Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul României, a primit, în vizită, marți, la Reședința Patriarhală, pe Lior Ben Dor, ambasadorul Israelului la București. Reprezentantul statului din Orientul Mijlociu a fost însoțit de Erez Golan, șef adjunct al misiunii din cadrul Ambasadei Israelului la București.
În cadrul întrevederii, Părintele Patriarh a subliniat importanța intensificării pelerinajelor creștinilor ortodocși români în Țara Sfântă, în special la Ierusalim și Betleem, care reprezintă un mijloc de întărire spirituală pentru pelerinii din țara noastră. Totodată, Preafericirea Sa a evidențiat faptul că, în ultimii ani, tot mai mulți evrei care locuiesc în Țara Sfântă călătoresc în România pentru a vizita locurile natale ale părinților și bunicilor lor.
„A fost o onoare foarte mare pentru noi să ne întâlnim cu Preafericirea Sa Daniel. Ne-am întâlnit cu Preafericirea Sa și anul trecut și, încă o dată, am vorbit despre pace, fraternitate și prietenia dintre Israel și România. Am vorbit despre cum vrem să încurajăm pelerinajele din România să vină în Țara Sfântă, acum, când situația de acolo este mai liniștită.
A fost o convorbire foarte interesantă pentru mine, după părerea mea. Faptul că întâlnirea a fost foarte lungă arată pentru noi că, într-adevăr, avem multe lucruri în comun din punct de vedere religios, cultural, al fraternității și al prieteniei și apreciem foarte mult această vizită, faptul că Preafericirea Sa ne-a primit aici.”, a spus, pentru Trinitas TV, ambasadorul Lior Ben Dor.
România întreține relații politice oficiale cu Israelul din anul 1948, iar, în prezent, țara noastră are patru misiuni diplomatice în Țara Sfântă: Ambasada de la Tel Aviv, Consulatul General de la Haifa și cele două consulate onorifice de la Ierusalim și Beersheba.


