Andreea Stroe, realizatoarea emisiunii „Agrojurnal” de la Digi24, a oferit recent un interviu în care a vorbit cu sinceritate despre prima facultate absolvită – Teologie-Litere, o alegere mai puțin obișnuită în peisajul jurnalistic românesc.
Întrebată cum a luat această decizie, Andreea a mărturisit:
„Nu este chiar atât de rară. Dacă treci un pic mai încolo de aici, către Piața Unirii, este Facultatea de Teologie, unde există și secțiuni unde pot intra și fetele, să facă Asistență Socială sau Litere, Limbi străine.”
Inițial, destinul părea să o ducă spre o cu totul altă direcție:
„Eu mă pregăteam, în clasa a X-a, pentru Medicină. Am rămas totuși cu regretul că n-am făcut Medicina, deși, la vârsta aceea, mă îndrăgostisem efectiv de Hristos. Deci asta mi s-a întâmplat.”
O influență hotărâtoare în viața adolescentei de atunci a avut-o un profesor de matematică, cu performanțe la nivel de olimpiadă:
„Făceam Matematică-Fizică, la Liceul nr. 1 din București, un liceu care n-avea nicio legătură cu Teologia. Însă aveam un profesor care mă medita la matematică, stătea în același bloc cu mine. Și, cândva, în orele acelea de meditație, mi-a pus Biblia în față și a început să-mi vorbească…”
Punctul de cotitură a fost întâlnirea cu părintele Galeriu, la Biserica „Sfântul Silvestru” din Capitală:
„Mai interesant a fost când m-a dus la biserica Sfântul Silvestru din București, unde slujea părintele Galeriu. Din păcate, dânsul nu mai este acum, însă a fost o figură excepțională. Din momentul în care am intrat în biserica aceea și am simțit atmosfera, nu am mai plecat. Devenisem „mascota” bisericii.
Efectiv, lunea, miercurea, vinerea, duminica — eram acolo. Fugeam de la liceu să ajung acolo, luam notițe din tot ceea ce spunea părintele Galeriu. Deci, așa rezonanță a avut pentru mine.”
Andreea Stroe a evocat cu emoție perioada adolescenței, când a început să meargă în pelerinaje și să se implice activ în viața religioasă:
„I-am spus mamei mele: ‘Vii cu mine în pelerinaj la mănăstiri sau să știi că plec singură.’ Aveam vreo 16 ani. Îl foloseam pe bunicu’ — de la țară — să meargă cu mine la biserică, ca să nu mai zică mama că mă călugăresc. Au fost momente în care mi-a interzis să mai plec. Mi-a spus: ‘Nu mai te duci nicăieri, că tu te călugărești.’”
Deși familia s-a temut că se va călugări, Andreea spune că nu a avut acest gând, ci doar o profundă atracție spirituală:
„Îl foloseam pe bunicu’ — de la țară — să meargă cu mine la biserică, ca să nu mai zică mama că mă călugăresc. Au fost momente în care mi-a interzis să mai plec. Mi-a spus: „Nu mai te duci nicăieri, că tu te călugărești.”Dar nu aveam în cap chestiunea asta. Aveam, pur și simplu, dorința să fiu acolo. Îmi plăcea. Îmi plăcea foarte mult.”
Ulterior, s-a implicat în asociațiile studenților teologi, participând și organizând festivaluri, dar și vizitând comunități ortodoxe din Serbia, Grecia sau Bulgaria:
„Adolescența mea și tinerețea mea au fost în zona asta bisericească. Am intrat în anumite asociații ale studenților teologi, am participat și chiar am organizat tot felul de festivaluri. Am fost în străinătate și am vizitat bisericile ortodoxe din proximitate.”
Parcursul Andreei Stroe este un exemplu de îmbinare între formarea teologică și activitatea jurnalistică, o dovadă că vocația duhovnicească poate deveni temelia unui drum profesional cu sens și autenticitate.



Niciun comentariu
Pingback: Surse ADEVARULBISERICII.RO: Nicușor Dan și Ilie Bolojan pregătesc măsuri care ar putea lovi dur în Biserică. Se conturează o taxare suplimentară a veniturilor preoților – Adevarul Bisericii