O coaliție formată din familii și lideri religioși din zona Dallas a depus o plângere federală împotriva noului lege al statului Texas, care prevede obligativitatea afișării celor Zece Porunci în fiecare sală de clasă din școlile publice. Acuzația principală este că această măsură încalcă Constituția SUA, încălcând în mod special principiul separării dintre Biserică și Stat. În plângerea oficială se afirmă: „Guvernul ar trebui să guverneze; Biserica ar trebui să slujească. Orice altceva reprezintă o amenințare la adresa sufletului atât al democrației noastre, cât și al credinței noastre.”
Printre reclamanți se numără lideri religioși creștini și musulmani (inclusiv membri ai Națiunii Islamului), precum și familii cu copii înscriși în sistemul de învățământ public. Ca pârâți figurează Departamentul de Educație al Texasului, comisarul Mike Morath și trei districte școlare din zona Dallas.
Texasul, în pas cu alte state conservatoare
Texas este cel mai mare stat care încearcă implementarea unei astfel de măsuri religioase obligatorii. Legi similare au fost deja blocate de instanțe în Louisiana și contestate în Arkansas. Guvernatorul republican Greg Abbott a semnat legea pe 21 iunie și a apărat-o vehement. Într-o postare pe platforma X, acesta a afirmat: „Credința și libertatea sunt temelia națiunii noastre. Dacă cineva ne dă în judecată, vom câștiga această luptă.” Abbott are un istoric în sprijinul unor astfel de inițiative. În 2005, ca procuror general al Texasului, a câștigat la Curtea Supremă dreptul de a păstra un monument cu Cele Zece Porunci în fața Capitoliului statului.
Noul act legislativ impune afișarea într-un format de cel puțin 41×51 cm a unei versiuni în limba engleză a celor Zece Porunci în fiecare sală de clasă din școlile publice ale statului. Conform plângerii depuse, această versiune poate diferi semnificativ în funcție de confesiune, religie sau limbă, iar pentru mulți elevi și părinți conținutul ar putea să nu reflecte deloc credințele lor. În paralel legea introduce o perioadă zilnică opțională de rugăciune sau lectură religioasă pentru elevi și personalul școlar.
Uniunea Americană pentru Libertăți Civile și alte organizații anunță acțiuni în justiție
Uniunea Americană pentru Libertăți Civile, împreună cu „Americanii Uniți pentru Separarea Bisericii de Stat” și Fundația pentru Libertatea față de Religie, au declarat că vor contesta în justiție legea. În prezent statul Texas are aproximativ 6 milioane de elevi în peste 9.100 de școli publice, dintre care mulți aparțin unor religii diferite sau nu au nicio afiliere religioasă, aspect subliniat și în documentul juridic. Legea este programată să intre în vigoare pe 1 septembrie, deși multe școli își încep deja anul școlar în august.


