Vasile Bănescu, fostul purtător de cuvânt al Patriarhiei Române, acum angajat la stat, la Secretariatul pentru Culte, a discutat, la B1 TV, într-o emisiune dedicată horoscopului și modului în care astrele influențează viața omului, despre fenomenul „religiozității epidermice” – un tip de religiozitate superficială, compusă din formalism, care nu are nicio legătură autentică cu valorile creștine.
„Pornind de la dualitate, care e într-adevăr foarte prezentă în viețile noastre, să nu ne excludem, în grade diferite, din fericire, ați descris tabloul actual, cred, în care se mișcă foarte multe persoane, care încearcă să slujească la doi domni, ca să folosesc chiar un cuvânt evanghelic. Adică merg și la biserică, sunt și cu Dumnezeu, ca să zic așa, dar, plecând de acolo, unde s-au rugat eventual pentru împlinirea unor puncte de pe agenda lor personală, plecând din sfera bisericii, pe care n-o înțeleg și la slujbele căreia, dacă participă, nu înțeleg mai nimic din ele pentru că nu sunt preocupați să se adâncească și să adâncească cunoașterea lor în legătură cu religia, cu mesajul creștin, cu mesajul bisericii, patinează pe deasupra.
Este ceea ce eu numesc o «religiozitate epidermică», adică o religiozitate compusă din mult formalism, ca să nu zic doar din formalism religios, și care n-are nicio legătură cu creștinismul, dar absolut niciuna, nicio legătură.
Creștinismul e miezul care a fost înfășurat în timp în ceea ce numesc unii religie diferită de creștinism, religia populară, desigur, și acum sunt atâtea și atâtea obiceiuri, datini, apucături, cum zic unii, apucături care n-au legătură cu tradiția creștină și care alimentează acest tip de religiozitate incapabilă să te schimbe. Dualismul de care vorbiți este inclusiv unul de acest fel, o jumătate în care plonjezi în acest tip de formalism religios, ieșind din el, continui de unde ai rămas, cu lucrurile tale, care contrazic, cum spuneți, prin faptele respective, cuvintele pe care eventual le folosești, contrazic așa-zisa ta credință.”, a spus Vasile Bănescu.


