PS Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, a transmis un mesaj profund în cadrul predicii sale din această duminică, subliniind importanța comuniunii cu Dumnezeu dincolo de simpla credință. Pornind de la Evanghelia zilei, în care zece leproși sunt vindecați de Hristos, dar doar unul dintre ei revine să-I mulțumească, ierarhul a atras atenția asupra faptului că doar credința, fără fapte, este insuficientă pentru mântuire.
„Evanghelia de astăzi ne arată cum 10 leproși au avut destulă credință pentru a se tămădui de boală, dar nu și suficientă pentru a-și mântui sufletele; cu excepția unuia. (…) Prin simpla credință, riscăm să rămânem doar niște ‘leproși’ vindecați – eventual de ‘lepra’ ateismului – și putem avea ‘succes’ doar în lumea aceasta, pentru că în viața de dincolo credința nu mai poate ajuta prea mult”, a spus ierarhul.
Credința trebuie completată de fapte bune
PS Sebastian a subliniat că adevărata comuniune cu Dumnezeu presupune mai mult decât credință. „Credința este bună, căci i-a vindecat pe toți cei 10 leproși. Ea poate aduce sănătate și echilibru în viața aceasta, dar în viața cealaltă se va dovedi ineficientă, câtă vreme avem a-L întâlni pe Dumnezeu ‘față către Față’. (…) Singură, credința nu este suficientă pentru a ne și mântui, căci având doar credință riscăm să ne pierdem undeva, departe de Dumnezeu, asemenea celor nouă leproși.”
Episcopul a explicat că adevărata credință trebuie să fie însoțită de recunoștință, post, rugăciune, participarea la Sfânta Liturghie, spovedanie și împărtășanie. „Mesajul Evangheliei de azi este: treceți peste zăgazurile simplei credințe, dacă vreți să intrați în comuniune cu Domnul, căci nu e suficient să credeți, doar! Haideți să facem și fapte vrednice de mântuire, pentru că doar deplina comuniune cu El ne poate asigura și mântuirea sufletului!”, a spus PS Sebastian.
Credința și faptele, cele două „vâsle” ale mântuirii
Pentru a ilustra legătura dintre credință și fapte, ierarhul a folosit o povestire simbolică despre un bătrân vâslaș, care a arătat unui tânăr că, fără ambele „vâsle” – credința și faptele bune – barca vieții nu poate înainta. „Credința fără fapte este un simplu concept, o teorie. Însoțită de fapte bune, însă, constituie cele două vâsle fără de care nicio barcă nu poate naviga pe ‘marea’ vieții acesteia, sau cele două ‘aripi’ fără de care sufletul nostru nu se poate înălța la Dumnezeu. Cu o singură aripă nicio pasăre nu poate zbura!”, a concluzionat Episcopul Slatinei și Romanaților.
ADEVARULBISERICII.RO publică integral predica Preasfințitului Sebastian:
”CREDINȚA ESTE BUNĂ, DAR NU-I SUFICIENTĂ
Evanghelia de astăzi ne arată cum 10 leproși au avut destulă credință pentru a se tămădui de boală, dar nu și suficientă pentru a-și mântui sufletele; cu excepția unuia.
Dar ceilalți nouă?
Aceia au considerat că nu e necesar să „se mai arate și preoților”, adică Bisericii, și nici chiar Tămăduitorului lor, Dumnezeu. S-au pierdut în lumea celor surzi la cuvântul apostolului care zice: „credința fără fapte este moartă” (Iacob 2, 26), căci și „diavolii cred și se cutremură” (Iacob 2, 19).
Auzim adeseori spunându-se: Eu am credința mea. Nu am nevoie de biserică, de preoți, de post, de rugăciune, de spovedanie, de împărtășanie etc., pretinzându-se astfel că este suficientă doar credința (sola fide). Ei bine, evanghelia de azi ne arată tuturor că, prin simpla credință, riscăm să rămânem doar niște „leproși” vindecați — eventual de „lepra” ateismului – și putem avea „succes” doar în lumea aceasta, pentru că în viața de dincolo credința nu mai poate ajuta prea mult. Acolo, fiind tărâmul prin excelență al comuniunii cu Domnul, se pătrunde doar în baza bunei comuniuni cu El, iar aceasta presupune mai mult decât credință…
Credința este bună, căci i-a vindecat pe toți cei 10 leproși. Ea poate aduce sănătate și echilibru în viața aceasta, dar în viața cealaltă se va dovedi ineficientă, câtă vreme avem a-L întâlni pe Dumnezeu „față către Față”. Acolo va dăinui doar comuniunea cu El în iubire și recunoștință (I Cor. 13), de aceea a mântuit Hristos doar pe leprosul care s-a arătat gata și pentru comuniunea cu El. Doar lui i-a adresat cuvintele „credința ta te-a mântuit”, în timp ce despre ceilalți a întrebat cu vădită nemulțumire și reproș: „Dar ceilalți nouă unde sunt? Nu s-a găsit să se întoarcă și să dea slavă lui Dumnezeu decât numai acesta?”… Iar aceasta a zis-o ca să ne arate nouă că, singură, credința nu este suficientă pentru a ne și mântui, căci având doar credință riscăm să ne pierdem undeva, departe de Dumnezeu, asemenea celor nouă leproși.
Numai aceia dintre noi, care înțelegem să și intrăm în comuniune cu El, vom dobândi mântuirea, iar această comuniune presupune nu doar credință, ci și mulțumire adusă Domnului, recunoștință, post, rugăciune, frecventarea sfintei biserici, spovedanie, împărtășanie etc. Pe scurt, împlinirea tuturor poruncilor sfinte.
Așa încât, mesajul evangheliei de azi este: treceți peste zăgazurile simplei credințe, dacă vreți să intrați în comuniune cu Domnul, căci nu e suficient să credeți, doar! Haideți să facem și fapte vrednice de mântuire, pentru că doar deplina comuniune cu El ne poate asigura și mântuirea sufletului! Doar acest fel de credință mântuiește!
***
Un vâslaș bătrân, om cu frica lui Dumnezeu, își câștiga traiul trecând călătorii cu barca de pe un mal pe celălalt al unui râu. Un tânăr, pe când îl trecea moșul cu barca, observă că fiecare din cele două vâsle ale bărcii fuseseră inscripționate și-l întrebă:
−Moșule, de ce ai scris pe o vâslă „credință”, iar pe cealaltă „fapte bune”?
−Fiindcă fără acestea două nu ne putem mântui! răspunse bătrânul.
−Ba, eu cred că omul nu are nevoie de amândouă, spuse cu îndrăzneală tânărul. Dacă ai credință, îți vei găsi calea în viață…
Bătrânul nu i-a zis nimic, dar a continuat să dea numai din vâsla pe care scria „credință”, și atunci barca a început a se învârti în loc. A vâslit apoi numai cu cea pe care scrisese „fapte bune”, și rezultatul fu același. Astfel, tânărul a înțeles ce a vrut să spună moșul, și anume că doar cel cu sufletul luminat de credință, dar și încărcat de roadele acesteia, adică de faptele cele bune, poate să se mântuiască.
P.S. Credința fără fapte este un simplu concept, o teorie. Însoțită de fapte bune, însă, constituie cele două vâsle fără de care nicio barcă nu poate naviga pe „marea” vieții acesteia, sau cele două „aripi” fără de care sufletul nostru nu se poate înălța la Dumnezeu. Cu o singură aripă nicio pasăre nu poate zbura!…
†SEBASTIAN
Episcopul Slatinei și Romanaților”