Patriarhul Bulgariei, Daniil, a susținut un amplu discurs la Vecernia Mare oficiată miercuri, 10 iunie, în Biserica „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” din localitatea Agioi Theodoroi, insula Imbros, în prezența Patriarhului Ecumenic Bartolomeu și a Patriarhului României, Daniel.
Evenimentul a fost organizat cu prilejul sărbătorii Sfinților Apostoli Bartolomeu și Barnaba, dar și al aniversării a 35 de ani de slujire patriarhală a Patriarhului Ecumenic Bartolomeu.
În cuvântul său, Patriarhul Bulgariei a evidențiat legăturile istorice dintre Biserica Ortodoxă Bulgară și Patriarhia Ecumenică, precum și importanța comuniunii dintre Bisericile Ortodoxe surori.
Patriarhul Daniil a amintit vizita sa la Fanar
Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Bulgare a reamintit prima sa vizită oficială la Patriarhia Ecumenică după alegerea sa în scaunul patriarhal, subliniind atmosfera de dragoste și pace pe care a găsit-o la Constantinopol.
„Aceasta este Maica noastră istorică, prin care strămoșii noștri au primit lumina mântuitoare a credinței ortodoxe. Acea vizită s-a dovedit, după mărturia tuturor, binecuvântată și rodnică. Am venit în duh de dragoste și pace și am găsit aceeași dragoste și aceeași pace”, a afirmat Patriarhul Daniil.
El a arătat că Patriarhul Bartolomeu l-a invitat personal la Imbros și și-a exprimat dorința ca la această sărbătoare să participe împreună atât Patriarhul Bulgariei, cât și Patriarhul României.
„Mi-ați mărturisit că v-ați bucura în mod deosebit dacă am sărbători această dublă festivitate împreună cu iubitul nostru frate, Preafericitul Patriarh al României, domnul Daniel”, a spus Patriarhul Bulgariei.
Omagiu adus Patriarhului Ecumenic Bartolomeu
Patriarhul Daniil a elogiat activitatea Patriarhului Ecumenic, evocând parcursul său de la copilul botezat în Imbros până la alegerea sa ca Patriarh al Constantinopolului în anul 1991.
El a amintit că Bartolomeu a primit Sfântul Botez în biserica din Agioi Theodoroi, unde a învățat primele noțiuni de viață creștină și unde, în anul 1961, a fost tuns în monahism.
„Aici s-au cultivat pentru prima dată acele virtuți care vă caracterizează până astăzi: simplitatea, ospitalitatea, dragostea sinceră față de aproapele și profunda atașare față de tradiția multimilenară a Bisericii”, a afirmat Patriarhul Bulgariei.
Peste 60 de sfinți recunoscuți în timpul Patriarhiei lui Bartolomeu
Unul dintre cele mai importante momente ale discursului a fost dedicat moștenirii spirituale a celor 35 de ani de patriarhat ai Patriarhului Ecumenic.
Patriarhul Daniil a apreciat că una dintre cele mai importante realizări ale acestei perioade este recunoașterea sinodală a numeroși sfinți contemporani ai Ortodoxiei.
„Una dintre cele mai prețioase moșteniri spirituale ale acestei perioade este evidențierea și recunoașterea sinodală a unui mare număr de noi sfinți ai Bisericii, asemenea unor stele nou-apărute și strălucitoare pe firmamentul ei ceresc”, a spus el.
Potrivit Patriarhului Bulgariei, în perioada patriarhatului lui Bartolomeu au fost înscriși în calendarul Bisericii peste 60 de noi sfinți, între care Sfântul Paisie Aghioritul, Sfântul Porfirie Kavsokalivitul, Sfântul Sofronie de la Essex, Sfântul Iosif Isihastul și Sfântul Efrem Katunakiotul.
„Sfinții sunt cel mai prețios rod al vieții Bisericii. Ei sunt acei luminoși îndrumători ai drumului, călăuze către cer, care descoperă în fiecare epocă prezența vie și binefăcătoare a Duhului Sfânt în trupul Bisericii”, a subliniat Patriarhul Daniil.
Unitate ortodoxă în jurul aceluiași Potir
În finalul discursului, Patriarhul Bulgariei a evidențiat semnificația prezenței sale și a Patriarhului României la Imbros, considerând întâlnirea o mărturie concretă a unității ortodoxe.
„Prezența noastră aici nu reprezintă doar o expresie a respectului față de persoana Sanctității Voastre. Ea mărturisește înainte de toate unitatea Ortodoxiei, comuniunea frățească a Sfintelor Biserici surori ale lui Dumnezeu și mersul nostru comun în legătura păcii”, a declarat Patriarhul Daniil.
Patriarhul Bulgariei și-a încheiat cuvântul adresând Patriarhului Ecumenic urări de sănătate, putere și mulți ani de slujire în fruntea Bisericii Constantinopolului, spre binele întregii Ortodoxii.
”Preafericirea Voastră, iubite frate în Hristos și împreună-slujitor,
Preafericite,
Înaltpreasfințite chiriarh al acestei de Dumnezeu păzite eparhii,
Înaltpreasfințiți și Preasfințiți frați ierarhi,
Cinstiți părinți,
Preacinstiți arhonți,
Popor binecuvântat al lui Dumnezeu,
Cu câteva luni în urmă am avut binecuvântarea de a realiza prima noastră vizită pașnică și frățească la Fanar, în curțile venerabilului Patriarhat Ecumenic al Constantinopolului. Cu acel prilej am mers în Cetatea Împărătească împreună cu iubiții noștri frați, Înaltpreasfințiții Mitropoliți ai Sfintei Biserici Ortodoxe Bulgare, pentru a împlini o datorie sfântă și bisericească față de Biserica Constantinopolului. Aceasta este Maica noastră istorică, prin care strămoșii noștri au primit lumina mântuitoare a credinței ortodoxe.
Acea vizită s-a dovedit, după mărturia tuturor, binecuvântată și rodnică. Am venit în duh de dragoste și pace și am găsit aceeași dragoste și aceeași pace. Îl slăvim pe Dumnezeu Cel Preabun, Care a binevoit să ne dăruiască atunci momente de adevărată comuniune în Hristos, de iubire frățească și de unitate bisericească, care vor rămâne neșterse și adânc întipărite în memoria noastră.
La una dintre convorbirile noastre, Preafericirea Voastră, cu acea căldură frățească ce vă caracterizează, ați binevoit să invitați smerenia noastră să participe în acest an la Imbros, cu prilejul acestei duble sărbători pline de bucurie: pomenirea Sfântului și Slăvitului Apostol Bartolomeu, cu ocazia căreia vă sărbătoriți onomastica, și aniversarea celor treizeci și cinci de ani de slujire patriarhală pe tronul Constantinopolului.
Totodată, mi-ați mărturisit că v-ați bucura în mod deosebit dacă am sărbători această dublă festivitate împreună cu iubitul nostru frate, Preafericitul Patriarh al României, domnul Daniel.
Iar atunci când ați trimis în Bulgaria o delegație patriarhală, însoțită de chiriarhul locului, Înaltpreasfințitul Mitropolit al Imbrosului și Tenedosului, Chiril, m-am grăbit să răspund că prezența mea la sărbătoarea de astăzi reprezintă pentru mine o deosebită onoare și o mare bucurie.
Și iată-ne acum aici, împreună cu iubitul nostru frate, Înaltpreasfințitul Serafim de Nevrokop, în patria dumneavoastră natală, pe frumoasa insulă Imbros, adunați în această minunată biserică a Sfântului Gheorghe, din satul dumneavoastră Agioi Theodoroi, pentru a cinsti și a sărbători pomenirea Sfinților Apostoli Bartolomeu și Barnaba, cinstindu-vă totodată și pe dumneavoastră personal, Preafericirea Voastră, cu prilejul onomasticii și al aniversării a treizeci și cinci de ani de rodnică slujire patriarhală și de cârmuire a Bisericii.
Tocmai am ascultat la Vecernia Mare imnul inspirat al Bisericii:
„Cu mreaja limbii tale, Apostole grăitor de Dumnezeu, ai scos din adâncul deșertăciunii și al cumplitei necredințe marginile lumii și le-ai adus prin credință la Hristos Dumnezeu…”
Și noi, lepădând prin aceeași credință deșertăciunea și necredința acestei lumi trecătoare, cu o singură gură și cu o singură inimă ne rugăm Preabunului Dumnezeu pentru sănătatea, îndelunga viețuire și întărirea de la Dumnezeu a Sanctității Voastre, pentru acest loc sfânt și pentru binecuvântatul său popor, pentru evlavioșii creștini ortodocși ai Imbrosului, pentru rudele și apropiații dumneavoastră, precum și pentru toți cei care vă înconjoară cu dragoste, respect și neîntreruptă devoțiune filială.
Ne aflăm astăzi pe insula unde v-ați născut, unde ați gustat bucuria primei participări la Sfânta Liturghie și unde ați învățat primele litere. Nu este deloc întâmplător faptul că ne aflăm în acest sfânt locaș, în care, la 8 mai 1940, ați primit Sfântul Botez cu numele „Dimitrie” și v-ați îmbrăcat în Hristos și în frumusețea nepieritoare a credinței noastre curate.
Aici ați primit primele lecții ale vieții bisericești și ale evlaviei de la vrednicii dumneavoastră părinți, fericiții întru pomenire Hristos și Meropi, precum și de la regretatul părinte Asterie. Veșnică și neuitată să le fie pomenirea tuturor.
Aici, credem noi, s-au cultivat pentru prima dată acele virtuți care vă caracterizează până astăzi: simplitatea, ospitalitatea, dragostea sinceră față de aproapele și profunda atașare față de tradiția multimilenară a Bisericii.
De aceea, pe bună dreptate, ați mărturisit într-un interviu:
„Sunt imbriot cu sufletul și cu trupul.” (27 iunie 2011)
Și, într-adevăr, această mărturisire nu reprezintă doar o amintire a originii dumneavoastră din Imbros, ci exprimă o legătură spirituală profundă cu acest loc, cu oamenii săi și cu tradiția care a marcat primii pași ai vieții dumneavoastră.
Aici, în acest sfânt lăcaș, în urmă cu exact șaizeci și cinci de ani, la 12 august 1961, a avut loc tunderea dumneavoastră în monahism. A doua zi, la hirotonia întru diacon, ați primit numele de Bartolomeu.
Unul dintre cei mai de seamă compatrioți ai Sanctității Voastre, al cărui nume îl purtați de la hirotonia întru diacon, potrivit alegerii înțelepte și prevăzătoare, după cum s-a dovedit, a vrednicului de pomenire părinte duhovnicesc al Sanctității Voastre, cărturarul arhimandrit Bartolomeu Kutlumusianul, scrie în lucrarea sa „Memoriu istoric despre insula Imbros” următoarele cuvinte demne de reținut:
„Poporul Imbrosului este inteligent, cu bună purtare și receptiv la orice fel de educație.” (Constantinopol, 1845, p. 69)
Această mărturie, formulată cu aproape două secole în urmă, pare să își găsească în persoana Sanctității Voastre o confirmare deosebit de grăitoare și o întruchipare vie. Căci însușirile firești ale caracterului imbriot, pe care Kutlumusianul le descrie cu atâta atenție, s-au unit în persoana Sanctității Voastre cu aleasa educație creștină, cu formarea bisericească temeinică și cu îndelungata și neobosita slujire a Bisericii.
Astfel, această mică insulă a Mării Egee, care de-a lungul timpului a dat Bisericii clerici vrednici, cărturari și binefăcători ai neamului, a fost învrednicită să ofere slăvitei Biserici a Constantinopolului pe Patriarhul ei, pe Cel dintâi în cinste între întâistătătorii de Dumnezeu iubiți ai Sfintelor Biserici Ortodoxe surori de pretutindeni.
Astfel, la 22 octombrie 1991, după mutarea la Domnul a fericitului dumneavoastră înaintaș, Patriarhul Dimitrie, originar din Imbros și Tenedos, Sfântul și Sfântul Sinod v-a ales în Tronul Patriarhal al Constantinopolului.
Încă din clipa alegerii, însă, aveați deplina conștiință că slujirea patriarhală nu reprezintă un privilegiu, ci o cruce, o jertfă și o responsabilitate plină de încercări.
De aceea, în cuvântul rostit la întronizare, ați subliniat în mod caracteristic:
„Primim crucea Sfântului Apostol Andrei cel Întâi Chemat ca o continuare a urcușului spre Golgota, spre răstignirea împreună cu Domnul și cu Biserica Sa răstignită, pentru păstrarea luminii Învierii.” (2 noiembrie 1991)
Asumându-vă răspunderea conducerii și cârmuirii corabiei duhovnicești a Marii Biserici a lui Hristos, cunoșteați foarte bine, Preasfinția Voastră, dificultățile, ispitele, numeroasele provocări și poverile care însoțesc slujirea Patriarhului Constantinopolului.
Și totuși, având deplină încredere în purtarea de grijă a lui Dumnezeu și în harul Atotputernicului Domn, ați luat asupra dumneavoastră această grea sarcină a slujirii patriarhale și ați slujit Biserica timp de treizeci și cinci de ani cu neobosită dăruire și cu grijă necontenită.
Sunt bine cunoscute cuvintele Sfântului Paisie Aghioritul care, aflând despre alegerea Sanctității Voastre, a spus:
„Dumnezeu a ales omul potrivit pentru locul potrivit, la vremea potrivită.”
În această afirmație, simplă ca formulare, dar profundă și plină de înțeles în conținutul ei, se regăsesc în mod fericit satisfacția și marile speranțe ale multor credincioși ortodocși odată cu alegerea dumneavoastră, rânduită de Dumnezeu.
Și, deoarece această referire ne-a adus aminte de un sfânt contemporan al Bisericii, îngăduiți-mi să adaug încă un gând.
Dacă cineva ne-ar întreba care considerăm că este cea mai importantă realizare a celor treizeci și cinci de ani ai Patriarhiei Sanctității Voastre, dincolo de numeroasele și binecunoscutele contribuții ale acesteia, am răspunde că una dintre cele mai prețioase moșteniri spirituale ale acestei perioade este evidențierea și recunoașterea sinodală a unui mare număr de noi sfinți ai Bisericii, asemenea unor stele nou-apărute și strălucitoare pe firmamentul ei ceresc.
În acești treizeci și cinci de ani ai Patriarhiei Sanctității Voastre, peste șaizeci de noi sfinți au fost adăugați în Sinaxarul Bisericii. Mulți dintre aceștia sunt deosebit de cunoscuți și iubiți și de evlaviosul popor bulgar, iubitor de sfinți: Sfântul Cuvios Porfirie Kavsokalivitul, Sfântul Cuvios Paisie Aghioritul, Sfântul Cuvios Iacov Țalikis, cel numit „Iertați-mă”, Sfântul Cuvios Nichifor Leprosul, Sfântul Cuvios Sofronie de la Essex, Sfântul Cuvios Iosif Isihastul, Sfântul Cuvios Efrem Katunakiotul și mulți alții, ale căror rugăciuni le cerem cu încredere în Dumnezeu.
Căci sfinții sunt cel mai prețios rod al vieții Bisericii. Biserici, instituții, inițiative pastorale și alte lucrări rămân, desigur, importante. Însă sfinții sunt acei luminoși îndrumători ai drumului – sau, mai bine spus, călăuze către cer – care descoperă în fiecare epocă prezența vie și binefăcătoare a Duhului Sfânt în trupul Bisericii.
De aceea, recunoașterea mărturiei lui Dumnezeu despre ei, adică proclamarea lor în rândul sfinților, comuniunea cu ei prin rugăciune și urmarea credinței și vieții lor au ca scop participarea noastră personală la slava dumnezeiască și întărirea noastră sigură și statornică în sânul Trupului Dumnezeiesc și omenesc al Bisericii celei purtătoare de sfințenie.
Suntem încredințați că această aleasă ceată a sfinților contemporani, pe care Biserica i-a recunoscut în anii Patriarhiei Sanctității Voastre, mijlocește neîncetat înaintea Domnului, Care Se odihnește întru sfinții Săi, pentru Sanctitatea Voastră, întărindu-vă și sprijinindu-vă în slujirea atât de complexă și plină de responsabilități pe care o purtați, dar și susținând și întărind întreaga Biserică luptătoare în călătoria ei prin acest veac plin de încercări.
Preafericite,
Îngăduiți-mi să vă mulțumesc din adâncul inimii pentru invitația frățească de a ne afla astăzi aici, pe această insulă binecuvântată, împreună cu iubitul nostru frate, Preafericitul Patriarh al României, Daniel, luând parte la bucuria Bisericii locale din Imbros și a fiilor duhovnicești ai Sanctității Voastre.
Prezența noastră aici nu reprezintă doar o expresie a respectului față de persoana Sanctității Voastre. Ea mărturisește înainte de toate unitatea Ortodoxiei, comuniunea frățească a Sfintelor Biserici surori ale lui Dumnezeu și mersul nostru comun „în legătura păcii” (Efeseni 4, 3).
Iar mâine, adunându-ne în jurul aceluiași Potir al Sfintei Euharistii, vom slăvi pe Dumnezeu Cel în Treime, prăznuind luminoasa pomenire a Sfinților Apostoli Bartolomeu și Barnaba și, în același timp, reînnoind legăturile acestei comuniuni în Hristos și mărturia comună a Bisericilor noastre în lumea contemporană.
Ne rugăm din toată inima ca Preabunul Dumnezeu, prin mijlocirile Preasfintei Sale Maici, ale ocrotitorului dumneavoastră ceresc, Sfântul Apostol Bartolomeu, ale Sfântului Apostol Barnaba, ale Sfântului Luca, Arhiepiscopul Simferopolului și doctor fără de arginți, precum și ale tuturor sfinților, să vă dăruiască sănătate deplină și neclintită sufletească și trupească, bucurie și veselie neîntreruptă în Domnul, pace statornică, luminare și putere de sus, pentru a continua încă mulți ani binecuvântata dumneavoastră slujire spre folosul Bisericii Constantinopolului și spre binele unității întregii Ortodoxii.
Întru mulți ani binecuvântați, pașnici și roditori, Preafericite!”
