus: ‘Credința noastră, cea dreaptă și ortodoxă, este cea mai mare comoară pe care o avem. Cum să ne despărțim de ea? Ea este sufletul nostru. Nu ne vom despărți niciodată. Orice ne veți face, noi vom rămâne cu credința noastră.’”
Martirii din Ținutul Năsăudului, canonizați pentru veșnicie
„L-au ucis pe el și pe ceilalți trei mărturisitori, iar alături de ei, alți 19 tineri care au mărturisit că vor să rămână ortodocși au fost bătuți, măcelăriți, iar unii dintre ei au murit”, a spus Arhiepiscopul Tomisului.
„Aceștia sunt mărturisitorii din Ținutul Năsăudului, care au apărat dreapta credință și au fost trecuți în rândul sfinților. Vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu al Clujului a adunat toate mărturiile despre ei și a păstrat tradiția cinstită până astăzi de credincioșii din acele locuri.”, a adăugat ÎPS Teodosie.
Îndemn la curaj și credință
În încheiere, Înaltpreasfințitul Teodosie i-a îndemnat pe credincioși să-și întărească dragostea de Hristos și fidelitatea față de Biserică, luând pildă din viața sfinților români:
„Să ne bucurăm și noi că avem astfel de sfinți mărturisitori, atât de curajoși și de mari apărători ai dreptei credințe. Să-i avem aproape în rugăciunile noastre, ca mijlocitori și rugători, pentru ca prin mijlocirea lor să dobândim dragoste, rugăciune și tărie în credință, rămânând cu Hristos și cu Dumnezeu, acum și în veacul viitor.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, miercuri, 12 noiembrie, după Sfânta Liturghie oficiată de Arhiepiscopul Tomisului la Mănăstirea ,,Acoperământul Maicii Domnului” din Dorna Arini, județul Suceava:
”Preacucernici părinți, preacuvioase părinte, preacuvioase maici, iubiți credincioși,
Iată, am poposit astăzi aici, pentru Sfânta Liturghie, și tocmai astăzi prăznuim pe sfinții din vecinătatea noastră, sfinții năsăudeni.
Dar prăznuim mai întâi pe Patriarhul Ioan Postitorul al Alexandriei. Acesta s-a născut în anul 550, în Cipru, și, după ce a fost adus la Alexandria, a fost slujitor acolo. El a fost mirean, s-a căsătorit și a avut copii, dar a rămas văduv. De aceea a mers spre mănăstire, având grijă de copiii săi, iar el s-a dus la viață monahală.
Era foarte postitor și rugător și avea o avere pe care a împărțit-o săracilor. După ce s-a sfârșit Patriarhul Alexandriei, Ioan era preot, iar poporul și clerul din jur l-au ales pe el patriarh, pentru evlavia, milostenia și rugăciunea sa.
A continuat aceeași lucrare de rugăciune neîncetată, de post aspru și, mai ales, de milostenie. Tot ce primea dădea milostenie, chiar și din ceea ce avea Patriarhia în patrimoniu – nu obiectele de cult, ci celelalte lucruri –, le vindea și dădea banii săracilor.
Primise niște cusături frumoase, carpete cusute, pături cusute, și pe acestea le-a vândut, iar banii i-a dăruit săracilor. A devenit vestit în tot ținutul pentru milostenia sa.
A trăit în vreme de război și, chiar atunci, a ajutat pe toți. În jurul lui nu erau doar creștini ortodocși, ci și oameni de alte credințe, musulmani sau păgâni, însă el făcea bine tuturor, după cuvântul Mântuitorului: „Aproapele nostru este orice om care are nevoie de mila noastră.”
A fost foarte râvnitor în a da tot ce avea celor nevoiași. La sfârșitul vieții, a fost alungat și s-a refugiat în Cipru, ducându-și acolo ultimele zile. Vestea despre el s-a răspândit în toată lumea, iar pilda milosteniei sale a rămas neegalată.
Viața sa a fost o jertfă continuă, un post neîntrerupt și o milostenie neobosită, plină de dragoste față de toți oamenii. Îi iubea pe toți și îi îndemna pe păstoriții săi să nu facă deosebiri între oameni, ci să-i iubească și pe cei buni, și pe cei răi, și pe prieteni, și pe vrăjmași.
El a împlinit cuvântul Mântuitorului: „Iubiți pe vrăjmașii voștri, faceți bine celor ce vă urăsc și rugați-vă pentru cei ce vă vatămă și vă prigonesc.”
În anul 619, Patriarhul Ioan Postitorul al Alexandriei s-a mutat la Domnul, după o viață plină de jertfă și lumină. Fața sa strălucea permanent, iar sfintele sale moaște au ajuns tămăduitoare și de mare ajutor celor bolnavi.
Iată, prăznuim și pe Nil Pustnicul. Acesta a fost un om care a dus o viață aspră, trăind mai întâi în casa părinților săi, cu credință, rugăciune și dragoste.
Dar și-a dorit viață singuratică, s-a retras, hrănindu-se puțin și sărăcăcios, însă rugăciunea lui nu înceta niciodată. Era plin de dragoste și de jertfă față de Dumnezeu. Iar Dumnezeu i-a rânduit o răsplată mare, pentru că s-a văzut că cei care veneau la el se foloseau de rugăciunile lui și se tămăduiau.
Oamenii se întrebau: „Unde este cel care ne-a mângâiat atât de mult, care s-a rugat pentru vindecarea și pacea noastră, care ne-a învățat dreapta credință?”
Ucenicii lui, folosindu-se și ei de rugăciunile lui, l-au visat într-o lumină, rugându-se neîncetat. Era aproape de Mântuitorul Hristos, de Maica Domnului și de Sfântul Ioan Botezătorul.
Astăzi se face pomenirea acestui mare viețuitor, plin de post și rugăciune.
De asemenea, îi cinstim pe mărturisitorii năsăudeni. Atanasie Todoran a fost cel mai îndrăzneț dintre cei patru mărturisitori. Era vremea când Transilvania era bântuită de duhul credinței străine. Se impunea atunci unirea Bisericii din Transilvania cu Roma.
Li se spunea: „Țineți rânduiala voastră, dar pomeniți-l și pe papa și primiți câteva rânduieli noi.”
Atanasie Todoran și ceilalți trei din Năsăud – Vasile din Mocod, Grigore din Zagra și Vasile din Telciu – au opus rezistență. Cel mai curajos dintre ei a fost Atanasie Todoran.
El a mers la Viena, la împărăteasa Maria Tereza, și a cerut libertate pentru creștinii ortodocși din Transilvania, un act prin care aceștia să-și poată păstra credința și să nu fie prigoniți. Împărăteasa a promis, dar nu s-a ținut de cuvânt.
Atanasie s-a dus din nou la Viena și a înfruntat autoritățile, însă în Transilvania au fost trimise trupe de soldați ca să apere pământul împotriva celor care voiau să îi atace. Au fost toate făcute cu ”perdea”, pentru ca oamenii să primească aceste lucruri nelămurite.
Atanasie Tudoran a dorit să vadă dacă se împlinesc promisiunile făcute, dar a constatat contrariul: o întreagă armată fusese adusă pentru a-i forța pe ortodocși să se lepede de credință. Li se spunea: „Păstrați credința voastră, dar pomeniți-l și pe papa.”
Mulți s-au împotrivit, iar acești patru au fost cei mai curajoși. Atanasie Todoran, ducându-se din nou la Viena, a fost din nou arestat, întemnițat și chinuit, fiind silit să se lepede și să-i îndemne pe români să nu se mai opună, ci să accepte „noua credință” impusă de curtea de la Viena.
În Transilvania a fost trimis generalul Bukow, care a condus trupele împotriva ortodocșilor. Atanasie Todoran, arestat a doua oară, a fost adus în fața lor. El era mult mai în vârstă decât ceilalți 3. Avea 104 ani, dar s-a ridicat cu curaj și a spus:
„Credința noastră, cea dreaptă și ortodoxă, este cea mai mare comoară pe care o avem. Cum să ne despărțim de ea? Ea este sufletul nostru. Nu ne vom despărți niciodată. Orice ne veți face, noi vom rămâne cu credința noastră.”
L-au ucis pe el și pe ceilalți trei mărturisitori, iar alături de ei, alți 19 tineri care au mărturisit că vor să rămână ortodocși au fost bătuți, măcelăriți, iar unii dintre ei au murit.
Aceștia sunt mărturisitorii din Ținutul Năsăudului, care au apărat dreapta credință și au fost trecuți în rândul sfinților. Vrednicul de pomenire Mitropolit Bartolomeu al Clujului a adunat toate mărturiile despre ei și a păstrat tradiția cinstită până astăzi de credincioșii din acele locuri.
Să ne bucurăm și noi că avem astfel de sfinți mărturisitori, atât de curajoși și de mari apărători ai dreptei credințe. Să-i avem aproape în rugăciunile noastre, ca mijlocitori și rugători, pentru ca prin mijlocirea lor să dobândim dragoste, rugăciune și tărie în credință, rămânând cu Hristos și cu Dumnezeu, acum și în veacul viitor.”
