Arhiepiscopul Tomisului, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, a rostit duminică, 19 octombrie, o predică de o profunzime rar întâlnită, după slujba de Sfințire Mică și Sfânta Liturghie oficiate în Biserica „Nașterea Maicii Domnului” din Negru Vodă, județul Constanța. Cuvântul ierarhului a fost o adevărată lecție de credință, teologie și iubire creștină universală.
Lumina Evangheliei și puterea Învierii
Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a tâlcuit Evanghelia duminicii — învierea fiului văduvei din Nain — arătând că aceasta este o mărturie vie a puterii dumnezeiești a Mântuitorului, care nu doar ridică trupul din moarte, ci și sufletul din deznădejde.
„Mântuitorul, care umbla prin toată Țara Sfântă, unde era durere și necaz, se oprea să spulbere suferința. De data aceasta a văzut o mamă care-și ducea singurul fiu la mormânt. Plângea în hohote, dar El i-a spus: Nu mai plânge! — și a înviat pe fiul ei. Cine poate învia morții, dacă nu Cel ce este Dumnezeu?”, a spus ierarhul.
Arhiepiscopul a subliniat că femeia văduvă, recunoscătoare pentru minunea trăită, L-a urmat pe Hristos până la sfârșitul vieții, înțelegând că adevărata bucurie nu se găsește în cele pământești, ci în comuniunea cu Dumnezeu.
Despre credință, rugăciune și cunoașterea lui Dumnezeu
ÎPS Teodosie a vorbit și despre prorocul Ioil, arătând că acesta este unul dintre marii vestitori ai Întrupării și ai venirii Mântuitorului, cel care a chemat poporul la rugăciune, post și pocăință.
„Prorocul Ioil ne învață că fără rugăciune și postire nu putem să-L vedem pe Dumnezeu. El este adevărul suprem și Cel ce a făcut cerul și pământul. Viața veșnică este a-L cunoaște pe Dumnezeu și pe Iisus Hristos, Fiul Său, pe care L-a trimis”, a subliniat Arhiepiscopul Tomisului.
Înaltpreasfinția Sa a explicat că „viața cea veșnică” nu este o simplă promisiune, ci o continuă creștere în bucurie, în dragoste și în cunoaștere:
„Cunoașterea lui Dumnezeu este perpetuă, este o bucurie care nu se termină niciodată. Nu-L cunoaștem pe Dumnezeu o zi, ci Îl cunoaștem în veșnicie. Aceasta este adevărata viață.”
Lecția iubirii universale: sfinții nu au granițe
Partea finală a predicii a fost una de o adâncă frumusețe duhovnicească și unitate spirituală. Vorbind despre Sfântul Ioan de Rila, marele pustnic al poporului bulgar, ÎPS Teodosie a arătat că sfințenia nu are hotare naționale:
„Sfântul Ioan de Rila a fost un mare pustnic și trăitor, pe care bulgarii îl au la mare cinste. Dar sfinții nu cunosc naționalitate — toți sfinții sunt prietenii lui Dumnezeu. La Dumnezeu nu mai este iudeu sau elin, bulgar sau român, rus sau german. La Dumnezeu toți sunt fiii Săi, cei ce-L urmează sunt ai Lui.”
Chemare la credință și recunoștință
În încheiere, Arhiepiscopul Tomisului i-a îndemnat pe credincioși să rămână aproape de Hristos, singura cale către adevărata fericire:
„Dumnezeu ne-a făcut să fim fericiți, dar fără El nu putem fi fericiți. Să rămânem mereu cu Fiul lui Dumnezeu, căci fără El nu putem face nimic.”
Predica Înaltpreasfințitului Teodosie a fost o veritabilă mărturie de credință și o chemare la unitate în Hristos — o predică cum rar se mai poate auzi astăzi, prin care Arhiepiscopul Tomisului a reafirmat dimensiunea universală și profund iubitoare a creștinismului ortodox.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, duminică, 19 octombrie, după slujba de Sfințire Mică și Sfânta Liturghie, oficiate de Arhiepiscopul Tomisului în Biserica ,,Nasterea Maicii Domnului” din localitatea Negru Vodă, județul Constanța:
”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
,,Nu mai plânge!”
Preacucernice părinte protopop, preacucernice părinte paroh, preacucernici părinți, stimate domnule primar, iubiți credincioși,
Iarăși am poposit cu mare dragoste și bucurie astăzi să sfințesc pictura acestei biserici închinate Maicii Domnului. Sfânta Evanghelie de astăzi este atât de frumoasă și plină de învățătură, de aceea se cuvine să luăm lumină din cuvintele Sfintei Evanghelii.
Mântuitorul, care umbla prin toată Țara Sfântă, unde era durere, boală, necaz, se oprea să spulbere necazul, durerea și suferința. De data aceasta a văzut o durere dublă: o mamă își ducea copilul la mormânt și era văduvă, nu mai avea pe nimeni. Plângea în hohote, gândindu-se ce rost mai are viața ei. Văduvă a rămas, fără copil a rămas — ce să facă ea singură? Plânsul ei exprima această durere.
De aceea, Mântuitorul i-a spus: „Nu mai plânge”. Știa cum voia să o ajute. Plânsul era firesc. Când ai pierdut tot ce ai avut, când ți-ai pierdut vlăstarul tău, unicul copil, nu poți, firește, să nu plângi. Și ea plângea atât de tare… De aceea El i-a zis: „Nu mai plânge!”. Nu s-a oprit aici Mântuitorul.
S-a apropiat și s-a atins de sicriu. Cei care duceau mortul s-au oprit. În Legea Veche era rânduit ca numai cei ce purtau sicriul să se atingă de el. Dacă se atingea altcineva, cortegiul se oprea. Așa s-au oprit și aceia. Mântuitorul s-a atins anume ca să oprească pe cei ce duceau mortul.
Și a început să vorbească cu cel mort ca și cum ar fi fost viu: „Tinere, ție îți zic, scoală-te!”. Și îndată s-a ridicat cel mort. Mântuitorul l-a apucat de mână și l-a dat mamei sale.
Mama nu mai putea de bucurie. Nu se aștepta la așa ceva. Cine poate, în drumul spre groapă, să ridice un mort din moarte, când sufletul a părăsit trupul? Numai Cel ce este Dumnezeu!
Mama s-a bucurat atât de mult și și-a dat seama că Acela care a rostit aceste cuvinte, care i-a oprit plânsul și i-a înviat fiul, nu putea fi altcineva decât Dumnezeu. De aceea bucuria ei n-a mai putut fi oprită. A avut grijă de fiul său puțin timp, dar apoi l-a urmat pe Mântuitorul, pe Cel care este Stăpânul vieții, pe Cel care a venit să șteargă lacrimile de durere și să aducă bucurie.
Prin această minune, Mântuitorul arată că viața este bucurie, chiar dacă moartea aduce plâns și tristețe celor din familie. Mama acelui fiu înviat, văduva aceea care nu mai avea pe nimeni, a vrut să-L aibă pe Mântuitorul — și nu s-a mai oprit din a-L urma. Și a lăsat fiul, a căutat pe cineva și l-a pus și pe el să meargă după ea, cât putea. Și l-a urmat pe Mântuitorul. A fost între femeile mironosițe mama fiului care a fost înviat — mama acestui fiu mort, care era văduvă.
Era o femeie cu caracter frumos. Voia să arate recunoștință Celui care i-a înviat fiul, iar cea mai mare recunoștință era aceea de a-L cunoaște cu adevărat. O cunoaștere la prima vedere nu este deplină. De aceea L-a urmat pe Mântuitorul împreună cu femeile mironosițe și a mers în toate părțile. Fiului ei i-a purtat de grijă și i-a dat învățătura lui Hristos. A înțeles că de aceea i-a dat Mântuitorul fiul înapoi — ca să-l mai crească, mai ales sufletește, și să-i dea învățătura cuvenită: învățătura despre viață și despre înviere.
Cine poate să învieze morții, dacă nu Cel care este Stăpânul vieții și al morții? Cu adevărat, Hristos, fiind Fiul lui Dumnezeu, era Stăpânul vieții și al morții. Dar El a venit ca lumea să aibă viață și să nu rămână în moarte.
Chiar acestea sunt cuvintele Mântuitorului: „Eu de aceea am venit, ca să dau viață tuturor.” Și care este viața? Care este începutul vieții? Să-L cunoască pe Dumnezeu cel adevărat — acesta este începutul vieții. Dar și pe Fiul Său, Iisus Hristos, pe care L-a trimis din cer să Se întrupeze din Fecioara Maria și să fie Mântuitorul lumii, prin El să se ierte păcatele întregii omeniri.
Astăzi prăznuim și un proroc: prorocul Ioil. El a avut o mare descoperire de la Dumnezeu. Este istorisit, iar cuvintele lui sunt rostite de Sfântul Apostol Petru în ziua Pogorârii Sfântului Duh, când a predicat mulțimii adunate acolo și a amintit de cuvintele prorocului Ioil.
Ce a vestit prorocul Ioil? El a întărit oamenii în credință și le-a spus: toți cei care Îl cunoaștem pe Dumnezeu cel adevărat trebuie să vorbim cu El și să-L avem aproape. În vechime, iudeii aveau credință în Dumnezeu, dar nu-L cunoșteau deplin, pentru că El nu Se descoperise întru totul. Însă S-a arătat prin minuni și prin semne.
De aceea, prorocul Ioil le-a spus celor din neamul său: „Luați aminte, că va veni Fiul lui Dumnezeu, care va lua trup ca și noi, ca să fie aproape de noi.”
Vremurile acelea vor fi frumoase — tinerii vor avea vedenii, iar bătrânii vor visa vise frumoase. Aceste cuvinte le rostește Sfântul Apostol Petru după ce S-a pogorât Duhul Sfânt peste mulțimea de peste trei mii de oameni care era adunată acolo.
Și iată ce le spunea prorocul: „Voi trebuie să credeți, dar nu este de ajuns să credeți — trebuie să postiți și să vă rugați.”
Și îndemna mereu la rugăciune și postire, pentru că fără rugăciune și postire nu vor putea să-L vadă pe Dumnezeu. Dumnezeu este adevărul suprem și Cel caree a făcut cerul și pământul, le spunea prorocul Ioil.
Și iată, Sfântul Apostol Petru citează aceste cuvinte, iar mulți s-au adunat și au fost convinși, când Sfântul Petru le-a istorisit de la Avraam și de la Isaac, fiul lui Avraam, toate cele ce s-au petrecut în neamul ales.
Le-a spus cum a fost ales Avraam, omul cu cea mai mare credință, pentru ca din neamul său să se întrupeze Fiul lui Dumnezeu, din Fecioara Maria, care era din neam împărătesc și arhieresc. Căci Iochim era din neam împărătesc, iar Ana din neam arhieresc. Și iată, s-au unit cei doi și au născut la bătrânețe această ofrandă frumoasă.
Cea mai frumoasă făptură firească este Sfânta Fecioară Maria, care a fost născută de părinții bătrâni, Iochim și Ana. Ana avea nouăzeci de ani, iar Iochim o sută de ani. Și, în mod nefiresc, dar prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu și prin puterea Lui, s-a născut acea fiică dulce, pe care au numit-o Maria, ca din ea să se întrupeze Fiul lui Dumnezeu — în mod suprafiresc, prin pogorârea Sfântului Duh, care a pregătit pântecele Mariei și l-a curățit de păcatul strămoșesc. Apoi, fiind curată, Fiul lui Dumnezeu, care era cu Tatăl în cer și cu îngerii, a venit la Fecioara Maria, a intrat în pântecele ei și a luat trup din trupul Fecioarei Maria și S-a născut.
Acestea le-a vestit și prorocul Ioil, spunând că acelea erau zilele din urmă ale prorocilor, care toți au prorocit despre Fiul lui Dumnezeu, Cel ce avea să Se întrupeze din Fecioara Maria.
Aceste momente vestite de prorocul Ioil se împrospătează mereu, pentru că el a vorbit și despre sfârșitul lumii, când toate cele materiale se vor ascunde și vor pieri — și soarele, și luna, și stelele, și planetele. Dar nu va mai fi nevoie de soare material, pentru că soare va fi Fiul lui Dumnezeu, Iisus Hristos, care-i va lumina pe toți. Toți au nevoie de lumina lui Hristos, care luminează pe tot omul ce vine în lume.
Astăzi prăznuim mai mulți mucenici și un cuvios părinte, precum și pe Sfânta Cleopatra, o nobilă care a devenit creștină și și-a crescut fiul în credință, ca să fie un creștin bun. Îl prăznuim și pe Sfântul Ioan de Rila, un sfânt vestit al poporului vecin bulgar, care a trăit o viață sfântă, frumoasă și pilduitoare.
Toți cei care au trăit frumos au crezut în înviere și s-au pregătit pentru înviere. Cel mai mare adevăr pe care ni l-a adus Mântuitorul Hristos este adevărul învierii, pe care l-a rostit răspicat: „Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi.”
Moartea este doar o trecere de la viața vremelnică, plină de necazuri, dureri și suspinuri, la o viață fără de durere. Aceasta ne-a adus Mântuitorul Hristos, coborându-Se din cer.
El vine să moară pentru noi, să ucidă moartea și să răscumpere păcatul. Cel ce crede în Hristos și-L urmează pe Hristos nu doar crede în El, ci Îl urmează în post, în rugăciune și în căință.
Aceasta spunea și prorocul Ioil: „Căiți-vă de păcate și întoarceți-vă de la păcate la viața cu Dumnezeu, ca să aveți parte de bucuria comuniunii cu El în împărăția cea cerească.”
Iată, Mântuitorul Hristos, prin pagina Evangheliei de astăzi, ne arată că pentru El moartea nu este ceva de neînvins. El a învins moartea, a răscumpărat păcatul și ne-a lăsat nouă moștenire viața cea veșnică.
Ce dar putea fi mai mare decât viața cea veșnică? Și ce este viața cea veșnică? Este viața cu Dumnezeu. Cine este Dumnezeu? Este Stăpânul făpturii și Cel ce ne-a făcut și pe noi, oamenii. Suntem singurele făpturi cărora El ne-a dăruit chipul Său. Ce chip avem noi? Pe de o parte avem chipul Fiului Tatălui, iar pe de altă parte avem mai mult, chipul Sfintei Treimi.
Noi avem trei puteri ale sufletului: minte, voință și simțire. Acestea reprezintă pe Tatăl, pe Fiul și pe Sfântul Duh.
Aceasta a auzit Lucifer: că omul va primi chipul lui Dumnezeu. Și atunci invidia s-a aprins în el. Fiind cel mai luminat și mai aproape de Dumnezeu dintre îngeri, s-a tulburat și a zis: „Vrea Dumnezeu să creeze pe cineva mai sus decât mine? Nu accept aceasta.” Dar el era făptură.
Putea o făptură să fie împotriva Creatorului? Lucifer s-a ridicat împotriva lui Dumnezeu pentru că nu a mai vrut să-I mulțumească.
Îngerii, care neîncetat Îl laudă pe Dumnezeu, primesc mereu înnoirea harului. Harul pe care îl dă Dumnezeu îngerilor este o lumină, o putere, o bucurie și o înțelepciune mare. Și acest har se înnoiește necontenit, pentru că îngerii se bucură de el și Îl laudă pe Dumnezeu.
Dumnezeu dă har, iar îngerii mulțumesc. Iar această mulțumire devine prilejul ca Dumnezeu să le înnoiască harul.
De aceea, în rugăciunea Tatăl nostru, Mântuitorul Hristos ne învață: „Facă-se voia Ta, precum în cer, așa și pe pământ.”
Îngerii, în ceruri, fac voia lui Dumnezeu. Care este voia lui Dumnezeu? Să-I primească darurile și să rămână în comuniune cu El. Aceasta voiește Dumnezeu. Și pe îngeri și pe oameni, Dumnezeu ne-a făcut să fim fericiți. Dar fără Dumnezeu nu putem fi fericiți, pentru că El este Cel care ne dă fericirea. El ne dă puterea de a-L cunoaște.
A-L vedea pe Dumnezeu este cel mai mare privilegiu, cea mai mare bucurie. De aceea, îngerii, când Îl laudă pe Dumnezeu, văd tot mai mult strălucirea Lui, care este infinită. Nimeni nu-L poate cuprinde cu mintea, cu inima, cu privirea, nici chiar cu ochii duhovnicești, pentru că Dumnezeu este infinit.
El ne descoperă că viața cea veșnică este cunoașterea Lui. Și cât să-L cunoaștem? Mereu. Mereu avem ceva nou în Dumnezeu, care este infinit; mereu avem o bucurie nouă, o descoperire mai mare în El.
De aceea spune Mântuitorul Hristos: „Viața veșnică este să Te cunoască pe Tine, Dumnezeule, și pe Iisus Hristos, Fiul Tău, pe care L-ai trimis.”
Toate curiozitățile noastre vor dispărea când Îl vom vedea pe Dumnezeu, pentru că nu vom mai avea nevoie de altceva. Dumnezeu este frumusețea absolută, bucuria absolută.
Darul cel mai mare este, așadar, viața veșnică — o continuă creștere în bucurie, în cunoaștere, în dragoste și în fericire. Aceasta este viața cea veșnică.
Aceasta a înțeles și mama fiului mort pe care Hristos l-a înviat. Hristos a vorbit despre viața cea veșnică femeilor mironosițe și apostolilor Săi. Bucuroasă a fost văduva care L-a urmat pe Hristos; nu și-a închipuit că Cel care i-a înviat fiul este atât de mare. A înțeles că este Dumnezeu, dar nu știa că Dumnezeu a coborât pe pământ ca om. Văzând că omul care i-a înviat fiul este Dumnezeu, s-a bucurat nespus și nu s-a mai desprins de El — așa cum nici noi nu trebuie să ne mai desprindem de Hristos.
Ce este adevărul? Mântuitorul a spus: „Eu sunt Adevărul.”
Ce este viața? Viața este cunoașterea lui Dumnezeu, permanentă și mereu crescătoare. Aceasta este viața cea veșnică — a-L cunoaște mereu pe Dumnezeu.
Noi toți suntem însetați să cunoaștem ceva nou. Orice cunoaștere care depășește firea, care nu este limitată, îngustă sau săracă, este cunoașterea lui Dumnezeu.
Cunoașterea lui Dumnezeu este perpetuă, este continuă. Nu-L cunoaștem pe Dumnezeu o zi, ci Îl cunoaștem în veșnicie, crescând mereu în această cunoaștere, în bucurie și în fericire.
De aceea, să ne dorim să fim fii ai Învierii, pentru că Mântuitorul ne-a adus Învierea. În ziua judecății, să ne aflăm în partea dreaptă a Mântuitorului, în lumină, și nu în partea stângă, în întuneric. Cei din întuneric nu vor avea parte decât de necaz, de chin și de amintirea răutății celor săvârșite.
Să mulțumim lui Dumnezeu pentru această zi minunată — pentru pilda fiului văduvei din Nain, pentru învierea acestui fiu, pentru pilda prorocului Ioil și pentru viața atâtor sfinți.
Sfântul Ioan de Rila a fost un mare pustnic și trăitor, care a vorbit despre viața veșnică, iar poporul bulgar îl are la mare cinste. Sfinții nu cunosc naționalitate — toți sfinții sunt prietenii lui Dumnezeu. La Dumnezeu nu mai este iudeu sau elin, bulgar sau român, rus sau german. La Dumnezeu toți sunt fiii Săi, cei ce-L urmează sunt ai Lui.
Să fim și noi ai lui Dumnezeu, urmând cuvintelor Mântuitorului Hristos, care ne îndeamnă să rămânem cu El, pentru că fără El nu putem face nimic. De aceea, să rămânem mereu cu Fiul lui Dumnezeu.”
