Preasfințitul Părinte Timotei Prahoveanul, Episcop‑vicar al Arhiepiscopiei Bucureștilor, a slujit, în prima zi a anului, în obștea Mănăstirii Radu Vodă.
„La iudei era obiceiul ca în a opta zi pruncul de parte bărbătească să fie adus la templu sau în sinagogă, unde i se făcea o incizie. Era un semn distinctiv al fiilor lui Israel. Dacă astăzi subiectul poate fi plin de batjocură și chiar de ură, el este un semn vechi al legăturii lui Avraam cu Dumnezeu. (…) Mântuitorul le‑a spus ucenicilor la un moment dat: «N‑am vrut să stric Legea sau prorocii. N‑am venit să stric, ci să împlinesc!» El a adus o altă Lege, care era întru totul superioară Legii Vechi cu toate preceptele ei. Dar El S‑a supus acestor Legi, arătând că de la Tatăl El a venit și El respecta porunca Tatălui.
Biserica prăznuiește această sărbătoare a Tăierii‑împrejur din veacul al 4‑lea sau începutul veacului al 5‑lea, după ce sărbătorile Nașterii Domnului și ale Botezului s‑au separat. În primele veacuri erau împreună, iar apoi Crăciunul a fost stabilit ca zi de sărbătorire în 25 decembrie, iar Botezul, Teofania sau Epifania în ziua de 6 ianuarie. Atunci au stabilit, la opt zile după sărbătoarea Nașterii, și sărbătoarea Tăierii‑împrejur.
Deși a fost episcop puțin timp, aproape 9 ani, Vasile cel Mare a fost impresionant din toate punctele de vedere. În primul rând, pentru vocația lui, pentru ceea ce a putut oferi un om care a trăit relativ puțin, care a fost foarte bolnav, dar mai ales foarte lovit și încercat. Vorbind despre însușirile lui, Grigorie Teologul enumeră aproape toate virtuțile creștine atât de importante. Într‑o notă de subsol a unei traduceri realizate în urmă cu vreo 30 de ani, traducătorul vorbește despre „excelență” și ne spune că virtutea respectivă are sensul de excelență, adică ceva dus către înălțimea pe care o poate atinge omul și virtutea respectivă la un moment dat. Așa a fost Vasile cel Mare, un om al excelenței. (…) Ni s‑a vorbit din mărturiile Sfântului Grigorie Teologul despre dragostea lui pentru viața contemplativă, despre cercetările și notările pe care le făcea în urma întâlnirii cu pustnicii, despre dorința lui de a alcătui reguli mari și mici, după cum ne este cunoscut, pentru viața monahală, cele mai multe dintre ele în uz până în prezent. De asemenea, ni se vorbește despre dragostea lui față de cei bolnavi.
Anul Nou este, de fapt, doar o zi. Domnul a pus întru a Sa stăpânire anii, vremurile, istoria întreagă. Ziua de astăzi nu este cu nimic mai mult decât o zi obișnuită, doar că în timpul din urmă această zi a căpătat o strălucire mai mare și decât ziua Învierii, iar pregătirile care se fac arată legătura noastră cu țărâna, mai mare decât cea pe care trebuie s‑o avem cu cerul. Această zi face parte din viața oamenilor, iar unii așteaptă cu bucurie. Biserica, însă, îi îndeamnă pe fiii ei să nu cinstească o astfel de zi mai mult decât marile sărbători creștine, mai mult decât pomenirea sfinților bineplăcuți lui Dumnezeu, al căror exemplu rămâne actual. Dacă le dorim altora ani mulți, să nu uităm că de la Dumnezeu vin toată darea cea bună și tot darul cel desăvârșit. Lui Să‑i cerem ajutorul și în ziua întâi a lunii ianuarie, și în zilele dintâi ale tuturor lunilor”, a afirmat Preasfințitul Timotei Prahoveanul.
