S-au împlinit 19 ani de la momentul când Preasfinţitul Părinte Ambrozie a devenit Episcopul Giurgiului.
După 6 ani ca episcop vicar patriarhal, în ziua de 8 februarie 2006, Ambrozie Sinaitul a fost ales în demnitatea de episcop al Giurgiului de către Colegiul Electoral Bisericesc, întrunit sub președinția Patriarhului Teoctist. PS Ambrozie a fost întronizat în ziua de 9 aprilie în Catedrala Episcopală „Adormirea Maicii Domnului” din Giurgiu, în a cincea duminică din Postul Mare.
De altfel, duminică, 6 aprilie, în a cincea duminică din acest Post al Învierii Domnului, PS Ambrozie a fost aniversat de către preoți, monahi, monahii și credincioși, ocazie cu care a spus următoarele:
”Ca arhiereu, am avut parte de binecuvântare cerească, aceea de a fi ales de către vrednicul de pomenire Patriarh Teoctist în această demnitate, la o vârstă tânără cumva, foarte fragedă. Dar am avut șansa, pe de altă parte, să fiu și să crească în umbra marelui Patriarh Teoctist Arăpașu, al cincilea Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, patriarh care a lucrat foarte mult împreună cu preoții de aici, din Episcopia Giurgiului, pe care a și înființat-o la finele anilor 2000, în Anul Jubiliar de la Nașterea lui Hristos.
Așa anii aceștia de experiență, de care m-am bucurat nu pentru niște merite personale, nicidecum pentru niște calități intelectuale sau mai mult, spirituale aparte, ci doar pentru că Patriarhul a privit la mine ca la un copil și m-a luat, m-a crescut, m-a îndrumat. La vremea aceea – ca vicar al său, având titlul de ”Sinaitul” – vedeam foarte multe lucruri, întâlniri importante, momente istorice, cum a fost cel al integrării în NATO, în structurale euroatlantice din 2004, evenimente globale, aș putea spune, vizite în străinătate, la Vatican, iar din toate lucrurile acelea înțelegeam cât puteam eu la vârsta tânără.
Lucrurile acestea și experiențele acestea s-au sedimentat, ca mai târziu, când – cum știți mai bine decât mine – crescând, nici cu vârsta, nici cu înțelepciunea, ci cu căruntețile, poate, lucrurile le percepem astăzi altfel și tragem învățături, sperăm noi nu atât de târziu încât să nu luăm lecțiile pe care bătrânii, atât mie, cât și dumneavoastră, ni le-au predat, ni le-au transmis prin însăși experiențele lor de viață, prin modul lor de a fi, de a trăi.
Ei bine, eu pot să vă povestesc multe lucruri și despre experiența mea cu Patriarhul Teoctist, părintele meu bun, cu ierarhii mari de altădată, dar aș conchide spunând că ceea ce am învățat eu de la ei am încercat să trăiesc și să împlinesc în viața mea. Așa, dincolo de predici, când există riscul de a fi foarte didactic și de a da multe sfaturi și povețe – unor tineri sau unor persoane care nu mai au răbdare, trăind în veacul acesta, al netului, al gadgeturilor, al internetului de mare viteză – nu prea mai au răbdare de poveștile și de sfaturile bătrânilor.
Și atunci conchid și spun că am încercat, prin ceea ce am făcut eu în cei 19 ani la Giurgiu, de călugărie, de jertfelnicie – dacă mi-e permis să spun asta – să fiu exemplu pentru preoții tineri, pentru teologi, pentru confrații mei și, în mod deosebit, pentru călugări, călugări și călugărițe. Așa încât, de la sine, o mie și una de predici, aici, ca cele 1001 de nopți ale Șeherezadei, nu cred că s-ar putea folosi mai mult sau s-ar putea folosi decât din ceea ce au văzut la mine, în sensul că am cumpărat clădiri și m-am părut mutat în ele: conacul Drugănescu, unde păstorește părintele Benedict Georgescu, unde am stat câțiva ani de zile, la Mănăstirea Comana am stat câțiva ani de zile și acolo, la Schitul Varlaam, la fel, ani de zile, până când se va așeza, după Sfintele Paști, o obște monahală formată din măicuțe.
Am cumpărat o clădire pe care am făcut-o Centrul educațional pentru copii și tineret și mă organizez. Acolo am făcut spații culturale, educaționale, pastorale, unde primim copii și tineretul orașului Giurgiu. Multe dintre împlinirile care s-au făcut nu mi se datorează mie, ci se datorează doar preoților vrednici cu care am lucrat în acești ani: preoți căsătoriți, preoți de la enorie, protopopi, consilieri și așa mai departe.”
Preasfințitul Părinte Ambrozie s-a născut în data de 20 aprilie 1969, în comuna Scorţeni, județul Prahova.
A urmat Şcoala generală în satul Urleta, comuna Băneşti, jud. Prahova; Liceul nr. 1 din Câmpina, pe care l-a absolvit în 1987, cu bacalaureat. A absolvit Facultatea de Teologie din Bucureşti (1992-1996), cu licenţă; cursuri de Master la aceeaşi Facultate (1998-1999).
În perioada 1999-2000 a urmat cursul de Limbă greacă la Universitatea Aristotel din Tesalonic; în anul 2000 s-a înscris la cursul de doctorat al Facultăţii de Teologie al aceleiaşi Universităţi; în 3 martie 2005 a obţinut titlul de doctor în Teologie la Tesalonic, cu teza: Considerarea istorică a cauzelor şi consecinţelor unirii Bisericii Ortodoxe din Transilvania cu Biserica Romano-Catolică (sub îndrumarea Prof. dr. Apostolos Glavinas).
În anul 1990 a intrat în obştea schitului Crasna, iar în 1991 a fost tuns în monahism cu numele Ambrozie (1991); în cursul lunii mai 1992 a fost hirotonit ierodiacon şi ieromonah.
În perioada 1996-2000 a fost stareţ al schitului Darvari din Bucureşti pe care l-a reactivat.
În 1999 a fost înălţat la rangul de protosinghel; în data de 4 octombrie 2000 a fost ales Episcop vicar patriarhal, cu titlul Sinaitul, şi hirotonit arhiereu în 15 octombrie 2000 în Biserica Sfântul Spiridon din Bucureşti.
În data de 8 februarie 2006 a fost ales Episcop titular al Eparhiei Giurgiului (nou-înfiinţată) şi instalat la 9 aprilie 2006.
