Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, a rostit în noaptea Sfintelor Paști un amplu cuvânt teologic, în care a subliniat că Învierea lui Hristos reprezintă temelia credinței creștine și cheia înțelegerii destinului omului.
Învierea, centrul credinței creștine
Patriarhul a început prin a evidenția importanța absolută a Învierii în viața Bisericii, pornind de la mărturia Sfântului Apostol Pavel:
„Dacă Hristos n-a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică și credința voastră. […] Învierea lui Hristos este adevărul central al credinței și al vieții creștine. Credința creștinilor în Învierea lui Hristos și în învierea tuturor oamenilor la sfârșitul veacurilor a fost cea mai nouă și neobișnuită credință apărută în lumea antică. Grecii antici credeau în nemurirea sufletului, dar nu credeau în învierea trupului, acesta fiind considerat o închisoare pentru suflet.”
O realitate respinsă de lumea antică
În continuare, Patriarhul Daniel a explicat reacția lumii grecești la predica despre Înviere:
„Atunci când Sfântul Apostol Pavel a vorbit la Atena, în Areopag, despre Dumnezeul necunoscut […] atenienii l-au ascultat cu multă atenție. Dar, când el a spus că Iisus a fost răstignit, iar a treia zi a înviat din morți, atunci atenienii, foarte politicos, l-au întrerupt și i-au spus: «Despre aceasta te vom asculta altădată». […] Pentru gândirea antică se admitea nemurirea sufletului, dar nu se admitea credința în învierea trupului.”
Diferența esențială: Învierea nu este o revenire
Punctul central al cuvântului a fost definirea teologică a Învierii:
„Învierea lui Hristos nu este revenire la viața biologică trecătoare, ci desființarea morții și inaugurarea vieții cerești veșnice. […] Printre multele minuni, Domnul Iisus Hristos a săvârșit și trei învieri din morți, dar acestea au fost reveniri la viața pământească limitată în timp. Însă Învierea Sa este total diferită, pentru că inaugurează o altă viață, viața cerească veșnică.”
Învierea – dar pentru întreaga umanitate
Patriarhul a subliniat că învierea nu este un fenomen natural, ci darul lui Hristos:
„Eu sunt învierea și viața. Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. […] Învierea nu este un fenomen natural, este darul lui Hristos pentru întreaga umanitate. […] Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.”
Transformarea omului la învierea de obște
În partea teologică profundă a predicii, Patriarhul a vorbit despre schimbarea firii umane:
„Trupurile celor înviați vor fi duhovnicești, nestricăcioase și nemuritoare. […] Nu toți vom muri, dar toți ne vom schimba, într-o clipeală, la trâmbița Arhanghelului. […] Va fi o mutație existențială, o trecere la alt mod de existență, pentru ca ceea ce este stricăcios să devină nestricăcios și ceea ce este muritor să devină nemuritor.”
Viața creștină, comuniune cu Hristos
Patriarhul Daniel a arătat că această realitate începe încă din viața pământească:
„Viața creștină este comuniune cu Hristos Cel răstignit și înviat, începând cu Sfânta Taină a Botezului: Îngropați fiind împreună cu El, prin botez, cu El ați și înviat prin credință în lucrarea lui Dumnezeu.”
Învierea, sensul ultim al vieții
În final, Patriarhul a subliniat că întreaga viață a Bisericii este orientată spre această realitate:
„Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie. […] Această sărbătoare a sărbătorilor luminează întreaga viață a Bisericii și o orientează spre învierea de obște și spre fericirea eternă în Împărăția lui Dumnezeu.”
ADEVARULBISERICII.RO este singurul site din România care publică integral cuvântul rostit de Patriarhul Daniel în noaptea de Înviere:
”„Dacă Hristos n‑a înviat, zadarnică este atunci propovăduirea noastră, zadarnică şi credinţa voastră” spune Sfântul Apostol Pavel corintenilor, în Epistola sa întâi către Corinteni.
Preasfințiile voastre, preacuvioși, preacucernici părinți, iubiți credincioși și credincioase,
Cuvântul nostru la slujba Învierii Domnului este intitulat astfel: Învierea lui Hristos este adevărul central al credinței și al vieții creștine.
Credința creștinilor în Învierea lui Hristos și în învierea tuturor oamenilor la sfârșitul veacurilor a fost cea mai nouă și neobișnuită credință apărută în lumea antică. Grecii antici credeau în nemurirea sufletului, dar nu credeau în învierea trupului, acesta fiind considerat o închisoare pentru suflet.
De aceea, atunci când Sfântul Apostol Pavel a vorbit la Atena, în Areopag, despre Dumnezeul necunoscut, pe Care el Îl face cunoscut ca fiind Iisus Hristos, atenienii l-au ascultat cu multă atenție, fiind dornici să cunoască noutăți în lumea religiei. Dar, când el a spus că Iisus a fost răstignit, iar a treia zi a înviat din morți, atunci atenienii, foarte politicos, l-au întrerupt și i-au spus: „Despre aceasta te vom asculta altădată, cu o altă ocazie.” Cu alte cuvinte, când el a spus că cineva a înviat din morți, ei l-au întrerupt.
Pentru gândirea antică, potrivit filozofiei grecești, se admitea nemurirea sufletului, dar nu se admitea credința în învierea trupului, deoarece materia, trupul, era considerată ca ceva rău, ca o închisoare pentru spirit.
În mitologia greco-romană, învierea era asociată cu primăvara, adică era un fenomen natural legat de înverzirea sau înflorirea naturii.
În Vechiul Testament, însă, evreii credeau în învierea morților, dar ca revenire la viața biologică pământească obișnuită, fără o transformare a trupului înviat. Profeția lui Ezechiel, care se referă la învierea generală a morților, din capitolul 37, a fost adesea interpretată mai mult ca o reînnoire sau restaurare a vieții poporului evreu. De asemenea, profetul Isaia și Psalmii 15 și 49 se referă la învierea din morți.
Cea mai clară profeție privind învierea morților în Vechiul Testament se află în capitolul 12 al cărții prorocului Daniel, din care cităm: „Și mulți dintre cei care dorm în țărâna pământului se vor scula: unii la viață veșnică, iar alții spre ocară și rușine veșnică.”
Totuși, pentru a se evita influența unor mitologii ale popoarelor vecine asupra evreilor, în Vechiul Testament s-a vorbit mai puțin despre înviere, încât, în timpul activității mesianice a lui Iisus din Nazaret, în poporul evreu, fariseii credeau în învierea morților, dar saducheii nu credeau în înviere.
Învierea lui Hristos nu este revenire la viața biologică trecătoare, ci desființarea morții și inaugurarea vieții cerești veșnice. De aceea, în această noapte, Biserica lui Hristos cântă: „Astăzi prăznuim omorârea morții și începutul unei alte vieți, viața veșnică.”
Printre multele vindecări minunate pe care le-a săvârșit Domnul Iisus Hristos, El a săvârșit și trei învieri din morți ale unor persoane tinere: fiica lui Iair, fiul văduvei din Nain și prietenul Său, Lazăr din Betania. Dar toate aceste trei învieri din morți săvârșite de Iisus au fost reveniri la viața pământească limitată în timp, trecătoare.
Însă, Învierea Domnului Iisus Hristos este total diferită de aceste trei învieri din morți, deoarece, prin Învierea Sa, Domnul Iisus Hristos a inaugurat o altă viață, viața cerească veșnică.
Fiind Dumnezeu-Omul, Domnul Iisus Hristos a prezis sau a profețit de trei ori că El va fi răstignit, dar a treia zi Va învia din morți. De asemenea, în convorbirea Sa cu Marta, sora lui Lazăr, Domnul Iisus Hristos a explicat că învierea de obște din ziua de apoi va fi săvârșită de El Însuși, deoarece El dăruiește oamenilor învierea și viața veșnică.
Cităm: „Eu sunt învierea și viața”, spune El. „Cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi” (Ioan 11, 25).
Deci învierea nu este un fenomen natural, ci este darul lui Hristos pentru întreaga umanitate. Iar mai înainte, într-un alt context, Iisus a spus ucenicilor Săi: „Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică și Eu îl voi învia în ziua cea de apoi.”
El poate face tot ceea ce a făgăduit, pentru că El este Fiul veșnic al lui Dumnezeu, Care S-a făcut om tocmai pentru a mântui sau a elibera pe oameni de păcat și de moarte și a le dărui viața cerească veșnică.
Sfântul Apostol Pavel, care se numea mai înainte Saul din Tars, la început era prigonitor al creștinilor, dar, după ce, în apropierea porților Damascului, L-a întâlnit, într-o lumină orbitoare, pe Iisus Cel Înviat din ceruri, el a devenit creștin și cel mai mare mărturisitor al adevărului Învierii lui Hristos, devenind Apostol pentru neamuri, adică pentru popoarele păgâne.
Sfântul Pavel mărturisește că, cităm aici: „Hristos, înviat din morți, nu mai moare. Moartea nu mai are stăpânire asupra Lui” (Romani 6, 9). Că Învierea lui Hristos este începătura sau arvuna învierii celor adormiți (1 Corinteni 15, 20). „Și precum în Adam toți oamenii mor, așa și în Hristos toți vor învia” (1 Corinteni 15, 22).
De asemenea, Sfântul Apostol Pavel afirmă că învierea morților este un dar al iubirii milostive a lui Hristos, precum și un act de dreptate divină. Și cităm aici: „Pentru că noi toți trebuie să ne înfățișăm înaintea scaunului de judecată al lui Hristos, ca să ia fiecare după cele ce a făcut prin trup, ori bine, ori rău” (Epistola a doua către Corinteni 5, 10).
În acest sens, Sfântul Apostol Pavel precizează că trupurile morților înviați vor păstra identitatea persoanei, dar materia lor opacă va fi transformată. Trupurile celor înviați vor fi duhovnicești, nestricăcioase sau incoruptibile și nemuritoare, după cum se spune în Epistola întâi către Corinteni, capitolul 15, versetele 42, 44 și 50-54. Deci spune că „trupul și sângele nu vor putea moșteni Împărăția cerurilor”.
De aceea, trupurile celor care înviază din morți vor fi înduhovnicite, vor fi transformate, vor deveni nestricăcioase sau incoruptibile și nemuritoare. Aceasta este marea transformare.
Și ceea ce spune Sfântul Apostol Pavel referitor la cei care vor fi găsiți în viață când vine Hristos să judece vii și morții, la învierea cea de obște, este că „se vor schimba într-o clipeală”. Iar el, care a cunoscut, ca rabin și ca învățător de lege, tot ceea ce a învățat Vechiul Testament despre învierea din morți, spune: „Taină mare vă spun vouă”. Adică, ceea ce nu era cunoscut pe deplin înainte: „Nu toți vom muri, dar toți ne vom schimba, la trâmbița Arhanghelului”.
Deci va fi o mutație existențială, o trecere la alt mod de existență, pentru ca ceea ce este stricăcios să devină nestricăcios, incoruptibil, iar ceea ce este muritor să devină nemuritor. Aceasta este marea schimbare pe care o aduce învierea cea de obște pentru toți oamenii, după modelul Învierii lui Hristos, Care a înviat din morți, dar a trecut prin ușile încuiate, fără să le strice, fără să le afecteze identitatea sau integritatea.
De asemenea, Hristos a înviat din mormânt, trecând prin piatra mormântului. Îngerul nu a prăvălit piatra pentru ca să poată învia Hristos, pentru că El deja înviase din morți, ci pentru ca femeile mironosițe să vadă mormântul gol.
Ca trăire în lumina adevărului Învierii lui Hristos și ca pregătire pentru învierea de obște, Sfântul Apostol Pavel spune creștinilor cărora li se adresează că viața creștină este comuniune cu Hristos Cel răstignit și înviat, începând cu Sfânta Taină a Botezului. Și cităm: „Îngropați fiind împreună cu El, cu Hristos, prin botez, cu El ați și înviat, prin credința în lucrarea lui Dumnezeu, Cel ce L-a înviat pe El din morți” (Epistola către Coloseni 2, 12).
Desigur, și ceilalți Sfinți Apostoli au predicat Evanghelia Învierii lui Hristos și viața creștină ca fiind comuniune cu Hristos Cel răstignit și înviat, prin credință, rugăciune, viață curată și fapte bune.
Sfinții Părinți și scriitorii bisericești din primele veacuri ale creștinismului au apărat adevărul Învierii lui Hristos și al învierii de obște sau universale. În primele veacuri ale Bisericii, sub influența filozofiei grecești antice și a altor curente de gândire, unii eretici, îndeosebi gnosticii, negau valoarea trupului uman și respingeau credința în învierea trupului.
Pe acești eretici i-a combătut îndeosebi Sfântul Irineu, episcop de Lyon, care era grec de origine, dar a devenit păstor în Europa Occidentală, la Lyon, în sudul Franței. El a trecut la Domnul în anul 202. I-a combătut pe aceștia, care negau învierea, în celebra sa carte Împotriva ereziilor. De asemenea, scriitorul bisericesc latin Tertulian, care a trecut la Domnul după anul 220, mare jurist și apologet, i-a combătut pe gnostici în cartea sa Învierea morților sau Învierea trupului.
Sfântul Irineu de Lyon, subliniind demnitatea și valoarea trupului omenesc ca parte constitutivă a omului creat de Dumnezeu după chipul și asemănarea Sa, spune că modelul după care a fost creat primul om, Adam, era Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Cel ce avea să Se întrupeze mai târziu, la plinirea vremii, pentru mântuirea oamenilor.
Este foarte interesant de observat că această idee a Sfântului Irineu de Lyon din secolul al II-lea este exprimată și în Bucovina, la Mănăstirea Sucevița, sub streașina acoperișului. Acolo sunt câteva scene care arată crearea lui Adam și se vede cum Hristos — Iisus Hristos — este modelul după care a fost creat Adam. Adică Hristos, Cel ce avea să devină Om în planul lui Dumnezeu, este modelul după care a fost creat Adam, atunci când Dumnezeu a spus: „Să facem om după chipul și asemănarea Noastră”.
Acest plural — „Noastră” — este unul foarte misterios: nu „să fac om după chipul și asemănarea Mea”, ci „după chipul și asemănarea Noastră”. Sfinții Părinți răsăriteni au interpretat că acest plural indică o convorbire a Tatălui cu Fiul și cu Duhul Sfânt. Cu alte cuvinte, omul este creat după chipul comuniunii Sfintei Treimi.
Aceasta este subliniată și de Sfântul Irineu de Lyon. Cităm: „Dumnezeu va fi slăvit în cel lucrat și modelat de El, în Adam, când l-a făcut conform și asemănător Fiului Său, căci prin mâinile Tatălui, adică prin Fiul și Duhul, omul — nu o parte din om — este făcut după chipul și asemănarea lui Dumnezeu. Omul desăvârșit este unirea sufletului, care a primit Duhul Tatălui, cu trupul modelat după chipul lui Dumnezeu.”
De asemenea, apologetul Tertulian a combătut pe gnosticii timpului său, care negau învierea morților la începutul secolului al III-lea. Aceștia erau Marcion, Apelles și Valentin. El a arătat că trupurile celor înviați sunt unite cu sufletele persoanelor care au trăit pe pământ, dar sunt trupuri transfigurate și nemuritoare.
Tertulian, ca jurist, subliniază că învierea trupului este un act al dreptății divine, care menține identitatea persoanei umane integrale, adică suflet și trup. Numai sufletul și trupul împreună formează omul întreg.
În concluzie, credința și teologia Bisericii universale din primele veacuri privind învierea de obște sau universală, inaugurată prin Învierea lui Hristos, este exprimată în ultimul articol al Crezului ortodox: „Aștept învierea morților și viața veacului ce va să fie”.
De-a lungul secolelor, cu credință, speranță și iubire, Biserica Sfinților Apostoli și a Sfinților Părinți a vestit adevărul Învierii lui Hristos și a mărturisit nădejdea învierii tuturor oamenilor, atât prin predică și cateheze, cât și prin imnografie și iconografie liturgică, care s-au îmbogățit de la un veac la altul, dar mai ales printr-o perioadă de șapte săptămâni de post și rugăciune, pocăință și împărtășire euharistică mai deasă, ca pregătire pentru cea mai mare sărbătoare a Bisericii, sărbătoarea Învierii Domnului Hristos, sau Sfintele Paști.
Această sărbătoare a sărbătorilor luminează și orientează întreaga viață a Bisericii spre învierea de obște și spre fericirea eternă a îngerilor și a oamenilor din Împărăția iubirii veșnice a Preasfintei Treimi. De aceea, în cântările Sfintelor Paști, Domnul Hristos Cel Înviat este numit „bucuria cea veșnică”.
Ne rugăm Lui să ne dăruiască tuturor bucurie și pace, sănătate și mântuire.
Hristos a înviat!
— Adevărat a înviat!
Iubiți credincioși,
Dorim acum, la sfârșit, să facem un mic anunț de ordin practic. Cei care se grăbesc să ducă Paștile acasă vor primi totuși un dar, și anume pachetul cu Sfintele Paști, la baldachinul sfinților din stânga sau la veșmântăria mare, vizavi de ușa exterioară a Sfântului Altar, în dreapta.
Cei care vor rămâne până la sfârșitul Sfintei Liturghii vor primi acest pachețel cu Sfintele Paști, o iconiță cu Învierea, Pastorala de Paști, intitulată „Învierea lui Hristos, vestită de îngeri, femei și apostoli”, oul roșu de Paști și, de asemenea, păscuță. Aceasta este făcută la Patiseria „Misionarul” a Patriarhiei Române.
Acestea sunt darurile noastre pentru cei care rămân până la sfârșit.
Mulțumim pentru ajutorul oferit la buna desfășurare a evenimentelor organizate de Arhiepiscopia Bucureștilor cu prilejul sărbătorii Învierii Domnului 2026. Mulțumim Jandarmeriei Române, Direcției Generale de Jandarmi a Municipiului București, Poliției Române, Brigăzii Rutiere a Municipiului București, Serviciului de Ambulanță București-Ilfov și Inspectoratului pentru Situații de Urgență București-Ilfov.
Mulțumim, de asemenea, tuturor celor care au pregătit slujbele și întreaga ceremonie de Sfintele Paști: Preasfințiților Episcopi Vicari, părinților slujitori ai Catedralei, precum și corului — Corala „Nicolae Lungu” și Grupul Psaltic „Tronos”.
Și dumneavoastră, tuturor, vă dorim sărbători fericite, cu pace și bucurie, sănătate și mult ajutor de la Dumnezeu.
Hristos a înviat!”
