Luni, 9 martie 2026, când Biserica Ortodoxă a prăznuit Sfinții 40 de Mucenici din cetatea Sevastiei, Preasfințitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a săvârșit Sfânta Liturghie și a sfințit pictura bisericii cu hramul Sfinții 40 de Mucenici, din comuna Greaca, Protopopiatul Hotarele.
În predica rostită în fața credincioșilor, ierarhul a vorbit despre martiriul creștinilor de-a lungul istoriei, despre drama intelectualilor și clericilor persecutați în perioada comunistă și despre responsabilitatea părinților de a transmite copiilor credința și valorile care au ținut neamul românesc.
Martirii și mărturisitorii credinței
Pornind de la exemplul Sfinților 40 de Mucenici din Sevastia, episcopul Giurgiului a vorbit despre jertfa celor care au suferit pentru credință în diferite perioade ale istoriei.
„Oamenii aceia au suferit cumplit. Dacă ar fi să vorbim despre Mircea Vulcănescu, mare filosof, despre Nichifor Crainic, academician și membru al Academiei din Berlin, sau despre George Manu, o mare personalitate care venea dintr-o stirpe bizantină cu legături în Patriarhia Constantinopolului, vedem că scrierile lor, atitudinile lor și mesajele lor au fost puse sub lupă și politizate. Ne-au distrus intelectualii. Nu putem să nu ne cinstim patrioții și poeții neamului, pe cei care ne-au făcut să fim lumină pentru lume”, a spus PS Ambrozie.
Ierarhul a evocat și suferințele greu de imaginat ale celor închiși în temnițele comuniste.
„Cei de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului îmi spuneau că nici documentele și nici mărturiile nu pot reda umilințele la care au fost supuși acei oameni. Reconstituiau calvarul, drumul crucii, erau obligați să se umilească unii pe alții și să suporte chinuri de nedescris”, a spus episcopul Giurgiului.
Referire la canonizarea părintelui Arsenie Boca
În cuvântul său, ierarhul a făcut referire și la canonizarea părintelui Arsenie Boca, considerând-o un gest de curaj al Bisericii.
„Biserica a făcut un act de curaj prin faptul că l-a canonizat pe părintele Arsenie Boca, despre care s-a spus că ar fi fost adept al mișcării legionare, deși mărturisirea sa olografă arată că nu a făcut niciodată parte din această mișcare și nu a împărtășit ideile ‘cămășilor verzi’”, a spus PS Ambrozie.
Apel către părinți
În finalul predicii, episcopul Giurgiului a adresat un apel direct credincioșilor, îndemnându-i să se gândească la responsabilitatea pe care o au față de generațiile următoare.
„Ori astăzi mă întreb, retoric: noi despre ce mai vorbim cu copiii noștri și cu nepoții noștri, pe care îi zăpăcesc ideologiile, societatea și influențele lumii de astăzi?” a spus ierarhul.
„Măi oameni, pentru ce ați trăit pe lume? Nu ați trăit pentru copii? Nu trebuie să-i educați, pentru ca, atunci când noi nu vom mai fi, ei să ducă mai departe un mesaj coerent și consistent către generațiile care vor veni după noi?” a spus PS Ambrozie.
Predica ierarhului a fost primită cu emoție de credincioșii prezenți, evenimentul fiind cu atât mai important pentru comunitatea din Greaca cu cât a coincis cu resfințirea picturii bisericii, restaurată în ultimii ani prin contribuția și jertfa credincioșilor.
ADEVARULBISERICII.RO a transcris predica rostită de PS Ambrozie, luni, 9 martie 2026, când Biserica Ortodoxă s-a aflat în ziua de prăznuire a Sfinților 40 de Mucenici din cetatea Sevastiei, iar Preasfinţitul Părinte Ambrozie, Episcopul Giurgiului, a săvârşit Sfânta Liturghie și a sfințit pictura în biserica cu hramul Sfinților 40 de Mucenici din cetatea Sevastiei, din comuna Greaca, din cuprinsul Protopopiatului Hotarele:
”Am venit cu multă bucurie astăzi, în această însorită zi, la începutul primăverii, când îi prăznuim pe cei 40 de mucenici din Sevastia Armeniei, care pentru credința lor au fost persecutați și au primit moartea martirică în anul 320.
Ei sunt un exemplu al credinței, un exemplu al mărturisirii, un exemplu care peste veacuri a încurajat pe mărturisitori din primii zori ai creștinătății și până mai târziu, în diferite momente și perioade ale istoriei, chiar până în vremurile recente prin care a trecut și Biserica Ortodoxă Română.
Această sărbătoare liturgică, cuprinsă și însemnată în calendarul celor 40 de Mucenici, ne-a oferit binecuvântatul prilej de a veni aici, la Greaca, de a ne întâlni cu domniile voastre, domnule primar, cu domnii consilieri, cu epitropii bisericii și, nu în ultimul rând, cu doamnele preotese și cu enoriașele acestei minunate biserici.
Evenimentul resfințirii bisericii, care are un hram singular în panoplia bisericilor Episcopiei Giurgiului, este un prilej de bucurie. Fiind singurul hram închinat Sfinților 40 de Mucenici, el ne oferă în fiecare an bucuria și prilejul de a fi în comuniune liturgică cu păstorii de suflete, cu părintele protopop și cu păstorii duhovnicești ai dumneavoastră.
Este foarte important să înțelegem că, pornind de la exemplul sfinților martiri din Sevastia Armeniei, modelele lor de rezistență în fața brutalității și a chinurilor martirice inimaginabile, descrise în viețile sfinților, ne arată până unde poate ajunge răutatea inspirată de demoni asupra celor care îi persecută pe creștini.
Acest exemplu ne oferă nouă, poporului român, posibilitatea să ne aducem aminte de cei care au rezistat în diferite momente ale istoriei statului român și ale poporului român, în etapele devenirii și construirii sale.
Mulți dintre dumneavoastră, doamnelor și domnilor mai în vârstă, cunoașteți ce a însemnat perioada comunismului. Părinții dumneavoastră v-au vorbit despre dictaturi: despre dictatura antonesciană, despre dictatura din vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej, despre persecuțiile pe care intelectualii și, mai ales, clericii le-au suferit din anul 1944 până în 1989.
Ieri, la Sfânta Mănăstire Comana, am vorbit despre martiri și despre mărturisitori și aș vrea să vă pun la inimă un gând, atât părinților duhovnici, cât și dumneavoastră, credincioșilor.
Pierdem uneori din vedere faptul că, pe lângă legile în vigoare, care pot aduce asupra celor ce pomenesc despre sfinții închisorilor diferite persecuții sau presiuni moderne, există și o lege promulgată de președintele Traian Băsescu în anul 2011 – Legea 247, care se referă la luptătorii anticomuniști, la cei care au rezistat și la cei care au fost persecutați.
Această lege, care este încă în vigoare și care precede Legea Vexler de astăzi și care nu ne mai Valeriu Gafencu, pe Radu Gyr, pe George Manu, pe Mircea Vulcănescu, pe Nichifor Crainic, și atâtea și atâtea personalități. A existat o perioadă a dictaturii carliste, care a precedat regimul antonescian, iar în vremea lui Gheorghe Gheorghiu-Dej a existat o persecuție a intelectualilor. Regimul comunist care a venit, tunetul s-a auzit la Moscova, în soviete, iar fulgerul s-a văzut și peste România și peste țările din acest bloc sovietic, din partea de est a Europei, care au fost afectate de comunism.
Acea lege – rețineți, vă rog – Legea 247/2011 ne permite să vorbim despre cei care au fost încondeiați, au fost considerați pe nedrept, mulți dintre ei, ca fiind legionari sau ca făcând parte din anumite mișcări cu o ideologie și o doctrină aparte. Dar oamenii aceia au fost persecutați, au fost trimiși în temniță grea: la Aiud, la Sighet, în Balta Brăilei, la tăiat de stuf, la Gherla și, în mod deosebit, la Jilava și aici, la Pitești, în apropierea capitalei, unde a existat cel mai cumplit fenomen de reeducare – fenomenul de la Pitești.
La Pitești, în Zarcă, cei închiși erau abrutizați, persecutați, umiliți, supuși unor blasfemii și chinuri greu de imaginat, și totuși oamenii aceia au rezistat. Fenomenul acesta al reeducării de la Pitești, prin care deținuții înșiși erau siliți să-și „reeduce” colegii, îi umileau, le distrugeau conștiințele și speranța de viață.
Cum spunea părintele Nicolae Bordașiu, unul dintre mărturisitori: „Când mi-am văzut picioarele legate în obezi și cuiele bătute, atunci am pierdut orice speranță și orice reper că voi mai ieși viu din închisoare.”
Biserica a făcut un act de curaj prin faptul că l-a canonizat pe părintele Arsenie Boca, despre care s-a spus că ar fi fost și el adept al mișcării legionare, deși mărturisirea pe care a făcut-o la Râmnicu Vâlcea, cu mâna sa olografă, arată că nu a făcut niciodată parte din mișcarea legionară și nu a împărtășit ideile „cămășilor verzi”, ca să le spunem așa.
Oamenii aceia au suferit cumplit. Dacă ar fi să vorbim despre marele Mircea Vulcănescu, care a spus „Să nu ne răzbunați!”, despre Valeriu Gafencu, care și-a dat streptomicina pastorului Wurmbrand, căruia i-a salvat viața, dar el a murit la doar 31 de ani, după ani de temniță grea – el a fost numit „Sfântul închisorilor”.
Să ne gândim și la părintele Iustin Pârvu și la nou canonizatul părinte Ilie Lăcătușu, de aici, de la Cucuruzu, care s-a proslăvit după moartea sa. Osemintele sale au rămas frumos mirositoare și aducătoare de pace și de liniște sufletească.
Vedeți că părintele Pârvu i-a odrăslit duhovnicește, așa cum odinioară toiagul lui Aaron a odrăslit, toiag care era ținut în Sfânta Sfintelor. Iar părintelui, busuiocul i-a înflorit busuiocul pe piept chiar la prohodirea sa, la înmormântarea sa.
Iar la Petru Vodă, ca și la Paltin, se petrec minuni. Sunt mănăstiri legate de părintele Iustin.
Au rezistat în închisori și Mircea Vulcănescu a spus: „Nu ne răzbunați.” Dar sfinții care au spus „Nu ne răzbunați” și cei care au supraviețuit, cei care au putut să iasă din închisori, precum Nicolae Purcărea și Aspazia Oțel Petrescu, pe care am cunoscut-o și care a fost încarcerată la cumplitul penitenciar de femei de la Mislea, satul meu natal, îmi sunt foarte apropiați sufletește.
Fratele meu, istoric și profesor la Școala Militară de la Breaza, a scris o lucrare despre penitenciarul de la Mislea, care fusese mai înainte mănăstire și care a avut legătură cu Mănăstirea voievodală Comana, dar unde femeile erau încarcerate și bătute cumplit. Le băteau peste șezut cu vergi și cu vine de bou.
Eu am vizitat de câteva ori penitenciarul de acolo, care astăzi este un cămin de bătrâni. Sora mea după trup este preoteasă acolo, iar soțul ei, preotul Marin Marius Marian, a cunoscut supraviețuitoare de la Mislea, de la penitenciarul de femei despre care s-a scris și despre care s-au făcut filme. Le-a prins încă în viață, aprindeau candela la paraclisul din interior.
Eu am fost botezat în acea biserică de la Mislea, în fosta mănăstire, și sunt foarte legat de locul acela. După cutremurul din 4 martie 1977, de care, desigur, cei mai în vârstă vă amintiți, când au fost atâtea tragedii și au pierit atâția oameni, biserica vechii mănăstiri de la Mislea, din veacul al XVI-lea, din vremea lui Radu Paisie, a fost demolată, ca să rămână penitenciarul de femei.
Am văzut chiliile sau celulele unde au fost încarcerate Aspazia Oțel Petrescu și multe călugărițe, fie greco-catolice, fie ortodoxe. Știți cât de mici sunt? Au cam un metru și jumătate pe doi metri și jumătate, hai să spunem trei. Nu au vizete, nu au ferestre, nu au lumină. Acolo femeile, asemenea copiilor din orfelinate care, neavând tată și mamă, ajung să se lovească și să se mutileze, la fel și femeile acelea, deprimate, se zvârcoleau în spasme și în chinuri cumplite.
Am vizitat acele chilii despre care s-a scris și de către Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, despre cei care încă mai caută mormintele celor care au fost martirizați, să spunem așa. Țurcanu a fost un mare torționar în fenomenul reeducării și conducea un grup de deținuți cărora li se promiseseră libertăți, ca să-i bată și să-i terorizeze pe semenii lor.
Cei de la Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului, cu care am stat de vorbă, îmi spuneau că nu au putut reda, nici din documente, nici din mărturisiri, umilințele la care au fost supuși acei oameni. Reconstituiau calvarul, drumul crucii, urcau unul pe celălalt ca să imite asinul, măgarul Mântuitorului pe drumul crucii, și îi făceau să se împărtășească cu propriile excremente. Mă iertați… umilințe de nedescris.
Pe urmă, încet-încet, când și-au dat seama de amploarea fenomenului acesta al reeducării de la Pitești, autoritățile însele au căutat să închidă totul și l-au executat, în 1954, pe acest Țurcanu, pe acest torționar.
Este foarte interesant, dar mai ales mișcător și extrem de emoționant, cum au rezistat acești oameni, știind că familiile lor au rămas acasă, că sunt persecutate, că sunt alungate din căminele lor. Cum au rezistat acești oameni? Erau numiți popi, erau numiți bandiți. Ziceau: „Ăștia cu școală multă, pe ăștia trebuie să-i năucim, să-i ucidem, că ăștia ne păcălesc.”
Se auzea un murmur prin celule. Rosteau împreună „Tatăl nostru” și rugăciunea inimii. Au fost adevărate academii aceste penitenciare, unde oamenii s-au regăsit în credință. Nicolae Steinhardt a fost botezat de arhimandritul Mina Dobzeu, pe care noi l-am cunoscut la Comana. În 1960 a fost botezat.
La Darvari, unde eu am fost stareț în Capitală, venea Nicolae Steinhardt, iar doamnele în vârstă îmi povesteau despre un călugăr modest, minion ca statură, care stătea în strană.
Oamenii aceștia, când au ieșit din închisoare, cum au fost Marcel Petrișor și Nicolae Purcărea, au spus în esență: „Nu ne răzbunați.” Dar nu au spus să-i uităm, să nu-i pomenim.
Îmi spunea unul dintre arhidiaconi, fără să-i dau numele: „Preasfinția Voastră, imprimăm toate portretele mărturisitorilor și scriem sub ele: Legea 247 din 2011 spune că Președinția, Parlamentul țării, instituțiile publice, școlile, primăriile trebuie să-i cinstească pe eroii martiri, mărturisitori împotriva comunismului, care a fost o tragedie.”
În istorie noi am primit, metaforic vorbind, și întuneric de la Stalin, care a murit în 1953. Au fost omorâți milioane de oameni, au fost persecutați. Nimeni nu a condamnat vreodată pe deplin crimele comunismului. Iar comunismul, care a adus o asemenea tragedie, a umplut temnițele și penitenciarele de sfinți, de mari intelectuali, ne-au distrus intelectualii, care erau Brătienii și toți ceilalți care au înfundat închisorile pentru că aveau o doctrină și veneau din familii cu un anumit statut.
Am cumpărat de la anticari genealogia și cărțile lui George Manu, o mare personalitate. Venea dintr-o stirpe, dintr-o ramură bizantină care avea rosturi în Patriarhia Constantinopolului. Și, vedeți, ne-au distrus intelectualii. Mircea Vulcănescu, mare filosof. Nichifor Crainic, academician, membru al Academiei din Berlin, născut la noi, la Bulbucata. Nici despre el nu mai putem vorbi.
Scrierile lor, atitudinile lor, mesajele lor au fost puse sub lupă, au fost investigate și politizate. Nu putem să nu ne cinstim patrioții, nu putem să nu ne cinstim poeții neamului, pe cei care ne-au făcut să fim lumină pentru lume.
Ori astăzi mă întreb, retoric: noi despre ce mai vorbim cu copiii noștri, cu nepoții noștri, pe care îi zăpăcesc ideologiile, cum spun adeseori, societatea, strada, vulgul, atinși de grobianism, de indiferență, de lipsă de respect față de părinți, lipsiți de empatie, cu emoția distrusă din inimioarele și sufletele lor de gadgeturile acestea, de filmele de violență și de ideologii perfide care îi zăpăcesc și le schimbă mintea?
Măi oameni, pentru ce ați trăit pe lume? Nu ați trăit pentru copii? Nu trebuie să-i educați, pentru ca, atunci când noi nu vom mai fi, ei să ducă mai departe un mesaj coerent și consistent către generațiile care vor veni după noi?
Dumneavoastră stați la Greaca, în stranele părinților și bunicilor dumneavoastră, care v-au construit această biserică. Și v-a dat Dumnezeu înțelepciunea, dragostea și credința ca, sub îndrumarea preoților dumneavoastră, să restaurați această biserică, această pictură minunată.
Părintele consilier doctor Luca Severian, de la Pâslari, Adunații-Copăceni, a făcut aici o lucrare extraordinar de frumoasă. „În biserica slavei Tale stând, în cer ni se pare a sta, Născătoare de Dumnezeu.” Și gândiți-vă că la aceste icoane s-au rugat și părinții dumneavoastră, și bunicii dumneavoastră, iar ei, din ceruri, din Împărăția luminii, alături de sfinți, de martiri, de mărturisitori, se bucură astăzi că ați redat bisericii frumusețea cea dintâi.
Vorbeam și cu părintele dumneavoastră, Vasile Stănescu, care a păstorit aici aproape 20 de ani. Impresionat este și dânsul, ca și protopopul, ca și noi toți cei care suntem aici, de frumusețea acestei biserici.
Pot folosi o imagine: s-a depus fumul, s-a depus praful. Pictura a fost acoperită de uitare, de indiferență, poate de trecerea vremurilor, dar astăzi și-a căpătat frumusețea cea dintâi. Este o imagine pe care aș folosi-o și pentru credincioșii de astăzi: cu uitarea, cu indiferența, cu nepăsarea, cu platitudinile, cu obișnuința: „Lasă că oricum se întâmplă. Lasă că oricum lumea s-a dus la vale și nebunia lumii și Armagedonul e aproape.”
Noi trebuie să ne curățim sufletele, să ne pregătim pentru marea trecere și să ne facem un bilanț al vieții noastre, al faptelor noastre, ca să vedem ce am făcut greșit, ce nu am făcut bine, cât ar mai fi trebuit să semănăm în sufletele copiilor care sunt din sângele dumneavoastră, care sunt viața și însuși sensul existenței dumneavoastră ca familiști.
Noi, eu și părintele Mihail, care suntem călugări de vocație, admirăm foarte mult activitatea preoților de aici, de la Greaca, și am venit astăzi să vă felicităm, să vă binecuvântăm și să ne bucurăm împreună cu domnul primar, cu consilierii de aici, de la Greaca, cu domnul Florentin Surduleasa, de ceea ce reușiți să faceți.
„Dacă voi veți tăcea, pietrele vor vorbi”, zice Scriptura. Și iată că ies din mormânt, se descoperă. Când au aflat străinii din Africa Neagră, unde domnul Becali a făcut fântâni și mănăstiri, iar cei de culoare cântă imnul românesc, iar Mitropolia Moldovei aduce ajutoare, acolo merg călugării și au luat din moaștele acestor oameni de la Aiud, de la Râpa Robilor, de la Paltin, de la maica Iustina, doctoriță, ucenica părintelui Iustin Pârvu, și au constatat toți cei care au avut evlavie față de martirii temnițelor comuniste, de mărturisitori, că izvorăsc mir. Fenomenul de la Pitești, cu reeducarea, a făcut valuri în toată lumea și atunci comuniștii s-au grăbit să distrugă penitenciarul de acolo, ca să nu se mai vorbească despre el. Cum spuneam, i-au condamnat pe cei care au fost torționari.
„Să nu ne răzbunați”, zice Mircea Vulcănescu.
Eu aș adăuga: dar nici să nu ne uitați, să ne pomeniți și să cereți rugăciunile noastre, ale celor care au mărturisit pentru neam, pentru țară, pentru poporul român, pentru mântuirea neamului. Amin.”
