EXCLUSIV ADEVARULBISERICII.RO
Sanctitatea Sa Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, a rostit un amplu cuvânt la Sfânta Liturghie oficiată cu prilejul pomenirii Sfinților Apostoli Bartolomeu și Barnaba, în Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Imbros, în prezența Preafericitului Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, și a Preafericitului Părinte Daniil, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Bulgare.
Patriarhul Ecumenic a explicat semnificația profundă a prezenței sale în insula natală, subliniind că nu este obișnuit ca un Patriarh Ecumenic aflat în slujire să își celebreze onomastica în afara Reședinței Patriarhale, însă dragostea pentru Imbros, pentru noua generație și pentru înaintașii care odihnesc acolo au biruit orice ezitare.
„Harul Sfântului Duh ne-a adunat astăzi în Imbros”
În debutul cuvântului, Patriarhul Ecumenic Bartolomeu a arătat că sărbătoarea Sfinților Apostoli Bartolomeu și Barnaba a fost sporită de pomenirea Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în cinstea icoanei „Axion Estin” din Sfântul Munte Athos.
„Cu adevărat, harul Sfântului Duh ne-a adunat astăzi în Imbrosul din Marea Egee, iubita patrie natală a smereniei noastre, în această zi însemnată a dublei sărbători apostolice a Sfinților Bartolomeu și Barnaba, a cărei slavă este sporită de pomenirea, în aceeași zi, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în cinstea vestitei și făcătoarei de minuni icoane «Axion Estin» din Sfântul Munte Athos”, a spus Patriarhul Ecumenic.
De ce și-a sărbătorit onomastica în Imbros
Sanctitatea Sa a explicat că alegerea de a veni în Imbros are o semnificație personală și duhovnicească deosebită, după 35 de ani de slujire patriarhală.
„Nu este obiceiul unui Patriarh Ecumenic aflat în slujire să își sărbătorească aniversările personale sau onomastica în afara Reședinței sale și a venerabilului Templu Patriarhal. Cu toate acestea, după trecerea, prin harul și mila lui Dumnezeu, a trei decenii și jumătate de patriarhat neîntrerupt, dragostea pentru locul nașterii, iubirea față de noua generație a imbriotilor și, mai ales, față de elevii școlilor noastre primare și secundare, redeschise aproape în chip minunat în anii 2013 și 2016, precum și afecțiunea față de strămoșii și rudele iubite care își dorm somnul de veci aici, au învins orice ezitare”, a mărturisit Patriarhul Bartolomeu.
Patriarhul Ecumenic i-a numit pe Patriarhii României și Bulgariei „prețioși însoțitori și părtași” ai bucuriei sale, subliniind că prezența lor exprimă legăturile de dragoste frățească dintre cele trei Biserici Ortodoxe.
Patriarhul Daniel, numit „conducător de excepție”
În partea finală a discursului, Patriarhul Ecumenic i-a adresat mulțumiri speciale Patriarhului României pentru prezența la Imbros, dar și pentru primirea oferită la București în luna octombrie a anului trecut.
„Nu am putea încheia cuvântul nostru fără să exprimăm recunoștință sinceră către Preafericirea Voastră, iubite frate, Patriarh al României, pentru cuvintele călduroase de felicitare și pentru urările adresate, dar și pentru prețioasa participare a Preafericirii Voastre, împreună cu iubitul frate Patriarh al Bulgariei, la bucuria sărbătorii noastre onomastice, mai ales aici, în locul nostru natal. Vă mulțumim și pentru ospitalitatea dumneavoastră patriarhală de inspirație avraamică pe care ne-ați oferit-o în luna octombrie trecută, la București. Sunteți un conducător de excepție și un prețios frate în Hristos. Hristos este în mijlocul nostru!”, a spus Patriarhul Ecumenic.
Imbrosul, între suferință și renaștere
Patriarhul Bartolomeu a vorbit și despre istoria grea a Imbrosului, insulă care, după decenii de încercări, caută astăzi o nouă renaștere socială și spirituală.
„Imbrosul nostru, care, după trecerea multor ani grei și plini de lacrimi, în care a fost lipsit de cea mai mare parte a populației sale autohtone, de bunurile și de drepturile acesteia, se străduiește în ultimii ani să cunoască o nouă renaștere și înflorire socială și spirituală, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu sprijinul binevoitor al autorităților statului turc contemporan și cu înțelegerea prietenească a administrației locale”, a afirmat Sanctitatea Sa.
Patriarhul Ecumenic le-a cerut Patriarhilor României și Bulgariei să sprijine prin rugăciune Imbrosul și poporul său credincios.
Sfântul Apostol Bartolomeu, ocrotitorul Patriarhului Ecumenic
În cuvântul său, Patriarhul Bartolomeu a rememorat momentul în care, în urmă cu 65 de ani, a primit numele Sfântului Apostol Bartolomeu, la hirotonia întru diacon, în aceeași Catedrală Mitropolitană a Adormirii Maicii Domnului.
„Astfel, din acel moment, ocrotirea noastră cerească a fost luată asupra sa de Sfântul Apostol Bartolomeu, a cărui pomenire o sărbătorim astăzi împreună cu aceea a «Fiului Mângâierii», Sfântul Apostol Barnaba”, a spus Patriarhul Ecumenic.
Sanctitatea Sa a vorbit despre misiunea apostolică a Sfântului Bartolomeu, arătând că personalitatea, mărturia și martiriul acestuia au fost pentru el „lumină cărărilor” în slujirea Evangheliei.
Rugăciune pentru pace în Ucraina și Orientul Mijlociu
Patriarhul Ecumenic a invocat mijlocirea Maicii Domnului și a sfinților pentru pacea lumii, amintind explicit Ucraina, Orientul Mijlociu și toate locurile afectate de conflicte.
„Ne rugăm și îi implorăm pe toți sfinții, în frunte cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, să mijlocească înaintea Domnului Milei și al Păcii, nu doar pentru pace în mult încercata Ucraină, în Orientul Mijlociu și în orice colț al lumii afectat de războaie și tulburări, ci și pentru buna sporire și întărire a viei Bisericii în întreaga lume”, a afirmat Patriarhul Bartolomeu.
Mulțumiri pentru Mitropolitul Chiril al Imbrosului
La final, Patriarhul Ecumenic a mulțumit Înaltpreasfințitului Părinte Chiril, Mitropolitul Imbrosului și Tenedosului, pentru organizarea sărbătorii, precum și tuturor celor veniți să participe la eveniment.
„În mod special îl felicităm și îi mulțumim bunului păstor al insulei, iubitul nostru frate, Mitropolitul Chiril, pentru numeroasele sale osteneli depuse în vederea organizării desăvârșite a acestei sărbători”, a spus Sanctitatea Sa.
Evenimentul de la Imbros a avut o semnificație aparte pentru lumea ortodoxă, aducând împreună Patriarhia Ecumenică, Patriarhia Română și Patriarhia Bulgară într-un moment de rugăciune, comuniune și afirmare a unității frățești în Hristos.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris și tradus integral cuvântul Sanctității Sale Bartolomeu, Patriarhul Ecumenic, la Sfânta Liturghie oficiată cu prilejul pomenirii Sfinților Apostoli Bartolomeu și Barnaba în Catedrala Mitropolitană „Adormirea Maicii Domnului” din Imbros:
”Preafericiților Patriarhi ai României, domnule Daniel, și ai Bulgariei, domnule Daniil,
Preacinstiți și iubiți frați ierarhi,
Excelență, domnule ministru,
Excelență, domnule ambasador, domnule consul general al Greciei la Constantinopol,
Preacuvioși clerici,
Preacinstiți Arhonți ai Tronului Ecumenic,
Onorați reprezentanți ai autorităților,
Iubiți compatrioți și prieteni ai Imbrosului,
Iubiți fii duhovnicești în Domnul,
Cu adevărat, harul Sfântului Duh ne-a adunat astăzi în Imbrosul din Marea Egee, iubita patrie natală a smereniei noastre, în această zi însemnată a dublei sărbători apostolice a Sfinților Bartolomeu și Barnaba, a cărei slavă este sporită de pomenirea, în aceeași zi, a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, în cinstea vestitei și făcătoarei de minuni icoane „Axion Estin” din Sfântul Munte Athos. Slavă lui Dumnezeu pentru această mare bucurie și binecuvântare pe care ne-a rânduit-o!
Nu este obiceiul unui Patriarh Ecumenic aflat în slujire să își sărbătorească aniversările personale sau onomastica în afara Reședinței sale și a venerabilului Templu Patriarhal. Cu toate acestea, după trecerea, prin harul și mila lui Dumnezeu, a trei decenii și jumătate de patriarhat neîntrerupt, dragostea pentru locul nașterii, iubirea față de noua generație a imbriotilor și, mai ales, față de elevii școlilor noastre primare și secundare, redeschise aproape în chip minunat în anii 2013 și 2016, precum și afecțiunea față de strămoșii și rudele iubite care își dorm somnul de veci aici, au învins orice ezitare.
Astfel, în acest an, ne-am îndreptat pașii spre Imbrosul primăverii, invitând ca prețioși însoțitori și părtași ai bucuriei și emoției noastre pe mult iubiții frați în Domnul, Preafericiții Patriarhi ai României, Daniel, și ai Bulgariei, Daniil, purtători ai numelui marelui proroc care a astupat gurile leilor.
Prezența lor cinstită subliniază legăturile de nezdruncinat ale dragostei frățești în Hristos dintre cele trei Biserici ale noastre, precum și unitatea de cuget și de inimă a celor trei întâistătători.
Bine ați venit în smeritul nostru Imbros, Preafericiților și Preasfințiților frați!
Prezența Voastră aici aduce o mare onoare și binecuvântare pentru mica turmă a acestei sfinte Biserici locale.
Clerul și credincioșii din Imbros, avându-l în frunte pe bunul și neobositul lor păstor, Înaltpreasfințitul Mitropolit Chiril, primesc astăzi o mare întărire morală și duhovnicească prin prezența Voastră.
Vă mulțumim din inimă că ați răspuns cu bunăvoință invitației noastre și ați venit aici, purtători ai păcii Domnului și ai binecuvântării și dragostei sfintelor Voastre Biserici Autocefale și Patriarhii.
Fie ca Domnul să vă răsplătească însutit vrednicul efort al dragostei frățești pe care l-ați arătat!
Imbrosul nostru, care, după trecerea multor ani grei și plini de lacrimi, în care a fost lipsit de cea mai mare parte a populației sale autohtone, de bunurile și de drepturile acesteia, se străduiește în ultimii ani să cunoască o nouă renaștere și înflorire socială și spirituală, cu ajutorul lui Dumnezeu, cu sprijinul binevoitor al autorităților statului turc contemporan și cu înțelegerea prietenească a administrației locale.
Privind cu optimism împreună cu toți imbriotii, atât cei care trăiesc pe insulă, cât și cei din comunitățile imbriote din străinătate, așteptăm, cu ajutorul Domnului, zile mai bune.
Vă rugăm, Preafericiți frați Patriarhi, să sprijiniți prin sfintele și bineprimitele voastre rugăciuni Imbrosul și poporul său credincios!
Ziua onomastică amintește fiecărui creștin de unirea sa ontologică cu Domnul prin Sfântul Botez, iar monahilor și clericilor necăsătoriți le amintește și de noua numire primită prin tunderea în monahism sau prin hirotonie, prin care este pecetluită deplina lor dăruire către Începătorul mântuirii noastre.
Atât în primul caz, cât și în al doilea, garant al sfintelor făgăduințe și al angajamentelor făcute înaintea lui Dumnezeu devine sfântul al cărui nume este primit.
Cu exact șaizeci și cinci de ani în urmă, în această Sfântă Catedrală Mitropolitană a Adormirii Maicii Domnului, fericitul nostru părinte duhovnicesc, Mitropolitul Meliton al Imbrosului și Tenedosului, care mai târziu a strălucit în chip deosebit în constelația Bisericii ca Mitropolit Bătrân al Calcedonului, introducându-ne în slujirea Sfintelor Taine ale lui Dumnezeu, a binevoit să-l cinstească pe noul diacon hirotonit cu numele Sfântului Apostol Bartolomeu din Cana Galileii, unul dintre cei Doisprezece Ucenici ai lui Hristos.
Acest nume a fost dat atât în cinstea și pomenirea Sfântului Apostol, cât și spre cinstita amintire a unuia dintre marii fii ai Imbrosului, învățatul dascăl al neamului și al Bisericii, ieromonahul Bartolomeu Kutlumusianul din satul Glyky.
Astfel, din acel moment, ocrotirea noastră cerească a fost luată asupra sa de Sfântul Apostol Bartolomeu, a cărui pomenire o sărbătorim astăzi împreună cu aceea a „Fiului Mângâierii”, Sfântul Apostol Barnaba.
Suntem cuprinși de sfântă emoție atunci când ne gândim că Apostolul Bartolomeu, după Pogorârea Sfântului Duh, a primit o mare și mântuitoare misiune pentru lume. El a călătorit în țări foarte îndepărtate, lucrând ogorul lor cu plugul Evangheliei și conducând la Hristos popoare, neamuri și limbi diferite, pecetluindu-și în cele din urmă propovăduirea prin moarte martirică.
Personalitatea și lucrarea sa, mărturia și martiriul său reprezintă pentru noi nu doar o sursă de inspirație, ci și „lumină cărărilor noastre” în slujirea Evangheliei și „făclie picioarelor noastre”, nouă, celor cărora ni s-a încredințat succesiunea apostolică în cadrul atât de responsabilului Tron Patriarhal Ecumenic al Constantinopolului.
Îl rugăm neîncetat, cu dragoste și evlavie, pentru noi și pentru Biserică și mărturisim cu smerenie că, în momente critice atât pentru noi, cât și pentru Biserică, am primit nu de puține ori ajutorul și sprijinul său plin de dragoste, pentru care îi suntem profund recunoscători.
Ne închinăm cu toată evlavia sfântului său nume și harului său apostolic și ne rugăm cântând Exapostilaria praznicului:
„Bartolomeu, preînțelepte, martor văzător și Apostol al Împăratului slavei, slujitor adevărat al Lui, roagă neîncetat pe Hristos Cel Milostiv să dăruiască iertarea păcatelor și să miluiască pe cei care săvârșesc cu dragoste pomenirea ta.”
Poporul creștin al Imbrosului, Preafericiți și Preasfințiți Frați, se remarcă prin evlavia sa sinceră și prin profunda cinstire pe care o poartă preacinstitei persoane a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu. În cinstea Ei, pe mica noastră insulă Imbros există numeroase biserici și paraclise, precum și încă un lăcaș de cult pe insula soră Tenedos. De asemenea, părinții noștri au ales pentru capitala insulei numele „Panaghia” (Maica Domnului).
În același timp, Sfântul Munte Athos, numit și „Grădina Maicii Domnului”, prin metoacele pe care le deține aici, a contribuit în multe feluri la dezvoltarea spirituală și economică a locului. În mod firesc, orice sărbătoare legată de persoana Maicii Domnului, precum cea de astăzi, a Sinaxei Icoanei „Axion Estin” („Cuvine-se cu adevărat”), care trimite direct cu gândul la minunatul Athos, reprezintă o sursă deosebită de bucurie și înălțare sufletească pentru fiecare fiu al de Dumnezeu păzitei Mitropolii de Imbros și Tenedos.
Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, Maica Domnului noastră, prezidează astăzi în chip nevăzut Sfânta Liturghie și sărbătoarea noastră, înconjurată de Sfinții Apostoli Bartolomeu și Barnaba. Împreună cu ei se află și numerosul și sfântul sobor al Noilor Mucenici ai Chinei, în frunte cu Sfântul Ieromucenic Mitrofan, primul preot ortodox chinez din istorie, și cu vrednica sa familie. La 11 iunie 1900, acesta L-a mărturisit cu îndrăzneală pe Hristos și a udat pământul acelei mari țări asiatice cu primul sânge creștin, sfințindu-l.
Și, desigur, slujește împreună cu noi și se bucură astăzi de această sărbătoare și Sfântul Luca, Arhiepiscopul Simferopolului și Crimeii, sfântul făcător de minuni, marele medic și om de știință ucrainean, nou mărturisitor al lui Hristos, care a trecut la Domnul la 11 iunie 1961.
Ne aflăm, așadar, împreună-slujitori și împreună-prăznuitori cu un asemenea sobor dumnezeiesc și mărturisim cu smerenie harul lui Dumnezeu, propovăduim mila Sa și nu ascundem binefacerile Lui. Totodată, ne rugăm și îi implorăm pe toți sfinții, în frunte cu Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, să mijlocească înaintea Domnului Milei și al Păcii, nu doar pentru pace în mult încercata Ucraină, în Orientul Mijlociu și în orice colț al lumii afectat de războaie și tulburări, ci și pentru buna sporire și întărire a viei Bisericii în întreaga lume.
Încheindu-ne cuvântul, dorim să salutăm cu multă dragoste și prețuire prezența tuturor celor care sărbătoresc și se roagă împreună cu noi, atât a fraților noștri de aici, cât și a celor veniți din străinătate, în mod deosebit a celor care au străbătut drumuri lungi pentru a prăznui împreună cu noi această sfântă zi, pentru a ne adresa felicitări și urări și pentru a-și arăta sprijinul față de credinciosul popor al insulei noastre.
Vă mulțumim din toată inima tuturor și fiecăruia dintre dumneavoastră și vă dorim „toată darea cea bună și tot darul desăvârșit” de la Părintele Luminilor.
În mod special îl felicităm și îi mulțumim bunului păstor al insulei, iubitul nostru frate, Mitropolitul Chiril, pentru numeroasele sale osteneli depuse în vederea organizării desăvârșite a acestei sărbători.
Preasfințite și mult iubite frate, Înaltpreasfințite Părinte Emanuel al Calcedonului,
Și în acest an, adresându-ne cuvânt de felicitare cu prilejul onomasticii noastre, ați exprimat sentimentele deosebit de bune pe care cinstita Ierarhie a Preasfântului Tron Ecumenic le poartă față de noi, ale împreună-slujitorilor noștri, alături de care purtăm crucea Marii Biserici și conducem treburile ei.
Toți dumneavoastră, cinstiți frați ierarhi din jurul nostru, sunteți întotdeauna gata să ascultați și să împliniți îndemnurile și hotărârile Bisericii și ușurați ostenelile și grijile celui dintâi dintre voi. Pentru aceasta vă exprimăm aprecierea noastră patriarhală și vă mulțumim atât pentru frumoasele flori albe și urările călduroase, cât și pentru cuvântarea dumneavoastră de astăzi, elegantă ca întotdeauna și plină de profunzime.
Vă dorim tuturor cele mai bune și mai alese binecuvântări și vă făgăduim o bună colaborare permanentă spre binele Bisericii-Mamă și spre slava lui Dumnezeu.
Și nu am putea încheia cuvântul nostru fără să exprimăm recunoștință sinceră către Preafericirea Voastră, iubite frate, Patriarh al României, pentru cuvintele călduroase de felicitare și pentru urările adresate, dar și pentru prețioasa participare a Preafericirii Voastre, împreună cu iubitul frate Patriarh al Bulgariei, la bucuria sărbătorii noastre onomastice, mai ales aici, în locul nostru natal. Vă mulțumim și pentru ospitalitatea dumneavoastră patriarhală de inspirație avraamică pe care ne-ați oferit-o în luna octombrie trecută, la București.
Sunteți un conducător de excepție și un prețios frate în Hristos.
Hristos este în mijlocul nostru!
Iubite frate, Înaltpreasfințite Părinte Nectarie al Anthidonului, reprezentant al Patriarhiei Ierusalimului la Constantinopol,
Salutul festiv pe care ni l-ați transmis din partea Preafericirii Sale, Patriarhul Ierusalimului, Teofil, aduce și mai multă bucurie și binecuvântare fratelui său sărbătorit, adică smereniei noastre, deoarece vine din Țara Sfântă, de la locurile cele mai sfinte ale credinței noastre neprihănite, acolo unde au pășit Domnul și Apostolii Săi și unde Fiul lui Dumnezeu întrupat Și-a vărsat sângele pentru mântuirea noastră.
Îi suntem recunoscători Preafericitului și mult iubitului nostru frate, precum și dumneavoastră, vrednicului său reprezentant și prieten apropiat al nostru, și nu vom înceta să căutăm binecuvântarea Sfântului Mormânt spre întărirea și sprijinirea noastră.
Tuturor vă dorim ani mulți, sănătate neclintită și spor în orice lucrare bună și bineplăcută lui Dumnezeu.
Fie ca Hristos să ocrotească Imbrosul și pe imbrioti, pe cei de aproape și pe cei de departe!
Fiți sănătoși și întăriți, frați și fii în Domnul!”


