Damian Drăghici descrie o relație profundă cu Dumnezeu, pe care îl vede în fiecare detaliu al naturii și vieții. Drăghici explică cum prezența lui Dumnezeu poate fi resimțită prin simplul act de a respira, legând fiecare suflu de prezența divinității. El vorbește despre dualitatea divinității, explicând că atât binele cât și răul sunt necesare pentru a menține echilibrul.
”Eu, tu, ea, el, floarea asta, vântul de afară, albina, musca – totul este Dumnezeu. În totul este Dumnezeu. Tot ce vedem este Dumnezeu. Cineva a făcut pe „Dumnezeu” din toate particulele astea. Totul este Dumnezeu. Fiecare moleculă, fiecare atom, fiecare particulă este Dumnezeu. Deci, tot ce mișcă este un organism viu, non-stop. Ăsta e Dumnezeu.
Păi, dacă ești în Dumnezeu, ești prezent acum. Dacă îți pui întrebări, înseamnă că nu ești în Dumnezeu, ești cu ălălaltul. Când îți pui întrebări, Dumnezeu e aici. Dumnezeu și, prin esență, bineînțeles, credința noastră – Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu. Dar dacă vrei să fii în Dumnezeu, respiră. De fiecare dată când inspiri, ești în duh. De ce se spune „și-a dat duhul” sau „suflu”? Ăsta e Dumnezeu. Foarte simplu. De ce se spune „respiră adânc”? Sau de ce „dă-i un pumn ăluia, numără până la zece”? Adică stai cu Dumnezeu de vorbă zece secunde și iată, uite, nu-l mai omor pe ăla și nu mai ajungi la pușcărie. Ce frumos! Pentru că ai fost cu Dumnezeu. Deci, e în tot și în toate. E tot. Dumnezeu e totul. Noi nu suntem decât niște furnicuțe, mici copii ai lui Dumnezeu, atât. Și dacă facem totul din iubire și cu intenții bune, totul va fi ok. Asta nu înseamnă că totul va fi roz, nu, pentru că Dumnezeu e și bun și rău, dar nu rău în sensul de malefic, ci rău în sensul de „mai puțin bun”. Adică Dumnezeu nu e doar soare. Trebuie să și ningă, să și plouă. Gata, dacă Dumnezeu e bun, trebuie să fie soare continuu? Nu! După aia te întrebi „mama, când se termină căldura asta, că nu mai pot”. Nu spui asta? Acum te plângi că e frig în mai, dar dacă erau 30 de grade, cum a fost în martie, spuneai „Bă, dar a venit căldura prea repede!”. Ai văzut că niciodată nu e bine? Lasă-L pe Dumnezeu că știe El cum să facă. Dacă acum plouă aici, s-ar putea ca în altă parte să fie nevoie de ploaie ca să crească grâul. Suntem atât de mici încât nu ne dăm seama de tot ce se întâmplă în univers. Și nici măcar nu are treabă cu țara noastră sau cu planeta noastră. Are treabă cu un univers întreg, unde lucrurile se desfășoară la alt nivel. Așa că îți mulțumim frumos, Doamne, că suntem și noi aici, în viață. În ciclul următor, o să văd ce o să fiu. Atât. E foarte simplu. Îți mulțumesc!
Nu știu dacă cred în reîncarnare. Cred că suntem vii pentru totdeauna. Doar că ne „retratăm”.”, a spus Damian Drăghici într-un podcast realizat de Ilinca Vandici.