Ziua Marinei Române a fost sărbătorită, vineri, în municipiul Constanța, la malul Mării Negre. Ceremonia a început cu întâmpinarea oficialităților și trecerea în revistă a gărzii de onoare.
A urmat ridicarea pavilionului, geacului și marelui pavoaz, la bordul navelor militare, în acordurile imnului de stat al României, concomitent cu 21 de salve de tun. Cu acest prilej, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a oficiat un Te Deum, informează Trinitas TV.
„Este o mare sărbătoare pentru Marina Română, dar și pentru toată țara. Uniforma marinarilor este cea mai frumoasă și mai luminoasă, pentru că și ocrotitoarea marinarilor este Maica Luminii. De aceea, ei poartă această uniformă, albă, imaculată, ca să fie ocrotiți de Maica Domnului. Să ne bucurăm la această sfântă zi, pentru că Maica Domnului ne ocrotește pe toți.”, a spus ierarhul.
Prim-ministrul României, Ilie Bolojan, a adresat un cuvânt de felicitare marinarilor români pentru contribuția la păstrarea păcii și a demnității țării. Un mesaj de felicitare a fost transmis și din partea președintelui României, Nicușor Dan. Evenimentele au continuat cu alocuțiuni și cu defilarea navelor și aeronavelor militare, a velierelor și ambarcațiunilor civile, dar și a gărzii de onoare.
În cea de-a doua parte a zilei, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a săvârșit Taina Sfântului Botez în biserica din localitatea constănțeană Cumpăna. Inițiativa îi aparține primarului comunei, care organizează astfel de acțiuni de mai multe ori pe an.


