Cunoscut pentru credința sa, dar și pentru umorul său inconfundabil, Daniel Buzdugan, vedeta Radio ZU, a împărtășit, în podcastul ”Armonia lu’mina”, realizat de Mina Cristiana, un banc savuros care îmbină spiritualitatea cu o doză sănătoasă de râs. Povestea, spusă cu entuziasm, are ca protagoniști un ateu și… un urs.
„Deci, ursul așa a vrut, să-l mănânce pe ateu. Și ateul, în clipa în care era să fie înșfăcat, a zis: «Doamne, dacă exiști, te rog frumos, scapă-mă!» Și, fix atunci, stop cadru, știți, ca la filme. Ursul a înghețat, iar Dumnezeu îi zice: «Fii atent, te duci acasă și le spui că Dumnezeu există.» Dar ateul nu era prea convins: «Cum să mă duc eu la ai mei, după ce am fost ateu toată viața? E slăbiciune, mă fac de râs!»” a relatat Daniel.
Într-o întorsătură amuzantă a situației, ateul propune o soluție inedită: „Doamne, fă-l pe urs creștin!” Și, așa cum povestește Buzdugan, „Dumnezeu a acceptat provocarea. Se dă drumul la cadru și, înainte să-l mănânce, ursul face cruce și zice: «Doamne, binecuvântează masa aceasta!»”.