În istoria Bisericii Ortodoxe Române, anul 1925 marchează un moment de profundă însemnătate: înființarea Patriarhiei Române, urmată de întronizarea primului Patriarh, Miron Cristea.
Evenimentul a fost rezultatul unui proces firesc și necesar, care a reflectat atât maturizarea spirituală a Bisericii Ortodoxe Române, cât și consolidarea Statului Român modern, după Marea Unire din 1918.
Hotărârea înființării Patriarhiei Române, luată la data de 4 februarie 1925, a fost ratificată de autoritățile de stat, iar Patriarhul Miron Cristea a fost întărit în scaun prin decretul Regelui Ferdinand I, urmând ca întronizarea să aibă loc în data de 1 noiembrie a aceluiași an.
Întronizarea Mitropolitului Primat Miron Cristea în demnitatea de Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române a fost precedată de ceremonia de învestitură, prezidată de Regele Ferdinand I, la Palatul Regal. Evenimentul s-a desfășurat într-o atmosferă solemnă, în prezența delegațiilor Patriarhiei Ecumenice și ale Bisericilor Ortodoxe surori, precum și a reprezentanților autorităților statului.
”Această ceremonie de investitură de la Palatul Regal a fost un moment de mare importanță. În discursul său, Regele Ferdinand a afirmat: „De la Basarabi și Mușatini, descălecători de țară, nicicând nu s-a scris o pagină mai strălucită în istoria Bisericii Ortodoxe Române decât astăzi, când vorbim despre ridicarea scaunului de Mitropolit Primat al României la demnitatea de Patriarh.”
În însemnările sale personale, Patriarhul Miron Cristea notează că Regele Ferdinand, Principele Carol și soția sa, Elena, au venit și i-au sărutat mâna.
A fost un moment de mare festivitate și de sărbătoare națională, la care au participat 21 de membri ai Bisericilor și Patriarhiilor Ortodoxe surori.”, a spus, pentru Trinitas TV, părintele Mihail Simion Săsăujan, profesor la Facultatea de Teologie din București.
După ceremonia de învestitură, cortegiul a mers în procesiune spre Catedrala Mitropolitană, devenită atunci Catedrala Patriarhală.
Acolo, Înaltpreasfințitul Părinte Pimen, Mitropolitul Moldovei și al Sucevei, a rostit, în numele Sfântului Sinod, cuvinte de felicitare și urări de îndelungată și rodnică păstorire celui dintâi Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române.
”Au pe făcut pe jos, din București, spre Catedrala Patriarhală, unde a avut loc ceremonia de înscăunare a Patriarhului Miron Cristea.
În cadrul evenimentului, au fost rostite discursuri deosebit de importante. Prim-ministrul României de atunci, Ion I. C. Brătianu, a afirmat:
„Sunt foarte bucuros și mândru că te-am cunoscut ca Preasfințit, apoi ca Mitropolit Primat, și acum am bucuria deosebită de a te saluta în calitatea de Preafericit, gândindu-mă la fericirea neamului nostru românesc.
La 27 noiembrie 1925, același prim-ministru Ion I. C. Brătianu a venit la Palatul Patriarhal și, în întrevederea cu Patriarhul Miron Cristea, acesta din urmă a spus:
„Să începem această nouă eră a Bisericii Ortodoxe Române punând început bun lucrărilor de construcție a Catedralei Patriarhale.”
În aceeași lună, Patriarhul Miron Cristea a fost primit de Regele Ferdinand, căruia i-a sugerat începerea lucrărilor necesare pentru construirea Catedralei Mântuirii Neamului.
Această denumire – Catedrala Mântuirii Neamului – a fost folosită pentru prima dată de însuși Patriarhul Miron Cristea, în 1925.”, a relatat părintele Mihail Simion Săsăujan.
Legea prin care a fost înființată Patriarhia Română a fost votată mai întâi de Senat, la 12 februarie 1925, și cinci zile mai târziu de Camera Deputaților.
Regele Ferdinand a promulgat-o la 23 februarie 1925, sub denumirea de „Legea pentru ridicarea scaunului arhiepiscopal și mitropolitan al Ungrovlahiei, ca Primat al României, la rangul de scaun patriarhal”.


