Articol semnat de Maria Chirculescu
Într-o dimineață însorită de februarie, a doua zi după sosirea noastră pe Insula Kodiak (a doua insulă ca mărime a SUA, după Hawaii), am pornit cu barca cu motor pe apele Oceanului Pacific, pentru a parcurge o distanță de 18 km către cele două insule micuțe de lângă țărm, care adăpostesc comunități monahale ortodoxe: Insula Nilus (schit de maici) și Insula Pinului (Spruce Island), cu schit de călugări. Ambele aparțin Mănăstirii ortodoxe din Platina (California) întemeiată de Părintele Seraphim Rose, iar administrativ țin de Dioceza Americană de Vest a Bisericii Ortodoxe Sậrbe.
Știam că atât maicile, cât și călugării sunt americani convertiți la ortodoxie, care au renunțat la tumultoasa viață a consumerismului Lumii Noi, încercând să regăsească – în pustia lor dintre apele oceanului arctic – rădăcinile vieții ascetice ale părinților primelor veacuri creștine.
Întîi am ajuns pe Nilus Island, pe insulița care este locuită doar de maicile ortodoxe. Cu noi era Emilia, o prietenă româncă stabilită în Canada, care urma sa ne ajute cu traducerea dialogului cu ele. Dar chiar la sosire, mare ne-a fost surpriza când Maica Stareță ne-a întâmpinat zâmbitoare, urându-ne bun venit într-o foarte melodioasă limbă română, cu accent american! Era ultimul lucru la care ne-am fi așteptat, în pustia de la capătul înghețat al Pămîntului!
Frățietatea Sfântului Gherman din Alaska
Maica Nina (cea care vorbește fluent românește, pentru că la intrarea ei in monahism a fost ucenica… Părintelui Iustin Pârvu), împreună cu încă trei viețuitoare: aceasta este toată obștea Schitului Sfântului Nil de Sorska din Alaska și, de fapt, acestea sunt singurele locuitoare ale Insulei Nilus.
Ca și odinioară Sfântul Nil – retras pe la anul 1480 între mlaștinile sălbatice, pustii și înfricoșătoare ale râului Sora din nordul Rusiei – , cele trei americance ortodoxe și ultima sosită, sora rusoaică, licențiată în teologie și cu un masterat terminat în SUA, își duc viața între apele Pacificului de Nord, insula și schitul lor fiind vecine cu Insula Pinului (Spruce Island) și schitul de călugări ”Sfântul Mihail”. Călugării și maicile se ajută reciproc: călugării au ridicat cabanele necesare viețuirii maicilor pe Nilus Island, toamna sparg lemnele necesare încălzirii în iernile arctice lungi, intunecate și vântoase, periodic aduc corespondența poștală (săptămânal, atunci când cele două insule nu sunt izolate complet între ghețuri). Vara, maicile grădinăresc, prepară și afumă somonul pescuit în perioadele în care acesta ajunge în apele lor, culeg ciuperci și fructe de pădure și apoi pun conserve pentru iarnă – și împart toate acestea cu călugării de la schitul de pe insula vecină, pe care a viețuit Sfântul Gherman din Alaska în ultimii zeci de ani ai vieții sale. Și ei cu toții știu că Sfântul Gherman îi protejează, pentru că nimic nu se întâmplă fără voia Sfântului: marea nu își așează apele tumultoase, vântul nu tace, pelerinii nu pot ajunge acolo decât dacă Sfântul Gherman binecuvântează!
Viața maicilor și a călugărilor de pe cele două insule este simplă, ei încercând să trăisca în duhul sfinților Nil de Sorska și Gherman de Alaska (cel care și-a numit insula Noul Valaam) : pravila zilnică și munca cea aducătoare de minimum necesar de trai. Dacă vara au mai mult de lucru afară, iarna studiază, traduc, pictează și fac lucru de mâna.
Frățietatea Sfântului Gherman din Alaska (din care fac parte și cele două schituri nordice) a fost fondată în 1963 de către tânărul american Seraphim Rose, cu binecuvântarea Sfântului Ioan Maximovici, Arhiepiscopul de Shanhai și San Francisco al diasporei ruse, mare făcător de minuni încă din timpul vieții (este considerat a fi poate cel mai mare sfânt orotdox al secolului XX).
Editura Frățietății, înființată în 1965, avea să facă posibilă publicarea traducerilor – pentru prima dată în limba engleză – a celor mai importante scrieri ortodoxe (au fost publicate sute de titluri), precum și o revista bilunară, The Orthodox Word (Lumea Ortodoxă). De altfel, Maică Nina a fost traducătoarea din limba română a acestei edituri, în lungile și asprele ierni având timp pentru această îndeletnicire. Iar Părintele Adrian de la schitul Sfântul Mihail de pe Insula Pinului (Spruce Island) face « naveta » între Alaska și Platina / California, ca editor și traducător al editurii.
În pădurea de pini
Pădurea deasă care acoperă insula este formată aproape exclusiv dintr-o specie de pin foarte ciudată vederii, acoperită integral de un mușchi parazit (umiditatea excesivă din aer face posibilă această co-viețuire). Ceea ce vezi pare halucinant, un peisaj parcă ireal, o pădure – personaj cu brațe puternice, care pare să îi apere pe monahi și să îi facă să se simtă în siguranță.
Schitul Sfântului Nil a fost fondat aici în anul 1999, iar Maica Nina a locuit timp de nouă ani și jumătate în prima chilie de pe insulă, chilie care a aparținut călugărilor sosiți aici de la Mănăsturea Platina din California (apoi călugării s-au mutat pe insula vecină). Chilia veche avea două cămăruțe: un minuscul paraclis, cu ștergare românești și icoana Sfintei Cuvioase Parascheva, aduse de Maica Nina din România, precum și un loc de dormit. De câteva luni, Maica Nina are chilie nouă în pădure, în care ține patru rafturi de carte bisericească, numai în limba română. Maica spune că a donat 50 de kilograme de cărți atunci când s-a mutat pe această insulă, dar doar pe acestea le-a păstrat pentru sufletul ei.
Chilia veche este deocamdată goală, urmând să o dea celei de a doua maici, care își dorește foarte mult să viețuiască singură. Până atunci însă locuiește împreună cu cele două novice, pentru că acestea nu trebuie lăsate singure. Testul cel mai greu a fost trecut : cele două novice au rezistat o iarnă la schitul Sfântului Nil din Alaska, deci vor rămâne, cu ajutorul Domnului, să viețuiască și mai departe.
Cu un ceai cald, cu o vorbă românească, arătându-ne insula nevoinței sale întru bucuria Domnului, stareța americancă ne-a încălzit sufletul și ne-a dat puterea să plecăm mai departe către Insula Pinului (Spruce Island). Insula Nilus este atât de mică, încât într-o ora poți să-i dai ocol, jur-împrejur pe marginile sale abrupte, stâncoase, populate vara de o pasăre ciudată care seamănă cu un pinguin cu cioc roșu (tufted puffin). Pe la mijlocul drumului de întoarcere către trapeză, prin pădure, maica spune : cred că a venit Părintele Adrian după voi, l-am simțit… Într-adevăr, barca condusă de Părintele Adrian ne aștepta deja.
La plecare, făcând câțiva pași pe lângă țărm cu cea de-a două maică, am întrebat-o cum se slujește Sfânta Liturghie pe insulă. Mi-a răspuns : «suntem la schit, facem pravilă, avem Sfânta Liturghie doar atunci când vine aici să ne spovedească duhovnicul nostru, Starețul Gherasim de la Platină. Acum îl așteptăm, trebuie să se întoarcă din Serbia și vine apoi la noi în Alaska… ». Înțeleg că în prezent viețuiește pe insulă un preot, care slujește Sfânta Liturghie la fiecare două zile, precum și duminica și de sărbători.
Ortodoxia americana, în duhul părinților pustiei…
În nebunia Americii care trăiește pentru distracție și pentru consum, ortodoxia e floare rară… Și totuși, în mijlocul Americii, pe coasta de vest: la Platina / California (Părintele Serafim Rose), la San Francisco (Sfântul Ioan Maximovici), în Arizona (Părintele Efrem), precum și în depărtata Alaska am întâlnit credință ortodoxă pură, americani de vârstă mea, contemporani ai noștri uimitori în viețuirea lor; locuri sfinte ca de început de veac creștin… Veniți și veți vedea!
Maria Chirculescu
Miriam Turism
––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––––
Sfântul Nil de Sorska
“În jurul anului 1480, Sfântul Nil de Sorska și ucenicul său Sfântul Inochentie s-au întors de la Sfântul Munte Athos în mănăstirea de la Lacul Alb, având gândul să așeze acolo rânduiala de viață a schiturilor, care până atunci era necunoscută în Rusia. Până atunci existau fie mănăstiri mari și bogate, fie pustnici. Această cale de mijloc, în care călugării trăiesc singuri în chili osebite unele de altele și se adună din vreme în vreme pentru Sfânta Liturghie a fost odinioară la temelia slăvitelor așezări călugărești din Egipt, lăudată fiind de Sfinții Părinți ca fiind cea mai potrivită pentru urcarea pe scara virtuților…
În Tipicul pe care l-a scris pentru schit, Sfântul Nil a rânduit ca monahii să trăiască din munca mâinilor lor, ferindu-se de muncile grele și neprimind milostenii decât la vreme de boală sau de nevoie neapărată, pentru a-și păstra libertatea și liniștea lor. Le era oprit să părăsească schitul, unde femeile și copiii nu aveau voie să intre. Călugării trebuiau să trăiască în cea mai mare simplitate, mulțumindu-se cu cele de neapărată nevoie, precum a randuit și Sfântul Vasile. Însăși bisericuța trebuia să fie săracă, fără ornamente și lipsită de lucruri prețioase. Nimeni nu avea altă grijă decât să lupte zi și noapte împotriva gândurilor pătimașe, prin post și priveghere și îndeosebi prin rugăciunea neîncetată a minții în inima.
Deși era retras cu totul, faima Sfântului Nil a ajuns până în marile cetăți ale Rusiei, fiind chemat în 1490 și apoi în 1503 la două sinoade foarte importante pentru ortodoxia rusă, la Moscova.
“În secolele care vor urma, duhul de nevoință al Sfântului Nil va fi că focul care mocnește sub cenușă și scrierile lui vor avea o înrâurire însemnată pentru renașterea duhovnicească, care va avea loc în Biserica Rusă începând cu Sfântul Paisie Velicicovski și urmând cu sfinții stareti de la Optina” ( Viețile Sfinților, 7 mai – Editura Man. Sihăstria).
