În scrisoarea sa pastorală cu prilejul Învierii Domnului din anul 2025, Preasfințitul Părinte Veniamin, Episcopul Basarabiei de Sud, adresează un profund și cuprinzător mesaj de încurajare duhovnicească, în care reafirmă fundamentul credinței ortodoxe: Hristos Cel înviat este începutul vieții celei noi, biruitorul morții și dătătorul vieții veșnice.
„Cu moartea pe moarte călcând…”
„Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!” – cu aceste cuvinte ale troparului pascal începe și cuvântul arhipăstoresc al Preasfințitului Veniamin, care amintește că sărbătoarea Învierii Domnului este „plinirea sensului existenței noastre”, descoperirea iubirii lui Dumnezeu întru Fiul Său, Care S-a întrupat, a pătimit și a înviat pentru mântuirea lumii.
„Prin pătimirile și moartea Sa, Domnul Hristos își asumă păcatele noastre, iar prin pogorârea la iad, a eliberat pe drepții Vechiului Testament și a deschis porțile Împărăției Cerurilor tuturor celor care vor crede în El până la sfârșitul veacurilor”, a spus Preasfințitul Veniamin.
De ce nu i-a înviat Hristos pe toți cei din iad?
O întrebare esențială pe care o adresează și o lămurește ierarhul este legată de respectul lui Dumnezeu față de libertatea omului: „El n-a desființat iadul, ci a sfărâmat porțile iadului, lăsând libertatea oamenilor de a alege până în zilele din urmă viața sau moartea. El ne îndeamnă să-I deschidem inima, spunând: «Iată, Eu stau la ușă și bat!» (Apoc. 3,20).”
Credința și iertarea – pași spre viața veșnică
În continuarea mesajului său, Preasfințitul Veniamin face un îndemn la viețuire creștină autentică: rugăciune, iertare, trăirea poruncilor evanghelice și milostenie: „Pentru a trăi bucuria sărbătorii Învierii Domnului plenar, trebuie să ne sfințim sufletele și să învățăm de la Cel răstignit pe Cruce să iertăm și să răspundem cu iubire la ură.”
Amintind cuvintele Mântuitorului: „Fără Mine nu puteți face nimic” (Ioan 15,5), ierarhul subliniază că „Hristos ne cheamă să rămânem întru El, să lepădăm pe omul cel vechi și să viețuim în iubirea Lui, dezlegându-ne păcatele și deschizându-ne porțile Raiului.”
Paștile – trecere de la moarte la viață
Sărbătoarea Paștilor este prezentată în lumina unei treceri fundamentale, nu doar istorice, ci personale și veșnice: „Pentru noi creștinii, Paștele este sărbătoarea trecerii noastre de la moarte la viață, și de la pământ la cer, prin moartea Celui Drept, a Celui fără păcat, care ne înviază din moartea păcatului și ne cheamă la viață de comuniune cu El.”
2025 – un an jubiliar al credinței ortodoxe românești
În finalul scrisorii, ierarhul amintește că anul 2025 este unul cu profundă încărcătură spirituală și istorică: 1700 de ani de la primul Sinod Ecumenic, 140 de ani de la recunoașterea autocefaliei și 100 de ani de la ridicarea Bisericii Ortodoxe Române la rang de Patriarhie.
În acest context, Episcopul Basarabiei de Sud îndeamnă la conlucrare în promovarea valorilor credinței și identității românești, în solidaritate cu cei aflați în suferință și departe de locurile natale, pentru ca „Împărăția lui Dumnezeu să vină în inimile lipsite de dragoste ale oamenilor afectați de necredință și sărăciți de cele spirituale.”
Mesajul pascal: „Să iertăm pentru Înviere!”
În încheiere, Preasfințitul Veniamin transmite tuturor arhiereasca binecuvântare și îndeamnă la bucuria autentică a Învierii: „Fiecare din noi purtăm la această sărbătoare lumina și bucuria Învierii lui Hristos, făcând din inima noastră sălaș Domnului și manifestând iubire față de semenii noștri.”
ADEVARULBISERICII.RO publică integral Pastorala de Pași a PS Veniamin:
Ӡ Veniamin
prin harul lui Dumnezeu
Episcopul Basarabiei de Sud
Preacuviosului cin monahal, preacucernicului cler şi
preaiubiţilor credincioşi din cuprinsul
Episcopiei Basarabiei de Sud[1]
Har, pace şi bucurie de la Domnul nostru Iisus Hristos,
iar de la noi arhierești binecuvântări!
„Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le!” (Troparul Învierii).
Preacuvioși şi Preacucernici Părinţi,
iubiţi credincioşi şi credincioase,
Hristos a înviat!
Cu ajutorul Preamilostivului Dumnezeu am ajuns la sărbătoarea Învierii Domnului Hristos, parcurgând cu smerenie, cu ostenelile specifice și cu rugăciune zilele Postului Mare din acest an binecuvântat pentru neamul nostru și Biserica Ortodoxă.
În această perioadă am privegheat și ne-am rugat mai mult decât în celelalte zile, postind și cerând milă și iertare de păcate de la Dumnezeu, pentru ca ostenelile postului să nu ne fie zadarnice, ci aducătoare de har și binecuvântare, de pace și bucurie, să ne elibereze de patimile și păcatele care au pus stăpânire pe noi și să ne dea viață veșnică prin credința în El, fiindcă atât de mult a iubit Dumnezeu lumea, că a dat pe singurul Lui Fiu, pentru ca oricine crede în El, să nu piară, ci să aibă viața veșnică” (Ioan 3,16).
Sărbătoarea Învierii Domnului sau a Sfintelor Paști ne descoperă plenar sensul existenței noastre în lumina Învierii lui Hristos și a iubirii Sale arătate omului prin întrupare, pătimire de bună voie, moarte pe Cruce și înviere, pentru că Paştile nostru Hristos S-a jertfit pentru noi (I Corinteni 5,7), cum spunea Sfântul Apostol Pavel, dorind să ne arate că Dumnezeu voiește ca toți oamenii să se mântuiască și să vină la cunoștința adevărului (I Timotei 2, 4), El a creat lumea din iubire și pentru comuniune, iar nu pentru pieire.
Sărbătoarea Paștilor este întâlnită în iudaism și în creștinism, ea reflectând realități diferite, pornind de la elementele specifice credinței revelate parțial prin proroci și descoperită deplină în Hristos (Matei 5, 17). Pentru iudei, Paștele sau Pesah este sărbătoarea libertății sau a azimelor, a eliberării din robia egipteană. Această sărbătoare era prăznuită primăvara, la data de 14 Nisan în fiecare, în amintirea trecerii prin Marea Roșie și a ieșirii poporului ales din robia egipteană (Ieșire 12, 27). Ea le amintea de încercările prin care au trecut în cei 40 de ani de pribegie prin pustiu și de faptul că au fost călăuziți de Dumnezeu spre pământul făgăduinței. Cu același sens de trecere, termenul Paseh este întâlnit și la egipteni, aceștia sărbătoreau ziua echinocțiului de primăvară, adică trecerea soarelui din emisfera australă în cea boreală, ca zi a biruinței luminii asupra întunericului[2].
Pentru noi creștinii, Sărbătoarea Învierii Domnului sau a Paștelui după cum cântăm în Canonul Învierii în noaptea de Paști este sărbătoarea trecerii noastre, de către Hristos-Dumnezeu, de la moarte la viață și de la pământ la cer[3], sau a eliberării noastre din robia morții și a diavolului prin moartea celui Drept, a Celui care era fără de păcat. El, prin moartea Sa, ne înviază din moartea păcatului și ne cheamă la viața de comuniune și iubire veșnică în Împărăția Sa.
Iubiți frați și surori în Domnul,
Prin pătimirile și moartea Sa, după cum vedem în sinaxarul Sărbătorii Învierii[4], Domnul Hristos își asumă păcatele noastre, iar prin pogorârea la iad, nu a înviat pe toți care erau acolo, ci numai pe cei care au voit să creadă în El; și sufletele sfinților din veac, ținute cu sila în iad, le-a slobozit și a dăruit tuturor putința să se urce la ceruri. El a eliberat pe drepții Vechiului Testament, pe cei care au crezut în El și pe prorocii care L-au descoperit lumii pe Mesia, deschizând porțile Împărăției Cerurilor tuturor celor care vor crede în El până la sfârșitul veacurilor (Ioan 11, 26).
Având în vedere mântuirea adusă lumii de către Domnul Hristos, Sfântul Ioan Damaschin arăta că prin învierea Sa firea noastră s-a îmbogățit prin îndurarea milostivirilor lui Dumnezeu, întrucât El ne-a mântuit pe noi pe când eram vrăjmaşi cu Dumnezeu. Astfel, pentru că Dumnezeu a iubit lumea a trimis pe Unul născut Fiul Său să ne răscumpere. Acesta ne-a asumat pe toți fiii lui Adam, făcând posibilă împăcarea noastră cu Dumnezeu, prin jertfa Sa (Ioan 3, 16).
Dezvoltând tema răscumpărării noastre prin jertfa Domnului, Sfântul Apostol Pavel, în capitolul 5 din epistola către Romani, subliniază faptul că Dumnezeu Îşi arată dragostea Lui faţă de noi prin aceea că, pentru noi, Hristos a murit când noi eram încă păcătoşi…. El arată că ne-am împăcat cu Dumnezeu, prin moartea Fiului Său, cu atât mai mult, împăcaţi fiind, ne vom mântui prin viaţa Lui …. ca harul să împărăţească prin dreptate, spre viaţa veşnică, prin Iisus Hristos, Domnul nostru (Romani 5, 8, 10, 21). Din cele relatate mai sus desprindem adevărul că prin moartea Lui s-a stricat vrăjmășia noastră cu Dumnezeu și împăcați fiind, prin credință ne mântuim prin viața Lui, pentru că El a spus Martei, sora lui Lazăr: Eu sunt învierea şi viaţa; cel ce crede în Mine, chiar dacă va muri, va trăi. Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri în veac (Ioan 11, 25-26). Această mărturisire ne deschide ochii minții pentru a înțelege lucrarea Lui mântuitoare descoperită lumii, care se face prin credință și umblarea noastră în lumina lui Hristos.
Domnul Hristos și-a arătat puterea Sa dumnezeiască prin minunile pe care Le-a făcut printre contemporanii Săi și Le face până la sfârșitul veacurilor (Matei 28, 20), a hrănit mulțimile și a vindecat pe cei bolnavi redându-le sănătatea trupească și sufletească (Luca 7, 22; Matei 14, 14), dar și viață veșnică tuturor celor care au crezut în El (Ioan 3, 36), ne-a arătat nouă oamenilor că El este Calea, Adevărul și Viața (Ioan 14, 6), a iertat păcatele oamenilor (Marcu 2, 10), înviind pe cei morți, pentru că El are toată puterea în cer și pe pământ (Matei 28, 18).
Pentru că El este Fiul Tatălui și Dumnezeu Omul, înainte de pătimirile Sale ne-a încredințat de învierea Sa și a celor care cred în El, învind pe fiul văduvei din Nain (Luca 7, 11-17), pe fiica lui Iair (Marcu 5, 35-43), prin chemarea lor la viață și prin atingerea sicriului sau a mâinii. De asemenea, a înviat pe Lazăr cel mort de 4 zile, chemându-l afară (Ioan 11), iar la moartea Sa, după cum relatează sfintele evanghelii: mormintele s-au deschis și multe trupuri ale sfinților adormiți s-au sculat. Și ieșind din morminte, după învierea Lui, au intrat în sfânta cetate și s-au arătat multora (Matei 27, 52-53). Cele trei minuni ale învierii morților relatate de Sfinții Evangheliști, precum și cele întâmplate la moartea Sa, ne arată că El are putere să învieze morții și dăruiește atât viața pământească tuturor oamenilor, cât și viață veșnică celor care cred în El.
În acest sens, în troparul Învierii, pe care l-am auzit cântându-se de mai multe ori la slujba din noaptea aceasta, vedem repetându-se: Hristos a înviat din morți cu moartea pe moarte călcând și celor din morminte viață dăruindu-le.
Troparul Învierii exprimă două lucruri esențiale pentru noi creștinii, mai întâi că Hristos a înviat prin propriile puteri pentru că El era Dumnezeu omul, Cel care S-a pogorât din sânurile Tatălui pentru ca pe oameni să-i împace cu Dumnezeu, mai apoi că El a dăruit viață și celor din morminte. Pornind de la acest adevăr, Biserica ne arată în icoana Învierii că Domnul Hristos este biruitorul morții și al diavolului, el a sfărâmat încuietorile iadului și ne deschide muritorilor perspectiva vieții veșnice a vieții de comuniune cu Dumnezeu și cu semenii. El ne arată că iubirea lui Dumnezeu pentru lume este mai tare decât moartea și decât toate păcatele, iar dragostea Lui pentru noi se vede în jertfa Sa pe Cruce, pentru că a murit pentru noi când încă eram păcătoși (Romani 6, 8; I Petru 3, 18), ca să ne învieze, fiind El întâiul născut din morți (Coloseni 1, 15-19), cum spunea Sfântul Apostol Pavel. Cei născuți prin Botez și modelați după chipul lui Adam cel Nou, care nu este din pământ, ci din cer și are duh dătător de viață, ne cheamă și pe noi să purtăm chipul Lui cel ceresc (I Corinteni 15, 47-49) și să umblăm în lumina vieții. De aceea, Biserica se roagă pentru cei trecuți din această viață și crede că cei care au făcut faptele credinței sunt în lumina iubirii milostive a lui Dumnezeu în Împărăția Sa, pentru că El este învierea și viața noastră.
Dreptmăritori creștini !
Probabil mulți vă întrebați de ce nu i-a înviat Domnul Hristos pe toți cei care erau în iad? Pentru că El a respectat libertatea oamenilor, libertatea credinței și a voinței lor din această lume. El n-a desființat iadul, ci a sfărâmat porțile iadului, lăsând libertatea oamenilor de a alege până în zilele din urmă (Matei 24) viața sau moartea, responsabilizându-ne pentru propria mântuire și respectând alegerea noastră. El vrea ca toți să se mântuiască, să cineze cu El, să urmeze Lui, dar nu obligă, ci ne îndeamnă să-i deschidem inima spunând: Iată, Eu stau la ușă și bat! Dacă aude cineva glasul Meu și deschide ușa, voi intra la el și voi cina cu el, și el cu Mine (Apocalipsă 3,20). El ne îndeamnă să luăm crucea și să-I urmăm (Matei 16,24), să ne asumăm viețuirea creștină prin trăirea cu smerenie a bucuriilor și a necazurilor care vin în viața noastră. El, dorind să arate deșertăciunile lumii și vremelnicia lucrurilor, a spus bogatului nemilostiv că nu poate să învieze cineva din morți pentru a descoperi cele de după moarte, ci frații lui să asculte pe Moise și pe proroci (Luca 16,29), fericind în Legea harului pe cei care ascultă cuvântul lui Dumnezeu și-l împlinesc pe el (Luca 11,28).
De aceea, Biserica Ortodoxă afirmă credința în învierea tuturor la judecata universală pentru a primi viața veșnică sau osânda veșnică, după cum ne spune Fiul Omului: vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui. Şi vor ieşi, cei ce au făcut cele bune spre învierea vieţii şi cei ce au făcut cele rele spre învierea osândirii (Ioan 5,28-29). Conștienți de chemarea la viață și de bucuriile pe care le trăiesc cu anticipare cei care prin spovedanie în perioada Postului Mare s-au ridicat din boala păcatului și a morții, să facem și noi faptele credinței și să împlinim poruncile Domnului, știind că El este cu noi până la sfârșitul veacurilor (Matei 28, 20) și va răsplăti fiecăruia după faptele lui.
Astfel, pentru a trăi bucuria sărbătorii Învierii Domnului plenar, după cum suntem chemați în canonul Învierii, trebuie să ne sfințim sufletele și să învățăm de la Cel răstignit pe Cruce să iertăm și să răspundem cu iubire la ură, spunând: Părinte, iartă-i că nu știu ce fac! (Luca 23, 34), să împlinim porunca iubirii care ne face liberi și fericiți în lumea aceasta, deschizându-ne perspectiva mântuirii și a odihnei întru Domnul (Matei 11, 28). Să nu uităm rolul iertării aproapelui pentru iertarea păcatelor noastre și împăcării pentru a participa la Cina Domnului și să rămânem în tulpina Hristos în care am fost altoiți prin baia Botezului, pentru că „mlădița nu poate să aducă roadă de la sine, dacă nu rămâne în viţă, … Cel ce rămâne întru Mine şi Eu în el, acela aduce roadă multă, căci fără Mine nu puteți face nimic (Ioan 15, 4-5). Domnul Hristos ne cheamă să rămânem întru El, să lepădăm pe omul cel vechi (Efeseni 4, 17) și să viețuim în iubirea Lui, dezlegându-ne păcatele și deschizându-ne porțile Raiului, pentru a viețui în lume ca fii ai Împărăției Sale. El ne cheamă în această noapte să ne ospătăm din masa bogată și să ne hrănim cu trupul și sângele Lui, pentru a avea viață în noi și a fi înviat în ziua cea de apoi, spunând: Cel ce mănâncă trupul Meu și bea sângele Meu are viață veșnică, iar Eu îl voi învia în ziua cea de pe urmă (Ioan 6, 53).
Iubiți fii duhovnicești!
În anul 2025, Sărbătoarea Învierii ne face părtași atât bucuriilor credinței aduse lumii prin lucrarea Fiului lui Dumnezeu, care S-a făcut om, a pătimit și a înviat din morți, înviind întreg neamul omenesc, întrucât aniversăm 1700 de ani de la primul Sinod ecumenic, când s-a formulat învățătura de credință, cât și bucuriilor împlinirilor naționale din Patriarhia Română, întrucât se împlinesc 140 de ani de la recunoașterea autocefaliei și 100 de ani de la ridicarea la rang de Patriarhiei a Bisericii Ortodoxe Române. În acest context, mulțumind lui Dumnezeu pentru lucrarea minunată din ultimele două secole, Sfântul Sinod a declarat anul 2025 ca „Anul omagial al Centenarului Patriarhiei Române” şi „Anul comemorativ al duhovnicilor şi mărturisitorilor ortodocși români din secolul al XX-lea”, organizând mai multe evenimente omagiale și comemorative pentru cinstirea celor care s-au jertfit pentru credință și neam de-a lungul celor două milenii.
Sărbătoarea Învierii Domnului ne cheamă și în acest an la solidaritate și unitate fraternă cu cei aflați în suferință și cu cei departe de locurile natale, îndemnându-ne la conlucrare pentru afirmarea valorilor credinței și a identității noastre românești, responsabilizându-ne pentru propria mântuire și armonia din lume. Ne cheamă să fim mesagerii păcii între oameni și să promovăm valorile creștine în lumea dezbinată în care trăim, pentru a face ca Împărăția lui Dumnezeu să vină în inimile lipsite de dragoste ale oamenilor afectați de necredință și sărăciți de cele spirituale. Credința ne unește și ne cheamă să ridicăm mâinile la rugăciune pentru a chema mila și harul lui Dumnezeu peste noi și a-L ruga să facă din pustiul vieții noastre rai, așa cum a făcut și în inimile celor care au pătimit pentru credință și adevăr în secolele trecute, așa cum a făcut lucrător harul Său în cuvioșii și preoții mărturisitori canonizați de Biserica Ortodoxă Română recent. Să nu uităm că nimic nu valorează mai mult decât sufletele noastre, pentru care S-a jertfit Fiul lui Dumnezeu, răscumpărându-ne cu scump Sângele Său și, să lucrăm cu credință și smerenie la mântuirea noastră, știind că Cel care a înviat din morți, înviază din morminte pe toți cei care au crezut în El și ne dă viață veșnică.
Fiecare din noi purtăm la această sărbătoare lumina și bucuria Învierii lui Hristos, făcând din inima noastră sălaș Domnului și manifestând iubire față de semenii noștri, având ca model iubirea răscumpărătoare a lui Dumnezeu față de noi. Biserica ne chemă să cântăm împreună: Ziua învierii! Să ne luminăm cu prăznuirea, și unul pe altul să ne îmbrățișăm. Să zicem fraților și celor care ne urăsc pe noi; să iertăm pentru Înviere. Și așa să strigăm: Hristos a înviat din morți, cu moartea pe moarte călcând, și celor din morminte viață dăruindu-le.
Împărtășindu-vă arhiereasca binecuvântare, îl rog pe Mântuitorul Hristos, Domnul vieții, să vă dăruiască toate cele de folos, bucurându-vă în aceste zile de sărbătoare, de harul și iubirea milostivă a lui Dumnezeu și Vă vestesc, cu dragoste salutul pascal: Hristos a înviat!
Al vostru către Hristos-Domnul pururea rugător și de tot binele voitor, cu părintești binecuvântări,
† Veniamin
Episcopul Basarabiei de Sud
[1] Pastorală la Sărbătoarea Învierii Domnului din anul 2025. Se va citi la parohii și mănăstiri în noaptea de Paști.
[2] Pr. Ene Braniște, Liturgica Generală, Ed. Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, București, 1985, p. 213.
[3] Irmosul 1 din canonul Învierii, în Slujba Învierii, Editura Institutului Biblic și de Misiune Ortodoxă, București, 2010, p. 38.
[4] Sinaxarul Învierii, p. 45.”
