Preasfințitul Părinte Sebastian, Episcopul Slatinei și Romanaților, a transmis un amplu cuvânt pastoral la Duminica Samarinencei, intitulat „De la «apa de ploaie» la «Apa cea Vie» și… retur?!”, în care vorbește despre degradarea morală și spirituală a lumii contemporane și despre îndepărtarea de învățătura lui Hristos.
„Apa de ploaie”, simbol al banalului și al degradării spirituale
Ierarhul explică faptul că expresia populară „apă de ploaie” desemnează tot ceea ce este „comun, banal, lipsit de consistență și de valoare”, făcând o paralelă cu credințele și mentalitățile lumii vechi.
PS Sebastian amintește dușmănia dintre iudei și samarineni, moralitatea precară ilustrată prin viața femeii samarinence și rudimentaritatea spiritualității oamenilor care legau cultul de anumite locuri sau elemente din natură.
„Conștientă ea însăși de precaritatea tuturor acestora, femeia samarineancă se arată fascinată de învățătura cea nouă – pe care Domnul Hristos o numește sugestiv «Apă Vie» –, o primește cu toată credința și se face apostolul ei”, afirmă Episcopul Slatinei și Romanaților.
Hristos „revoluționează lumea” prin „Apa cea Vie”
În mesajul său, PS Sebastian arată că prin „Apa cea Vie”, Hristos schimbă fundamental lumea, chemând oamenii la unitate și la o viață spirituală autentică.
„Înfrățește oamenii, chemându-i la filiația aceluiași Dumnezeu-Tată, indiferent de neam, rasă, stare socială etc.; înnobilează moralitatea lor decăzută, prin precepte noi și superioare de viață; spiritualizează concepte rudimentare de credință și îndumnezeiește firea umană cu totul”, subliniază ierarhul.
Critici la adresa „resetării lumii”
Preasfințitul Sebastian avertizează că, în prezent, tot mai mulți oameni contestă valorile creștine și încearcă o întoarcere la păgânism și imoralitate.
„Unii se arată tot mai neîncrezători în valoarea și calitățile ei «curative». Auzim astăzi, tot mai des, afirmații de tipul: s-a învechit, nu mai are «gust», ba chiar că și-ar fi pierdut cu totul sfințenia”, afirmă episcopul.
El avertizează că astfel de persoane „se transformă în militanți înfocați pentru resetarea lumii, prin întoarcerea la imoralitatea și necredința de altădată”, enumerând:
- „ură față de creștinism și valorile lui”;
- „un soi de neo-păgânism în ceea ce privește moralitatea”;
- „o păguboasă lipsă de spiritualitate”.
Îndemn la păstrarea credinței
În finalul mesajului, PS Sebastian îi îndeamnă pe credincioși să păstreze cu entuziasm și credință învățătura lui Hristos.
„Noi însă, cei care am avut privilegiul să sorbim mai adânc din această Apă Vie cu credință, știm că ea, de vreme ce este cu adevărat vie, nu se poate nici învechi, nici strica și cu atât mai puțin să își piardă sfințenia”, transmite ierarhul.
Cuvântul se încheie cu citarea irmosului Cântării a treia din Canonul Învierii:
„Veniți să bem băutură nouă, nu din piatră seacă, făcută cu minuni, ci din izvorul nestricăciunii, cel izvorât din mormântul lui Hristos, întru Care ne întărim!”
ADEVARULBISERICII.RO publică integral cuvântul PS Sebastian la Duminica Samarinencei, în 10 mai:
”DE LA „APA DE PLOAIE” LA „APA CEA VIE” ȘI… RETUR?!
DUMINICA SAMARINENCEI
(In 4, 5-42)
În popor, numim peiorativ „apă de ploaie” tot ceea ce este comun, banal, lipsit de consistență și de valoare. Așa erau și credințele, moralitatea și mentalitățile popoarelor vechi, caracterizate de primitivism, barbarism, obsesie hegemonică – toate într-o moralitate precară și o spiritualitate rudimentară. Parte din acestea sunt evidențiate și astăzi în convorbirea Domnului cu femeia samarineancă:
Dușmănia, adeseori viscerală dintre comunități și popoare – în speță, dintre iudei și samarineni;
Moralitatea precară ca mod de viață, ilustrată de concubinajul multiplu al femeii din evanghelie;
Rudimentaritatea spiritualității oamenilor, exprimată prin cult adus unor elemente din natură, unor personaje imaginare, unor oameni etc., legat de un loc sau altul – în evanghelie: Muntele Garizim și Ierusalim.
Conștientă ea însăși de precaritatea tuturor acestora, femeia samarineancă se arată fascinată de învățătura cea nouă – pe care Domnul Hristos o numește sugestiv „Apă Vie” −, o primește cu toată credința și se face apostolul ei. Se face „luminătoarea” semenilor ei, fapt pentru care a și primit numele de FOTINI la botez, care în limba greacă înseamnă „Luminătoarea” sau „Luminița”.
Prin această Apă Vie, Hristos revoluționează lumea:
Înfrățește oamenii, chemându-i la filiația aceluiași Dumnezeu-Tată, indiferent de neam, rasă, stare socială etc;
Înnobilează moralitatea lor decăzută, prin precepte noi și superioare de viață;
Spiritualizează concepte rudimentare de credință și îndumnezeiește firea umană cu totul, prin unirea acesteia cu Firea Sa divină.
Secole la rând, omenirea a acceptat măreția și sfințenia acestei Ape Vii, împărtășită ei de Hristos, dar de ceva vreme unii se arată tot mai neîncrezători în valoarea și calitățile ei „curative”. Auzim astăzi, tot mai des, afirmații de tipul: s-a învechit, nu mai are „gust”, ba chiar că și-ar fi pierdut cu totul sfințenia! Cei care fac astfel de afirmații, însă, nu sunt deloc dintre cei care s-au spetit adăpându-se din ea, ci dintre cei care, fie au crezut-o magică, și pentru aceasta s-au grăbit să tragă concluzii pripite, fie pur și simplu regretă „cărnurile egiptenilor”, ca oarecând evreii în pustie (Ieșire 16, 2-3). Mai grav este că toți aceștia, în loc să eșueze într-o blazare personală inofensivă, se transformă în militanți înfocați pentru resetarea lumii, prin întoarcerea la imoralitatea și necredința de altădată:
- prin ură față de creștinism și valorile lui;
- printr-un soi de neo-păgânism în ceea ce privește moralitatea;
- printr-o păguboasă lipsă de spiritualitate, menită „să sece izvoarele” Apei celei Vii, adusă lumii de Hristos.
Noi însă, cei care am avut privilegiul să sorbim mai adânc din această Apă Vie cu credință, știm că ea, de vreme ce este cu adevărat vie, nu se poate nici învechi, nici strica și cu atât mai puțin să își piardă sfințenia, pentru că izvorăște din Izvorul cel de viață-dătător și pururea-curgător al Dumnezeului Celui Viu, Mântuitorul Iisus Hristos. De aceea, să cultivăm în noi, în viața noastră și întreolaltă învățătura Domnului – Apa cea Vie – cu entuziasmul și credința femeii samarinence de astăzi și să cântăm cu imnograful sfânt:
„Veniți să bem băutură nouă, nu din piatră seacă, făcută cu minuni, ci din izvorul nestricăciunii, cel izvorât din mormântul lui Hristos, întru Care ne întărim!”[1]
[1] Vezi irmosul Cântării a treia din Canonul Învierii.
†SEBASTIAN,
Episcopul Slatinei și Romanaților”
