Parohia ortodoxă română „Sfântul Ștefan cel Mare” din Pinerolo, zona metropolitană Torino, Italia, a intrat în posesia lăcașului de cult de secol 18 în care-și desfășoară activitatea din anul 2013, scrie basilica.ro.
Preotul paroh Ciprian Ghizilă a semnat actul de achiziție pentru lăcașul de cult și complexul parohial adiacent, format din două garsoniere și un spațiu de cateheză.
Actul încununează demersul făcut de comunitatea ortodoxă din zona pineroleză în ultimii 5 ani, și a fost posibil cu sprijinul Departamentului pentru Românii de Pretutindeni, care a acordat finanțarea, se arată pe site-ul Episcopiei Italiei.
În decursul anilor, biserica catolică San Bernardino, aflată în Via Archibugieri di San Giorgio 23, a fost amenajată conform nevoilor pastorale și misionare specifice tradiției ortodoxe.
De asemenea, în spațiul adiacent de cateheză se vor desfășura activitățile culturale, catehetice și social-filantropice ale parohiei, menite să păstreze și să întărească comuniunea de credință, limbă și trăire specific românească în orășelul italian locuit de peste 2.500 de români.
„Mulțumim întâi de toate Domnului pentru toate binefacerile revărsate asupra comunității noastre în cei aproape 20 de ani de existență. Totodată îndreptăm gânduri de aleasă recunoștință către Departamentul pentru Românii de Pretutindeni și tuturor ostenitorilor care au făcut posibil împlinirea acestui deziderat”, a transmis preotul paroh Ciprian Ghizilă.
Parohia Pinerolo a fost înființată în decembrie 2004.


