Cu prilejul aniversării a 1700 de ani de la Sinodul de la Niceea și în pregătirea pentru Duminica Cincizecimii, Federația Luterană Mondială (FLM) și Biserica Ortodoxă au emis o Declarație comună despre Duhul Sfânt, Biserică și lume.
Documentul a fost elaborat de Comisia Internațională Mixtă de Dialog Teologic între Federația Luterană Mondială și Biserica Ortodoxă și oferă o reflecție comună asupra rolului Duhului Sfânt în creație, liturghie și în misiunea Bisericii în lumea contemporană. Declarația vine în continuarea importantei declarații comune anterioare cu privire la controversa teologică „Filioque”.
Textul se deschide printr-o afirmare a prezenței dătătoare de viață a Duhului Sfânt în creație și în răscumpărare, lansând un apel la o relație reînnoită între omenire și lumea naturală. Este evidențiat rolul esențial al Duhului în vestirea Evangheliei și în susținerea mărturiei Bisericii prin Cuvânt și Taină.
Luteranii și ortodocșii afirmă împreună că:
„Duhul Sfânt deschide neîncetat căi ale reconcilierii în Biserică și în lume”,
și că fiecare celebrare liturgică este o participare la Cincizecime.
Declarația comună se încheie printr-o încurajare la o reflecție trinitară mai profundă și printr-un apel la o implicare teologică și liturgică mai activă asupra temelor creației și reînnoirii. De asemenea, susține eforturile de a institui o Sărbătoare ecumenică comună a Creației.
ADEVARULBISERICII.RO publică în exlcusivitate în România declarația istorică:
”DECLARAȚIE COMUNĂ DESPRE DUHUL SFÂNT, BISERICĂ ȘI LUME
Comisia Internațională Mixtă de Dialog Teologic între Federația Luterană Mondială și Biserica Ortodoxă
Introducere
I. Duhul Sfânt în creație
- În Crezul de la Niceea-Constantinopol, luteranii și ortodocșii mărturisesc credința că Dumnezeu este Creatorul universului. La creație, Duhul lui Dumnezeu Se purta pe deasupra apelor (Fac. 1,2). Crezul afirmă că Duhul Sfânt este Domnul de viață Făcătorul. Cu cuvintele Psalmului 143(142), versetul 10, ne rugăm lui Dumnezeu: „Duhul Tău cel bun să mă povățuiască”. Viața omului și existența lumii sunt daruri ale lui Dumnezeu, și suntem cu totul dependenți de El în fiecare clipă. Există o legătură strânsă între viața creată de Dumnezeu și voința Sa hotărâtă de a susține și răscumpăra creația.
2. Lucrarea Dumnezeului Treimic asupra creației pornește de la Tatăl, trece prin Fiul și este desăvârșită în Duhul Sfânt. Tatăl este cauza inițială a ființei, Fiul, Cuvântul, este cauza creatoare care aduce toate ființele la existență, iar Duhul Sfânt este cauza desăvârșitoare. „Desăvârșirea” cuprinde lucrarea Duhului Sfânt de a da viață și a sfinți creația. Împărăția lui Dumnezeu este „dreptate, pace și bucurie în Duhul Sfânt” (Romani 14,17).
3. Dumnezeu a creat lumea și pe oameni pentru ca aceștia să se bucure de creație și să trăiască în comuniune cu El. În această comuniune, omul împlinește vocația preoțească a lucrului și a îngrijirii (Fac. 2,15). Prin cădere, participarea omului la lucrarea iubitoare și dătătoare de viață a lui Dumnezeu a fost ruptă. Creaturile lui Dumnezeu sunt limitate în două feluri: mai întâi, pentru că sunt create, sunt finite și schimbătoare; în al doilea rând, deși au fost create de Dumnezeu, ele luptă între credință și necredință, între desăvârșire și ispita păcatului.
4. Lumea căzută are nevoie de prezența tămăduitoare a Duhului Sfânt. Existența lumii depinde de Duhul Sfânt, și, așa cum spune Sfântul Apostol Pavel (Romani 8,19), „toată făptura așteaptă cu dor arătarea fiilor lui Dumnezeu”. „Căci câți sunt călăuziți de Duhul lui Dumnezeu, aceștia sunt fii ai lui Dumnezeu” (Romani 8,14). Lucrarea desăvârșitoare a Duhului Sfânt dă sens vieții lumii. Duhul Sfânt susține și înnoiește viața lumii, astfel încât lumea să poată comunica cu Dumnezeu așa cum o făcea înainte de cădere și chiar dincolo de ea. Duhul Sfânt luminează și aprinde inimile, pentru ca oamenii să înțeleagă și să primească Cuvântul lui Dumnezeu, să se lipească de el și să stăruie în el.
5. Dacă oamenii nu își tratează mediul înconjurător cu iubire și dreptate, mediul suferă. Sfântul Pavel scrie cum creația a fost supusă deșertăciunii, dar vorbește și despre nădejdea că ea va fi eliberată din robia stricăciunii (Romani 8,20-21). Duhul dăruit la Cincizecime este un Duh misionar, care îi conduce pe oameni la pocăință și botez (Fapte 2,38). Astfel, Duhul lui Dumnezeu privește către libertatea și slava fiilor lui Dumnezeu (Romani 8,21).
6. În lumea de astăzi, legătura dintre oameni și mediul natural a fost grav periclitată din cauza lăcomiei umane. Această legătură are nevoie de o reînnoire radicală, care să refacă armonia dintre credință și iubire și să anticipeze desăvârșirea ei eshatologică în Duhul Sfânt. Oamenii au o importanță majoră pentru destinul lumii naturale. Această importanță se întemeiază pe înnoirea primită prin Duhul Sfânt în mântuire și manifestată în iubire. Iubirea jertfelnică a lui Dumnezeu susține o iubire de aproapele care se extinde și asupra mediului înconjurător.
7. În cadrul acestei iubiri, căutarea umană a cunoașterii poate promova comuniunea, comunicarea și implicarea în beneficiul întregii creații. Deși afirmăm orice căutare sinceră a cunoașterii și iubirea de aproapele, mărturisim și credința în reînnoirea finală a creației lui Dumnezeu, o nouă comuniune cu Dumnezeu. Când afirmăm în Crez creația, afirmăm și căutarea umană a cunoașterii lumii naturale, contribuind la vindecarea și înnoirea întregii lumi.
8. Crezul vorbește și despre lucrarea mântuitoare a lui Dumnezeu dincolo de efectul ei soteriologic asupra ființei umane. Aceasta este evidentă mai ales în expresia „prin Care toate s-au făcut”, care indică implicarea lui Dumnezeu Treimic în întreaga creație. Ortodocșii și luteranii pot vorbi despre lucrarea Duhului Sfânt în lume în moduri mai cuprinzătoare decât simpla mântuire a omului, așa cum spune rugăciunea ortodoxă către Duhul Sfânt: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, Care pretutindeni ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață”. Această rugăciune ne încurajează, de asemenea, să tratăm lumea creată nu doar ca pe un mijloc de folos personal, ci ca pe ceva zidit și sfințit de Dumnezeu.
II. Duhul Sfânt în iconomia mântuirii și în proclamarea Evangheliei
- Duhul Sfânt este activ în întreaga iconomie a mântuirii a Dumnezeului treimic. El a fost prezent la creație (Facerea 1,2) și continuă să susțină toate cele ce există. Înainte de întrupare, Duhul a fost în mod special activ în comunicarea lui Dumnezeu cu poporul Său. În Crez mărturisim că Duhul „a grăit prin proroci”. Iisus subliniază lucrarea Duhului care vorbește prin Scripturi: „Însuși David a zis prin Duhul Sfânt” (Marcu 12,36). Petru și ceilalți apostoli accentuează că Scripturile au fost rostite de Duhul Sfânt: „Fraților, trebuia să se împlinească Scriptura, pe care Duhul Sfânt a spus-o mai dinainte prin gura lui David” (Fapte 1,16) și: „Tu, care ai zis prin Duhul Sfânt, prin gura părintelui nostru David, robul Tău” (Fapte 4,25).
2. Iisus le spune ucenicilor Săi că se pot aștepta ca Duhul Sfânt să continue să vorbească prin ei: „Iar când vă vor duce ca să vă dea în mâna judecății, nu vă îngrijorați dinainte ce veți vorbi, ci ce vi se va da în ceasul acela, aceea vorbiți; căci nu voi sunteți cei ce vorbiți, ci Duhul Sfânt” (Marcu 13,11). „Iar Mângâietorul, Duhul Sfânt, pe Care-L va trimite Tatăl în numele Meu, Acela vă va învăța toate și vă va aduce aminte toate cele ce v-am spus Eu” (Ioan 14,26).
3. Mărturisim împreună în Crez că Domnul nostru Iisus Hristos „S-a întrupat de la Duhul Sfânt și din Fecioara Maria”. Aceasta reflectă cuvintele îngerului către Maria în Evanghelia după Luca: „Duhul Sfânt Se va pogorî peste tine și puterea Celui Preaînalt te va umbri; pentru aceea și Sfântul care Se va naște din tine, Fiul lui Dumnezeu se va chema” (Luca 1,35). Prin Duhul Sfânt putem crede în Hristos și primi darurile Lui pentru noi: iertarea păcatelor, împăcarea cu Dumnezeu, mântuirea și viața veșnică.
4. Luteranii și ortodocșii descriu această iconomie a mântuirii în declarația de la Sigtuna (1998, §3) astfel: „Primim harul lui Hristos în Duhul Sfânt și nimeni nu poate crede în Hristos fără Duhul Sfânt (cf. 1 Cor. 12,3). Duhul Sfânt, pe care Hristos îl trimite de la Tatăl, ne modelează după chipul dumnezeiesc. El îi cheamă pe oameni la credință în Hristos prin Evanghelie în Biserică, îi eliberează de păcat și de moarte în Sfântul Botez, îi luminează și le dă darurile Sale. El îi sfințește și îi întărește pe cei botezați în credința adevărată; îi hrănește cu Trupul și Sângele Domnului (cf. Ioan 6,56) în comuniunea (koinonia) Trupului lui Hristos (cf. 1 Cor. 10,16-17). Astfel îi conduce prin multe adâncimi „din slavă în slavă” (2 Cor. 3,18).”
5. Lucrarea Duhului Sfânt este văzută în mod obișnuit în Biserică prin proclamarea cuvântului și administrarea tainelor. Iisus a promis Duhul Sfânt ucenicilor Săi pentru a-i întări în vestirea Evangheliei. Așa cum a spus: „Ci veți primi putere, venind Duhul Sfânt peste voi, și Îmi veți fi Mie martori în Ierusalim și în toată Iudeea și Samaria și până la marginea pământului” (Fapte 1,8). Această promisiune s-a împlinit când Duhul Sfânt a fost revărsat asupra lor în ziua Cincizecimii (Fapte 2,4). În predica din acea zi, Petru îi îndeamnă pe ascultători: „Pocăiți-vă și să se boteze fiecare dintre voi în numele lui Iisus Hristos, spre iertarea păcatelor voastre, și veți primi darul Duhului Sfânt” (Fapte 2,38). Duhul Sfânt a continuat să-i întărească pe credincioși pentru propovăduirea Evangheliei: „Și toți s-au umplut de Duhul Sfânt și vesteau cu îndrăzneală cuvântul lui Dumnezeu” (Fapte 4,31).
III. Duhul Sfânt în lume
- Duhul Sfânt este activ în Creație încă de la început, insuflând prezența și susținerea dumnezeiască în întreaga lume creată. Dacă Dumnezeu își retrage Duhul din creație, totul piere, dar când El este trimis, toate se înnoiesc (Psalmul 103(104):29-30).
2. Prezența Duhului Sfânt în lume se manifestă în numeroase moduri. Noul Testament, mai ales în Cartea Faptelor, descrie cum Duhul devine vizibil în întemeierea Bisericii și în vestirea Evangheliei celor care încă nu cred. Ucenicii și alți credincioși devin instrumente ale lucrării Duhului în lume. Înainte de Înălțarea Sa, Iisus le spune ucenicilor: „Veți primi putere, venind Duhul Sfânt peste voi, și Îmi veți fi martori… până la marginea pământului” (Fapte 1,8). Promisiunea aceasta se împlinește la Cincizecime. În toate aceste cazuri, Duhul întărește ucenicii lui Hristos nu pentru ei înșiși, ci pentru a duce mântuirea lui Hristos în lume, până la marginile pământului.
3. Deși Noul Testament prezintă de regulă lucrarea mântuitoare a Duhului ca mediată prin ucenicii lui Hristos, există și cazuri în care Dumnezeu acționează în mod extraordinar și nemijlocit pentru a conduce oamenii la Hristos. Un exemplu este convertirea lui Pavel pe drumul Damascului. Deși Duhul Sfânt nu este menționat explicit, acel episod arată că Duhul poate lucra direct și fără mijlocirea Bisericii (1 Cor. 12,3). „Vântul suflă unde voiește și auzi glasul lui, dar nu știi de unde vine și încotro merge; așa este cu oricine este născut din Duhul” (Ioan 3,8-9).
4. Duhul Sfânt acționează și în moduri care nu sunt strict mântuitoare, dar au un impact profund asupra oamenilor și lumii. Urmându-l pe Sf. Ioan Damaschin, putem spune că Duhul este împărțit „neîmpărțit între cei împărțiți”. Astfel, Duhul lucrează în lume în moduri variate: creează, susține, curățește, luminează și îndumnezeiește. Aceste moduri rămân distincte. Dacă ar fi identice, atunci totul ar participa la îndumnezeirea Duhului, care înseamnă „sfințirea în Trupul lui Hristos, care este prezent în credința credincioșilor” (Sigtuna 1998, 6). Chiar dacă nu toți participă la lucrarea îndumnezeitoare a Duhului, El lucrează în multe feluri care zidesc, creează comuniune și susțin lumea.
5. Ortodocșii și luteranii văd lucrarea mântuitoare a Duhului ca fiind mediată prin proclamarea Cuvântului și administrarea Sfintelor Taine. Însă, în ce privește dimensiunea mai largă a activității Duhului, putem lua în considerare o diversitate de mijloace prin care aceasta se face văzută. Creștinii din multe tradiții folosesc binecuvântări, exorcisme, obiecte sfințite precum apa sfințită, lumânări, untdelemn sfințit etc. atunci când invocă Duhul Sfânt. De asemenea, Duhul poate fi prezent în vedenii, vise sau vindecări miraculoase. Aceste fenomene urmează modele biblice, însă atât luteranii, cât și ortodocșii subliniază că este necesară prudență și discernământ riguros pentru a verifica dacă ele contribuie la lucrarea Duhului în zidirea comunității creștine.
6. Lucrarea Duhului Sfânt în Creație implică și o luptă cu duhurile rele, inclusiv cele numite demonice. Acestea pot imita acțiunile Duhului Sfânt și pot înșela chiar și pe cei sinceri. Din acest motiv, orice fenomen spiritual trebuie cercetat cu discernământ. Putem face aceasta cu încredere, știind că, fiind Duhul Dumnezeului Treimic, Duhul Sfânt este Cel care supune demonii și distruge răul pentru mântuirea lumii.
IV. Duhul Sfânt, Liturghia și Biserica
- Ortodocșii și luteranii afirmă împreună rolul central al Duhului Sfânt în viața, mărturia și misiunea Bisericii. Încă de la început, prin actul creației, Dumnezeul Treimic a întemeiat comuniunea cu îngerii și cu oamenii.
2. După cădere, prin viața, moartea și învierea lui Iisus Hristos, Dumnezeu a împăcat omenirea cu Sine și a trimis pe Duhul Sfânt pentru a continua lucrarea de împăcare, în și prin Biserică, făcând toate lucrurile noi (cf. Apoc. 21,5).
3. Duhul Sfânt păstrează noua creație în Hristos în sânul Bisericii. Fiecare dintre noi devine membru al Bisericii prin slujba Botezului, în care primim darul Duhului Sfânt. Acest Duh transformă viețile celor botezați prin iertarea păcatelor, dărâmă toate obstacolele și barierele și unește pe toți în iubire. Duhul Sfânt deschide în mod constant căi de împăcare în Biserică și în lume. Duhul nu este dăruit o singură dată, într-o experiență irepetabilă. Deși Duhul este întotdeauna în și cu Biserica, membrii ei se bucură de o reînnoită experiență „penticostală” de fiecare dată când se săvârșește Liturghia. Reînnoirea prin Duhul Sfânt este o experiență pe tot parcursul vieții.
4. Prin darurile Duhului Sfânt, Biserica este zidită, întărită, hrănită. Prin aceste daruri, Biserica, ca Trup al lui Hristos și comuniune a sfinților, mărturisește despre bunătatea nemăsurată a lui Dumnezeu și slujește aproapele aflat în nevoie, căutând dreptatea și pacea. În această lucrare, creștinii experimentează „Liturghia de după Liturghie” în toate dimensiunile vieții lor.
5. Prezența și lucrarea Duhului Sfânt sunt centrale în Liturghie. Toată închinarea are loc în și prin Duhul Sfânt, care inspiră mulțumirea, mărturisirea, predica, lauda și rugăciunea. Aceste slujbe reprezintă o închinare continuă, făcută posibilă de Duhul Sfânt.
Epicleza euharistică (invocarea Duhului Sfânt) este o parte importantă a anaforalei și urmează de obicei anamnezei și Cuvintelor de Instituire. A fost o rugăciune euharistică universală în Biserica Răsăriteană, dar a lipsit din ritul apusean până de curând. A fost redescoperită de multe biserici luterane. Împreună cu Cuvintele de Instituire, ea este o parte integrantă a Euharistiei, în cadrul căreia comunitatea își recunoaște dependența de prezența și lucrarea lui Dumnezeu, iar slujitorul invocă pe Duhul Sfânt să transforme darurile și să sfințească obștea (Comisia mixtă luterano-ortodoxă, Bratislava 2006, §4). Așezarea epiclezei după Cuvintele de Instituire subliniază faptul că Duhul, nu preotul sau slujitorul hirotonit, este Cel care sfințește darurile. Prin Duhul Sfânt, pâinea și vinul devin Trupul și Sângele lui Hristos în celebrarea Euharistiei, și „schimbările care au loc în Euharistie sunt săvârșite de Duhul Sfânt” (Bratislava 2006, §5). Epicleza îndreaptă totodată comunitatea spre lume, în încrederea împăcării și în asigurarea prezenței continue a Duhului.
6. Ortodocșii și luteranii înțeleg amândoi Taina Euharistiei ca parte fundamentală a Liturghiei care cere prezența și participarea comunității adunate de Duhul Sfânt. Această participare la mulțumire, care presupune și cere pocăință, întărește credința și transformă viața celor botezați în făgăduința lui Dumnezeu, în comunitatea împăcată și în slujirea aproapelui.
7. Înțelegem că, prin lucrarea Duhului Sfânt, Biserica locală este unită în comuniune cu Biserica răspândită în întreaga lume și crește necontenit în comuniune.
V. Epicleza (Invocarea Duhului Sfânt) în viața Bisericii dincolo de Liturghia euharistică
- Deși epicleza este o parte importantă a Liturghiei euharistice, invocări similare ale Duhului Sfânt pătrund viața Bisericii atât în cadrul, cât și în afara slujbelor liturgice.
2. Un exemplu deosebit de semnificativ este o rugăciune rostită atât de clerici, cât și de mireni în tradiția ortodoxă, adresată Duhului Sfânt astfel: „Împărate ceresc, Mângâietorule, Duhul adevărului, care pretutindenea ești și toate le împlinești, Vistierul bunătăților și Dătătorule de viață, vino și te sălășluiește întru noi, și ne curățește pe noi de toată întinăciunea, și mântuiește, Bunule, sufletele noastre.” Această rugăciune este pe deplin afirmată și de luterani. În multe biserici luterane, rugăciuni ortodoxe sunt tot mai des folosite ca parte a spiritualității zilnice. Când luteranii folosesc elemente liturgice din alte tradiții, devin totodată mai conștienți de propriile lor bogății spirituale.
3. Așa cum arată modelul euharistic, epicleza invocă în mod obișnuit Duhul Sfânt pentru a sfinți și binecuvânta lucruri materiale sau persoane; este trinitară, sfințește comunitatea și o conduce spre participarea la viața divină și spre mântuire. Pocăința pregătește pe credincioși pentru primirea Duhului Sfânt.
4. Exemple obișnuite de epicleze non-euharistice în ambele tradiții includ Botezul, Hirotonia și Mirungerea sau Confirmarea. În dialogul nostru de la Durău din 2004, luteranii și ortodocșii afirmă că componentele Botezului includ „moartea cu Hristos, învierea cu Hristos și pecetluirea cu Duhul Sfânt”. Ambele Biserici susțin că inițierea creștină are loc „prin apă și prin Duhul Sfânt”. În taina ortodoxă a Mirungerii, rugăciunile imploră lucrarea directă a Duhului Sfânt în viața celui botezat, acordând „pecetea darului Duhului Sfânt”.
5. Rânduielile luterane de Botez conțin mai multe epicleze, invocând, de exemplu, pe Tatăl: „Varsă peste [numele] Duhul Tău cel Sfânt, puterea Cuvântului Tău celui viu, ca cel care este spălat în apele Botezului să primească viață nouă. Ție să-Ți fie adusă slavă și laudă prin Iisus Hristos, Domnul nostru, în unitatea Duhului Sfânt, acum și pururea.” (Evangelical Lutheran Worship, 230). Deși luteranii nu au o rânduială a Mirungerii, ei au rugăciuni epicletice analoage în celebrarea Confirmării, chemând pe Duhul Sfânt să pecetluiască și să transforme pe cel confirmat și să-i dea putere pentru lucrarea de sfințire a comunității.
6. Atât luteranii, cât și ortodocșii folosesc rugăciuni epicletice în rânduiala Hirotoniei. În rugăciunea ortodoxă de hirotonie se cere „să vină harul Duhului Sfânt peste cel hirotonit”. Episcopul hirotonisitor se roagă, de asemenea, Domnului „să-l umple pe noul preot cu darul Duhului Sfânt”. Multe rânduieli luterane de hirotonie conțin rugăciuni similare, precum: „Dumnezeule veșnic, prin Fiul Tău, Iisus Hristos, revarsă Duhul Tău cel Sfânt asupra lui [numele] și umple-l cu darurile harului pentru slujirea Cuvântului și a Tainelor” (Evangelical Lutheran Worship).
7. Deoarece Duhul Sfânt este intim legat de Întrupare, El insuflă viață susținătoare în lumea materială și sfințește toate aspectele Creației. Credincioșii ortodocși și luterani invocă Duhul Sfânt pentru binecuvântarea locuințelor, recoltelor, sănătății trupești și a vieții comunitare, folosind adesea, inclusiv unele biserici luterane, apă sfințită în legătură cu rugăciunile lor.
Recomandări:
- Deoarece epicleza subliniază rolul esențial al Duhului Sfânt în sfințirea darurilor euharistice, în sfințirea comunității euharistice și în atragerea participanților la viața divină, comisia noastră îndeamnă bisericile luterane care nu au introdus încă epicleza în liturghiile lor euharistice să o facă, iar cele care o consideră opțională să înceapă a o folosi mai frecvent.
2. Deoarece este important ca credincioșii să învețe și să înțeleagă mai clar rolul Duhului Sfânt în Euharistie, comisia noastră îndeamnă acele Biserici Ortodoxe care rostesc epicleza în taină să ia în considerare rostirea ei cu voce tare, pentru zidirea duhovnicească a credincioșilor.
3. În lumina celor afirmate mai sus, Bisericile și învățătorii noștri pot considera dezvoltarea unei ecleziologii euharistice și epicletice care să faciliteze înțelegerea reciprocă între luterani și ortodocși.
4. Sărbătoarea Creației: Pe măsură ce comuniunile mondiale iau în considerare instituirea unei Sărbători ecumenice a Creației, chemăm Bisericile noastre să aprofundeze legătura dintre creație și credința noastră trinitară.
5. Comisia internațională mixtă luterano-ortodoxă recomandă ca toate bisericile luterane care nu o fac deja să înceapă a folosi traduceri ale Crezului niceean întemeiate pe textul grecesc original, fără adaosul „filioque”.
