Papa Francisc l-a primit pe Preafericitul Sviatoslav Șevciuk, Întâistătătorul Bisericii Greco-Catolice Ucrainene, într-o audiență specială la Vatican, înaintea celei de-a doua sesiuni a Sinodului Episcopilor. În cadrul întâlnirii, Preafericitul Sviatoslav a prezentat Papei situația dificilă prin care trece poporul ucrainean, evidențiind temerile legate de venirea iernii în contextul atacurilor asupra infrastructurii civile din Ucraina.
„Astăzi am avut o oportunitate cu adevărat unică de a avea o audiență personală cu Sfântul Părinte, Papa Francisc. A fost într-adevăr un moment foarte profund de împărtășire a durerii noastre: i-am spus Papei Francisc despre tragedia prin care trece poporul ucrainean, ce este acest război, pe care Papa îl numește război sacrileg. L-am rugat pe Sfântul Părinte să fie o voce care să apere Ucraina, o voce care va face totul pentru a reduce suferința poporului nostru. I-am cerut Sfântului Părinte o voce în apărarea populației civile și o voce clară în condamnarea atacurilor rusești asupra populației civile și a eforturilor de distrugere a infrastructurii orașelor și satelor noastre pentru a îngheța ucrainenii în această iarnă. Papa a promis că face totul pentru a pune capăt războiului din Ucraina. Papa mi-a promis că este de partea noastră, că este cu Ucraina și, evident, m-a asigurat că se va ruga pentru Ucraina și va face totul pentru ca Domnul Dumnezeu să binecuvânteze poporul nostru”, a spus Preafericitul Sviatoslav, scrie vaticannews.va.


