Vineri, 9 ianuarie, după oficierea Sfintei Liturghii a Sfântului Ioan Gură de Aur, în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel” din Constanța, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit un cuvânt de învățătură dedicat sfinților pomeniți în această zi – Sfântul Mucenic Polieuct, Sfântul Cuvios Eustratie și Sfântul Ierarh Petru de Sevasta – evidențiind puterea mărturisirii credinței, jertfa martirică și statornicia în nevoința monahală.
Mărturisirea fără compromis a Sfântului Mucenic Polieuct
ÎPS Teodosie a prezentat viața Sfântului Mucenic Polieuct, care, deși nu era botezat, a mărturisit cu o tărie exemplară credința în Hristos. Prieten al creștinului evlavios Nearh, Polieuct a fost pregătit sufletește prin dialogul constant despre Hristos și despre Împărăția cerurilor.
În vremea prigoanei, departe de a se teme, Polieuct și-a exprimat dorința de a fi al lui Hristos, asumându-și public credința și refuzând să cinstească idolii. Dimpotrivă, i-a sfărâmat, arătând că aceștia „nu au nici viață și nici putere”, fiind simple închipuiri omenești.
„Dacă aceștia ar avea vreo putere, ar putea să se împotrivească sau să se lupte cu mine, dar nu au nici suflet, nici viață. De aceea sunt gata să mor pentru Hristos”, a amintit ierarhul din cuvintele sfântului.
Pentru această mărturisire, Polieuct a fost condamnat la moarte de socrul său, dregătorul Felix, primind „botezul sângelui”, asemenea multor martiri care L-au mărturisit pe Hristos până la capăt.
Viața de nevoință și statornicie a Sfântului Cuvios Eustratie
În continuarea predicii, Arhiepiscopul Tomisului a vorbit despre viața ascetică a Sfântului Cuvios Eustratie, originar din Grecia, care din tinerețe a ales calea monahală. Intrat în mănăstire la vârsta de douăzeci de ani, Eustratie a devenit un exemplu de rugăciune, ascultare, răbdare și dragoste față de semeni.
Ajuns stareț, a dus o viață de mare asprime, trăind ca un adevărat schimnic, în post, priveghere și smerenie. În vremea prigoanei iconoclaste, sub împăratul Leon, a fost exilat pentru apărarea cultului sfintelor icoane, revenind la mănăstirea sa după restaurarea dreptei credințe, în timpul împăratului Mihail și al împărătesei Teodora.
Prin rugăciunile sale s-au săvârșit numeroase vindecări, iar ucenicii săi l-au urmat ca pe un adevărat părinte duhovnicesc.
Testament duhovnicesc pentru ucenici
Ajuns la vârsta de nouăzeci și cinci de ani, Sfântul Eustratie și-a adunat ucenicii și le-a lăsat un testament duhovnicesc, îndemnându-i să păstreze rânduiala monahală, curăția și fidelitatea față de Hristos.
„A fi monah este un mare privilegiu, pentru că ai o singură grijă: aceea de a-L lăuda pe Dumnezeu și de a-I mulțumi pentru toate”, a subliniat ierarhul, citând din cuvintele sfântului.
Modele vii pentru creștinul de astăzi
În încheiere, ÎPS Teodosie a arătat că viața acestor sfinți rămâne un model de curaj, credință și jertfelnicie pentru creștinul contemporan, chemat să îmbine mărturisirea publică a credinței cu nevoința interioară și cu fidelitatea față de adevărul Evangheliei.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, vineri, 9 ianuarie, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”Preacuvioși și preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Iată, noi astăzi prăznuim sfinți atât de pilduitori: Sfântul Mucenic Polieuct, Sfântul Cuvios Eustratie și Sfântul Ierarh Petru de Sevasta.
Sfântul Polieuct era prieten cu un creștin evlavios, pe nume Nearh, un om plin de dragoste de Dumnezeu și de semeni. Și iată, a venit o mare prigoană asupra creștinilor și Nearh era îngrijorat pentru prietenul său, Polieuct, gândind că se va lepăda de Hristos. Nearh, creștinul cel bun, vorbea adeseori despre Hristos cu Polieuct, dar acesta nu era încă botezat.
Se gândea că, venind această prigoană, îi va despărți pe unul de celălalt și era îngrijorat pentru Polieuct. Însă Polieuct, din tot ceea ce auzise despre Hristos, simțea o mare bucurie și era foarte doritor să fie și el al lui Hristos. De aceea, când a venit vremea mărturisirii, Nearh era trist, iar Polieuct l-a întrebat: „De ce ești trist, prietene?”. Acesta i-a răspuns că voia să fie cu el nu numai aici, pe pământ, ci și în Împărăția cerurilor.
Dar Polieuct i-a spus: „Nu fi îngrijorat, eu Îl iubesc pe Hristos despre Care mi-ai vorbit”. Atunci Nearh i-a spus că, deși nu este botezat, Hristos i-a dăruit Împărăția cerurilor și tâlharului de pe cruce, care, deși păgân și ucigaș, prin pocăință a primit Raiul.
Polieuct a primit aceste cuvinte și a spus: „Nu te teme, prietene, dacă vine vremea să fiu cu Hristos, eu sunt cu El și Îl mărturisesc”. Însă socrul său, Felix, era un dregător roman de seamă. Când Polieuct a refuzat să cinstească idolii, dimpotrivă, i-a sfărâmat și i-a aruncat la pământ, păgânii și dregătorii s-au scandalizat.
Deși nu era botezat, Polieuct L-a mărturisit cu putere pe Hristos, spunând că idolii nu au viață și nici putere, fiind doar închipuiri omenești. A mărturisit că singurul Dumnezeu este Hristos, Care S-a născut mai presus de fire din Fecioara Maria și Care ne-a răscumpărat din păcatul strămoșesc și ne iartă păcatele dacă ne pocăim.Văzând că nu poate fi înduplecat să se întoarcă la cinstirea idolilor, Felix a trimis-o pe Paula, soția lui Polieuct, să încerce să-l convingă să renunțe la Hristos ca să-și salveze viața. Dar nici soția sa nu a reușit. Polieuct i-a spus: „Te iubesc ca soție, dar mai mult Îl iubesc pe Hristos, Care este Dumnezeu și Stăpânul vieții noastre. De aceea nu te pot asculta, eu ascult mai întâi de Hristos”.
Și, văzând că a dărâmat altarele idolilor și a călcat idolii în picioare, Polieuct a spus: „Dacă aceștia ar avea vreo putere, ar putea să se împotrivească sau să se lupte cu mine, dar nu au nici suflet, nici viață. De aceea sunt gata să mor pentru Hristos”.
Văzând că nu poate fi înduplecat, Felix, socrul său, care era demnitar al împăratului, a poruncit să i se taie capul. Astfel s-a sfârșit Sfântul Mucenic Polieuct, primind botezul sângelui, așa cum au primit mulți creștini care au crezut în Hristos, L-au iubit și, neapucând să fie botezați, L-au mărturisit cu tărie, cu credință, cu putere și cu dragoste, iar sângele lor le-a fost botez.
Și iată, tot astăzi pomenim și un alt sfânt cuvios. Acesta era din părțile Greciei și, din copilărie, L-a iubit pe Dumnezeu. Părinții lui erau credincioși. La vârsta de douăzeci de ani a mers la mănăstire, arzând de dor după Dumnezeu.
Ajungând la mănăstire, a fost primit și, iată, a fost călugărit, primind numele Eustratie. El a devenit o pildă de rugăciune, de credință, de răbdare și de dragoste. Își slujea semenii cu multă dăruire și jertfelnicie.
După moartea starețului mănăstirii, a fost ales stareț și a petrecut viața în mare asprime. Purta o haină aspră din păr și avea și o pătură aspră. Nu dormea în pat, ci se odihnea pe pământ. Se acoperea cu această pătură aspră și ducea cu adevărat o viață de schimnic.
Șaptezeci de ani a petrecut în această nevoință. A fost nevoit să plece atunci când la cârmuirea imperiului a venit împăratul Leon, prigonitor al sfintelor icoane. Neputând suporta această prigoană, a propovăduit cinstirea icoanelor și a fost trimis în exil. Acolo s-a rugat îndelung.
Mai târziu, în vremea împăratului Mihail și a împărătesei Teodora, care au restabilit cultul sfintelor icoane, Sfântul Eustratie s-a întors la mănăstirea sa. Avea mulți ucenici și, prin rugăciunile sale, se săvârșeau multe vindecări și minuni. Mulți veneau la el pentru sfat, iar el îi povățuia pe toți în dreapta credință.
Ajungând la vârsta de nouăzeci și cinci de ani, și-a cunoscut sfârșitul și i-a chemat pe ucenici, spunându-le că se apropie vremea plecării sale la Dumnezeu. Și-a luat rămas bun de la toți și le-a spus: „M-a chemat Dumnezeu. Voi rugați-vă, păstrați rânduiala monahală, să nu vă întinați cu nimic. A fi monah este un mare privilegiu, pentru că ai o singură grijă: aceea de a-L lăuda pe Dumnezeu și de a-I mulțumi pentru toate. Rămâneți în această rânduială, să nu vă doriți nimic din lumea cea deșartă. Eu vă binecuvintez și mă despart de voi. Rămâneți în rânduială, în cinste și în bucurie, rămâneți cu Hristos, Care ne-a chemat pe toți la viața cea veșnică, ca să ne întâlnim înaintea Lui, în Împărăția cerurilor”.
Cu aceste cuvinte s-a despărțit de ucenicii săi, care l-au iubit mult și au rămas cu testamentul duhovnicesc al acestui cuvios Eustratie, pomenit de toți ca un părinte bun și iubitor, care și-a iubit ucenicii, L-a iubit pe Dumnezeu și a iubit viața curată și plină de har, pentru Împărăția cerurilor, de care să avem și noi parte.
Amin.”
