În timp ce în România, una dintre cele mai importante bătălii din Războiul de Independență este tot mai puțin evocată, la Moscova, rușii păstrează vie memoria eroilor căzuți în bătălia de la Plevna. Pe 10 decembrie 2024, de sărbătoarea icoanei Maicii Domnului „Semn” („Znameniye”), la monumentul dedicat eroilor de la Plevna, a avut loc o ceremonie solemnă de comemorare.
Slujbă de pomenire pentru eroii de la Plevna
La monumentul și capela eroilor din parcul Ilyinsky din centrul Moscovei, episcopul Serafim de Istra a oficiat o slujbă de pomenire pentru soldații căzuți în celebra bătălie din timpul Războiului Ruso-Turc (1877-1878). Acesta a fost însoțit de un sobor de preoți, reprezentanți ai Patriarhiei Moscovei și clerici din alte țări ortodoxe.
Evenimentul a atras membri ai diasporei bulgare, reprezentanți ai societății civile și pelerini, care au adus un omagiu celor care și-au sacrificat viața pentru libertate. Ceremonia s-a încheiat cu depunerea de flori la monumentul-capelă.
Un exemplu de memorie colectivă
Războiul Ruso-Turc, în care trupele româno-ruse au cooperat pentru eliberarea Balcanilor și obținerea independenței României, rămâne un moment crucial în istoria comună. Totuși, în România, memoria bătăliei de la Plevna, un simbol al curajului și sacrificiului, pare să se fi estompat.
În schimb, Rusia continuă să onoreze acest eveniment istoric. Din 1993, tradiția comemorării eroilor de la Plevna a fost reînviată și are loc anual, pe 10 decembrie și 3 martie, cu ceremonii solemne, slujbe de pomenire și omagii aduse eroilor căzuți.
De ce uită România?
România, deși a avut un rol esențial în victoria de la Plevna, acordă tot mai puțină atenție acestui moment istoric. Monumentele ridicate în cinstea eroilor români sunt rareori vizitate, iar memoria bătăliei se reduce, de multe ori, la câteva mențiuni ocazionale în cărțile de istorie.
În contrast, la Moscova, autoritățile bisericești și civile păstrează vie recunoștința pentru eroii care au luptat în acest război, considerându-l un simbol al solidarității între popoarele ortodoxe.
Un apel la recunoștință
Amintirea bătăliei de la Plevna ar trebui să fie un prilej de mândrie și unitate națională pentru români. Sacrificiul celor care au luptat pentru independență merită să fie comemorat, nu doar la Moscova, ci și în România, ca semn de respect față de trecutul nostru comun.
Este timpul ca românii să își amintească și să onoreze cu demnitate acele momente de eroism care au definit istoria țării. În timp ce Rusia arată un exemplu de respect pentru eroii săi, noi, în România, avem obligația morală să facem același lucru.
Asediul Plevnei a fost una dintre principalele bătălii ale Războiului Ruso-Turc din 1877–1878. După ce armata rusă a traversat Dunărea la Sviștov, ea a început să avanseze spre centrul Bulgariei de astăzi, cu scopul de a trece Munții Balcani spre Istanbul, evitând cetățile turcești fortificate de pe malul Mării Negre. Armata otomană condusă de Osman Pașa, întoarsă din Serbia după un conflict cu acea țară, a fost masată în orașul fortificat Plevna, oraș întărit și înconjurat de numeroase redute, aflat la o importantă intersecție de drumuri.
După două asalturi nereușite, în care pierduse efective prețioase, comandantul trupelor ruse de pe frontul balcanic, marele duce Nicolai, a cerut cu insistență (prin telegrama din 19 iulie) ajutorul aliatului său român Carol I. Carol a trecut și el Dunărea cu o armată românească și a fost pus la comanda trupelor ruso-române. El a decis să nu mai facă niciun asalt, ci să asedieze orașul, tăind căile de aprovizionare cu alimente și muniții. Armata ruso-română a reușit la începutul asediului să cucerească mai multe redute din jurul Plevnei, păstrând pe termen lung doar reduta Grivița.
Asediul început în iulie 1877 s-a încheiat abia în luna decembrie a aceluiași an când Osman Pașa a încercat fără succes să forțeze ruperea asediului și a fost rănit. În cele din urmă, refugiat într-o moară, Osman a primit delegația condusă de colonelul Mihail Cerchez și a acceptat condițiile de capitulare oferite de aceasta. Generalul turc, Osman Pașa, atunci când a capitulat și s-a declarat prizonier în timpul Războiului de Independență, a predat sabia generalului român Mihail Cristodulo Cerchez, comandant al trupelor române la Plevna. Aceasta se afla la Muzeul Regiunii Porților de Fier, dar a fost furată în anul 1992.
