O situație fără precedent a avut loc în această dimineață în Constanța, unde polițiștii locali au intervenit pentru demolarea unor construcții ridicate de Parohia Sfântul Antonie cel Mare pe un teren aflat în proprietatea municipiului. Decizia, aplicată chiar în postul Crăciunului, a stârnit controverse și reacții puternice din partea comunității locale.
”Este un eveniment trist în parohia noastră. Abia acum două zile am primit un act, o dispoziție a primarului, care ne-a spus că vor acționa dar nu au spus când. Ieri am depus și noi o cerere la Tribunal, am înregistrat-o, să oprim autorizația de demolare, tot pe surse am aflat că azi, începând cu orele 7:00 vor veni să demoleze tot, nu ne-au înștiințat cu absolut nimic. Ne-au înștiințat cu vreo 2 luni în urmă, dar verbal. Este o zi tristă pentru că totuși este bisericuța veche, care a fost ridicată prin munca celor din parohia noastră, acum 22 de ani, este și post, suntem în perioada în care ar trebui să fim mai buni și onești. Am încercat să-i oprim… Nu ni s-au arătat acte, nu ni s-a spus nimic, totul a fost pe „silenzio stampa”. Îmi pare rău că acolo s-au făcut mii de liturghii, sute de botezuri, de cununii, înmormântări și din păcate ar trebui să fie un semnal de alarmă.”, a transmis părintele Radu Herțeg.
”Suntem într-un moment crucial din punctul meu de vedere ca și creștin-ortodox. Suntem în Postul Crăciunului și toate se întâmplă exact în perioada de post. Ceea ce din punct de vedere religios nu este nici creștinește și nici din punct de vedere uman nu este normal să vii să distrugi o biserică, chiar dacă era o biserică mai puțin impunătoare, are un altar, este un loc sfânt. Pe data de 16 decembrie, Parohia a primit din partea Primăriei o dispoziție prin care se aducea la cunoștință că vor fi desființate toate lucrările executate pe domeniul privat la Primăriei. Din codul administrativ eu nu cunosc decât domeniul public care este în administrarea primăriilor, nu domeniu privat. Nu s-a menționat în ce termen sau în cât timp se va prezenta echipa să demoleze. În aceste condiții, am formulat de urgență și cu precădere cerere de suspendare provizorie a executării procesului de demolare. Avem un certificat de grefă, nu s-a soluționat încă dosarul. Legea prevede niște termene de punere în executare a unor acte administrative.
rebuie urmată procedura prealabilă, după ai termen 6 luni, dar noi ne-am conformat imediat, să depunem cerere de suspendare la anularea efectelor juridice emise prin dispoziția de primar. În acest moment, neexistând termen de punere în executare a dispoziției procesul de demolare este nelegal. Nu vor să aștepte măcar o soluție a cererii de suspendare provizorie ce se va judeca pe rolul Judecătoriei Constanța și nici măcar pe legea contenciosului de către Tribunal. Ne vom înscrie cu plângere penală împotriva celor care au dispus executarea demolării pentru că nu avem termen și nu a fost înștiințată Parohia că în data de 18 decembrie 2024 la ora 7:00 vine să demoleze construcția bisericuței vechi. Ne vom înscrie și cu despăgubiri, prejudicii, sunt greu de recuperat. Nu doresc să facă o inventariere a bunurilor care sunt. Pe ei nu îi interesează nimic. Parohia, pe 10 decembrie 2024, a depus o solicitare la Primăria Constanța, nu se știe care e stadiul de soluționare, dar prin acea cerere s-a solicitat o întâlnire amiabilă pentru a se discuta problema terenului public pe care este clopotnița și bisericuța veche, în variantele în care sunt. Fie în contract de concesiune, fie prin vânzare.” a transmis avocata Gabriela Ștefania Nuț.
Ce s-a demolat?
Potrivit unui comunicat al Primăriei Constanța, au fost desființate următoarele construcții considerate nelegale:
Casa mortuară (182 mp);
Un gard (123 ml);
Platforme betonate (367 mp);
O clopotniță.
Motivul intervenției
Primăria Constanța a justificat acțiunea prin faptul că aceste construcții au fost ridicate fără autorizație de construire, pe un teren aflat în proprietatea municipalității, și că au fost un obstacol major în derularea proiectului „Amenajare spațiu public situat la intersecția str. Soveja cu str. Ștefăniță Vodă – amenajare peisagistică – parc Soveja și reconfigurare circulație”.
„Este regretabil că s-a ajuns la această situație, dar de mai bine de un an și jumătate reprezentanții Primăriei Constanța au înștiințat Parohia Sfântul Antonie cel Mare despre aceste aspecte. Din păcate, parohia nu a luat nicio măsură”, au transmis reprezentanții primăriei.
Comunitatea locală a fost șocată de momentul ales, considerând acțiunea drept o lovitură dată simbolurilor religioase chiar în pragul sărbătorilor de Crăciun.
Pe de altă parte, municipalitatea susține că lucrările la viitorul parc au fost blocate încă din luna mai 2024 din cauza construcțiilor nelegale. „După eliberarea terenului, lucrările la parc vor fi reluate. Noul parc va integra, din punct de vedere arhitectural, biserica Sf. Antonie cel Mare, care are o arhitectură deosebită”, au precizat oficialii primăriei.


