Episcopul Slatinei și Romanaților, PS Sebastian, a rostit un cuvânt cu puternic mesaj duhovnicesc în Duminica Slăbănogului, pornind de la Evanghelia vindecării paraliticului de la Vitezda (In 5, 1-15). Ierarhul a atras atenția asupra pericolului formalismului religios și al râvnei fără discernământ, care pot ajunge să golească de sens credința autentică.
Minunea ignorată, formalismul ridicat la rang de lege
Pornind de la minunea săvârșită de Mântuitorul Hristos, Care vindecă un om paralizat de 38 de ani, PS Sebastian a evidențiat contrastul dramatic dintre lucrarea dumnezeiască și reacția liderilor religioși ai vremii.
„Un biet slăbănog redevine în sfârșit și el om, iar aceia nu ratează ocazia de a se umple din nou de ridicol – vezi, Doamne, era sărbătoare!”, a spus ierarhul, subliniind că invocarea Legii a devenit, în acest context, un pretext pentru respingerea evidenței binelui.
El a arătat că această atitudine nu este altceva decât ipocrizie și formalism bolnav, mascate sub aparența unei fidelități față de Lege.
„Credinciosul de serviciu” și tulburarea din biserică
Actualizând mesajul evanghelic, PS Sebastian a atras atenția asupra unor comportamente prezente și astăzi în viața bisericească.
„Nu ați recunoscut pe «credinciosul de serviciu» care, cu nepricepută râvnă, mai mare tulburare provoacă în biserică, în dorința de a-i disciplina pe cei neștiutori?”, a întrebat retoric ierarhul.
Acesta a criticat atitudinea celor care, în numele „ordinii”, ajung să creeze dezordine, intervenind nepotrivit în viața liturgică a celorlalți credincioși, indicându-le rigid cum să se închine sau unde să stea în biserică.
„Există persoane care au căzut victimă unor astfel de lecții publice de creștinism, cu finalitatea de a nu mai veni niciodată la biserică…”, a avertizat episcopul.
Superstiții fără credință și forme fără fond
În continuare, PS Sebastian a criticat și tendința unor credincioși de a înlocui credința autentică cu practici superficiale sau superstiții.
„Nu vin duminică de duminică la biserică, dar respectă cu strictețe obiceiuri băbești… nu postesc cum se cade, dar au grijă să nu spele rufe în anumite perioade”, a arătat ierarhul, evidențiind contradicțiile din viața religioasă a unor creștini.
Acesta a subliniat că astfel de comportamente reprezintă, în esență, o formă de rătăcire spirituală, în care se pierde discernământul între esențial și secundar.
Un apel la autenticitate în credință
În final, Episcopul Slatinei și Romanaților a lansat un apel la revenirea la esența credinței creștine, departe de formalism, bigotism și superstiții.
„De prea multe ori asistăm la râvnă fără pricepere, la forme fără fond și la superstiții fără credință”, a spus ierarhul, subliniind necesitatea unei relații vii și autentice cu Dumnezeu.
„Când vom învăța să-L slujim în mod autentic, în loc să-L transformăm, cu prefăcută râvnă, în obiect de studiu?”, a întrebat PS Sebastian, îndemnând la o credință trăită, nu formalizată.
ADEVARULBISERICII.RO publică integral cuvântul PS Sebastian:
„Formalism răutăcios și râvnă fără pricepere
CUVÂNTUL IERARHULUI
DUMINICA SLĂBĂNOGULUI
(In 5, 1-15)
Mântuitorul Hristos vindecă un paralizat țintuit la pat vreme de 38 de ani, iar mai marii iudeilor, deloc impresionați de minune, fac ceea ce știau ei mai bine − o criză îngrozitoare de formalism bolnav și răutăcios. Un biet slăbănog redevine în sfârșit și el om, iar aceia nu ratează ocazia de a se umple din nou de ridicol – vezi, Doamne, era… sărbătoare! Nimic mai josnic împotriva evidenței binelui decât „viciul de procedură”.
E adevărat că legea prevedea „să nu faci niciun lucru în ziua (sâmbetei): nici tu, nici fiul tău, nici fiica ta, nici sluga ta…” (cf. Ieș. 20, 10), însă de la acestea și până la scandalul din evanghelia de astăzi nu poate fi vorba decât de ipocrizie, formalism bolnav, răutate și invidie – toate deghizate în pretinsă dragoste de Lege.
Ne este întărită convingerea, o dată în plus, că Mântuitorul nu exagerase cu nimic atunci când i-a condamnat aspru pe farisei că „strecoară țânțarul și înghit cămila”, că „închid ușile Împărăției”, astfel încât nici ei, dar nici ceilalți nu mai pot intra, ori că se aseamănă „mormintelor văruite”, „paharelor curățate doar pe exterior” și „povățuitorilor orbi” (Mt. 23, 13-27) care călăuzesc și pe alții cu păguboasă râvnă direct în groapă (Mt. 15, 14).
Acum însă, referindu-ne la noi, cei de astăzi, nu ați recunoscut, citind ori ascultând această pericopă evanghelică, pe „credinciosul de serviciu” care cu nepricepută râvnă, crezându-se „învățător”, mai mare tulburare provoacă în biserică, în dorința de a-i disciplina pe cei neștiutori? Mă refer la cei care, de dragul „ordinii”, provoacă ei înșiși dezordine, printr-o atitudine absolut nepedagogică de a-i învăța pe cei necunoscători cum sau când trebuie să se închine, pe unde au voie și pe unde nu au voie să treacă în lăcașul de cult, când trebuie și când nu trebuie să îngenuncheze ș.a.m.d. Există persoane care au căzut „victimă” unor astfel de „lecții publice de creștinism”, cu finalitatea de a nu mai veni niciodată la biserică…
Alții poate ați recunoscut în evanghelia de astăzi pe superstițioșii care nu vin duminică de duminică la biserică, în schimb respectă cu strictețe toate obiceiurile „băbești”, inventate încă din epoca precreștină și până astăzi; nu postesc, așa cum se cade, toate posturile de peste an, dar au grijă să nu spele rufe niciodată de la Bobotează și până la odovania praznicului; țin cu strictețe doliu după părinții lor trecuți la cele veșnice, dar trăiesc, în continuare, necununați creștinește. Acestora, deopotrivă, mi se pare că Se adresează și azi Hristos zicând: „Nebuni și orbi, ce este mai mare, darul sau altarul care sfințește darul?” (Mt. 23, 19), atrăgându-ne atenția că acestea sunt tot moduri de a „strecura țânțarul și a înghiți cămila” (Mt. 23, 24).
Dragii mei,
De prea multe ori asistăm și astăzi, în ce privește pe unii creștini, la râvnă fără pricepere, la forme fără fond și la superstiții fără credință, ceea ce dovedește că încă nu am învățat să distingem esențialul de neesențial, conținutul de „ambalaj” și spiritul legii de litera ei. Iudeii făcuseră din respectarea sâmbetei o obsesie bolnavă, o maladie degenerată și stupidă care i-a aruncat în ariditate sufletească, fapt ce L-a determinat pe Domnul să-i atenționeze că „sâmbăta a fost făcută pentru om, iar nu omul pentru sâmbătă!” (Mc. 2, 27) În aceeași logică, se întâmplă să cădem și noi pradă formalismului, bigotismului, misticismului bolnav sau bolnăvicios, semidoctismului și superstițiilor ridicole, care ne fac cu mult mai condamnabili decât pe iudeii de altădată, pentru că aruncăm în derizoriu învățătura cea nouă și sfântă a Domnului.
Când vom învăța, oare, să-L acceptăm pe Dumnezeu, în loc să-L tot suspectăm în fel și chip? Să-L slujim, adică, în mod autentic, în loc să-L transformăm, cu prefăcută râvnă, în… obiect de studiu? Când vom reuși să-L credem pe „Cuvântul Lui” (Iisus Hristos), în loc să-L tot „formalizăm”, potrivit nepriceperii noastre? Când vom înțelege că trebuie Să-L iubim, pur și simplu, în loc să-L tot umanizăm (după chipul nostru) și să-L cenzurăm potrivit crezului nostru?…
† SEBASTIAN
Episcopul Slatinei și Romanaților”
