Inițiativa prevede înăsprirea limitelor de vârstă și are ca obiectiv protejarea copiilor de efectele negative ale platformelor digitale. Premierul Jonas Gahr Støre a declarat că proiectul de lege urmărește păstrarea copilăriei dincolo de influența algoritmilor și a ecranelor. „Vrem ca copiii să poată rămâne copii. Jocurile, prietenia și viața de zi cu zi nu trebuie să fie subordonate platformelor digitale”, a afirmat acesta.
Obligații pentru companiile tehnologice
Conform proiectului, companiile din domeniul tehnologic vor fi obligate să implementeze sisteme eficiente de verificare a vârstei și să se asigure că acestea sunt respectate. Responsabilitatea aplicării regulilor va reveni platformelor. Ministrul digitalizării, Karianne Tung, a subliniat că povara controlului nu trebuie pusă pe umerii copiilor. „Nu putem lăsa copiii singuri cu responsabilitatea respectării interdicției, aceasta este sarcina companiilor care oferă servicii”, a declarat ea.
Parte a unei politici mai ample
Autoritățile au precizat că măsura va face parte dintr-o strategie mai largă de limitare a timpului petrecut în fața ecranelor de către minori. Aceasta include recomandări și interdicții privind folosirea smartphone-urilor în școli. Norvegia se alătură astfel unui număr tot mai mare de state care întăresc controlul asupra utilizării rețelelor sociale de către copii. Restricții similare au fost adoptate sau sunt analizate în Turcia, Australia și alte țări.


