Mitropoliții ortodocși români Ioan al Banatului, Iosif al Europei Occidentale și Meridionale și Serafim al Germaniei, Europei Centrale și de Nord au participat la Reuniunea Internațională „Imagine Peace”, organizată de Comunitatea Sant’Egidio la Paris, între 22-24 septembrie 2024. Evenimentul a reunit lideri religioși și oameni de cultură din întreaga lume, care au discutat despre pacea globală și valorile spirituale care o susțin.
IPS Ioan al Banatului: „Patria și pacea, daruri sacre”
În cadrul Forumului „Religia și rezistența la rău”, Mitropolitul Ioan al Banatului a subliniat importanța păcii și a patriotismului ca valori fundamentale, daruri divine care nu pot fi negociate sau înstrăinate.
„Patria și pacea sunt daruri sacre, nu pot fi negociate sau înstrăinate, pentru că sunt date prin mila și bunătatea lui Dumnezeu”, a afirmat Înaltpreasfințitul Părinte Ioan.
Acesta a adăugat că educația tinerelor generații trebuie să fie fundamentată pe aceste valori, astfel încât pacea să devină aspirația fiecărui popor. „Sentimentele noastre sacre față de patrie și pace ar trebui să fie baza educației generațiilor tinere, astfel încât pacea să fie aspirația fiecărui popor. Astăzi, mai mult ca oricând, rațiunea umană ne cere să înlăturăm conflictele din lume, să instaurăm pacea între popoare, bazată pe înțelepciune și iubire. Fie ca pacea și iubirea să fie între noi și în toate inimile care bat astăzi în toți oamenii de pe Pământ!” a concluzionat Mitropolitul Banatului.
IPS Iosif: Martirii – mărturii ale credinței neclintite
Mitropolitul Iosif al Europei Occidentale și Meridionale a participat la Forumul „Mărturia Martirilor”, unde s-a discutat despre jertfa martirilor pentru credință și libertate. În cadrul evenimentului de deschidere, Înaltpreasfințitul Părinte Iosif a asistat la discursurile Președintelui Franței, Emmanuel Macron, și ale Arhiepiscopului Justin Welby de Canterbury, Primatul Comuniunii Anglicane.
IPS Serafim: „Rugăciunea triumfă asupra urii și a morții”
La Forumul „Rugăciunea biruie ura”, Mitropolitul Serafim al Germaniei a adus în atenție învățăturile ortodoxe despre pace și rugăciune, explicând că rugăciunea nu doar că învinge ura și relele, ci triumfă și asupra morții.
”În viața credinciosului nimic nu este mai important decât rugăciunea care triumfă nu numai asupra urii și a tuturor relelor, ci și asupra morții! Pentru că rugăciunea ne unește cu Dumnezeu și ne comunică viața și darurile lui: iubire, bucurie, pace, răbdare, bunătate, bunăvoință, credință, blândețe, stăpânire de sine (cf. Galateni 5,22). Suntem cu adevărat vii doar în Dumnezeu! Și totuși rugăciunea este cea mai neglijată din viața noastră. Pentru ce? Pentru că necesită concentrare în inimă unde, ca într-un cămin, se reunesc toate puterile, energiile ființei umane, toți oamenii și întregul cosmos. Omul este cu adevărat un microcosmos! Inima este și locuința lui Dumnezeu, locul lui preferat. Cu toate acestea, a intra în inimă pentru a simți prezența lui Dumnezeu și a te bucura de darurile sale nu este un lucru ușor. Intelectul nostru, gândurile noastre sunt dispersate constant, de dimineața până seara, în lucruri exterioare: muncă, studii, preocupări ale vieții. Iar inima neglijată, uitată se împietrește, devine insensibilă la misterul lui Dumnezeu, și la misterul fraților noștri în omenire și la misterul creației. Pentru că totul este un mister! Iar misterul poate fi înțeles doar de inimă. Astfel intelectul despărțit de inimă, împrăștiat în o mie de lucruri, se epuizează în timp, ne obosește, ne îmbolnăvește. Recăpătarea echilibrului puterilor noastre interioare, care se adună în inimă, este posibilă doar prin rugăciune și meditație asupra Cuvântului lui Dumnezeu care este, în sine, o rugăciune.
Dar pentru a te ruga trebuie să ai motivația credinței; credem că Dumnezeu este Creatorul nostru, Tatăl nostru care ne iubește pe fiecare dintre noi cu iubirea sa infinită și gratuită, așa cum suntem noi: buni sau răi, sfinți sau păcătoși… Pentru a ne rugăm trebuie să fim și conștienți de păcat, de nevrednicia lui pentru că nu există om care să nu pescuiască. Iar păcatul nu este un concept legal: „ai încălcat legea, trebuie să fii pedepsit”. Nu, Dumnezeu nu pedepsește niciodată pe nimeni, pentru că el este iubire. Iar iubirea nu pedepsește, nu se răzbună, nu își amintește răul, ci iartă și îmbrățișează pe păcătos. Nu Dumnezeu pedepsește, ci păcatul însuși! Cum? Dumnezeu a imprimat legi în natura întregii existențe, astfel încât armonia să domnească în univers și în fiecare ființă. Stelele respectă legile lui Dumnezeu înscrise în natura lor: „El a stabilit legi și nu le vor călca” (Psalmul 148,6). Acesta este motivul pentru care armonia domnește în cosmos (cuvântul cosmos înseamnă și armonie). Numai omul, înzestrat cu libertate, nu respectă legile lui Dumnezeu și în consecință în el și în omenire nu există armonie, nu există pace, ci mai degrabă dezordine, război. Păcatul înseamnă deci a trăi împotriva propriei naturi, călcând legile fizice și morale (cele zece porunci) date de Dumnezeu tocmai pentru ca în noi să domnească armonia, pacea, sănătatea sufletului și a trupului. Iar dacă nu respectăm natura, ea se răzvrătește împotriva noastră, se slăbește, ne face să suferim Toate bolile noastre, toate suferințele noastre, fizice și psihice, au drept cauză încălcarea legilor naturii și a legilor morale. O vorbă înțeleaptă spune: „Dumnezeu iartă întotdeauna, natura nu iartă niciodată”! Și iată paradoxul, misterul: în starea noastră de păcat, care ne provoacă atâta suferință, Dumnezeu nu se îndepărtează de noi, ci, dimpotrivă, este mai aproape de noi ca oricând. „Acolo unde păcatul a proliferat, harul a îmbogățit mai mult (Romani 5:20). În suferința noastră cauzată de păcat, Dumnezeu ne îmbrățișează cu iubirea Sa infinită, ne dă curaj și trezește în noi conștiința pocăinței, a revenirii la normalitate, a respectului față de legile lui Dumnezeu, fizice și morale. În pocăința sa, credinciosul își recunoaște și își mărturisește păcatul și neputința sa ontologică de a se mântui singur, se smerește și îi cere lui Dumnezeu în rugăciune arzătoare iertare și ajutorul lui.
Nu este întotdeauna ușor să te rogi. Adesea intelectul nostru, gândurile noastre se împrăștie în altă parte tocmai în timpul rugăciunii. Trebuie să facem un efort de concentrare, adică să închidem intelectul, gândul în cuvintele rugăciunii, așa cum spun Părinții asceți. Dacă ne rugăm în mod regulat, rugăciunea va fi întotdeauna îndeplinită mai bine, cu mai multă atenție. Astfel rugăciunea ne devine dragă, pentru că intră în inimă și inima arde de dragoste pentru Dumnezeu, pentru oameni și pentru toată făptura. Rugăciunea ne dă astfel o inimă milostivă. La întrebarea: Ce este o inimă milostivă, Sfântul Isaac Sirul (secolul al VII-lea) răspunde:
„Este o flacără care dă foc inimii întregii creații, pentru oameni, pentru păsări, pentru animale, pentru demoni și pentru toate ființele create. Când omul milostiv își aduce aminte de ele, și când le vede, ochii îi vărsă lacrimi, din cauza milostivirii abundente și intense care îi cuprinde inima.
Din cauza marii sale compasiuni, inima lui devine smerită și nu mai suportă să audă sau să vadă o greșeală sau cea mai mică ofensă făcută unei creaturi. De aceea, el face continuu rugăciuni însoţite de lacrimi pentru animalele dezgustătoare, pentru vrăjmaşii adevărului şi pentru cei care l-au greşit, ca să fie ocrotiţi şi să li se arate milă; se roagă și pentru reptile, din cauza milei mari care îi umple inima peste măsură, după asemănarea lui Dumnezeu”.
Sfântul Pavel ne îndeamnă să „ne rugăm neîncetat” (I Tesaloniceni 5:17), în orice timp și în toate locurile: acasă, în biserică, în călătorii, la serviciu, peste tot. „În orice loc, lăudați pe Domnul sufletului meu” (Psalmul 102,22). Sfântul Ioan Climacus (sec. VI) spune că rugăciunea este sprijinul lumii (lumea nu poate sta fără rugăciune), iluminarea duhului, bastionul împotriva necazurilor, prelungirea războaielor, izvorul harurilor, toporul care taie. stingerea disperării, alungarea tristeții…
În slujbele ortodoxe auzim adesea: Iarăși și iarăși, să ne rugăm Domnului! Acesta este îndemnul pe care îl fac și vouă tuturor!”, a spus mitropolitul.
Apel la armonie și pace mondială
La încheierea evenimentului, participanții au semnat un Apel pentru Pace și au aprins candele simbolice în fața Catedralei Notre Dame din Paris, marcând astfel dorința comună de a contribui la promovarea păcii mondiale. Mesajul Papei Francisc a fost citit, iar diversele religii și denominații creștine au fost reprezentate la ceremonia finală.
Mitropoliții ortodocși români, alături de ceilalți lideri religioși prezenți, au pledat pentru o lume în care pacea să domnească, subliniind importanța valorilor spirituale și morale tradiționale ca fundament al unei societăți armonioase.
