În ziua de după praznicul Întâmpinării Domnului, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a vorbit despre doi mari sfinți ai Vechiului Testament, Dreptul Simeon și prorocița Ana, cei care L-au întâmpinat pe Pruncul Iisus în templul din Ierusalim.
Simeon era unul dintre cei 70 de învățați care au tradus Vechiul Testament în limba greacă, în cadrul celebrei traduceri numite Septuaginta. Când a ajuns la profeția lui Isaia – „Iată, Fecioara va lua în pântece și va naște fiu” –, el s-a îndoit, neputând înțelege cum o fecioară ar putea naște. Dumnezeu i-a descoperit însă că nu va muri până când nu va vedea împlinită această profeție. A trăit astfel 360 de ani, în așteptarea lui Mesia.
Atunci când Pruncul Iisus a fost adus la templu de Maica Domnului și de Dreptul Iosif, Simeon, insuflat de Duhul Sfânt, a venit să-L întâmpine. După ce Zaharia Arhiereul L-a primit pe Prunc în brațe, I L-a dat Maicii Domnului. Simeon a cerut și el să-L țină pe Mântuitorul, spunând: „Dă-mi Pruncul acesta să-L țin și eu în brațe, că pe El Îl aștept de aproape 300 de ani!”.
Ținând în brațe pe Hristos, Simeon a rostit rugăciunea:
„Acum slobozește pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, că ochii mei au văzut mântuirea Ta” (Luca 2, 29-30).
Astfel, s-a împlinit făgăduința divină, iar Simeon și-a încredințat sufletul lui Dumnezeu, murind chiar în Templul din Ierusalim.
Prorocița Ana – model de credință și stăruință în rugăciune
Împreună cu Dreptul Simeon, în templu se afla și prorocița Ana, o văduvă în vârstă de 84 de ani, care își petrecuse viața în rugăciune și post. Ea a fost învrednicită să vadă pe Pruncul Iisus și a mărturisit despre El tuturor celor care așteptau izbăvirea lui Israel.
Simeon a fost uimit de strălucirea orbitoare a Pruncului și a Maicii Sale. Văzând această lumină dumnezeiască, el a înțeles că Iisus Hristos este Lumina lumii, Cel ce va ridica neamul omenesc din întunericul păcatului.
Ortodoxia – credința păstrată nealterată
Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a evidențiat că Ortodoxia a păstrat nealterată credința cea adevărată, asemenea Dreptului Simeon, care a așteptat cu răbdare împlinirea promisiunii divine. Astăzi, Evanghelia trebuie propovăduită la toate neamurile, iar acest lucru se întâmplă, chiar și în țări care nu au cunoscut Ortodoxia până de curând, precum Japonia și China.
Sfinții mucenici Adrian și Evul – mărturisitori ai lui Hristos
Ierarhul a vorbit și despre alți doi sfinți prăznuiți în această zi, mucenicii Adrian și Evul, care au fost supuși chinurilor pentru că propovăduiau Evanghelia. În timpul împăratului Deciu, aceștia au fost aruncați înaintea leilor, dar animalele s-au îmblânzit și nu le-au făcut rău. Văzând această minune, călăii au hotărât să le taie capetele, iar ei au primit cununa muceniciei.
Sfântul Nicolae al Japoniei – Apostolul Răsăritului
În finalul predicii, Înaltpreasfinția Sa a amintit și de un mare ierarh misionar, Sfântul Nicolae al Japoniei, care a trăit în secolul al XIX-lea. La început, a dorit să fie militar, dar a ales să urmeze Teologia la Sankt Petersburg. A fost hirotonit ieromonah și trimis în Japonia, unde a reușit să convertească mii de oameni la Ortodoxie. A devenit mitropolit și a lăsat în urma sa o moștenire spirituală de neprețuit.
În încheiere, Înaltpreasfințitul Părinte Teodosie a îndemnat credincioșii să își păstreze credința, să rămână statornici în rugăciune și să fie mărturisitori ai lui Hristos în lumea de astăzi.
„Noi o păstrăm și o vom păstra, căci niciun tezaur nu este mai valoros decât credința pe care o avem”, a subliniat ierarhul.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie în ziua de 3 februarie, la Catedrala Arhiepiscopală:
”În mod firesc, dacă ieri am prăznuit Întâmpinarea Domnului, în a 40-a zi de la nașterea Sa, când a fost dus la templul din Ierusalim de mama Sa, Maria, și de bătrânul Iosif, iată că astăzi îi prăznuim pe cei doi care se aflau în templu la acea vreme: pe bătrânul Simeon, care aștepta să-L vadă pe Cel ce avea să se nască din Fecioară. El s-a îndoit că o fecioară poate să nască și, iată, ajunsese la 360 de ani – atâția ani avea Dreptul Simeon. Și, cum spune Sfântul Evanghelist, din îndemnul Duhului Sfânt, a venit la templu. Aici, Zaharia arhiereul L-a primit pe Prunc în brațele sale, apoi I-a dat Pruncul Mariei.
Maria a fost întâmpinată de bătrânul Simeon, care i-a cerut: „Dă-mi Pruncul acesta să-L țin și eu în brațe, că pe El Îl aștept de aproape 300 de ani!”. Și Maria I-a dat Pruncul. Dumnezeu l-a ajutat să-L poată ține în brațe și să rostească acea rugăciune: „Acum slobozești pe robul Tău, Stăpâne, după cuvântul Tău, că Tu ai zis că nu voi gusta moartea până nu voi vedea pe Hristosul Domnului. Acum ochii mei au văzut mântuirea Ta! Acest Prunc este spre ridicarea și căderea multora, dar va aduce pace în poporul Israel”.
Apoi i-a dat Pruncul din nou mamei Sale și, chiar acolo, în templu, a murit, pentru că s-a împlinit făgăduința dată: că după ce va vedea pe Hristosul Domnului, de care se îndoise că Se va naște dintr-o fecioară, atunci va fi slobozit. Și iată, a fost slobozit!
Bătrânul Simeon este cel care a tradus cele mai frumoase pagini din Vechiul Testament, traducând în limba greacă, din limba ebraică, cartea Sfântului Proroc Isaia, plină de învățături și de raze de lumină. Isaia a fost răpit până în cer și este singurul proroc care mărturisește Sfânta Treime, căci el spune că a văzut pe Dumnezeu și pe îngeri care cântau Lui: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot!”. Era un singur Dumnezeu, dar în trei Persoane. De aceea, îngerii cântau și pentru Tatăl, și pentru Fiul, și pentru Sfântul Duh: „Sfânt, Sfânt, Sfânt, Domnul Savaot!”.
Pruncul a fost luat de la templu după ce au adus jertfa cuvenită – două turturele – și au plecat acasă. Bătrânul Simeon a murit acolo.
Era acolo și prorocița Ana, bătrână și ea, căci era văduvă de 84 de ani, după ce trăise cu soțul său numai șapte ani. Stătea aproape de templu și venea în fiecare zi să se roage, postind neîncetat. Ea a fost învrednicită să vadă Pruncul Iisus.
Bătrânul Simeon s-a minunat când a venit să-L întâmpine pe Prunc, pentru că a văzut o mare strălucire de lumină orbitoare și asupra Maicii care Îl ținea în brațe. Dar mai ales Pruncul era învăluit într-o lumină atât de puternică, încât, de aceea, Simeon a spus: „Au văzut ochii mei mântuirea Ta!”. Lumea zăcea în întunericul păcatului, dar Cel ce a venit să ne lumineze și să ne ridice din întuneric era Pruncul născut din Fecioara Maria, Fiul lui Dumnezeu Cel necuprins, Care S-a lăsat cuprins de pântecele Mariei. Iar bătrânul Iosif, logodnicul Mariei, a fost rânduit de Dumnezeu să o ocrotească, pentru ca ea să fie păzită și scutită de orice pedeapsă, căci ar fi putut fi acuzată că a născut fără căsătorie.
În mod formal, Iosif s-a logodit cu Maria pentru a o ocroti. Și iată, astăzi, cei doi bătrâni sunt cinstiți! Noi trebuie să înțelegem că bătrânețile cinstite sunt acelea trăite în credință.
Când a auzit glasul Domnului, care i-a spus că nu va pleca din viața aceasta până când nu va vedea Pruncul născut din Fecioară, Simeon a început să se roage și să ceară iertare. Se ruga să mai trăiască, pentru a-L vedea pe Acest Prunc. Și iată, L-a văzut! Bătrânețile pe care le ducea erau grele, dar avea nădejde că, odată ce Îl va vedea pe Prunc, se va elibera. Și așa a fost: a fost slobozit și a murit. Acum, se află în ceruri.
De la 70 de ani, când i-a fost dată prorocia, până la 360 de ani, cât a trăit, Dreptul Simeon a petrecut 290 de ani în rugăciune, în dorința și în așteptarea de a-L vedea pe Cel ce Se va întrupa din Fecioară. Și i s-a descoperit că Acesta este Fiul lui Dumnezeu și că, mai presus de fire, Se va întrupa din Fecioară. De aceea, s-a rugat neîncetat. La Învierea Domnului, Dreptul Simeon a fost ridicat la ceruri, împreună cu Prorocița Ana.
Astăzi îi prăznuim și doi mucenici: Adrian și Evul. Aceștia au fost mărturisitori ai lui Hristos. În vremea împăratului păgân Deciu, ei propovăduiau Evanghelia cu multă râvnă. Din acest motiv, au fost aspru biciuiți și bătuți, pentru a fi opriți să mai propovăduiască. Dar ei nu s-au oprit, ci au continuat să vestească Cuvântul Domnului.
Atunci a venit pedeapsa asupra lor. Au fost din nou biciuiți și chinuiți, fiind siliți să se închine idolilor. Însă ei n-au voit nicidecum să facă acest lucru.
Pentru a-l înspăimânta pe Adrian, i-au adus un leu năprasnic, ca să-l sfâșie. Dar leul nu l-a atacat, ci, dimpotrivă, s-a îmblânzit ca un miel și stătea blând lângă Adrian, mărturisitorul lui Hristos. Văzând aceasta, Adrian a mulțumit lui Dumnezeu că pentru el a îmblânzit acea fiară, care era spaima celorlalți.
Însă călăii, mâniindu-se, i-au tăiat capul cu sabia, pecetluind astfel mărturisirea lui cu sângele muceniciei.
A venit apoi Evul, care a fost și el dat la leul cel năprasnic. Dar și pentru el leul s-a făcut ca un miel și l-a mângâiat. Evul a primit moartea prin sabie în timpul împăratului Deciu, pecetluindu-și credința cu sângele muceniciei.
Astăzi, prăznuim și un sfânt ierarh, pe Sfântul Nicolae din Japonia, originar din Rusia. Acesta a trăit în secolul al XIX-lea. La început, a dorit să fie militar, dar mai apoi, i-a venit gândul să urmeze Facultatea de Teologie din Sankt Petersburg. După ce a absolvit, a fost trimis în misiune în Japonia, unde se aflau câțiva creștini care își doreau preoți.
Nicolae a fost mai întâi călugărit, apoi hirotonit ieromonah și a plecat în Japonia. Aici, s-au adunat în jurul lui aproximativ 1.000 de creștini. Prin 1860, a început să le propovăduiască această credință, iar oamenii erau foarte doritori să cunoască adevărul. Mulți dintre ei erau păgâni, dar, treptat, au primit lumina Evangheliei.
Văzând că numărul credincioșilor crește, a devenit necesar un alt preot care să-l ajute pe Nicolae în lucrarea sa misionară. Astfel, a fost hirotonit un preot japonez, iar Nicolae a fost ridicat la rangul de ierarh. După aceasta, tot mai mulți japonezi au dorit să afle despre învățătura creștină, iar numărul creștinilor a continuat să crească.
În cele din urmă, Nicolae a fost ridicat la rangul de mitropolit și a avut alături mai mulți preoți. Până la începutul secolului al XX-lea, în Japonia erau deja câteva mii de creștini ortodocși. Sfântul Nicolae, care se jertfea pentru toți, era un mare postitor, rugător și misionar.
Înainte de a trece la Domnul, a lăsat un episcop în locul său, iar el s-a mutat la cele veșnice în anul 1912, chiar în această zi de 3 februarie. Pomenirea lui rămâne ca o rază de lumină pentru acest popor.
Iubiți credincioși, iată, Mântuitorul spune că nu va veni sfârșitul lumii până nu se va propovădui Evanghelia la toate neamurile. Sfântul Nicolae din Japonia este o dovadă vie a acestui adevăr, căci, prin râvna sa, a adus lumina lui Hristos până în îndepărtatul Răsărit.
Sunt neamuri care nu au auzit de Evanghelie, așa cum au fost și japonezii până în secolul al XIX-lea. Dar acum, tot mai mulți japonezi și chiar chinezi aud cuvântul Evangheliei și îl primesc cu bucurie. Acești creștini sunt foarte calzi în credință, arătând că Evanghelia se va propovădui la toate neamurile. Iar când se va propovădui în întreaga lume, va fi aproape sfârșitul.
Unii vor primi credința cu inima deschisă și vor fi proaspeți în credință. Alții, așa cum sunt cei din Apus, vor fi reci în credință, pentru că au modificat datele autentice ale învățăturii lui Dumnezeu. De aceea, în America și în vestul Europei vedem din ce în ce mai mulți oameni fie fără credință, fie cu o credință denaturată. Dar vedem și un fenomen contrar: tot mai mulți dintre aceștia vin la dreapta credință.
Eu însumi am fost, înainte de anul 2000, într-o misiune în America și am fost martor la convertirea multor americani de diferite confesiuni. Citind cărțile părintelui Cleopa, au început să descopere Ortodoxia, iar Biserica le face catehizare asemenea primelor veacuri creștine. Am participat la aceste momente în care ei caută dialogul, vor să afle Adevărul și îl găsesc în Ortodoxie.
Credința ortodoxă se înmulțește și se va înmulți, pentru că aceasta este credința adevărată. Toți trebuie să vină la această credință, căci Mântuitorul s-a jertfit pentru ca „toți să fie una” (Ioan 17, 21), în aceeași credință. Nu știm când va avea loc această unire deplină a credinței – poate la sfârșitul acestui mileniu –, dar ea se va face, pentru că Ortodoxia a păstrat credința curată.
De aceea, Ortodoxia are parte și de lumina Sfântului Duh, care se pogoară la Ierusalim în Sâmbăta cea Mare. Anul acesta, să ne rugăm cu credință, pentru că Paștele este comun. Sigur că la ortodocși va veni Lumina Sfântă, dar nu știm ce va fi. Să ne rugăm pentru pace, pentru ca cei care au plecat să se întoarcă la credința adevărată. Și să veghem ca noi, cei care am rămas în Hristos, să păstrăm până la sfârșit dreapta credință, fără să ne abatem de la Adevăr.
Noi o păstrăm și o vom păstra, căci niciun tezaur nu este mai valoros decât credința pe care o avem. Această credință ne deschide calea către Dumnezeu, Cel care este în ceruri și care ne așteaptă să ajungem la El, pentru a ne bucura împreună cu Sfinții și Îngerii.
De aceea, îi rugăm pe Sfântul și Dreptul Simeon, pe Prorocița Ana, pe Mucenicii Adrian și Evul și, mai ales, pe Sfântul Nicolae, primul Ierarh al Japoniei de origine rusească, să se roage pentru noi. Să ne ajute Dumnezeu să ne păstrăm credința, dar și dragostea față de El și față de semenii noștri. Să slujim cu inimă curată, pentru ca, la sfârșitul vieții noastre, să ne învrednicim să fim chemați în împărăția cea cerească, acolo unde Dumnezeu ne așteaptă pe toți.”
