Sâmbătă, 11 octombrie, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat Sfânta Liturghie la biserica „Nașterea Maicii Domnului” din orașul Vatra Dornei, urmată de slujba de înmormântare a părintelui Valentin, fost preot paroh timp de 18 ani în satul natal al ierarhului.
La slujbă au fost prezenți numeroși credincioși, clerici și reprezentanți ai Arhiepiscopiei Sucevei și Rădăuților, care au adus un ultim omagiu preotului trecut la cele veșnice.
În cuvântul său, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, pentru delegarea oferită, subliniind comuniunea frățească dintre slujitorii Bisericii și legătura sa sufletească față de preotul răposat:
„Aici avem reprezentanți de la Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților și vreau să-i mulțumesc Înaltpreasfințitului Părinte Calinic pentru că m-a delegat să fiu astăzi aici, să săvârșesc Sfânta Liturghie și slujba de pomenire împreună cu părintele Valentin, cu soborul mare de preoți, pentru că el a fost timp de 18 ani preot în satul meu.”
Arhiepiscopul Tomisului a vorbit cu emoție despre chemarea prematură la Domnul a părintelui Valentin, îndemnând la rugăciune și nădejde în mila lui Dumnezeu:
„Se cuvenea să-l avem aici, cu adevărat, în rugăciune și în dragoste, așa cum se cade, pentru că Dumnezeu l-a chemat atât de devreme dintre noi. Acum ne rugăm ca Dumnezeu să aibă grijă de sufletul lui cel sfânt.”


