În ziua de 1 iunie 2026, la sărbătoarea Sfintei Treimi, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a săvârșit Sfânta Liturghie la biserica cu hramul „Sfânta Treime” a Parohiei Smârda din municipiul Giurgiu, una dintre cele mai vechi și reprezentative biserici ale eparhiei.
În cuvântul de învățătură rostit după slujbă, ierarhul a evocat istoria lăcașului de cult, rolul său în viața comunității giurgiuvene și semnificația teologică a praznicului Sfintei Treimi, pe care a prezentat-o drept model desăvârșit de comuniune și unitate.
„Sfânta Treime este un simbol al unității”
Preasfințitul Ambrozie a amintit că biserica din cartierul Smârda a fost ridicată în anul 1836 prin jertfa și contribuția credincioșilor, după desființarea raialelor turcești, devenind un simbol al identității românești și ortodoxe de pe malul Dunării.
„Toate marile catedrale au primit hramul Sfintei Treimi, pentru că Sfânta Treime, teologic vorbind, este un model de unitate. Înaintașii noștri au înțeles că ea reprezintă un simbol al unității celor trei provincii românești”, a subliniat episcopul.
Ierarhul a vorbit și despre generațiile de preoți și credincioși care au contribuit la păstrarea și înfrumusețarea lăcașului de cult, evocând cu recunoștință numele unor slujitori și ctitori care au marcat istoria comunității.
Îndemn la rugăciune și întoarcere către Biserică
În contextul provocărilor contemporane, Preasfințitul Ambrozie a atras atenția asupra îndepărtării multor oameni de viața bisericească și asupra tendinței de a căuta soluții la problemele vieții în afara credinței.
„Oamenii sunt derutați, confuzi, prea solicitați și prea încercați de probleme. De aceea, mulți aleargă să-și rezolve necazurile în altă parte decât la Biserică și decât la Hristos, cu sprijinul Maicii Domnului”, a spus ierarhul.
Totodată, el a evidențiat importanța mass-mediei bisericești și a educației religioase, îndemnând credincioșii să acorde mai multă atenție valorilor spirituale și modelelor autentice.
„Trăim vremuri grele”
Una dintre cele mai puternice secvențe ale predicii a fost dedicată situației sociale și economice a României, despre care Episcopul Giurgiului a vorbit cu evidentă îngrijorare.
„Trăim vremuri foarte grele și vă conjur, vă implor să veniți să vă rugați alături de preoți. Trăim vremuri grele. România a fost îndatorată cu peste 270 de miliarde de euro. Nici copiii copiilor dumneavoastră nu vor putea plăti aceste datorii, pentru că oamenii care ne conduc astăzi sunt dominați de orgolii și de egoism. Nu le mai pasă de bătrâni, de pensiile lor, de problemele de sănătate, de copii și de bursele lor”, a afirmat Preasfințitul Ambrozie.
Ierarhul a făcut referire și la nesiguranța generată de conflictele din apropierea granițelor țării și la dificultățile cu care se confruntă societatea românească.
„Nu vedeți? Cad drone peste România și nu ne apără nimeni. (…) Trăim vremuri foarte grele și vă implor să veniți să vă rugați alături de preoți”, a spus episcopul.
Educația copiilor și credința, speranța viitorului
În partea finală a predicii, Preasfințitul Ambrozie a vorbit despre responsabilitatea părinților și a bunicilor în formarea tinerelor generații, evocând exemple de excelență românească și îndemnând la păstrarea educației religioase.
„Indiferent cât de grea este situația și cât de atomizată și confuză a devenit lumea de astăzi, este foarte important să le oferiți copiilor educație religioasă. Va veni o vreme când noi nu vom mai fi. Pe mâna cui îi lăsăm?”, a întrebat retoric ierarhul.
Totodată, el a amintit performanțele unor mari personalități românești și ale tinerilor care obțin rezultate remarcabile în domenii precum robotica și științele, subliniind că acestea sunt rodul educației și al sacrificiului familiilor.
„Nu lăsați bisericile goale”
În încheiere, Episcopul Giurgiului i-a îndemnat pe credincioși să rămână aproape de Biserică și să nu abandoneze rugăciunea, considerând că aceasta reprezintă una dintre cele mai importante resurse spirituale în vremurile actuale.
„Haideți să ne rugăm împreună. Nu lăsați bisericile goale, pentru că ele au fost ctitorite de părinții și de bunicii dumneavoastră”, a spus Preasfințitul Ambrozie.
La final, ierarhul a adresat urări de sănătate și binecuvântare credincioșilor prezenți la hram, rugându-se ca Sfânta Treime să le ocrotească familiile și să le dăruiască pace, unitate și credință statornică.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de PS Ambrozie, luni, 1 iunie 2026, în biserica cu hramul „Sfânta Treime” a Parohiei Smârda, din municipiul Giurgiu, Protopopiatul Giurgiu:
„Iubiți credincioși și credincioase,
Ne bucurăm în mod deosebit că, la această mare sărbătoare a Cincizecimii, a praznicului împărătesc al Rusaliilor și, respectiv, al Sfintei și de Viață Făcătoarei și Nedespărțitei Treimi, ne aflăm într-una dintre cele mai importante biserici ale Episcopiei Giurgiului.
O biserică de referință, una care, în epocă, a avut rosturi extrem de importante. După Tratatul de la Adrianopol, după ce raialele turcești au fost desființate, așa cum se arată și în pisania de piatră de la Schitul Sfântul Ierarh Nicolae, locuitorii Giurgiului și-au ridicat această măreață catedrală închinată Sfintei Treimi.
Smârda este un cartier al cărui nume provine, desigur, dintr-un cuvânt din limba veche slavonă, limba veche de cult, care înseamnă „morminte”. Prin urmare, această biserică, aflată într-o zonă marginală a orașului Giurgiu, patronată de Sfântul Mare Mucenic Gheorghe, Purtătorul de Biruință, a fost locul în care au fost cinstiți eroii și pomeniți moșii și strămoșii. Ulterior, după biserica mică de lemn care a existat aici, s-a ridicat, în anul 1836, această măreață catedrală, cum spuneam mai devreme, una dintre cele mai importante biserici ale municipiului nostru.
A fost și a rămas până astăzi o adevărată catedrală, în care, rând pe rând, au slujit preoți vrednici, preoți învățați, preoți cărturari, așa după cum vedem și în monografia pe care părintele Bogdan Ștefan Nicolae a realizat-o în vremea în care se ostenea aici, împreună cu maestrul Bonea, la pictarea acestei minunate biserici.
Despre rosturile și însemnătatea acestei biserici, care are un hram singular, asemenea tuturor catedralelor din Transilvania, trebuie spus că, atunci când Principatele Române s-au unit, toate marile catedrale, de la Sibiu, bunăoară, și multe alte biserici, au primit hramul Sfintei Treimi, pentru că Sfânta Treime, teologic vorbind, este un model de unitate.
Înaintașii noștri au înțeles că ea reprezintă un simbol al unității celor trei provincii românești. Chiar și brâul din arhitectura bisericească, cel care înconjoară catedralele și este împletit din trei funii, arată și exprimă, în mod arhitectonic, unitatea și, respectiv, taina Sfintei Treimi.
Este un moment de mare bucurie pentru noi, pentru că știm că despre această biserică au scris, au vorbit și au conferențiat nu doar preoții învățați, ci și urmașii lor, cum este domnul profesor Felician Croitoru.
Iar pentru cei care sunt mai tineri, spre deosebire de domniile voastre, doamne aflate la vârsta senectuții și domni în vârstă, trebuie să amintim că în cimitirul de aici, de la Sfânta Treime-Smârda, se odihnesc, în nădejdea învierii celei de obște, multe și foarte mari personalități care au avut un rol important în viața cetății.
Și eu, uneori, când am momente de răgaz, așa cum este îndemnul părintesc duhovnicesc, merg la mormintele sfinților, le aprind o lumânare și citesc epitafurile scrise pe pietrele de mormânt. Mă gândesc că și noi suntem trecători pe fața acestui pământ. Moartea și trecerea în lumea de dincolo, așa cum s-a întâmplat și cu înaintașii noștri, nu o poate ocoli nimeni.
Este un moment de mare înțelepciune ca tu, ca persoană umană creată după chipul și asemănarea lui Dumnezeu, să te gândești la faptul că ți-a fost dat să trăiești o singură dată, să ai un destin, un rost anume în lume și în societate, să întemeiezi o familie, poate să alegi viața monahală, să devii călugăr sau, mai mult decât atât, să devii preot, păstor de suflete.
Evanghelia de astăzi este una foarte frumoasă și m-am bucurat să văd că frații mei preoți s-au regăsit în cuvântul Mântuitorului, care spune prin glasul Evangheliei, în lectura arhidiaconului Pavel Blaj:
„Eu sunt Păstorul cel bun. Păstorul cel bun își pune viața pentru oile sale. Mai am și alte oi care nu sunt din staulul acesta și pe acelea trebuie să le aduc, ca să fie o turmă și un păstor.”
Ne relatează Evanghelia de astăzi că Păstorul cel bun, Hristos, după al Cărui chip păstorește fiecare preot și fiecare ierarh, prin succesiunea apostolică până la sfârșitul veacurilor, se bucură mai mult pentru oaia rătăcită. El lasă cele nouăzeci și nouă de oițe și aleargă după cea pierdută, ca să o aducă înapoi și să o recupereze.
Misiunea preotului în societatea de astăzi este una extrem de importantă. După cum dumneavoastră aveți nevoie de cuvinte reconfortante, de cuvinte de îmbărbătare, de îndemnuri părintești, de ocrotire și de o îmbrățișare duhovnicească, la fel și preotul, care, deși a fost ales din lume, după cum spune Hristos: „Nu voi M-ați ales pe Mine, ci Eu v-am ales pe voi din lume”, are nevoie de încurajare.
Ispitele sunt astăzi extrem de nuanțate și puternice. Oamenii sunt derutați, confuzi, prea solicitați și prea încercați de probleme. De aceea, mulți aleargă să-și rezolve necazurile în altă parte decât la Biserică și decât la Hristos, cu sprijinul Maicii Domnului.
Ne aducem aminte de preoții care au slujit în această minunată biserică: părintele Croitoru, părintele Chioseaua și mulți alții pe care dumneavoastră i-ați cunoscut.
Mă uitam în pomelnicul de obște al acestei sfinte biserici și îl vedeam și pe părintele Mihail Sârbu. Mă gândesc cu recunoștință și la preoții care au plecat din această lume: părintele Manicatide, părintele Ionică Gheorghe, părintele Bufnea.
Mă uit cu admirație și la fiecare dintre preoții din sobor care au venit astăzi și față de care am o recunoștință deosebită, știind cât s-au ostenit în parohiile lor și aici, la Biserica „Sfânta Treime” din Smârda.
Mă gândesc și la părintele Adrian Bălescu, care a trecut la Domnul, la părintele protoiereu Sabin și la cei care au lucrat alături de vrednicii noștri înaintași. Mă gândesc la părintele Marius de la Stoenești, care era secretar, și la toți cei care și-au adus contribuția la viața acestei comunități.
Mă gândesc la faptul că această biserică atât de importantă a fost ridicată cu sprijinul credincioșilor. În anul 1836, lângă vechea biserică de lemn din cartierul Smârda, a fost ridicată această minunată catedrală prin jertfa și credința oamenilor.
Ei și numai ei și-au afirmat identitatea și credința. Ridicând această catedrală pe malul Dunării, care poate fi văzută și din Ruse, de peste hotare, și-au afirmat identitatea de români și de ortodocși liberi de sub dominația otomană.
După ce această minunată biserică a fost restaurată prin grija înaintașilor slujitori ai ei, astăzi ne bucurăm să vedem că la Sfânta Treime-Smârda, spre deosebire de alte vremuri, când frescele cădeau din turla bisericii, lăcașul este împodobit ca o mireasă.
Iar dumneavoastră, oameni frumoși și credincioși luminoși, veniți și umpleți biserica. Acesta este meritul părintelui protoiereu Ilie Alexandrescu, al confraților săi care slujesc aici, al părintelui Nicolae Pițu, al părintelui Emilian Vâlcan și al tuturor celor care se implică în viața parohiei.
Este un moment în care noi, românii, creștinii ortodocși, trebuie să venim mai mult la biserică și să ne rugăm, pentru că vremurile sunt dificile. Așa cum vedeți, lumea a luat-o razna, cum spun adeseori, și dumneavoastră, cei care sunteți „aminul” Bisericii, conștiința ei trează, vă rugați alături de preoții dumneavoastră, vă rugați pentru copiii dumneavoastră, pentru nepoții dumneavoastră.
Nu trebuie să uităm că acest mare praznic al Cincizecimii, respectiv al Sfintei Treimi, este și hramul componentelor media ale Patriarhiei Române: Televiziunea Trinitas, Radio Trinitas și Agenția de știri Basilica, structuri media care ne ajută să cunoaștem viața Bisericii.
Trebuie să recunoaștem și să ne facem mea culpa. Preferăm mai degrabă emisiunile de divertisment decât emisiunile culturale despre părinții noștri, despre înaintașii noștri și despre oamenii virtuoși ai neamului nostru. Dacă noi consumăm aceste lucruri fără substanță, care nu ne ajută, nu ne ridică și nu ne reprezintă, vă imaginați că și copiii noștri, și nepoții dumneavoastră, văzându-ne, vor alerga după aceleași himere.
Am cunoscut aici, la Parohia „Sfânta Treime” din Smârda, consilieri de mare calitate umană, care au ajutat la restaurarea bisericii. Nici noi nu am rămas indiferenți. Am oferit aceste strane, care sunt darul Episcopiei Giurgiului.
Consilierii, alături de preoții de dinainte și de cei de acum, au construit Centrul pastoral-misionar „Sfântul Andrei”, unde copiii orașului cu posibilități materiale limitate servesc masa de prânz și primesc sprijin.
De aceea doresc să exprim mulțumirea noastră, a tuturor, a clerului și a dumneavoastră, față de cei care s-au ostenit foarte mult, înaintașii care ne-au lăsat o adevărată catedrală, față de ctitorii care au ridicat acest centru pastoral-misionar, despre care se vorbește foarte mult în urbea noastră de pe malul Dunării, pentru activitățile de întrajutorare și pentru pelerinajele pe care părintele Nicolae Pițu, împreună cu doamna preoteasă Melania, le organizează și la care și dumneavoastră ați participat. Mergeți astfel să vedeți mănăstirile și bisericile noastre.
Venind către Giurgiu astăzi, cu multă emoție și bucurie, am intrat în curtea reședinței de la Mănăstirea „Sfântul Gheorghe” și am văzut foarte mulți pelerini care se bucură de curtea plină de trandafiri și de flori.
Iar orașul nostru, Giurgiu, după atâta ploaie, arată atât de frumos și de curat, încât parcă nu mai este orașul cu care eram obișnuiți, în care soarele dogoritor ardea și pârjolea totul.
Eu și confrații mei ne rugăm pentru sănătatea dumneavoastră și pentru familiile dumneavoastră. Vă mulțumim că ați fost prezenți astăzi la hram. Să fiți sănătoși, iar Sfânta Treime, care este modelul desăvârșit de comuniune și de iubire, să vă ocrotească familiile, să vă dăruiască sănătate și să vă ajute să veniți mereu la biserică și să vă rugați și pentru noi, clericii.
Ne bucurăm în mod deosebit că, la această mare sărbătoare a Cincizecimii, am fost prezenți alături de preoții noștri, de părinții dumneavoastră duhovnicești din parohii și mănăstiri și am participat la slujba sfințirii frunzelor de nuc sau de tei, după rânduială, ca simbol al primirii Sfântului Duh.
Ne bucurăm că părinții au venit astăzi în număr atât de mare, la invitația părintelui protoiereu, în frunte cu părintele vicar Teodor, care zilele trecute a sărbătorit hramul Sfântului Ioan Rusul de la Slobozia, unde a fost foarte frumos și a participat foarte multă lume.
Este foarte important ceea ce spune Mântuitorul: lumea nu cere și nu primește pe Duhul Sfânt pentru că nu-L vede și nu-L cunoaște. Dar Duhul Sfânt este suflarea de viață făcătoare. El este Cel care ține laolaltă, în iubire, pe Tatăl și pe Fiul.
Tot ce s-a creat în lumea aceasta, spune Scriptura, Dumnezeu Tatăl a făcut prin Fiul, în Duhul Sfânt. Duhul este suflarea de viață, iar Psalmistul spune: „Lua-vei duhul lor și se vor sfârși și în țărână se vor întoarce.”
Bucuria lăuntrică pe care o simțim fiecare dintre noi, în mod deosebit preoții la Sfânta Liturghie, atunci când săvârșesc Sfintele Taine – Taina Botezului, Taina Cununiei, slujbele de trecere în veșnicie, parastasele și celelalte rânduieli –, este bucuria Duhului Sfânt.
Preoții au primit Duhul Sfânt de la Hristos, prin Sfinții Apostoli, dar există momente de har și de încărcătură duhovnicească extraordinară, când simt în mod deosebit lucrarea Duhului Sfânt.
Iar noi, în această lume atât de complicată, atât cler, cât și popor, căutăm să dobândim Duhul Sfânt sau să nu-L pierdem.
Există păcate foarte grave săvârșite împotriva Duhului Sfânt: apostazia, necredința și hula.
Ați văzut că, în lumea de astăzi, sunt oameni care nu au atâtea posibilități cum avem noi sau cum aveți dumneavoastră și, cu toate că locuiesc într-o casă de chirpici, sunt necăjiți și la limita subzistenței, au totuși bucuria Duhului Sfânt și sunt senini. Și bunicile noastre, care la vârste octogenare sau nonagenare vin cu bastoanele lor la biserică, ne copleșesc pe noi, cei comozi, care nu venim la rugăciune. Ele vin să se roage pentru lume și pentru copii.
Despre Duhul Sfânt, părinții care merg în pelerinaj la Sfântul Munte Athos văd acolo călugări care nu au nimic. Văd pustnici care trăiesc în Duhul Sfânt și cărora Dumnezeu le deschide un orizont al cunoașterii.
Mulți dintre ei sunt neînvățați, nu știu carte, alții sunt nevăzători, cum a fost duhovnicul meu, părintele Dionisie Ignat, care a fost trecut în rândul sfinților. El mi-a prorocit și mi-a spus exact, la vârsta de 30 de ani, că voi deveni episcop vicar al vrednicului de pomenire Patriarh Teoctist și mi-a vorbit despre greutățile care ne așteaptă.
Prin urmare, Biserica, care s-a constituit la Cincizecime prin Pogorârea Duhului Sfânt peste Apostoli, este o Biserică vie, o Biserică dinamică.
Preoții dumneavoastră nu sunt asemenea neoprotestanților. Ei au harul Duhului Sfânt, pe care îl primesc la hirotonie de la Însuși Hristos, prin Sfinții Apostoli. Noi avem un creștinism de sorginte apostolică. Nu suntem creștini de ieri sau de astăzi.
Am rezistat prin domnitorii și voievozii noștri, am ctitorit mănăstiri la Sfântul Munte Athos, Sfetagora, așa cum era numit în Balcani. Avem atâtea mănăstiri frumoase și atâtea lucruri cu care ne putem mândri, dar toate acestea sunt de natură spirituală.
Sunt mănăstiri și biserici, sunt preoți și călugări care trăiesc în sihăstrie și se roagă. Avem o televiziune care ne oferă, zi și noapte, emisiuni despre părinții noștri, despre înaintașii noștri, despre identitatea noastră națională și culturală, despre faptul că suntem ortodocși.
Vedem că românii plecați în străinătate, peste opt milioane la număr, au construit biserici, au cumpărat lăcașuri de cult abandonate și scoase la vânzare, se cunună, își botează copiii și chiar convertesc oameni la Ortodoxie.
Iată, în Europa de Nord, acolo unde slujește Episcopul Macarie, foarte mulți dintre urmașii vikingilor de altădată au descoperit Ortodoxia.
Și noi, care trăim într-o țară ortodoxă, în Grădina Maicii Domnului, să nu venim la mănăstire, să nu venim la biserică, să nu ne spovedim și să nu ne împărtășim?
Nu vedeți? Cad drone peste România și nu ne apără nimeni. Am dat sistemul Patriot, iar multe dintre sistemele de apărare cumpărate până acum nu ne oferă siguranța pe care o așteptăm.
Trăim vremuri foarte grele și vă conjur, vă implor să veniți să vă rugați alături de preoți.
Trăim vremuri grele. România a fost îndatorată cu peste 270 de miliarde de euro. Nici copiii copiilor dumneavoastră nu vor putea plăti aceste datorii, pentru că oamenii care ne conduc astăzi sunt dominați de orgolii și de egoism. Nu le mai pasă de bătrâni, de pensiile lor, de problemele de sănătate, de copii și de bursele lor.
Și, cu toate acestea, în vremuri grele, am văzut că s-au ridicat copii care au adus României faimă mondială.
Nadia Comăneci, la 50 de ani de la performanța de la Montreal, unde a obținut nota 10 pe linie, a rămas un simbol unic în istoria Jocurilor Olimpice. Ne-am uitat zilele trecute când a venit la Cotroceni și a fost distinsă și am văzut câtă demnitate și noblețe are. Am cunoscut-o pe mama ei, la Schitul Darvari. Stăteam de vorbă cu dânsa și îmi povestea despre Nadia, copilă fiind, cât de luptătoare a fost. Iată cât de frumos a crescut.
Ne bucurăm când vedem copiii românilor câștigând medalii la robotică, ocupând primele locuri și obținând mențiuni. Aceste rezultate sunt rodul investiției părinților și al unor profesori cu adevărat vocaționali.
De aceea, indiferent cât de grea este situația și cât de atomizată și confuză a devenit lumea de astăzi, este foarte important să le oferiți copiilor educație religioasă.
Va veni o vreme când noi nu vom mai fi. Pe mâna cui îi lăsăm? Ce politici se vor face pentru copiii acestei țări?
Dumneavoastră vorbiți adesea între voi despre copii, despre nepoți, despre greutăți, despre medicamente și despre multe alte probleme. Dar haideți să ne rugăm împreună.
Nu lăsați bisericile goale, pentru că ele au fost ctitorite de părinții și de bunicii dumneavoastră.
Cei care sunteți de loc din aceste părți, cum se spune, de-ai locului, iar eu sunt „venetic”, venit aici și adoptat de giurgiuveni, mă mândresc cu ei. În cei 20 de ani de când sunt la Giurgiu am cunoscut oameni extraordinari, bărbați și femei de o distincție rară, care ne-au ajutat să ridicăm biserica de la Mănăstirea „Sfântul Gheorghe” și alte lăcașuri. Mergeau cu punga în mână din loc în loc și adunau bani pentru a ridica biserici.
Giurgiul nostru a înflorit. Este frumos și, uneori, parcă nici nu-ți vine să crezi că este orașul nostru, atât de înverzit și de îngrijit este. Chiar dacă în viață vine și vara aceea care arde și pârjolește totul, important este ca dumneavoastră să rămâneți la fel de frumoși sufletește cum v-am văzut astăzi.”
