Preotul Vasile Ioana a transmis un mesaj puternic cetățenilor din Republica Moldova, îndemnându-i să participe la alegerile prezidențiale și referendumul constituțional din 20 octombrie 2024. Într-un videoclip emoționant, postat pe rețelele sociale, părintele i-a încurajat pe moldoveni să își exercite dreptul de vot liber, fără a se lăsa influențați de manipulări sau ideologii străine.
Preotul Vasile Ioana a subliniat că aderarea la Uniunea Europeană nu afectează în niciun fel credința sau tradițiile creștin-ortodoxe, ci dimpotrivă, Biserica Ortodoxă Română a beneficiat de sprijin european. Acesta a amintit că, din 2007, bisericile din România au fost restaurate cu ajutorul fondurilor europene, iar credința ortodoxă se manifestă liber.
Preotul Vasile Ioana a transmis un mesaj special și pentru preoții din Republica Moldova, îndemnându-i să își susțină enoriașii să voteze liber și să nu se teamă de manipulările externe. El a subliniat că Europa este un spațiu în care credința poate coexista cu libertatea și democrația.
”Doamne ajută, dragii mei frați moldoveni de peste Prut! Duminică urmează pentru voi, dar și pentru noi, un moment istoric, un moment în care vă veți putea exprima liber opțiunea voastră. Noi, românii, ca să ne putem exprima liber opțiunea, am plătit cu sânge, a curs sânge de tineri, aici, în Piața Universității, a curs sânge de copii și de tineri la Timișoara pentru a ne putea exprima liber dorința noastră de a trăi în libertate.
La voi nu e nevoie să se moară, nu e nevoie să curgă sânge, vă puteți exprima, iată, civilizat opțiunea voastră. Aș vrea să știți de la noi, cei de aici, de la București și din toată țara, că noi vă iubim foarte mult și că v-am deschis casele noastre ca să fiți una cu noi.
Din 2.900.000 de moldoveni din Republica Moldova, 1 milion și jumătate au deja pașapoarte și buletine românești. Voi sunteți deja europeni, voi sunteți deja una cu noi! Noi v-am chemat și ați intrat în spațiul nostru, în casele noastre. Aici, în parohie, am oameni care v-au primit în spațiu, copiii voștri primesc acum alocații de la noi, bolnavii voștri au venit la spitale din România să se vindece, intelectualii voștri, actori, profesori, oameni importanți din țara voastră au venit la noi în țară și noi le-am recunoscut valoarea.
Eu am, aici, la Biserică, doi actori minunați din Republica Moldova care vin duminică de duminică la liturghie, am un profesor, pentru că aici este un centru universitar important, care sunt bucuroși că aparțin acestei mari familii.
Iubiții mei, nu lăsați pe nimeni să vă influențeze negativ în faptul de vă alege liber drumul pe care veți merge. Acum, sunteți chemați să vă întoarceți cu fața către această familie. Poate că nu este perfectă Europa, nu spune nimeni că este perfectă, dar este, de departe, cel mai bun sistem inventat vreodată, în care toți putem trăi liber, ne putem exprima liber, trăim unii lângă alții fără să ne afectăm unii pe alții.
De ce vă spun asta? Mai ales preoților din Republica Moldova le spun asta… Că aici, în România, cu fonduri europene s-au restaurat și se restaurează biserici. Credința noastră se poate exprima liber. Uitați-vă la Cuvioasa Parascheva, cum un pelerinaj de peste 300.000 de oameni s-a putut desfășura și cu sprijinul Secretariatului de Stat pentru Culte și cu sprijinul Guvernului care a ajutat foarte mult în buna desfășurare: Jandarmeria, Poliția, ordinea publică ne ajută ca să ne manifestăm credința.
Așadar, intrarea voastră sau întoarcerea voastră cu fața către Europa nu înseamnă generarea vreunei restricții, ba din contră, noi vă putem da o mărturie. Din 2007 suntem în familia europeană și țara noastră astăzi arată altfel. De ce arată altfel? Pentru că muncim și pentru că vrem ca drumurile noastre să fie mai bune, spitalele noastre să fie mai curate, medicii noștri să fie mai bine plătiți și acest lucru se întâmplă real în țara noastră.
Dacă vă place modelul nostru – și vedem că vă place pentru că veniți des în România, transferul ăsta de dragoste dintre noi și voi este o realitate – acum, toți cei care aveați pașapoarte și buletine românești, dacă ați vota ca să vă întoarceți cu fața către Europa, ar fi suficient să arătați lumii că voi sunteți deja europeni. Arătați lumii asta, pentru că voi meritați să fiți în această familie!
Nu vă temeți de cei care încearcă să vă manipuleze spunându-vă că Europa este o realitate negativă. Europa este, de departe, un loc în care vă puteți exprima liber credința. Nu vă ia nimeni credința! Din contră, consider că Biserica Ortodoxă Română, de 15 ani încoace, strălucește și aici în țară prin biserici restaurate, prin picturi restaurate, prin cantine sociale, prin sprijin acordat de europeni pentru ca să fie mai bine prosperității românești, și mai mult decât atât, în diaspora românească. Bisericile românești din diaspora sunt un exemplu de cât de important este să-ți exprimi credința într-o Europă secularizată, dar într-o Europă care îți acceptă și modul tău de viețuire.
Sigur că sunt agende și ideologii poate străine de credința noastră creștin-ortodoxă, dar noi nu avem nicio treabă cu asta! Faptul că ei se exprimă în arealul ăsta social mare, suntem unii cu alții, unii lângă alții, ne acceptăm unii pe alții. Noi, ca Biserică, încercăm să fim spital duhovnicesc, să ajutăm oamenii, și atunci, noi nu am fost împiedicați, de 15 ani de când suntem europeni, să ajutăm oamenii, să sprijinim oamenii, să ne mărturisim credința.
Așadar, nu vă temeți! Votați liber și nu lăsați pe nimeni să vă influențeze cum să votați!”, a spus părintele Vasile Ioana.


