VIDEO Așa ceva nu s-a mai întâmplat vreodată în istoria creștinismului: La Catedrala Patriarhală din București, sora Sfintei Cuvioase Elisabeta de la Pasărea i-a ținut icoana

Vineri, la Catedrala Patriarhală, în prezența ierarhilor Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, a avut loc proclamarea locală a 16 femei sfinte române, un eveniment de referință pentru viața bisericească din România. Momentul a fost marcat de o situație absolut excepțională, fără precedent nu doar în istoria Ortodoxiei, ci în istoria creștinismului: icoana uneia dintre sfinte a fost purtată și prezentată de sora ei biologică, devenită între timp monahie.

Este vorba despre Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea, iar sora sa, maica Nectaria Lazăr, a fost prezentă la eveniment, aducând înaintea credincioșilor și ierarhilor o mărturie cutremurătoare despre viața, nevoința și sfințenia celei cu care a împărțit nu doar legătura de sânge, ci și drumul duhovnicesc.

Citește și: Patriarhul Daniel le închide gura criticilor: În 2025, Biserica Ortodoxă Română a cheltuit 404.523.698 milioane de lei pe activități de asistență socială și filantropică şi pentru sprijinirea sinistraților

„Ai pe cineva mijlocitor înaintea lui Dumnezeu, atât de aproape de tine”

„Ca să fii sora unei sfinte, eu mă simt așa, cu emoție și cu bucurie în același timp, și bucurie în sensul că ai pe cineva mijlocitor înaintea lui Dumnezeu, atât de aproape de tine. Pentru că această stare ne dă și nouă un gând, așa, că trebuie să ne schimbăm viața și să-i urmăm exemplul”, a mărturisit maica Nectaria.

Declarația sa, rostită în contextul proclamării locale, a dat evenimentului o profunzime rar întâlnită: sfințenia nu mai era evocată doar din sinaxare sau documente, ci dintr-o memorie vie, trăită în familie, în munți, în nevoință și rugăciune.

Citește și: Asta nu știa nimeni: Înainte să ajungă Patriarhul Rusiei, Kirill voia să preia Biserica din Ucraina și să o desprindă de Patriarhia Moscovei

Întâmplări din pustie: „Moș Martin venea odată cu noi”

Maica Nectaria a rememorat episoade din viața de pustnicie a Sfintei Elisabeta, trăită pe Muntele Giumalău, acolo unde sfințenia s-a plămădit în singurătate, asprime și rugăciune neîncetată:

„Când am fost odată cu maica pe munte, să priveghem, și dimineața am plecat să culegem fructe. Și după ce am cules fructele, ne întorceam la chilie. Și, la un moment dat, maica zice: «Hai, trebuie să mergem repede, chiar să fugim, că e o problemă».

Nespundu-mi ce, eu întreb: «Maica, de ce trebuie să fugim așa de tare? Că e ziua și avem timp să ajungem la chilie». «O să-ți spun la chilie».

Citește și: Ce i-a spus Patriarhul Ierusalimului lui Sorin Grindeanu: ‘Patriarhia este întruparea lucrării mântuitoare a lui Hristos’

Am mers foarte repede și, când ne-am apropiat de chiliuță, maica se întoarce și-mi arată: «Iată, Moș Martin venea odată cu noi și nu puteam să-ți spun ție, că poate ți-ar fi fost frică și n-ai mai fi putut să fugi»”.

Rugăciunea care biruie frica

Un alt episod evocă puterea rugăciunii și pacea lăuntrică dobândită prin lucrarea neîncetată a Numelui lui Iisus:

„Altădată, ne-au înconjurat câinii de la stână, tot așa, mergând pe munte la priveghere. Câinii ciobănești erau vreo șase și maica zice: «Stai cuminte și nu te speria, să nu țipi».

Citește și: VIDEO Interviu-reportaj cu starețul Schitului ‘Sfântul Proroc Ilie’ Berzunți, protosinghelul Isaia Adragăi

Și am văzut că, cu metania pe care o avea în mână, i-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și au plecat toți câinii, fără să ne facă nimic”.

„Miluiește-mă” care bate la inima sufletului

Maica Nectaria a vorbit și despre legătura profundă a Sfintei Elisabeta cu rugăciunea inimii, pe care o trăia și o transmitea celor din jur:

„A practicat foarte mult rugăciunea inimii, «Doamne Iisuse», și rugăciune pe care m-a străduit foarte mult să mă lanseze și pe mine în această rugăciune. Întotdeauna zicea că orice facem, și chiar din pravila citită, putem înlocui cu «Doamne Iisuse», când simți că te ajută mai mult sufletește și te îndulcește rugăciunea.

Citește și: ADEVARULBISERICII.RO demască Antena3, g4media și alte site-uri care au lansat atacuri la adresa ÎPS Teodosie în ziua de Bobotează: Minciuni ordinare și dovadă de incultură cronică ale pseudo-jurnaliștilor

Insista pe când spui: «Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-mă pe mine, păcătosul», acest «miluiește-mă» rugător să bată la inima sufletului”.

Lecția jertfei și a iertării

Mărturia a continuat cu învățături concrete, trăite zi de zi, care definesc sfințenia ca mod de viață:

„Maica ne dădea multe sfaturi. Mie, personal, îmi dădea multe sfaturi. Întotdeauna să fiu gata spre a mă jertfi pentru aproapele, spre a nu răspunde niciodată la provocare, ca să pot să progresez în viața duhovnicească, să mă rog totdeauna pentru persoanele despre care simt eu că au o problemă cu mine.

Și chiar așa e că, de câte ori am simțit o apăsare din partea cuiva, m-am rugat și, într-adevăr, uimitor, întoarcerea acelei persoane era extraordinară”.

Pelerinajele tăcerii și mormântul „bătrânului muntelui”

În final, sora sfintei a vorbit despre locurile tainice ale muntelui și despre întâlnirea cu sfințenia ascunsă:

„Cu maica m-a dus peste tot, prin munți, pe unde a umblat și ea în decursul anilor. În fiecare an mergeam la ea și mereu mă ducea într-un loc tainic și deosebit.

Și am ajuns și la mormântul părintelui Zinon, pe care ea l-a întâlnit, bătrânul muntelui. La o stâncă, ea s-a târât pe burtă să intre pe sub stâncă, într-o peșteră. Eu n-am putut să mă târăsc așa și am stat afară. Era un mormânt foarte bine îngrijit și a aprins lumânări acolo și s-a rugat. Și mi-a spus că acolo este bătrânul care a ajutat-o foarte mult în primii ani ai viețuirii de liniște”.

Un moment istoric

Proclamarea locală a celor 16 femei sfinte române a fost, astfel, nu doar un act solemn al Bisericii, ci și o întâlnire rară dintre istorie, sfințenie și viață trăită, concentrată într-un gest fără precedent: o soră care își cinstește sora trecută în ceata sfinților, nu din auzite, ci dintr-o viață împărtășită.

Sfânta Cuvioasă Elisabeta (Lazăr) de la Pasărea (1970–2014) a fost o mare pustnică și nevoitoare, cunoscută pentru viața sa de rugăciune și pentru darurile duhovnicești primite de la Dumnezeu, fiind considerată făcătoare de minuni.

Născută pe 7 mai 1970, în comuna Moldova Sulița, județul Suceava, purta în viața civilă numele Rodica Lazăr. La vârsta de doar 15 ani, în anul 1985, a intrat în obștea Mănăstirii Pasărea, de lângă București. După trei ani de viețuire monahală, în 1988, a fost tunsă în monahism, primind numele Teodora.

În anul 2003, simțind chemarea unei vieți mai retrase, s-a retras în singurătate pe Muntele Giumalău, unde a trăit ca pustnică, în aspră nevoință, rugăciune și meditație. În 2007 a primit schima cea mare, luând numele Elisabeta.

Pe 6 iunie 2014, Sfânta Cuvioasă Elisabeta a trecut la Domnul, rămânând în amintirea celor care au cunoscut-o drept o nevoitoare smerită și luminată, pustnică a Muntelui Giumalău.

În ședința de lucru din 1 iulie 2025, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a aprobat canonizarea cu titulatura de Sfânta Cuvioasă Elisabeta de la Pasărea și cu cinstire în data de 5 iunie.