Ne apropiem de proclamarea generală a canonizării noilor sfinți români, iar pregătirile pentru acest eveniment sunt în plină desfășurare în Patriarhia Română.
În acest sens, până la momentul din ziua de 4 februarie, se află în lucru volumul colectiv ce conține slujbele sfinților canonizați. De pregătirea acestuia se ocupă Departamentul Carte de Cult al Editurilor Patriarhiei Române.
Clericii și credincioșii Bisericii noastre vor avea la îndemână, în curând, volumul „Slujbele Sfinților Români proclamați cu prilejul Centenarului Patriarhiei Române”.
Lucrarea are o grafică specială și cuprinde 15 slujbe, întrucât Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria au o slujbă comună.
”Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat, în anul 2024, 16 sfinți. Unii dintre aceștia sunt monahi, iar alții sunt preoți de mir, întrucât anul 2025 este Anul închinat Centenarului Patriarhiei Române, dar este, deopotrivă, și Anul comemorativ al duhovnicilor și mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea. Acești sfinți sunt roada Duhului Sfânt, care arată continuitatea Bisericii noastre și faptul că ea aduce în continuare sfinți lui Dumnezeu. Prin aceasta, sfinții dovedesc maturitatea duhovnicească a Bisericii noastre. Pentru cinstirea acestor sfinți, s-a inițiat alcătuirea de slujbe, care cuprind rânduiala Vecerniei și a Utreniei, precum și indicații referitoare la lecturile biblice de la Vecernie și Sfânta Liturghie.
Acest volum beneficiază de condiții grafice deosebite și cuprinde cele 15 slujbe ale acestor sfinți, întrucât Sfinții Cuvioși Paisie și Cleopa de la Sihăstria au o slujbă comună. Lucrarea se adresează tuturor credincioșilor, monahilor, preoților și psalților din Patriarhia Română, iubitori de sfinți și dornici să-i cinstească după cuviință în zilele lor de prăznuire.”, a spus arhimandritul Chiril Lovin, de la Departamentul Carte de Cult al Editurilor Patriarhiei Române.
Procedura de alcătuire a slujbelor sfinților nou canonizați este un proces amplu, în care au fost implicate mitropoliile care au propus canonizarea, precum și mai multe comisii liturgice.
”Această procedură presupune inițierea textelor liturgice la nivelul mitropoliilor care au făcut propunerile de canonizare. Imnografii aleși pentru alcătuirea slujbelor liturgice prezintă textele respective eparhiilor și comisiilor liturgice eparhiale, care, după analiză, le înaintează Sinodului Mitropolitan de care aparțin.
După ce aceste texte sunt verificate de Sinodul Mitropolitan, ele sunt înaintate către Comisia Teologică, Liturgică și Didactică a Sfântului Sinod, care le analizează, le diortosește și le avizează. În urma acestei avizări, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române aprobă textele finale.
Slujbele celor 16 sfinți nou canonizați au fost aprobate în ședința Sfântului Sinod din 25 octombrie 2024 și au fost publicate într-un volum unic, intitulat „Slujbele Sfinților Români proclamați cu prilejul Centenarului Patriarhiei Române”, a precizat arhimandritul Chiril Lovin, de la Departamentul Carte de Cult al Editurilor Patriarhiei Române.
În data de 8 martie, când este sărbătorit Sfântul Preot Mucenic Liviu Galaction de la Cluj, va avea loc proclamarea locală a acestuia și prima sa prăznuire. Cu această ocazie, va fi săvârșită pentru prima dată slujba sa liturgică.
”Aceste slujbe noi, alcătuite pentru sfinții recent proclamați, sunt realizate în proză, potrivit tradiției Bisericii Ortodoxe Române. Pe de altă parte, unele slujbe au fost alcătuite în metrica bizantină, deoarece ele vin în completarea Mineiului.
Volumul nou lansat are dimensiunile unui Minei și, din acest motiv, va putea fi folosit la stranele bisericilor, asemenea celorlalte cărți de cult aflate în uz.
Lucrarea va putea fi găsită la Tipografia Cărților Bisericești, în magazinele Arhiepiscopiei Bucureștilor și în cele ale eparhiilor unde acești sfinți vor fi proclamați.”, a adăugat, la Trinitas TV, arhimandritul Chiril Lovin.
Volumul „Slujbele Sfinților Români proclamați cu prilejul Centenarului Patriarhiei Române” va fi publicat la Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă.


