Arhiepiscopia Romanului și Bacăului a oferit rechizite pentru 7.100 de copii și tineri, la începutul noului an școlar, în cadrul celei de-a XIII-a ediții a proiectului eparhial „Lăsați copiii să vină la Mine și nu-i opriți”.
Desfășurat cu binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Ioachim, proiectul a avut ca obiectiv inițial oferirea a 7.000 de seturi de rechizite. Prin sprijinul parohiilor, al preoților, voluntarilor și credincioșilor, numărul beneficiarilor a depășit ținta propusă.
Copiii și tinerii care au primit sprijinul s-au remarcat prin implicarea în programul eparhial „Școala de Vară – Hristos, calea familiei noastre”.
Fiecare set, în valoare de 15 lei, a cuprins caiete, pixuri, orar și alte materiale necesare activității școlare. Dincolo de ajutorul concret oferit la început de an, inițiativa a dorit să transmită copiilor și familiilor lor apropierea Bisericii și grija comunității.
Rechizite pentru copii, prin sprijinul comunității
În mesajul transmis elevilor la începutul noului an școlar, Arhiepiscopul Romanului și Bacăului a vorbit despre nevoia unei formări care să unească educația cu discernământul și responsabilitatea.
„Informația nu este totuna cu înțelepciunea”, a subliniat Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim, îndemnându-i pe elevi să folosească tehnologia în mod responsabil și să nu își piardă libertatea de gândire și conștiința proprie.
„Nu vă întrebați numai: «Pot să fac acest lucru?», ci și: «Este bine să-l fac?». Nu numai: «Ce pot deveni?», ci și: «Ce fel de om vreau să fiu?»”, le-a transmis ierarhul tinerilor.
Arhiepiscopul Ioachim a evidențiat, totodată, rolul familiei și al școlii în formarea copiilor. El a adresat recunoștință profesorilor, chemați să formeze „nu doar minți, ci și caractere”, precum și părinților, cărora le-a dorit răbdare și înțelepciune.
Prin cele 7.100 de seturi oferite, Arhiepiscopia Romanului și Bacăului continuă să sprijine educația și copiii din eparhie, transformând solidaritatea credincioșilor într-un ajutor concret pentru familii.
„Tehnologiile se schimbă, societățile se schimbă, limbajele se schimbă. Hristos rămâne însă «ieri și azi și în veci Același»”, a arătat Înaltpreasfințitul Părinte Ioachim.


