Curtea de Apel Constanța admite excepția de necompetență și declină cauza
Pe 29 octombrie 2024, Curtea de Apel Constanța a discutat plângerea depusă de Înaltpreasfințitul Teodosie împotriva procurorilor DNA Constanța, referitoare la clasarea dosarului în care Petrică Leașcu este acuzat de corupție. Conform deciziei, cauza a fost declinată către Tribunalul Constanța pentru soluționare. „Admite excepţia necompetenţei materiale a Curţii de Apel Constanţa – completul judecătorului de cameră preliminară şi declină competenţa de soluţionare a plângerii petentului Petrescu Teodosie în favoarea judecătorului de cameră preliminară din cadrul Tribunalului Constanţa.” Decizia a fost pronunțată fără cale de atac.
Irina Stanciu: „Parchetul a albit acest infractor”
Avocata Înaltpreasfințitului Teodosie, Irina Stanciu, a explicat motivele contestării ordonanței de clasare: „Excepția necompetenței materiale a Curții de Apel Constanța a fost pusă în discuție. Personal, mi-aș fi dorit să avem o soluție astăzi, dar mai avem de așteptat.” Ea a precizat că ordonanța de clasare a fost contestată deoarece, „în privința lui Leașcu Petrică, Parchetul a redus latura subiectivă a infracțiunii de trafic de influență, analizând doar intenția directă, omițând forma indirectă.”
Acuzarea Parchetului de interpretare favorabilă pentru Leașcu
Avocata a afirmat că procurorii DNA au atribuit lui Leașcu calități care i-au facilitat clasarea acuzațiilor: „Parchetul înlătura vinovăția atribuindu-i două calități lui Petrică Leașcu: cea de jurnalist, de colaborator al publicației Recorder și aceea de avertizor în interes public. Acestea au fost motivele pe care noi am ales să le contestăm, descrise în mod eronat de către Parchet. Parchetul a albit acest infractor, l-a făcut, inițial, martor și totodată l-a albit în sensul în care l-a făcut și jurnalist și avertizor în interes public.”