O nouă lecție de credință și teologie vie în Catedrala Arhiepiscopală din Constanța
Duminică, 12 octombrie, după Sfânta Liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur, oficiată în Catedrala Arhiepiscopală „Sfinții Apostoli Petru și Pavel”, ÎPS Teodosie, Arhiepiscopul Tomisului, a rostit o nouă predică magistrală, o veritabilă lecție de teologie, înțelepciune și duhovnicie.
Pornind de la Pilda Semănătorului, Înaltpreasfințitul a explicat cu profunzime puterea Cuvântului lui Dumnezeu, dar și responsabilitatea omului de a-l primi și de a-l rodi prin fapte și credință. În același timp, ierarhul a vorbit despre importanța rugăciunii, a citirii Sfintei Scripturi și a cinstirii icoanelor, cu prilejul prăznuirii Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic.
„Semănătorul este Însuși Domnul, iar țarina este lumea – inimile oamenilor. Doar sămânța căzută în pământul cel bun aduce roadă, prin răbdare.”
Cu claritatea unui dascăl și cu inspirația unui trăitor, Arhiepiscopul Tomisului a arătat că Evanghelia nu este doar un text, ci o lucrare vie a lui Dumnezeu în sufletul omului, un izvor de viață și mântuire.
„Când ne rugăm, vorbim cu Dumnezeu, iar când citim Sfânta Scriptură, Dumnezeu vorbește cu noi”
Cuvântul Înaltpreasfințitului Părinte Teodosie a atins un punct de maximă profunzime duhovnicească în momentul în care a rostit cuvintele care au devenit tema centrală a predicii:
„Când ne rugăm, vorbim cu Dumnezeu, iar când citim Sfânta Scriptură, Dumnezeu vorbește cu noi.
Cuvântul lui Dumnezeu este atât de puternic, încât cel care îl primește simte fiorul prezenței dumnezeiești în sine.”
Ierarhul i-a îndemnat pe credincioși să citească zilnic din Sfânta Scriptură, din Psaltire sau Noul Testament, pentru ca sufletul să se hrănească din lumina Cuvântului divin:
„Cine nu este însetat de Dumnezeu rămâne departe de El. Viața aceasta scurtă este doar pregătirea pentru viața cea veșnică.”
Despre icoane și lucrarea Duhului Sfânt în Biserică
În continuarea cuvântului său, Arhiepiscopul Tomisului a vorbit cu măiestria teologică binecunoscută despre hotărârile Sinodului al VII-lea Ecumenic, care a statornicit dreapta cinstire a sfintelor icoane.
„Icoanele sunt ferestre către cer. Hristos și-a lăsat chipul Său pe mahrama Veronicăi, iar Maica Domnului a spus: Harul pe care l-am primit de la Fiul meu să fie cu icoana aceasta și cu toți cei ce se închină ei.”
Ierarhul a explicat că Biserica este mama noastră de pe pământ, iar Maica Domnului este mama noastră din ceruri, ambele îndrumându-ne către adevăr și către mântuire:
„Fără legătura cu Dumnezeu nu putem cunoaște adevărul, nici nu ne putem ruga. Duhul Sfânt Se roagă în noi cu suspine negrăite. De aceea rugăciunea din biserică este cea mai puternică.”
O predică plină de putere, smerenie și lumină
Credincioșii prezenți în Catedrală au ascultat cu emoție cuvântul ierarhului, în care s-au împletit rigoarea dogmatică, sensibilitatea pastorală și profunzimea trăirii creștine.
ÎPS Teodosie a încheiat cu un îndemn care rezumă întreaga sa teologie a inimii:
„Să nu-L pierdem pe Dumnezeu din mintea și din inima noastră, chiar când ne rugăm, când muncim sau călătorim. Să fim mereu treji, cu conștiința, cu mintea și cu inima, pentru ca Dumnezeu să lucreze în noi toată viața noastră.”
Predica de duminică a fost încă o dovadă a darului de propovăduitor și învățător al credinței pe care Arhiepiscopul Tomisului îl cultivă neîncetat, printr-un cuvânt viu, profund și luminător.
„Să avem icoane în casă, să ne rugăm cu multă credință și să rămânem mereu cu chipul lui Dumnezeu în noi.”
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de ÎPS Teodosie, duminică, 12 octombrie, după Liturghia Sf. Ioan Gură de Aur, oficiată de Arhiepiscopul Tomisului în Catedrala Arhiepiscopală „Sf. Ap. Petru și Pavel” din Constanța:
”În numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh. Amin.
”Ieșit-a semănătorul să semene!”
Preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși,
Duminica de astăzi este atât de bogată în învățături și pilde, pentru că avem nu doar Evanghelia Duminicii – prin pilda semănătorului –, ci și încă o Evanghelie închinată Sfinților Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic, din anul 787, de la Niceea, pe care îi prăznuim astăzi.
Pilda semănătorului este o pagină a Sfintei Evanghelii atât de plină de semnificație. Mântuitorul a vorbit foarte mult în pilde, pentru a aduce mai aproape de oameni înțelesul învățăturilor Sale. Pildele sunt imagini vii, prin care Hristos ne apropie mai mult de învățătura Sa.
El vorbește despre semănător. Cine este semănătorul? Chiar El, Domnul. Și unde a semănat sămânța Sa? Tot El ne tâlcuiește pilda.
Când ucenicii L-au întrebat: „Doamne, de ce le vorbești oamenilor în pilde?”, Mântuitorul a răspuns: „Vouă, celor pe care v-am ales, vă este dat să cunoașteți tainele împărăției lui Dumnezeu, iar celorlalți le vorbesc în pilde, pentru că, văzând, nu văd, și auzind, nu înțeleg.”
Și iată, le-a dat și înțelesul pildei semănătorului: „Voi ascultați cum se tălmăcește pilda aceasta.”
Semănătorul a ieșit să semene sămânța pentru întreaga lume. Țarina este lumea – adică oamenii, nu pământul. El seamănă sămânța cuvântului Său, pentru ca oamenii să audă și să primească acest cuvânt.
Dar iată, semințele – deși au fost îndeajuns pentru toți oamenii – au căzut ca în niște pământuri ce nu sunt pregătite să primească sămânța. Căci un pământ care nu este curățat și arat nu poate primi sămânța.
Din toată sămânța pe care a semănat-o Mântuitorul Hristos, doar a patra parte a fost primită de țarina inimilor și a sufletelor oamenilor care au binevoit să o primească și să aducă prin ea roadă.
O parte din sămânță a căzut pe cale. A fost călcată cu picioarele de oameni și păsările cerului au mâncat-o. Care sunt păsările cerului care au mâncat-o? Nu păsările propriu-zise, ci, prin ele, Domnul a vrut să arate că diavolul a furat sămânța din inima acelora. Și astfel, ea n-a mai adus rod. Cei leneși și nepregătiți să primească cuvântul lui Dumnezeu se aseamănă cu un pământ bătătorit.
Au căzut însă semințe și în alt pământ – în oamenii aceia care s-au bucurat la început. A doua parte din semințe a căzut în loc pietros. Desigur, îndată sămânța a încolțit, dar, răsărind soarele, s-a uscat și n-a mai adus rod.
Ce înseamnă acest soare? Plăcerile lumești, care au înăbușit cuvântul lui Dumnezeu, pentru că oamenii n-au avut răbdare să lucreze Cuvântul Domnului în ei.
A treia parte este sămânța care a căzut între spini. Știm că spinii au rădăcini întortocheate și sămânța nu poate să rodească. Și ce reprezintă spinii? Grijile și bogățiile vieții și toate celelalte desfătări lumești. Și iată, nici aceștia, în care a căzut sămânța lui Dumnezeu, nu au adus nicio roadă.
Doar a patra parte din sămânță a căzut în pământul cel bun — la oamenii care așteptau sămânța și se bucurau să primească Cuvântul lui Dumnezeu.
Aceștia au adus rod prin multă răbdare, s-au bucurat că a venit Cuvântul lui Dumnezeu la ei, L-au ascultat și au adus roadă. S-au temut să-L contrazică pe Dumnezeu, L-au primit, L-au iubit, L-au ascultat, I-au mulțumit și, iată, au rodit — a patra parte dintre oameni.
Dumnezeu voiește ca toți oamenii să se mântuiască. De aceea, pentru toți a adus sămânța, dar numai a patra parte o primește și aduce rod prin răbdare.
Tot astăzi prăznuim și pe Sfinții Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic, din anul 787.
Iată, diavolul a adus în mintea multor oameni gânduri și inspirații ciudate. Chiar și împărații au ajuns să dea poruncă să fie scoase icoanele din biserici și să fie arse. Până atunci, icoanele erau cinstite, dar acum li se cerea oamenilor să le înlăture din biserici.
De aceea s-a convocat Sinodul al VII-lea Ecumenic la Niceea, care era atunci capitala Imperiului. Acolo s-au adunat peste trei sute de Sfinți Părinți ca să dezbată și să statornicească învățătura despre Sfintele Icoane.
S-a arătat că icoanele sunt ferestre către cer. Icoana Fiului este icoana Tatălui. Hristos S-a întrupat ca să-L putem vedea.
Când ucenicii L-au întrebat: „Cine este Tatăl? Cum este Tatăl?”, El le-a răspuns: „Cine M-a văzut pe Mine, L-a văzut pe Tatăl. Tatăl este întru Mine și Eu întru El.”
De aceea, Fiul lui Dumnezeu este chipul Tatălui, iar El și-a lăsat chipul Său pe mahrama Veronicăi, care I-a întins-o atunci când pătimea, fiind plin de sudoare. Iar când i-a dat-o înapoi, i-a dăruit-o cu chipul Său imprimat pe ea.
Acea icoană a făcut multe minuni. Sfântul Evanghelist Luca a zugrăvit prima icoană a Maicii Domnului. O copie fidelă a acestei icoane se află la Mănăstirea Neamț. Am avut și noi icoana de la Mănăstirea Neamț aici, la închinare, și ne-am rugat înaintea ei.
Iubiți credincioși, învățătura lui Dumnezeu este atât de bogată! Ne hrănește Mântuitorul cu Cuvântul Său, prin Sfânta Evanghelie, în fiecare duminică, sărbătoare și zi de slujbă.
Cuvântul lui Dumnezeu este atât de puternic! Cine îl primește simte fiorul prezenței lui Dumnezeu în el. Aceasta trebuie să înțelegem: când ne rugăm, vorbim cu Dumnezeu, iar când citim Sfânta Scriptură, Dumnezeu vorbește cu noi.
De aceea, mulți creștini și-au propus să citească din Sfânta Scriptură în fiecare zi — măcar un capitol. Unii citesc Psaltirea, alții citesc din Noul Testament, iar alții parcurg întreaga Scriptură de la început la sfârșit. Niciunul nu este păgubit, căci toți află adevărul dumnezeiesc.
Să fim, așadar, însetați după Dumnezeu! Căci cine nu este însetat de Dumnezeu și nu este stăpânit de dorul după El, rămâne departe de Dumnezeu.
Noi, viața aceasta o avem puțină, scurtă și plină nu numai de bucurii, ci și de dureri, de boli, de necazuri. Dar viața aceasta vremelnică este o perioadă de pregătire pentru viața cea veșnică.
Ne spune Sfânta Evanghelie de astăzi că aceasta este viața noastră: să-L cunoaștem pe Dumnezeu și pe Iisus Hristos, Fiul Său, pe care L-a trimis să ne scoată din păcat și din moarte și să ne aducă adevărul vieții celei veșnice.
De aceea, viața cea după Dumnezeu este o viață plină de înțelepciune. Să rămânem cu Dumnezeu toată viața aceasta, care este timpul de pregătire pentru viața cea veșnică.
Nu putem ajunge la viața cea veșnică fără să ne pregătim în viața aceasta vremelnică. De aceea Biserica, care este mama noastră pe pământ, are atâtea rânduieli și chemări pentru noi. De fiecare dată când venim la biserică, ascultăm glasul Sfintei Evanghelii, ascultăm cuvântul slujitorilor care ne tălmăcesc Sfânta Evanghelie.
Sfânta Evanghelie este atât de importantă — este Cuvântul lui Dumnezeu. Și știm că prin Cuvântul lui Dumnezeu întreaga lume care ne înconjoară a fost făcută.
Dumnezeu a zis — și toate s-au făcut la Cuvântul Său. El a zis la început: „Să fie cerul și pământul”, adică a făcut lumea îngerilor și apoi materia.
Pământul era netocmit și gol, iar Dumnezeu a zis în prima zi: „Să fie lumină.”
Ce lumină a fost aceasta? Nu lumina materială, căci lumina materială apare abia în a patra zi. Ci harul lui Dumnezeu a coborât asupra pământului netocmit și gol, și tot ce a zis Dumnezeu mai departe s-a făcut la Cuvântul Său: întreaga lume.
Dar pentru om a avut o lucrare și un cuvânt aparte. Pe om nu l-a făcut cum a făcut celelalte făpturi — cerul, marea, soarele, luna, stelele, viețuitoarele din apă, păsările cerului, animalele pământului.
Pentru om, Dumnezeu a zis: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră.” A zis Tatăl către Fiul și către Sfântul Duh.
Noi suntem cu adevărat făpturi speciale ale lui Dumnezeu, cei mai înzestrați dintre toate făpturile, cu darurile și puterile pe care ni le-a dat El. Suntem deasupra îngerilor, mai bogați decât ei, pentru că purtăm chipul Sfintei Treimi, chipul lui Dumnezeu. De aceea, Dumnezeu ne-a purtat de grijă.
Dacă primii oameni au căzut prin înșelarea celui viclean, aceasta s-a întâmplat pentru că diavolul a invidiat pe om, aflând că Dumnezeu îl face pe om mai bogat și mai slăvit decât era el.
Lucifer, auzind aceasta, l-a invidiat, l-a pândit pe om și l-a făcut să cadă, dorind să-l tragă în pierzare, ca și el, cel care s-a împotrivit lui Dumnezeu și a pierdut toată lumina și bucuria cerească.
Omul a căzut fiind înșelat și mințit, de aceea Dumnezeu a binevoit să-l răscumpere pe om. Pentru aceasta a venit Fiul lui Dumnezeu.
Iată, avem astăzi această învățătură: că Fiul lui Dumnezeu, Care este după chipul Tatălui și de o ființă cu Tatăl și cu Duhul Sfânt, a venit în lume ca să-l răscumpere pe om din păcatul strămoșilor și să-l aducă de la moarte iarăși la viață.
Moartea a domnit peste lume, iar Dumnezeu a îngăduit moartea ca despărțire între suflet și trup, pentru ca ea să nu fie veșnică. Astfel, prin Fiul Său, Dumnezeu a răscumpărat sufletele noastre, ca să ne readucă la viață și să ne ducă iarăși în împărăția Sa cea cerească, unde este locul cel mai frumos — Casa lui Dumnezeu.
De aceea, noi trebuie să ne pregătim să intrăm în locașurile lui Dumnezeu, Care ne iubește pe toți și vrea ca toți să ne mântuim.
Dumnezeu îi iubește și pe cei drepți, și pe cei păcătoși. Se bucură de cei drepți pentru că Îi slujesc Lui, iar de cei păcătoși Îi este milă și așteaptă să se întoarcă.
Avem atâtea pilde de oameni păcătoși care s-au întors și au devenit sfinți. Tot omul se poate mântui, dar trebuie să se întoarcă de la rău la bine, să-l lase pe cel viclean, să nu asculte de el, ci să asculte de Dumnezeu și să aducă jertfă pentru Dumnezeu.
De aceea s-au lăsat de către Biserică atâtea rânduieli, căci Biserica este condusă de Însuși Hristos, Cel care a întemeiat-o. El a întemeiat Biserica pe jertfa Sa și pe Învierea Sa. Iar Biserica este mama noastră cea de pe pământ, văzută, pe când mama noastră cea din cer este Maica Domnului.
Deci avem mamă în cer și mamă pe pământ — Sfânta Biserică — care ne povățuiește la tot adevărul.
De aceea, Biserica nu a lăsat să dăinuie minciuna pe pământ. De aceea există cele șapte Sinoade Ecumenice, care au arătat adevărata credință, pentru că, adunându-se Sfinții Părinți din toate părțile creștinătății, ei mai întâi s-au rugat în biserică și au cerut ajutorul Duhului Sfânt, ca El să-i inspire și să corecteze învățăturile greșite ale unor oameni mândri, care au crezut că doar prin mintea lor pot cunoaște adevărul.
Fără legătura cu Dumnezeu, noi nu putem cunoaște adevărul, nici nu ne putem ruga, pentru că atunci când ne rugăm trebuie să vină harul Duhului Sfânt să se roage împreună cu noi, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel: „Însuși Duhul se roagă în noi cu suspine negrăite.”
De aceea, rugăciunea din biserică este atât de puternică. Și noi, în Biserică, avem cele șapte laude și avem Sfânta Liturghie, care înnoiește drumul patimilor Domnului nostru Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu — răstignirea, moartea, îngroparea, Învierea și Înălțarea Sa la cer. Toate aceste momente le retrăim la fiecare Sfântă Liturghie.
Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Arhiereul care S-a adus jertfă pentru noi, Se roagă împreună cu noi în Sfânta Liturghie.
De aceea trebuie să fim foarte atenți, să ne cutremurăm, să simțim fiorul prezenței lui Dumnezeu atunci când venim la Sfânta Biserică, să simțim fiorul harului lui Dumnezeu și când ne rugăm la casele noastre.
După ce am făcut rugăciunea, să ne rămână acest fior al prezenței harului lui Dumnezeu în noi, ca să fim mereu treji cu mintea, cu inima și cu conștiința noastră. Dumnezeu ne cheamă la comuniune cu El, să fim mereu aproape de Dumnezeu în toate cele pe care le facem, căci atunci avem cu adevărat putere să luptăm cu răul.
Ne spune Mântuitorul Hristos: „Luați aminte, fără Mine nu puteți face nimic.” De aceea trebuie să fim mereu în rugăciune, iar după rugăciune să fim în trezvie, vii în credință, simțindu-L pe Dumnezeu în mintea și în inima noastră, căci El vine la noi când ne rugăm.
Să ținem minte și să simțim fiorul prezenței harului, chiar când ne facem lucrul nostru, chiar când suntem în călătorie, chiar când vorbim cu cineva, să nu-L pierdem pe Dumnezeu din mintea și din inima noastră; să fim treji cu conștiința, cu mintea și cu inima, ca Dumnezeu să fie straja noastră și cel viclean să nu ne poată înșela cu ademenirile lui. De aceea să fim foarte atenți la toate cele ce avem de făcut.
Sfinții Părinți de la Sinodul al VII-lea Ecumenic au hotărât că icoanele sunt cu adevărat ferestre către cer, și multe icoane sunt făcătoare de minuni, aducând vindecare bolnavilor.
Așa cum a spus însăși Maica Domnului, când icoana Sa pictată de Sfântul Evanghelist Luca a fost dusă spre închinare: „Harul pe care l-am primit de la Fiul meu să fie cu icoana aceasta și cu toți cei ce se închină ei.” De aceea avem zeci și zeci de icoane făcătoare de minuni.
La Sfântul Munte Athos sunt multe icoane, dar și în multe alte locuri, pentru că icoanele au primit harul lui Dumnezeu să fie ferestre către El.
De multe ori, biserici sau case au ars, dar icoanele făcătoare de minuni nu au ars — au rămas întregi, neatinse, în cenușă, pentru că Dumnezeu are harul Său în aceste icoane.
De aceea și noi să avem icoane în casă, să ne rugăm cu multă credință, să rămânem cu chipul lui Dumnezeu în noi, cu chipul Maicii Domnului, cu chipul sfinților cărora ne rugăm, și să rămânem întotdeauna treji cu conștiința, cu mintea și cu inima noastră, ca Dumnezeu să lucreze în noi, în toată viața noastră.
Amin.”
