Un articol semnat de † Timotei Prahoveanul, Episcop-vicar al Arhiepiscopiei Bucureştilor, pentru ziarullumina.ro
În Anul Centenarului Patriarhiei Române, cu atât de multe evenimente, Biserica Ortodoxă Română a emis un Tomos Sinodal în care vorbește despre mărturisitorii vremurilor de încercare ale unei perioade negre din istoria relativ recentă a țării noastre. De altfel, cronicarul spunea că suntem așezați aici în calea tuturor răutăților și că este atât de grea viețuirea noastră, indiferent de epoca în care ne‑am aflat de‑a lungul unei istorii învolburate.
Noul album dedicat Sfântului Cuvios Dometie de la Râmeț este de o frumusețe aparte. În general, astfel de lucrări au, dincolo de calitățile vizibile, un mesaj deosebit de important, pentru că vorbesc despre lumina dumnezeiască descoperită în chipul celor ce au urmat calea lui Hristos.
Despre Părintele Dometie s‑au scris multe pagini, pe deplin meritate, fiecare dintre ele așezată într‑o lumină a cinstirii, a aducerii‑aminte și a oferirii ca model pentru vremuri deloc ușoare. Totuși, acest album – editat odată cu proclamarea solemnă a canonizării Sfântului Dometie, la începutul lunii iulie 2025 – are o strălucire specială, așezată într‑o pomenire a acestui apostol al Apusenilor sau al moților, cum a mai fost numit.
Dintre cei care s‑au ocupat de viața Părintelui Dometie se află mulți profesori de teologie, monahi și chiar mireni care l‑au descoperit fie în timpul vieții, fie după trecerea lui la cele veșnice. Cine poate uita paginile pline de prietenie ale fratelui său de călugărie, Leonida, devenit peste ani cunoscutul ierarh Antonie Plămădeală? Cine ar putea întregi mărturisirile soborului de la Râmeț, în special ale ucenicelor Cuviosului Dometie, care au lăsat amintiri de neuitat, unele încă purtate în suflet? Cine ar putea adăuga la mărturiile familiei sale pe mama care i‑a dat viață și care a sfârșit ca o călugăriță rugătoare, primind numele Filotimia în locul celui de Filofteia, pe care îl purtase altădată? Sau pe sora sa Eudoxia, cea care scria frumos și a fost luptătoare atât pentru Mănăstirea Râmeț, cât și pentru minunatul ei frate.
Acestor mărturii se adaugă acum albumul coordonat de monahia Cipriana Tănase, un spirit deschis către frumusețe, dar și către realism. Maica Cipriana, bazându‑se pe o bogată experiență de viață și pe o activitate în domenii nobile, a adunat aici cuvinte alese și fotografii care vorbesc de la sine. Aproape că, lângă aceste imagini ce includ întreaga viață a Părintelui Dometie, cuvintele devin de prisos. Totuși, maica a reușit să prezinte prin texte și prin imagini copilăria, anii de studii, începuturile monahale, jertfa de la Râmeț, duhovnicia pentru credincioșii din Țara Moților, adormirea întru Domnul și întreaga cinstire din ultimii 50 de ani, de când marele misionar din Apuseni a trecut pragul veșniciei.
Cei care vor răsfoi paginile albumului vor găsi imagini sugestive din vremea slujirii Părintelui într‑o lume mult diferită de cea de acum: dragostea lui pentru toți, pentru copiii alături de care apare adeseori, frumusețea scrisului său – de altfel al unui om cultivat, cu studii doctorale -, dar mai ales profunzimea trăirii sale. Am descoperit în acest album fotografii nemaivăzute, adevărate mărturii pentru ceea ce a însemnat Cuviosul Dometie de la Râmeț.
Din toate se remarcă iubirea lui față de locurile slujirii, surprinsă în imagini episodice din satele unde a păstorit, dar mai ales în fotografiile din Mănăstirea Râmeț, care i‑a devenit casă și inimă. După ziua aceea de duminică, 6 iulie 1975, când a trecut la Domnul, lucrurile s‑au schimbat. El a intrat încă de atunci, fără ca oamenii să știe când avea să fie înveșnicit în calendare și sinaxare, într‑o etapă a așezării lângă icoane. Prin amintirile maicilor, prin pomenirea neîntreruptă, Părintele Dometie a rămas în centrul obștii de la Râmeț. Și‑a câștigat locul pe care îl merita, pentru că și‑a pus sufletul pentru ucenici și pentru acest colț de lume din preajma munților de piatră – la fel de statornici precum credința celor de acolo.
Povățuirea Părintelui, smerenia, jertfa chiar din ultima zi – într‑o vreme de încercări, când apele râului Geoagiu au ieșit din matcă, amenințând casele și întreaga zonă – vorbesc despre sfârșitul său mucenicesc și începutul vieții în Ierusalimul ceresc.
Sunt atâtea frumuseți ascunse într‑o carte. Mulți merită mulțumiri: în primul rând soborul Mănăstirii Râmeț, familia, prietenii, ucenicii, toți cei care au contribuit cu texte, idei sau imagini, în special cele de arhivă, care privesc atât viața Părintelui, cât și această vatră monahală – atât de schimbată în ultimele decenii.
Sfântul Dometie rămâne un inspirator pentru monahi și pentru credincioși, îndemnându‑i să învețe jertfa care apropie de Dumnezeu, slujirea celor aflați în nevoi, râvna pentru cele sfinte, dragostea pentru aproape și, mai ales, iubirea pentru Sfânta Liturghie.
Mare dar ne‑au oferit monahia Cipriana Tănase și toți cei care au conlucrat cu ea la alcătuirea acestui album. Este darul pe care Mănăstirea Râmeț îl face Bisericii noastre și celor care înțeleg frumusețea urcușului duhovnicesc. Totodată, este darul Părintelui Dometie, canonizat sub numele de Cuviosul Dometie Mărturisitorul de la Râmeț, într‑un an Centenar al Patriarhiei, dar și într‑o Biserică de două mii de ani.
